marți, 6 martie 2012

o patrie cerească

Evrei 11:19 - Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.

                                             II

                          Credinţa lui Avraam se poate vedea din ascultarea lui imediată, ori de câte ori l-a chemat Dumnezeu. Din credinţă a plecat el din Ur, şi a fost apoi convins că trebuie să părăsească Haranul. Avraam a locuit 100 de ani în Canaan, ţara care i-a fost promisă, dar aceasta a fost doar o împlinire parţială a promisiunii, întrucât el a ocupat numai un petec din ţara acea, un petec de pământ la Macpela. Poporul care va veni din el este cel care se va bucura de împlinirea promisiunii divine, dar şi din acel popor, numai o rămăşiţă va înţelege despre ce este vorba, rămăşiţă din care va veni, în trup, Mesia. Încercarea supremă a credinţei lui Avraam s-a întâmplat când i s-a cerut să-l jertfească pe fiul său, Isaac, despre care Scripturile spun că era singurul fiu, dar noi ştim că nu era singurul lui fiu, aceasta fiind încă o lecţie despre cum trebuie să înţelegem cele scrise în Biblie: când se spune despre Isaac că era singurul fiu al lui Avraam, noi trebuie să înţelegem că era atunci singurul mijlocitor venit din Avraam, şi continuându-l pe acesta, spre împlinirea deplină a promisiunii divine. Încrederea lui Avraam în ce urma să înfăptuiască s-a bazat pe convingerea lui, tot prin credinţă, că Dumnezeu are puterea de a-i învia fiul, ceea ce în epoca lui era de neînchipuit.
                            În Noul Testament Avraam este părinte al tuturor celor ce cred  (Romani 4:11) şi purtător al proorociilor pentru toţi evreii, numit părintele nostru (Ioan 8:53; Faptele Apostolilor 7:12; Romani 4:1) Pentru Pavel esenţială este credinţa lui Avraam, astfel că rudenia spirituală, şi nu cea trupească, hotăreşte cine sunt moştenitorii prevestirilor din Vechiul Testament, V.T. fiind astfel adus ca şi Carte Sfântă, printre ceea ce evreii numeau păgâni. Datorită credinţei sale, şi faptelor sale, Avraam este socotit creştin de către Părinţii bisericii. Dumnezeul lui Avraam  este un nume dat lui Yahve pretutindeni în Scripturi, şi a fost numele sub care Dumnezeu i S-a revelat lui Moise.

2 comentarii:

  1. Dumnezeu are vreo religie ? Ce religie are Dumnezeu ?
    Dumnezeu are vreun nume ?
    Nu a spus ca EL este Dumnezeu si sa nu ne inchinam la alti dumnezei in afara de EL ?

    RăspundețiȘtergere
  2. O să-ţi spun părerea mea despre ce ai scris începând de la sfârşit: a spus-o El, şi noi aşa trebuie să facem, să nu ne închinăm la alţi dumnezei în afară de El. Dar pentru a şti cui ne închinăm spre a nu ne , închina greşit, El trebuie să aibă un nume, El trebuia să se identifice,
    desigur faţă de noi şi de închipuiţii noştri dumnezei. Deci El are un nume. Spune-mi: Ryanna e numele tău? Cine e Ryanna? Eu cui mă adresez acum? Vezi? Aşa e şi cu El! Întrebarea dacă Dumnezeu are vreo religie e prea banală pt. a fi luată în serios.

    RăspundețiȘtergere