marți, 28 iunie 2011

căci nu era acolo altă pâine

1 Samuel 21:5 - David a răspuns preotului: ”Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile, de când am plecat, și toți oamenii mei sunt curați; de altfel dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfințită negreșit azi de acela care o va face.”
1 Samuel 21:6 - Atunci preotul i-a dat pâinea sfințită, căci nu era acolo altă pâine decât pâinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului ca să fie înlocuită cu pâine caldă, în clipa când luaseră pe cealaltă.

                                S-au întâmplat acestea pentru ca Isus să ne spună: oare nu ați citit ce a făcut David, când a flămânzit el și cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce, nici lui nici celor care erau cu el, ci numai preoților?   Dumnezeu nu ne lasă să pierim, chiar cu prețul știrbirii cuvântului Lui. Dar, de fapt, nu este o știrbire ci o întărire a cuvântului divin, căci pâinea luată a fost înlocuită cu pâine caldă ceea ce poate însemna: ”Dacă respectați cuvântul Meu, îl veți avea cald și proaspăt permanent.” Dar nu respectat asemeni fariseilor, care au transferat cuvântul lui Dumnezeu într-o înșiruire de litere în spatele cărora, cred ei, își pot ascunde fariseismul. Dumnezeu Își permite să facă ceea ce fariseii nu ar face? Nu! ci fariseii își permit să facă ceea ce Dumnezeu nu ar face. Dar făcând așa, ei devin mai necurați decât necurăția căpătată în urma împreunării dintre femeie și bărbat. Și, dacă ne gândim bine, și aceasta din urmă este necurăție numai pentru aceia care nu îi înțeleg rostul, și rolul. Iată deci cât de ușor poate deveni curăția necurăție, prin simpla interpretare greșită din partea noastră a spuselor lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că ne putem necurăți noi, în mintea și în sufletul nostru, la fel de ușor cum ne putem necurăți trupul. Atâta doar că o astfel de necurăție sufletească se spală mult mai greu, singurul ”detergent” care ne poate ajuta în curățirea ei fiind sinceritatea iubirilor noastre, a iubirii de Dumnezeu și a iubirii de oameni. Fariseii sunt farisei numai față de ei înșiși și de oameni, căci Dumnezeu le cunoaște adevărata față. Iubirea fariseică nu poate duce niciodată la o curată curățire sufletească, dimpotrivă! Iubirea fariseică primește drept răsplată pâine fariseică, adică o pâine necurată. Fariseii nu vor face niciodată ce a făcut Dumnezeu atunci cu David, ce face El încontinuu cu noi.  

luni, 27 iunie 2011

Dar viu este Domnul, și viu este sufletul tău

1 Samuel 20:3 - David a zis iarăși, jurând: ”Tatăl tău știe bine că am căpătat trecere înaintea ta, și va fi zis: *Să nu știe Ionatan, căci s-ar întrista.* Dar viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu este decât un pas între mine și moarte.”

                                      Câte subînțelesuri în cele câteva cuvinte ale unui singur verset! Fiind cuvântul 
lui Dumnezeu, Biblia ne spune mult mai multe lucruri decât acelea pe care le înțelegem la prima citire. Sunt poate mii de mesaje în spatele fiecărui cuvânt al Bibliei. Dumnezeu nu se joacă cu cuvintele, așa cum o facem noi, oamenii. Dumnezeu când spune ceva, așa spune, și cum spune El, așa este. Deși rostite de guri omenești, sau scrise de mâini omenești, cuvintele Bibliei sunt ale lui Dumnezeu. Unii dintre noi spun: ”Nu este adevărat că avem un suflet nemuritor! Nu scrie nicăieri în Biblie așa ceva.” E adevărat, nu o spune direct, dar mesajul din spatele unor cuvinte ale Bibliei acesta este: ”omule! ai un suflet nemuritor, căci Eu ți-am insuflat acest suflet, Eu, care sunt veșnic!” Iar aici, în acest verset:  viu este Domnul, și viu este sufletul tău  însemnă că, pentru că viu este Domnul în veșnicie viu este sufletul tău  în veșnicie, adică așa cum este Domnul veșnic viu, așa este sufletul tău, al nostru, veșnic viu. Mi se pare logic. Dar logica noastră nu trebuie să fie un lucru forțat, ci un lucru ”simțit” pur-și-simplu, adică omul trebuie să simtă că sufletul lui e nemuritor, asemeni lui Dumnezeu, trebuie să simtă asta, cu toate că nu este ușor de simțit, căci fiecare dintre noi putem zice nu este decât un pas între mine și moarte. Dar moarte, unde îți este boldul?  Cristos a venit și pentru ca prin moarte să nimicească pe cel care are puterea morții, adică diavolul  (Evrei 2:14)   Distrugând pe cel care are puterea morții, a distrus moartea. Moartea, ca eveniment, nu mai există! afirmație valabilă pentru toți oamenii, căci Dumnezeul nostru este un Dumnezeu drept, adică El este Dumnezeu pentru toți, chiar și pentru aceia care nu vor să Îl accepte ca Dumnezeu. Și pentru ei moartea a fost nimicită. Cernerea se va face la Judecată. Deci un pas între mine și moarte  însemnă un pas între mine și veșnicie, pas care este chiar această viață. Sfârșitul ei nu este moartea, învinsă de Dumnezeu, sfârșitul ei va fi trăirea nemuririi sufletești în prezența lui Dumnezeu, sau în absența Lui. Aceeași veșnicie, dar în moduri diferite trăită, adică Rai și Iad.

Rubinstein Beethoven Moonlight Sonata 1. Movement

duminică, 26 iunie 2011

nu vă abateți de la Domnul

1 Samuel 12:20 - Samuel a zis poporului: ”Nu vă temeți! Ați făcut tot răul acesta, dar nu vă abateți de la Domnul, și slujiți Domnului din toată inima voastră.
1 Samuel 12:21 - Nu vă abateți de la El; altfel ați merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic.”

                                                      Ne spune Domnul să ne alipim de El, și să rămânem așa. Cine se desprinde de El merge după lucruri de nimic care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic.  Fiind de nimic, nu au niciun folos. Dar folos în mântuire, căci în alte-cele pot avea folos. Nu folosește mântuirii furtul, dar poate folosi, nu folosește mântuirii ura, dar poate fi de folos. Iată deci: lucrurile de nimic sunt acelea care nu aduc izbăvirea, toate lucrurile care nu aduc mântuirea fiind de nimic. Deși poate folosi, e un lucru de nimic furtul. Ori ura. A face lucruri de nimic însemnă a face rău, chiar dacă atunci, făcându-le, ele îți aduc foloase. Îți pot aduce foloase, dar nu îți folosesc la nimic. Mântuirea se capătă doar rămânând lipiți de Domnul, doar făcând ce-i place Lui. Domnul nu fură, ale Lui fiind toate,  rămânând lipiți de Domnul, toate pot deveni ca fiind ale noastre. Putem să nu stăpânim nicio avere, dar lipiți de Dumnezeu fiind, suntem stăpânitori a toate. Dumnezeu trebuie să fie averea noastră! Având această avere e ca și cum am avea totul, e ca și cum am stăpâni totul. Căci având această avere, devenim adevărații stăpâni ai sufletului nostru. Putem pierde totul, dar dacă ne stăpânim sufletul, câștigăm totul. Putem câștiga totul, dar dacă ne pierdem sufletul, pierdem totul. Iată deci, lucruri de folos - lucruri mântuitoare, dar și lucruri de folos - lucruri pierzătoare. Asigurarea noastră este aceea de a rămâne lipiți de Domnul. Așa fiind, chiar și atunci când facem rău, fiind cu Domnul, putem să nu ne mai temem, iar cu timpul, relele făcute se împuținează din-ce-în-ce. Putem ajunge să spunem asemenea lui Samuel Departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună și cea dreaptă. (1 Samuel 12:23)  Cine rămâne lipit de Dumnezeu, nu numai că merge el pe calea cea bună și cea dreaptă dar îi ajută și pe alții să o facă. Alipiți mult timp de Dumnezeu, reajungem la omul creat de Dumnezeu, om după chipul și asemănarea Lui.

Sting - Pavarotti PANIS ANGELICUS

sâmbătă, 25 iunie 2011

vă veți alipi de Domnul

1 Samuel 12:14 - Dacă vă veți teme de Domnul, dacă-L veți sluji, dacă veți asculta de glasul lui, și dacă nu vă veți împotrivi cuvântului Domnului, vă veți alipi de Domnul, Dumnezeul vostru, atât voi cât și împăratul care domnește peste voi.

                                 A te alipi de Domnul ce altceva poate însemna decât a trăi nedezlipit de El? Iar a trăi nedezlipit de Domnul ce altceva poate însemna decât a face ce face Domnul? Domnul ne slujește, noi trebuie să Îi slujim, Domnul ne ascultă glasul, noi trebuie să-I ascultăm glasul. Dar se mai zice dacă vă veți teme de Domnul   asta însemnând că și Domnul se teme de noi? Eu cred că da! chiar asta înseamnă, căci de cele mai multe ori, mai mult se teme Domnul de faptele rele ale omului decât o face omul. Deci dacă ne îndeamnă să ne temem de El, Domnul ne îndeamnă, de fapt, să ne temem de noi înșine. De aceea ne zice: ”alipiți-vă de Mine! și rămâneți așa!”

vineri, 24 iunie 2011

Cine sunt eu...?

1 Samuel 9:21 - Saul a răspuns: Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminții ale lui Israel? Și familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminția lui Beniamin? Pentru ce, dar, îmi vorbești astfel?
1 Samuel 18:18 - David a răspuns lui Saul: ”Cine sunt eu și ce este viața mea, ce este familia tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele împăratului?”

                                       Oricât de mare ar fi, cât de mic este omul față de Dumnezeu...!!! Apoi oamenii într-adevăr mari se simt mici și față de alți oameni. Așa au fost Moise, Samuel, David, dintre oamenii pomeniți în Biblie, dar și alții precum ei. Aceștia se încadrează în dorința lui Cristos de a ne face robi unii altora. Ei se simt ultimii, ei, care sunt primii. ei se simt ultimii, și nici nu vor să ajungă primii, și anume, primii în înțelesul omenesc al cuvântului. Căci ei știu că ”cei din urmă vor fi cei dintâi” de la oameni transferat înspre Dumnezeu, însemnă că cei care se încadrează în fericirile cristice, și care, din punct de vedere omenesc, par atât de ”la urmă”, sunt cei care vor fi iubiți mai întâi, deci mai mult, de Dumnezeu. Oameni precum Moise, Samuel ori David, sunt cei ”de la urmă” pentru că așa sunt ei la modul natural, așa i-a făcut Dumnezeu, și ei rămân așa cum i-a făcut Dumnezeu. Familia mea...cea mai mică din toate familiile din seminția lui Beniamin...una dintre cele mai mici seminții din Israel vrea să însemne că Dumnezeu are alte unități de evaluare decât noi, oamenii, că El cunoaște adevărata valoare a fiecăruia, mare sau mic, valoare care este dată, înainte de orice, de capacitatea fiecăruia de a iubi, și de a se simți liniștit cuprins în fericirile cristice.

joi, 23 iunie 2011

Samuel s-a rugat Domnului

1 Samuel 8:6 - Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: ”Dă-ne un împărat, ca să ne judece”. Și Samuel s-a rugat Domnului.
1 Samuel 8:7 - Domnul a zis lui Samuel: ”Ascultă glasul poporului în tot ce-ți va spune, căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.”

                                    Popor care Îl leapădă, sau, mai bine-zis, vrea să-L lepede pe Dumnezeu...istoria se repetă....s-a repetat de atâtea ori, culminând cu lepădarea prin crucificare a lui Cristos....popor care vrea să Îl lepede pe Dumnezeu, Samuel care se roagă lui Dumnezeu, Samuel care știe că Dumnezeu nu poate fi lepădat, dar mai știe și că Dumnezeu nu leapădă. Pe om sau pe popor. De aceea  ascultă glasul poporului și anume, acel glas care cerea dă-ne un împărat ca să ne judece!  În ce greșea poporul în această cerere a lui, care de altfel pare foarte normală, căci întotdeauna, în orice comunitate, trebuie să existe judecători? Greșea în aceea că vroia să pună pe acest împărat-judecător mai presus decât pe Dumnezeu, de aceea El spune căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.   A nu lepăda un om e un lucru bun, dar acest lucru trebuie să se întâmple fără lepădarea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu ne putem iubi aproapele fără să-L iubim pe Dumnezeu, după cum nu Îl putem iubi pe Dumnezeu fără să ne iubim aproapele. Iubirea nu poate cuprinde lepădare. Nu L-au iubit pe Cristos cei care L-au trimis pe cruce. Iar faptul că niciodată Dumnezeu nu ne leapădă e o dovadă a iubirii care ne-o poartă.

miercuri, 22 iunie 2011

strigăte de bucurie

1 Samuel 4:5 - Când a intrat Chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie, de s-a cutremurat pământul.

                 Ceea ce înseamnă când a intrat Chivotul legământului Domnului în sufletul nostru, și anume, în sufletul tuturor acelora care vor să facă un legământ cu Domnul. Ei scot strigăte de bucurie.  Așa trebuie să fie, pentru că acel Chivot nu a dispărut, el s-a ”spiritualizat”, adică s-a transformat într-un chivot sufletesc, chivot având mană, adică iubire pentru mană, chivot având tablele poruncilor, adică iubire pentru împlinire de porunci, chivot având toiag înverzit, adică iubire pentru renaștere. Cu alte cuvinte iubire pentru Tatăl, căci ce altceva reprezintă tablele poruncilor? iubire pentru Fiul, căci ce altceva reprezintă toiagul înmugurit? iubire pentru Duhul Sfânt, Cel care trebuie să ne hrănească pe toți, căci ce altceva reprezintă mana hrănitoare? Cei care simt ”povara” sufletească a chivotului legământului Domnului scot strigăte de bucurie , pentru că ei știu ce înseamnă acea povară.

marți, 21 iunie 2011

Doamne ... dacă vei binevoi să cauți spre întristarea roabei tale ...

1 Samuel 1:5 - Dar Anei îi dădea o parte îndoită, căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.
1 Samuel 1:10 - Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât, și plângea.
1 Samuel 1:11 - Ea a făcut o juruință, și a zis: ”Doamne! Dumnezeul oștirilor! dacă vei binevoi să cauți spre întristarea roabei tale, dacă-Ți vei aduce aminte de mine și nu vei uita pe roaba ta, și dacă vei da roabei tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui, și brici nu va trece peste capul lui.”
1 Samuel 1:19 - S-au sculat dis-de-dimineață și, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors și au venit acasă la Rama.

                                  Dumnezeu a hotărât așa, și așa a fost: Ana să fie mama lui Samuel! L-a dorit mult Ana pe Samuel un copil de parte bărbătească    dar și mai mult l-a dorit Dumnezeu, căci Samuel închinat Domnului pentru toate zilele vieții lui  purtând acest ”nume de Dumnezeu”(Samuel) trebuia să existe pentru ca noi astăzi să existăm așa cum existăm. Unii vor zice că lumea și-ar fi continuat cursul și fără să fi existat Samuel, că Rama, de exemplu, ar fi fost Rama și fără Samuel.Eu cred că nu, eu cred că fără să fi existat și fără să fi făcut ce a făcut Samuel, Rama nu ar fi fost Rama, ar fi fost altceva, sau nu ar fi fost deloc. S-au întâmplat toate câte s-au întâmplat pentru că Dumnezeu a vrut să se întâmple așa. Domnul o făcuse stearpă pe Ana, dar Ana  se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea  Nu cred că greșesc dacă cred că din plânsul ei s-a născut Samuel, din plâns și din rugăciuni. S-a născut Samuel dintr-un suflet amărât dovadă că amărăciunea sufletească dă limpezime gândurilor, întărește credința, fortifică voința. Trebuia să facă parte din lumea fericiților în Cristos Ana ca să-l poată naște pe acel Samuel care să fie cu adevărat Samuel. Această Ana într-o zi, dis-de-dimineață s-a închinat până la pământ înaintea Domnului după care a venit acasă la Rama. Acolo a trebuit să se nască Samuel, și acolo s-a născut, la fel ca Isus în Betleem. Fiecare dintre noi avem un loc al nașterii, fiecare avem un ”acasă”, dar ele sunt acolo unde a vrut Dumnezeu să fie. Indiferent că noi recunoaștem sau nu.
         Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
1 Regi 1:5 - Dar Anei i-a dat o porție mai bună, fiindcă ea nu avea copil; Elcana o iubea pe Ana mai mult decât pe cealaltă, dar Domnul închisese pântecele acesteia.
1 Regi 1:10 - Și ea, cu sufletul mâhnit, i S-a rugat Domnului, și a plâns.
1 Regi 1:11 - Și i-a făcut Domnului făgăduință, zicând: ”Doamne! Doamne! Dumnezeule! Atotțiitorule! dacă vei vrea să cauți spre smerenia roabei Tale și-ți vei aduce aminte de mine și-i vei da roabei tale un copil de parte bărbătească, eu Ți-l voi dărui Ție, în fața Ta, până-n ziua morții sale; vin și băutură tare nu va bea, și brici de capul său nu se va atinge.”
1 Regi 1:19 - Iar a doua zi s-au sculat de dimineață, I s-au închinat Domnului și s-au dus pe calea lor. Și a intrat Elcana în casa lui din Rama și a cunoscut-o pe Ana, femeia sa; atunci Domnul Și-a amintit de ea, iar ea a zămislit.

Beethoven - Moonlight sonata (Claro de luna)

duminică, 19 iunie 2011

un fiu s-a născut Naomei

Rut 4:17 - Vecinele i-au pus nume zicând: ”Un fiu s-a născut Naomei!” și l-au numit Obed. Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.

                           Pentru că trebuia să vină David, cel care a existat prin Cristos, el fiind după Cristos-Fiul lui Dumnezeu și înaintea lui Cristos-Fiul omului, s-a născut, iată! Obed, un ”slujitor” al voinței divine, o verigă a lanțului lumii acesteia.  l-au numit Obed pe fiul Naomei, care era fiul lui Rut, și era bunicul lui David, care era tatăl lui Solomon, care era tatăl lui Roboam tatăl lui Abia...și alții...și alții...până când  Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care se cheamă Hristos.  (Matei 1:16)  Dar dacă nu ar fi existat Obed, nu s-ar fi ajuns până la Iosif, soțul Mariei? Soțul Mariei nu a fost tatăl lui Isus, care se cheamă Hristos  și totuși Iosif, soțul Mariei, a fost cel care L-a îngrijit și educat, împreună cu Maria pe Isus-copil, astfel încât Acesta a ajuns la vârsta de doisprezece ani la Templu. Cristos ar fi existat și fără Obed, și fără Iosif, ar fi putut fi alții în locul lor, dar Dumnezeu a hotărât să fie ei, să fie acel Obed, să fie acel Iosif, soțul acelei Marii care, a hotărât Dumnezeu, L-a purtat pe Fiul Lui, numit și Fiul omului, în pântecele ei, L-a purtat și L-a născut fără să fi cunoscut bărbat, deci fără să fi fost nevoie de Obed, și de Iosif. Și totuși, și Iosif și Obed au trebuit să existe, ei, bărbații Obed și Iosif, pentru ca pruncul Isus să vină în pântecele Mariei. Oamenilor, contemporanilor acelor zile, le-a fost necesară o explicație care să se coboare la nivelul înțelegerii lor, și Dumnezeu le-a dat această explicație prin Obed și prin Iosif. Era prea extraordinar ceea ce se întâmpla ca să fie, atunci, înțeles deplin de oameni. Dar și așa, mulți nu au înțeles. Oameni precum Obed și Iosif ne ajută să înțelegem mai ușor coborârea lui Dumnezeu printre noi. Puteau fi alții, oricare alții, în locul lor, Iosif putea să o abandoneze pe Maria însărcinată cu Isus. Dar Dumnezeu a hotărât să fie ei, și așa a fost.

vineri, 17 iunie 2011

plata să-ți fie deplină din partea Domnului

Rut 2:12 - Domnul să-ți răsplătească ce ai făcut, și plata să-ți fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăpostești.

                                             Adăpostirea sub aripile Domnului, Dumnezeului lui Israel  este o răsplată din partea Domnului  o plată ... deplină pentru cei care se fac merituoși ai acestei adăpostiri. Trebuie să înțelegem că adăpostirea sub aripile Domnului, Dumnezeului lui Israel  este altceva decât trăirea în Dumnezeu, căci adăpostire înseamnă ocrotire, însemnă îngrijire. Pe toți ne iubește Dumnezeu, dar numai câțiva vor primi adăpost sub aripile Lui. Pe toți ne iubește Dumnezeu, dar nu toți Îi merităm iubirea, iar dintre cei care o merită, nu toți vor fi adăpostiți sub aripile Lui, deci nu toți vor fi ocrotiți și îngrijiți chiar de Dumnezeu. Dar a fi ocrotit de Dumnezeu, ce înseamnă? Însemnă să ai noroc în acesată viață? însemnă să ți se împlinească aproape toate dorințele, cu aproape niciun efort din partea ta? înseamnă să ai suficient de mult, ba chiar mai mult, încât să nu mai porți grija zilei de mâine? Atunci Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost cel mai neocrotit dintre toți trăitorii de-a lungul vremurilor. Eu cred că a fi ocrotit de Dumnezeu însemnă a intra în fericirile cristice.

BEETHOVEN, MOONLIGHT SONATA No.14 + THUNDERSTORM Classical piano Music

joi, 16 iunie 2011

Rut s-a pogorât

Rut 3:6 - Rut s-a pogorât la arie, și a făcut tot ce-i poruncise soacra sa.

            Cine spune facă-mi Domnul ce o vrea (Rut 1:17) face cu ușurință ce-i spune alții. A face voia altora intră în voia lui Dumnezeu, facă-se voia Ta și asta însemnând. Într-adevăr facă-se voia Ta înseamnă și să se facă voia tuturor celor care cred cu adevărat în Dumnezeu, aceasta fiind chiar dorința Lui. Rut a făcut toată voia soacrei ei știind că acest lucru Îi place lui Dumnezeu, dar plăcându-i și ei. Facă-se voia Ta înseamnă și ”facă-se plăcerea ta”, atât referitor la Domnul cât și referitor la oameni. Voia lui Dumnezeu este plăcerea oamenilor, iar voia oamenilor trebuie să fie plăcerea lui Dumnezeu. Deși s-a pogorât la arie pentru a face tot ce-i poruncise soacra sa  Rut, făcând voia lui Dumnezeu prin împlinirea poruncii soacrei ei, s-a înălțat, și anume, s-a înălțat atât de mult încât devine străbunica lui David, strămoșul lui Cristos. S-a înălțat până la Isus Rut atunci când a făcut tot ce poruncise soacra sa.

miercuri, 15 iunie 2011

Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu

Rut 1:16 - Rut a răspuns: ”Nu stă de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu, unde vei locui tu voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu, și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;
Rut 1:17 - unde vei muri tu, voi muri și eu, și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine, decât moartea!”

                                ”Iubește-L pe Domnul Dumnezeul tău și iubește-ți aproapele” capătă uneori și forma unor trăiri precum cea a lui Rut. Trebuia să aibă o astfel de trăire moabita Rut, căci din ea provine David. Știa îndemnul ”iubește-ți aproapele!” Rut, căci de aceea face ce face, și mai ales știa îndemnul ”iubește-L pe Domnul, Dumnezeul tău!” căci de aceea zice Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu  ea, moabita care îl avea ca dumnezeu pe Chemoș. Era din lumea lui Yahveh Rut mai mult decât erau altele, care erau deja în lumea lui Yahveh. Se recunosc oriunde ar trăi ei oamenii Domnului. Sunt cei care sunt capabili să spună unui aproape de-al lor facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine, decât moartea.   S-o spună, dar mai ales să facă așa. Când se întâlnesc doi oameni de-ai Domnului, acesta este lucrul care se întâmplă: unirea spirituală, unire de nedespărțit, în Dumnezeu.  nimic nu mă va despărți de tine, decât moartea trebuie înțeles că astfel de oameni nu se vor despărți spiritual niciodată, pentru că, oameni ai Domnului fiind, ei nu vor gusta moartea. Despărțirea temporară din răstimpul îngropării lor este atât de nesemnificativă încât nici nu trebuie considerată despărțire.  Unde vei muri tu voi muri și eu, și voi fi îngropată acolo  asta înseamnă: o trăire veșnic împreună în nemurire. Persoane precum Rut îmbogățesc lumea lui Dumnezeu, atât prin ele însele, cât și prin urmașii lor. Persoane precum Rut ne dovedesc că cele două porunci esențiale ale lui Dumnezeu pot deveni o trăire firească, sentimentul de iubire pentru Dumnezeu și pentru oamenii de lângă ei fiind strâns împletit cu personalitatea lor, cu felul lor de a fi. A fi om înseamnă a fi al lui Dumnezeu, a fi al aproapelui tău și, la urmă, a fi al tău. La urmă, dar atât de îmbogățit, căci ajunge bogat la el însuși acela care trece mai întâi pe la Dumnezeu și pe la cei de lângă el. Rut ne arată că așa este, sau, mai bine-zis, ne arată Dumnezeu prin Rut. Facă-mi Domnul ce o vrea nu e o consolare, ci un semn de iubire, iubire până la abandonare.

marți, 14 iunie 2011

pentru ce s-a întâmplat așa ceva...?

Judecătorii 21:3 - Și au zis: ”Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce s-a întâmplat așa ceva în Israel, să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?”

                                      Fac bine oamenii că Îl întreabă pe Dumnezeu despre lucrurile neașteptate, fie bune, fie rele, care li se întâmplă lor, dar după ce pun întrebarea, și înainte de a primi răspunsul, ar trebui oamenii să ia o oglindă, să privească în ea, și acolo să găsească începutul răspunsului. Începutul, și poate și sfârșitul lui, căci referitor la cele rele care li se întâmplă, chiar ei, oamenii, chiar noi, suntem cauza lor, iar referitor la cele bune, uitând că Dumnezeu este izvorul binelui, s-ar putea să se îngâmfe oamenii, să se îngâmfe și să se preamărească ei pe ei, ei unii pe alții, și astfel, nemeritându-l, prin neînțelegere, acel bine să devină cauză a răului. Răspunsul adevărat va veni în final, tot de la Dumnezeu, dar pentru a înțelege bine acest răspuns, oamenii ar trebui să se înțeleagă bine mai întâi ei pe ei înșiși, noi pe noi înșine. Înțelegându-ne bine pe noi, vom înțelege bine și răul care ni se întâmplă, dar, mai ales, înțelegându-ne bine pe noi, care ar trebui să fim chip și asemănare a lui Dumnezeu, Îl vom înțelege bine mai ușor pe Dumnezeu, pe Acel Dumnezeu care este izvorul binelui nostru. Și astfel, știind să ne ferim de rău, vom putea aprecia corect binele. Și apreciindu-l coerct, să ne bucurăm de el. Dar mai ales să ne bucurăm de izvorul lui, Dumnezeu, să ne bucurăm și să-L preamărim.

luni, 13 iunie 2011

Fii pe pace, nu te teme

Judecătorii 6:12 - Îngerul Domnului i s-a arătat, și i-a zis: ”Domnul este cu tine, viteazule!”
Judecătorii 6:13 - Ghedeon i-a zis: ”Rogu-te, Domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri când spun: ”Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăsește, și ne dă în mâinile lui Madian.”
Judecătorii 6:14 - Domnul s-a uitat la el și a zis: ”Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, și izbăvește pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”
Judecătorii 6:22 - Ghedeon, văzând că fusese îngerul Domnului, a zis: ”Vai de mine! stăpâne Doamne! Am văzut pe îngerul Domnului față în față!”
Judecătorii 6:23 - Și Domnul i-a zis: ”Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri!”
Judecătorii 6:24 - Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, și i-a pus numele ”Domnul păcii”; altarul acesta este și astăzi la Ofra, care era al familiei lui Abiezer.

                                  Numai iubirea care dă senzația de cutremurare este iubire adevărată, și numai cu o astfel de iubire este de iubit Dumnezeu. Iată de ce s-a cutremurat Ghedeon la apariția Îngerului Domnului, pentru că el Îl iubea cu adevărat pe Domnul, și iată de ce, tocmai din cauza cutremurării lui, nu mai înțelegea aproape nimic. Nu mai înțelegea, de exemplu, că tocmai prezența lui atunci, în acel loc, era o dovadă că Dumnezeu Își ține promisiunile, chiar și pe acelea, mai ales pe acelea înfăptuitoare de minuni. Nu și-a părăsit niciodată poporul Dumnezeu, alegerea lui Ghedeon spre a înfăptui noi lucruri minunate, fiind chiar ea o dovadă a acestui adevăr. Domnul l-a ales pe Ghedeon, Domnul i-a dat puterea de a izbăvi pe Israel din mâna lui Madian.   Când și-a dat seama ce i se întâmplă, Ghedeon L-a iubit și mai mult pe Dumnezeu, încât mai degrabă această iubire, sporită acum, i-a dat fiori vai de mine stăpâne Doamne!  Ghedeon își iubea mult Stăpânul, și mai ales acesată iubire l-a cutremurat până la senzația de moarte. I se părea aproape imposibilă această iubire lui Ghedeon, pentru că pe lângă sentimentul de iubire a lui pentru Domnul, el a simțit și iubirea Domnului pentru el. Acestui sentiment reciproc de iubire îi ridică el altarul Domnul păcii.  Ceea ce însemnă că tot zbuciumul lui de până atunci s-a stins într-o simțire de pace. Într-adevăr, este aducător de pace senină sentimentul reciproc de iubire dintre Domnul și oricare dintre noi. Ne iubește pe toți Dumnezeu, și pe cei care-L iubim, și pe cei care nu-L iubesc. Mai departe depinde de iubirea fiecăruia felul în care percepem sau nu iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare. Iar percepția adevărată aduce o pace senină în sufletul celui care o are. Fiecare dintre cei care Îl iubim cu adevărat pe Domnul ar trebui să-I ridicăm în propriul suflet altarul Domnul păcii.  

Moonlight Sonata - Beethoven

vineri, 10 iunie 2011

Munţii s-au clătinat înaintea Domnului

Judecătorii 5:5 - Munţii s-au clătinat înaintea Domnului,        Sinaiul acela s-a clătinat înaintea Domnului, Dumnezeului lui Israel.

                                Domnul merge înaintea omului, dar munţii se clatină înaintea Domnului. Iată de ce omul este mai important pentru Dumnezeu decât muntele, chiar şi decât Sinaiul acela sfânt. Omul este mai sfânt decât un munte sfânt, dar cel mai Sfânt, cât om şi munte laolaltă, este Domnul, Dumnezeul tuturor. Când i-a spus Domnul lui Moise să se descalţe înaintea unui munte sfânt, a spus-o ca şi cum i-ar fi spus să se descalţe înaintea sfinţeniei Lui, a Domnului. Şi omul şi muntele îşi primesc sfinţenia de la Dumnezeu, care este izvorul sfinţeniei, de la Acel Dumnezeu pe care nu Îl sfinţeşte nimeni, dar care pe toate le sfinţeşte, şi om şi munte. Se descalţă omul înaintea sfinţeniei lui Dumnezeu, atunci când trece pe lângă muntele sfânt al lui Dumnezeu şi pentru că muntele nu se poate descălţa când vine la el un om sfânt al lui Dumnezeu. Nu se descalţă munţii înaintea sfinţilor lui Dumnezeu, dar se clatină munţii înaintea Domnului. Şi dacă se clatină munţii, ei, care sunt de neclătinat, cu atât mai mult trebuie să se clatine omul. Să se clatine şi să se cutremure, dar nu din teamă, ci din iubire de Dumnezeu. Numai iubirea care dă senzaţia de cutremurare este iubire adevărată, şi numai cu o astfel de iubire trebuie iubit Dumnezeu

Moonlight Sonata on guitar

joi, 9 iunie 2011

Moonlight sonata - 1ºmov - D. Barenboim

Domnul merge înaintea ta

Judecătorii 4:14 - Atunci Debora a zis lui Barac: "Scoală-te, căci iată ziua când dă Domnul pe Sisera în mâinile tale. Într-adevăr, Domnul merge înaintea ta." Şi Barac s-a repezit de pe muntele Tabor, cu zecemii de oameni după el.

                                     Ceea ce vrea Domnul este întotdeauna cel mai important, şi ceea ce vrea Domnul se întâmplă întotdeauna. Ferice de omul care ştie ce vrea Domnul, şi îşi armonizează dorinţele lui cu cele ale lui Dumnezeu. Pentru orice om Domnul merge înaintea ta trebuie să însemne  faptul de a merge şi el în întâmpinarea Domnului. Dumnezeu şi om pe acelaşi drum înseamnă întotdeauna că omul se îndreaptă spre Dumnezeu. Acel Dumnezeu care merge înaintea lui, dar el, omul, trebuie să fie oricând gata să-L întâmpine pe Dumnezeu. Merge înaintea omului Dumnezeu, a omului gata oricând să meargă în întâmpinarea Lui. Aşa cum îl întâmpină Dumnezeu pe om trebuie să-L întâmpine omul pe Dumnezeu. Este un lucru atât de evident încât unii prezicători îl pot prezice cu precizie.

Wilhelm Kempff plays Beethoven's Moonlight Sonata mvt. 3

miercuri, 8 iunie 2011

Beethoven: Piano Sonata no.14 - Moonlight Sonata

Şaalabin, Aialon, Iitla

Iosua 19:42 - Şaalabin, Aialon, Iitla

                                                     Sunt, aceste localităţi, parte din hotarele moştenirii lui Dan. Astăzi cine şi cum mai ştie de ele, cine mai ţine cont că ele ar trebui să existe, şi ar trebui respectate? Foarte puţini, dacă nu chiar nimeni. Ceea ce însemnă că hotarele terestre se uită, se schimbă, se încalcă, consecinţele fiind tot felul de lupte şi războaie. Dar pentru respectarea hotarelor spirituale cine se luptă? Cum se luptă? Cât se luptă? Şi care sunt aceste hotare spirituale? În mod evident ele sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt iar al patrulea hotar, cel care închide laturile moştenirii fiecăruia, este sufletul fiecăruia. Dacă ar sta omul între aceste hotare ale moştenirii lui spirituale, altfel ar arăta lumea, alta ar fi viaţa. Dacă ar fi stat Adam între aceste hotare, păcatul n-ar fi intrat în interiorul lor. Dar sufletul omului, una dintre laturile hotarului, liber fiind precum celelalte trei, dar înţelegându-şi altfel decât ele libertatea, a fost folosit chiar de om ca o portiţă de evadare spre alte hotare. Iar omul astfel evadat, are impresia că acolo, între alte hotare, îi este mult mai bine, între acele străine hotare binele luând altă înfăţişare decât între hotarele între care omul ar fi făcut bine să rămână. Le este bine  oamenilor între străine hotare, dar uneori, şi nu rareori, îi este şi rău. Şi ce face el atunci? Fuge, se întoarce între hotarele între care abia acum, după această necesară fugă, necesară dar acuzatoare, abia acum înţelege ce bine ar fi fost dacă ar f rămas de la început acolo. Şaalabin, Aialon, Iitla aproape nimeni nu mai ştie de ele, dar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu se poate să le uităm. Căci oriunde am merge, între orice străine hotare, sufletul tău, parte din hotar, tot între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt te va aduce, căci aceasta este partea firească de moştenire a fiecăruia. Viaţa trăită între hotare străine e ca o evadare, viaţa trăită între adevăratele hotare ale moştenirii fiecăruia este adevărata trăire.

marți, 7 iunie 2011

Aceasta a fost moştenirea

Iosua 18:28 - Ţela, Elef, Iebus adică Ierusalim, Ghibeat şi Chiriat; patrusprezece cetăţi, şi satele lor. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor.

                             Patrusprezece cetăţi, şi satele lor [...] a fost moştenirea fiilor lui Beniamin. Adică a fiilor aceluia care din Ben-Oni "Fiul-durerii-mele", cum îl botezase mama sa, se va numi Binyamin "Norocos" cum a vrut să-l numească tatăl său, Iacov. Dar norocul lui Beniamin şi a fiilor lui, nu au fost aceste patrusprezece cetăţi pământeşti, norocul lui Beniamin a fost, este moştenirea spirituală primită de la Dumnezeu, de la Acel Dumnezeu care se mai numeşte "Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacov". Iată ce mare moştenire primeşte Beniamin, prin tatăl său! Iar "Dumnezeul lui Avraam" poate însemna Dumnezeu-Tatăl, "Dumnezeul lui Isaac" poate însemna Dumnezeu-Fiul, "Dumnezeul lui Iacov" poate însemna Dumnezeu-Duh Sfânt, căci Iacov se numeşte şi Israel. Adică "Cel-ce-ţine" devine "Dumnezeu-se-luptă", şi într'adevăr, se luptă pentru noi toţi Dumnezeu; iar atunci s-a luptat şi Iacov cu Dumnezeu: ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor de aceea numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Geneza 32:28) Dar cum altfel ar fi putut fi biruitor Israel decât numai cu ajutorul Duhului Sfânt, puterea divină? Ceea ce însemnă că adevărata noastră moştenire sunt victoriile noastre în urma unor lupte în care suntem sprijiniţi de Spiritul Sfânt.

Beethoven Sonata No 13 Quasi una fantasia - plays Barenboim

luni, 6 iunie 2011

au fost puşi să plătească un bir

Iosua 16:10 - Ei n-au izgonit pe cananiţii care locuiau în Ghezer, şi cananiţii au locuit în mijlocul lui Efraim până în ziua de azi, dar au fost puşi să plătească un bir.

                                      Cine cui plăteşte bir? Un om altui om? un popor altui popor? Dar "birul" pe care-l plătim lui Dumnezeu? Sau trebuie să plătim noi bir lui Dumnezeu? Dacă iubirii îi spunem "bir", atunci da! trebuie să plătim acest bir, şi cu cât mai mare birul cu atât mai mare bucuria plătirii lui. Şi cu atât mai mare răsplata. Dar se primeşte răsplată în urma plătirii de bir? Nu! Deci iubirea noastră pentru Dumnezeu nu e un bir, iubirea noastră pentru Dumnezeu e o bucurie. Oricine am fi, de oriunde am fi, din Canaan, din Efraim, din Ghezer, din Iuda, de aici sau de dincolo, bucuria noastră de a-L putea iubi pe Dumnezeu trebuie să fie mare. "Trebuie" nu ca o obligaţie, ci "trebuie" ca o plăcere a noastră de a putea fi astfel fericiţi. Fericiţi că-L iubim pe Dumnezeu, fericiţi că învăţăm astfel să ne iubim.

miercuri, 1 iunie 2011

până în ziua de azi

Iosua 15:63 - Fiii lui Iuda n-au putut izgoni pe iebusiţii care locuiau la Ierusalim; şi iebusiţii au locuit cu fiii lui Iuda la Ierusalim până în ziua de azi.

                              Fii ai lui Iuda, izgonire, iebusiţi, Ierusalim, ziua de azi. Ce sunt toate acestea pentru Dumnezeu? Ce sunt ele pentru om? A trebuit să se folosească Dumnezeu de nişte fii ai lui Iuda, care fii n-au reuşit să-i izgonească pe iebusiţi din Ierusalim, care e Iebus, care e Salem-ul lui Melchisedec, şi anume, nu au reuşit să-i izgonească pentru că nu a vrut Domnul să reuşească. A fost Ierusalimul Iebus, a fost Salem, a fost şi Ierusalim Ierusalimul până în ziua de azi şi a rămas câte puţin din fiecare, căci fiecare a fost să fie pentru că Dumnezeu a vrut să fie aşa. Iebusiţii au locuit cu fiii lui Iuda la Ierusalim până în ziua de azi  trebuie înţeles chiar până în ziua de azi, adică şi azi este aşa pentru că a fost atunci aşa, aşa cum a vrut Dumnezeu să fie, aşa cum vrea Dumnezeu să fie. Trăiesc iebusiţii şi azi în Ierusalim prin amintirea trăirii lor acolo, căci Ierusalimul nu  poate fi Ierusalim fără a fi şi Iebus, şi Salem. A intrat Isus Cristos în Ierusalim, dar a intrat şi în Iebus, şi a intrat şi în Salem. A intrat atunci, şi de atunci intră mereu până în ziua de azi care zi de azi însemnă fiecare zi, până la sfârşitul zilelor. Fii ai lui Iuda înseamnă fii ai lui Dumnezeu, izgonire înseamnă primire într-un Ierusalim primitor al tuturor, iebusiţi însemnă şi fii ai lui Iuda, Ierusalim însemnă şi Iebus, şi Salem, şi Ierusalim ceresc, ziua de azi însemnă toate zilele, până la sfârşitul zilelor.