marți, 30 august 2011

luptați

Neemia 4:14 - M-am uitat, și sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor și celuilalt popor: ”Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat, luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre.”

                                   ...puterea dată nouă de puterea lui Dumnezeu, puterea de a ne lupta, puterea de a-i iubi pe cei cu care ne luptăm, puterea de a-i da  celuilalt popor  puterea de a ne iubi, puterea de a ne transforma deci lupta în iubire. Puterea de a nu ne teme de cei cu care ne luptăm, știind că important este Dumnezeu, Acel Dumnezeu puternic care vrea să ne dea și nouă putere, mai ales puterea de a înțelege că dincolo de noi, dincolo de ei, dincolo de lupta noastră este Dumnezeu, Cel care vrea să facă din noi toți frați și fii, adică vrea să ne transforme lupta în iubire.

Beethoven Piano Sonata No.30 - Dror Biran

luni, 29 august 2011

mâna Dumnezeului nostru

Ezra 8:22 - Mi-era rușine să cer împăratului o oaste de însoțire și călăreți, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: ”Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor,  peste toți cei care-L caută, dar puterea și mânia Lui este peste toți cei ce-L părăsesc:”

                                    Încrederea în cuvântul lui Dumnezeu- o rușine pentru cei care o au? Încrederea în cuvântul lui Dumnezeu ne învață cum să avem încredere în cuvântul oamenilor, și când să avem încredere în cuvântul oamenilor. Încrederea în cuvântul lui Dumnezeu înseamnă încrederea în cuvântul acelor oameni despre care știm că au încredere în cuvântul lui Dumnezeu, dar înseamnă și neîncredere în  cei care nu o au. Împărat sau rob, nu are nicio importanță, importantă este încerderea în cuvântul lui Dumnezeu. Este importantă atât în relațiile fiecăruia cu ceilalți, cât și în relațiile fiecăruia cu el însuși. Cei care au încredere în Dumnezeu simt mâna lui Dumnezeu peste ei, simt binele lui Dumnezeu în viața lor, chiar și atunci când le este rău. Încrederea în cuvântul lui Dumnezeu înseamnă încredere în tine însuți, încredere în capacitatea ta de a-L iubi pe Dumnezeu și de a-i iubi pe cei de lângă tine, inclusiv pe aceia care nu au încredere în cuvântul lui Dumnezeu. Când ne îndeamnă să ne iubim aproapele, Dumnezeu nu face nicio condiționare, ceea ce însemnă că și iubirea fiecăruia pentru aproapele lui, ca și iubirea aproapelui pentru acela, intră în încrederea pe care trebuie să o avem în cuvântul lui Dumnezeu. Încredere care ne spune că acolo unde există iubire păcat nu poate exista.

duminică, 28 august 2011

cum ne-a poruncit împăratul

Ezra 4:3 - Dar Zorobabel, Iosua și ceilalți capi ai familiilor lui Israel, le-a răspuns: ”Nu se cuvine să zidiți împreună cu noi casa Dumnezeului nostru, ci noi singuri vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cir, împăratul perșilor.”

                                             Le-a poruncit împăratul perșilor Cir, care nici nu era iahvist, iahviștilor să construiască Templul, dar Dumnezeu le-a dat duhul necesar pentru a o face, le-a dat un duh curat pentru că trebuiau să facă un lucru curat., încât cei care aveau duh necurat nu se cuvenea să participe și ei la zidirea casei închinată Domnului Yahveh. Tot așa, și la zidirea templului nostru sufletesc, trebuie să lăsăm să participe numai pe aceia despre care știm sau simțim că au spiritul curat, pentru a nu ne spurca și astfel templul și așa spurcat de păcatele moștenite. Raportat la Yahveh, împăratul perșilor Cir a fost un necredincios, și totuși Yahveh i-a dat atunci un spirit curat, din moment ce el a poruncit și susținut cu tărie ridicarea unei case dedicată lui Yahveh. Alegerea celor care pot contribui frumos la construirea templului din sufletul nostru este o acțiune a noastră, care acțiune, în funcție de corectitudine sau necorectitudinea ei, este o oglindă a credinței fiecăruia. Cei cu spirit curat îi aleg pe cei cu spirit curat, și împreună zidesc un templu curat închinat lui Dumnezeu, templul din sufletul lor. Cei cu duh necurat au șansa să li se alăture, dar numai după ce fac curat în propriul lor templu. Și Cir a fost cândva necurat ca și credință în Dumnezeu, dar curățindu-se, a poruncit construirea unei case închinate lui Dumnezeu, Yahveh. 

sâmbătă, 27 august 2011

slujiți acum Domnului

2 Cronici 35:3 - A zis leviților, care învățau pe tot Israelul, și care erau închinați Domnului: ”Puneți Chivotul sfânt în Casa pe care a zidit-o Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel. N-aveți să-l mai purtați pe umeri. Slujiți acum Domnului, Dumnezeului vostru, și poporului Său Israel!”

                                                          Chivot pierdut și regăsit, la fel cum pierdută și regăsită a fost și Cartea. Chivotul conținea tablele legământului, mostră din mană și toiagul înmugurit al lui Aaron. În Carte erau scrise cuvintele Domnului. Chivotul regăsit a fost apoi pierdut din nou, așa pierdut rămânând până în ziua de astăzi. Deși comandat chiar de Dumnezeu, și pus în locul cel mai sfânt al Casei Domnului, Sfânta-sintelor, chivotul s-a pierdut, bănuiți pentru pierderea lui fiind filistenii. S-a pierdut deci locul de ședere al lui Dumnezeu pe pământ, căci se știe că El a comandat chivotul, cu întreaga lui simbolistică, pentru a avea unde să stea, adică între heruvimii de pe capacul chivotului. Au trecut câteva mii de ani de atunci, și chivotul nu a fost regăsit. N-au fost înstare oamenii să regăsească locul șederii lui Dumnezeu pe pământ. Dar Dumnezeu a ”rezolvat” problema, și anume, Și-a transferat locul șederii lui pe pământ în chiar inima omului, a omului care a pierdut chivotul. De aceea trebuie să avem noi inimile tăiate împrejur, tăierea împrejur fiind heruvimii inimilor noastre, între care, dacă așa se întâmplă, și numai dacă așa se întâmplă, sălășuiește Dumnezeu.

vineri, 26 august 2011

întrebați pe Domnul

2 Cronici 34:21 - ”Duceți-vă și întrebați pe Domnul pentru mine și pentru rămățița lui Israel și Iuda, cu privire la cuvintele cărții acesteia care s-a găsit. Căci mare mânie s-a vărsat peste noi din partea Domnului, pentru că părinții noștri n-au ținut cuvântul Domnului, și n-au împlinit tot ce este scris în cartea aceasta.”

                               A fost un răstimp în care Biblia, atâta câtă era ea atunci, a fost pierdută, nu se mai știa de ea, nu se mai citea din ea, nu se mai știa nimic despre cuvântul Domnului. Și totuși oamenii au fost pedepsiți pentru nerespectarea cuvântului cărții. Nu este importantă cartea, sunt importante cuvintele cărții, nu este importantă citirea cuvintelor, este importantă împlinirea cuvintelor citite. Chiar dacă ar fi pierdută cartea, dar s-ar respecta cuvintele cărții, ar fi un lucru împlinitor. Dar oamenii uită, uităm cuvintele cărții chiar având cartea la îndemână. Nu este suficient să citim cuvintele scrise în carte, ci trebuie să existe un dialog între cititor, posibil împlinitor, și Dumnezeu. Adică putem citi singuri cuvintele cărții, dar împlinirea lor o putem înfăptui numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar aceea care nu înțeleg necesitatea acestui dialog, pot apela la alții, care o înțeleg. Cine sunt acei ”alții”, identificarea lor deci, ține de credința fiecăruia. Credința adevărată ne îndrumă spre oameni adevărați. Nu mai știm nimic despre Hilchia, Ahicam, Abdon, Șafan, nu mai știm nimic nici despre proorocița Hulda, dar totuși putem presupune, din cele relatate despre ei, că au fost oameni deosebiți. Au existat, există și vor exista astfel de oameni deosebiți, oameni spre care să ne îndreptăm respectul nostru, oameni care ne pot întări credința. Într-adevăr, iată! atunci au fost trimiși la o proorociță acei oameni, în frunte cu marele preot Hilchia, au fost trimiși la ea, deși tot atunci, acolo profețeau Ieremia și Țefania.....

Beethoven Piano Sonata No. 29, Hammerklavir - Barenboim

joi, 25 august 2011

a urmat necurmat căile înaintea Domnului

2 Cronici 27:6 - Iotam a ajuns puternic, pentru că a urmat necurmat căile înaintea Domnului, Dumnezeului său.

                                            A fost desăvârșit Iotam  - Iotam=Yah este desăvârșit(ebr.) - și așa fiind a urmat necurmat căile înaintea Domnului, Dumnezeului său.   Dar oare a fost desăvârșit Iotam pentru că a urmat căile Domnului, ori pentru că așa l-a făcut Domnul? A fost desăvârșit pentru că așa l-a făcut Domnul, iar el a știut și a vrut să rămână în acea desăvârșire. Ne-a făcut desăvârșiți pe toți Dumnezeu, dar unii își pierd desăvârșirea mergând pe alte căi decât căile lui Dumnezeu, adică trăindu-și altfel viața decât i-a spus Dumnezeu să o facă. Ne-a spus tuturor Dumnezeu cum să ne trim viața, chiar și acelora care nu Îl au pe Yahveh ca Dumnezeu. Și aceia au ”instinctul” acela de bunătate pe care Dumnezeu l-a pus în toți; dar unii simt că nu trebuie să-și îngrijească și să-și îmbogățească acest instinct. Doar gândurile și simțirile profunde îi poate face să devină ceea ce Dumnezeu a vrut să facă din ei.  Din noi toți.

Beethoven Piano Sonata No. 28 (Movement 1 of 4) plays Barenboim

miercuri, 24 august 2011

Așa vorbește Dumnezeu

2 Cronici 24:20 - Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s-a înfățișat înaintea poporului, și i-a zis: ”Așa vorbește Dumnezeu: -Pentru ce călcați poruncile Domnului? Nu veți propăși! Pentru că ați părăsit pe Domnul, și El vă va părăsi!”

                               Trebuie să înțelegem propășirea mai întâi ca pe o nepărăsire a noastră de către Dumnezeu, ca pe o îmbrăcare cu Duhul lui Dumnezeu, și abia apoi ca pe o acumulare de valori materiale. Cel mai evident semn al propășirii noastre este, pentru fiecare, mărimea iubirii  de Dumnezeu. Restul este supraviețuire. Într-adevăr, cu cât respectăm mai mult poruncile Domnului cu atât Îl iubim mai mult pe Domnul, cu cât Îl iubim mai mult cu atât propășim mai mult în iubire. Iar cei care nu o fac, deci care L-au părăsit pe Domnul, vor fi și ei părărsiți de Acesta, deci nu vor propăși. Sunt cei care doar supraviețuiesc. Viețuirea, chiar și în cel mai minunat castel, în părăsire de Dumnezeu, și deci, în părăsire de către Dumnezeu, se numește supraviețuire. 

Beethoven's Sonata 27, mvt. 1 - W. Kempff

luni, 15 august 2011

Dumnezeul tatălui tău

2 Cronici 21:12 - I-a venit o scrisoare de la proorocul Ilie, care zicea: ”Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ”Pentru că nu ai umblat pe căile tatălui tău Iosafat, și pe căile lui Asa, împăratul lui Iuda,”

                                            Tatălui tău David ... tatălui tău Iosafat ... Asa  dar acel Ioram căruia îi sunt adresate cuvintele acestea, îl avea ca tată și pe Avraam, tatăl tuturor națiunilor, și pe Moise. Ce este valabil pentru Ioram este valabil pentru oricare dintre noi. Lucrează cu mulți tați pământești Tatăl nostru care e în ceruri, pentru că El ar vrea ca de la fiecare să luăm câte ceva, ceva bun desigur, pentru că numai pe cei mai buni dintre cei buni îi alege Dumnezeu să ne fie un fel de tați, dintre care vizibil este tatăl carnal, care est ultimul tată al nostru, iar primul este Tatăl nostru din ceruri. Aceia dintre noi care se fac moștenitori demni ai fiecăruia dintre acești tați devin demni de Tatăl din ceruri. Valoarea lor dă valoare moștenirii lor. Fiecare dintre noi ar trebui să spunem: ”Eu sunt eu împreună cu toți aceia pe care Tatăl meu care e în ceruri a hotărât să mi-i facă, alături de tata, tați.”

duminică, 14 august 2011

și n-au făcut război

2 Cronici 17:10 - Groaza Domnului a apucat pe toate împărățiile țărilor dimprejurul lui Iuda, și n-au făcut război împotriva lui Iosafat.

                                           Iosafat ... făcând ce este plăcut înaintea Domnului (1 Împărați 22:43)  și Domnul a făcut ce este bine pentru Iosafat, și nu numai pentru el, dar și pentru întreaga lui țară. Groaza Domnului  a fost   groaza Domnului  numai pentru  toate împărățiile țărilor dimprejurul lui Iuda  dar pentru Iuda, atunci, nu! pentru Iuda  groaza Domnului  a fost, cel puțin pentru un răstimp, odihnă a păcii, pace adusă ei prin voința Domnului. Dar au fost și alți împărați ai lui Iuda, care nu au mai făcut  ce este plăcut înaintea Domnului, motiv pentru care  groaza Domnului   a devenit  groaza Domnului  și pentru Iuda. Deci iată: groaza Domnului  există nu pentru că o vrea Domnul, ci pentru că o vrea omul, care om, dacă vrea, adică dacă vrea ceea ce vrea Domnul, poate transforma  groaza Domnului  în altceva, și anume, în binecuvântarea Domnului. Pentru Dumnezeu  nu există decât binecuvântare, dar omul poate muta binecuvântarea în groază. Sau poate să nu o facă. A simțit un fel de groază Maria, ca o tulburare, când a venit îngerul la ea să-i de vestea cea bună, dar a ales să rămână în binecuvântare. Îngerul a intrat la ea și i-a zis: ”Bucură-te tu, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!” Nu te teme, Maria; căci ai primit îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și Maria a zis: ”Sufletul meu înalță pe Domnul, și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mâtuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo toate neamurile mă vor numi fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, și îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei care se tem de El. El a arătat putere cu brațul Lui, a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. (Luca 1:28,30,46-51)

sâmbătă, 13 august 2011

din ceruri ascultă, și iartă!

2 Cronici 6:21 - Ascultă cererile robului Tău, și ale poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locunței Tale, din ceruri ascultă, și iartă!

                                                           Nu greșim când spunem că Domnul este într-un nor care umple casa Domnului, nu greșim câns spunem că Domnul este în locul locuinței Sale din ceruri,  nu greșim când spunem că, fără să se deplaseze, Domnul este și în nor și în ceruri. Și nu este vorba numai despre prezența Lui simbolică în vreunul dintre aceste locuri în timp ce este și în celălalt, este vorba despre chiar prezența Lui și în nor și în ceruri. Această prezență a Lui și aici și dincolo transcede posibilitățile noastre de percepție și înțelegere; și totuși, ne putem apropia de o mai bună înțelegere a ei dacă putem înțelege, de exemplu, că lumina soarelui, ea și nu alta, este prezentă și peste un câmp înflorit de aici, dar și acolo sus, în soare. Iar timpul de opt minute, care îi este necesar spre a străbate spațiul de la soare până la câmp există numai pentru că acea lumină este o creație și ea. Creatorul ei însă nu are nevoie de timp pentru a fi și în ceruri și în nor, pentru că pentru El, care trăiește numai în veșnicie, trecere de timp nu există.

Beethoven Piano Sonata No. 26 - Les Adieux plays Barenboim

vineri, 12 august 2011

să ard tămâie înaintea Lui

2 Cronici 2:6 - Dar cine poate să-I zidească o casă, când cerurile și cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Și cine sunt eu, ca să-I zidesc o casă, decât doar ca să ard tămâie înaintea Lui?

                                             Cel pe care l-a zidit Domnul ca pe un templu al Lui, omul, nu poate să-I zidească Domnului o casă care să-L cuprindă,   când cerurile și cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde. Nu poate, și totuși trebuie să o facă, măcar pentru a clădi un loc în care să ardă tămâie înaintea Domnului, să ardă tămâie, adică să se ardă pe el, și ca semn al neputinței lui de a-i zidi o casă Domnului. Neputință care, bine-înțeleasă, îl poate face să ajungă să știe să-I clădească o casă Domnului. De aceea sunt atâtea case ale Domnului pe pământ, case în care se arde tămâie. Nu-L pot cuprinde cerurile și cerurile cerurilor pe Dumnezeu, dar casele, aceste case ale caselor, Îl pot cuprinde simbolic, pentru că acolo, în interirul acelor case, oamenii ard ca tămâia, din dragoste de Dumnezeu, și atunci El, Dumnezeu, vrea să  poată fi cuprins de acele case. Iată deci: case devenite, în anumite momente, mai încântătoare decât cerurile cerurilor. Poate să facă ce vrea El Dumnezeu, și-l poate face și pe om să poată. Cel care a fost zidit ca templu al Domnului, omul, poate face din zidirile acestea ziduri pentru casa Domnului, casă în care el, omul, devenit ziditor precum Ziditorul lui, își găsește loc să ardă din dragoste de Ziditor. Ziditor Domnul, ziditor omul; ziditor Domnul de om, ziditor omul de case mai mari decât cerurile cerurilor. Cine, rugându-se într-o biserică, nu a simțit așa rugăciunea, nu într-o biserică a Domnului s-a rugat.

Beethoven Sonata No. 25 - plays Barenboim

joi, 11 august 2011

A Ta este Doamne mărirea, puterea și măreția, veșnicia și slava

1 Cronici 29:11 - A Ta este Doamne mărirea, puterea și măreția, veșnicia și slava, căci tot ce este în cer și pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalți ca un Stăpân mai presus de orice!
1 Cronici 29:12 - De la Tine vine bogăția și gloria,Tu stăpânești peste tot, în mâna Ta este tăria și puterea, și mâna Ta poate să mărească și să întărească toate lucrurile.
1 Cronici 29:13 - Acum, Dumenzeul nostru, Te lăudăm, și preamărim Numele Tău preasfânt.

                                                         Sunt adevărate toate aceste cuvinte, Dumnezeul nostru este Singurul Dumnezeu, El este Dumnezeu pentru toți oamenii, acum, dintotdeauna și pentru totdeauna! El a creat Universul, atât de complex încât logica omenească nu îl va putea niciodată descifra și pătrunde, după cum nu va putea pătrunde nici măreția lui Dumezeu. A lui Dumnezeu este puterea, căci El a elaborat toate legile datorită cărora Universul creat funcționează întocmai așa cum a vrut și cum vrea Dumnezeu să funcționeze, adică perfect în toate resorturile lui, perfect până la milimetru, până la micron, până la secundă, până la atom, până la apă, până la foc, până la munte, până la planetă, până la stea. A lui Dumnezeu este mărirea, căci după toate acestea l-a făcut pe om, pe mine și pe tine, chip și asemănare a Lui, deci ne-a făcut să putem fi perfecți, asemeni Lui. Dar omul Adam, întregit de omul Eva, simțindu-se ei cumva superiori în Universul lui Dumnezeu, ceea ce de fapt și este adevărat, doar el, omul, din întregul Univers fiind asemănare a Creatorului, deci cei doi la început, urmați de mulți apoi, au vrut să creadă că nu sunt creație, arogându-și rolul și meritul de creatori. Este asemănare a lui Dumnezeu omul, dar nu este creator, nu este Dumnezeu deci! Și așa, în mijlocul acestei întregi perfecțiuni a lui Dumnezeu, omul, cea mai perfectă parte a creației, a căzut într-o imperfecțiune din care nu i-a mai rămas decât să admire și să preamărească perfecțiunea divină, cu speranța, dar și încrederea că Acela care întărește toate lucrurile, îl va întări și pe el, spre a putea redeveni  ceea ce a fost, adică cea mai perfectă parte a creației lui Dumnezeu. Perfectă, dar totuși creație, nu Creator. Iar cea mai perfectă parte a omului perfect creat de Dumnezeu, trebuie să fie iubirea lui, a omului, a mea și a ta deci, pentru Creator, iubire care ne poate face să Îl înțelegem pe Dumnezeu, și să ne înțelegem pe noi înșine. Deci să înțelegem preamărirea pe care noi, creația, trebuie să o aducem Creatorului, noi, care suntem chip și asemănare a Celui care pe toate le-a creat.
 Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:   
1 Paralipomena 29:11 - A Ta este, Doamne, mărirea și puterea și lauda și biruința și tăria; că Tu ești Stăpânul a tot ce e în cer, și a tot ce e pe pământ, și de fața Ta se cutremură fiecare rege și fiecare neam.
1 Paralipomena 29:12 - De la Tine sunt bogăția și slava; Tu, Doamne, pe toți îi stăpânești, că Tu ești Stăpânul a toată stăpânia și-n mâna Ta este puterea și domnia; și-n puterea Ta, Atotțiitorule, stă ca pe toate să le mărești și să le întărești.
1 Paralipomena 29:13 - Și acum, Doamne, ne mărturisim Ție și lăudăm Numele Slavei Tale!

Ludwig van Beethoven - Piano Sonata No. 24 - A. Thérèse

marți, 9 august 2011

i-au împărțit prin sorți

1 Cronici 24:5 - I-au împărțit prin sorți, între unii și alții, căci căpeteniile sfântului locaș și căpeteniile lui Dumnezeu erau dintre fiii lui Eleazar și fiii lui Itamar.

                                                  Sorții sunt oglindirea, într-un anumit moment, a modului în care Dumnezeu vrea să împartă între oameni ceea ce oamenii nu ar ști să împartă decât cu ceartă, atunci când sorții vin de la Dumnezeu. A ține seama de sorți e un semn de credință, mai ales pentru acela care ”pierde”. Cineva trebuie să piardă la sorți, dar ce pierde el, dacă toate sunt ale lui Dumnezeu?Cel care știe să piardă în urma sorților hotărâți de Dumnezeu, știe că, acceptând cu demnitate pierderea, ca pe o hotărâre a lui Dumnezeu, de fapt câștigă respectul lui Dumnezeu. Numai cine Îl respectă pe Dumnezeu știe să câștige respectul lui Dumnezeu, și numai cine merită să câștige respectul lui Dumnezeu, Îl știe aprecia pe Dumnezeu.  Căpeteniile lui Dumnezeu erau dintre fii lui Eleazar și fiii lui Itamar    adică dintre fiii celor pe care ”Dumnezeu i-a ajutat”, numele Eleazar aceasta însemnând,, și anume, i-a ajutat să ajungă în ”țara palmierilor”, numele Itamar  aceasta însemnând. În țara palmierilor, care, după Canaanul pământesc, înseamnă Paradis. Iată deci ce câștigă cei care știu să piardă în urma sorților hotărâți de Dumenzeu. Dar și cei care câștigă în urma acestor sorți, deci toți aceia care știu respecta sorții lui Dumnezeu. Acesta este adevăratul lor câștig, atât al celor care pierd, cât și al celor care câștigă în urma sorților, dar respectă sorții. Căci Îl respectă pe Dumnezeu respectând sorții lui Dumnezeu.

luni, 8 august 2011

a batjocorit pe Israel

1 Cronici 20:7 - El a batjocorit pe Israel; și Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David, l-a ucis.

                                    Să nu ucizi! (Exodul 20:13)  ...și totuși, s-au întâmplat atâtea ucideri de-a lungul istoriei poporului lui Israel, și a istoriei tuturor popoarelor. Batjocorirea lui Israel să fie o scuză pentru ucidere? Nu cred! pentru că sentimentul de batjocorire este, până la urmă, foarte subiectiv. Și totuși, și nu de puține ori, s-au întâmplat ucideri. Să nu ucizi!  nu poate însemna altceva decât  să nu ucizi!  neexistând nicio condiționare, deci neexistând nicio scuză. Ceea ce poate însemna că unele ucideri, scuzabile în lumea cezarilor, nu mai au nicio scuză în lumea lui Dumnezeu. În lumea lui Dumnezeu nu se ucide, în lumea lui Dumenzeu numai se clădește. Și anume, se clădește sentimentul de iubire, un edificiu măreț, a cărui piatră de temelie, piatră pusă la capul unghiului, este Isus Cristos. În lumea lui Dumnezeu  să nu ucizi  nici nu există. De aceea sunt tari toți aceea care trăiesc, spiritual, în lumea lui Dumnezeu. Lipsa uciderii îl întărește pe om, și nu uciderea. De accea porunca să nu ucizi!   poate fi un fel de rugăminte.

Beethoven-Piano sonata No.23 "Appassionata"

duminică, 7 august 2011

Fii tare

1 Cronici 19:13 - Fii tare, și să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru, și pentru cetățile Dumnezeului nostru, și Domnul să facă ce va crede!

                                           Cetățile Dumnezeului nostru  cetăți de oameni zidite, dar de Dumnezeu apărate, adăpostesc popoare care i se pot închina lui Dumnezeu, iar pentru ca închinarea să le fie mai curată, Dumnezeu le-a spus să construiască temple în acele cetăți, temple ale închinării, biserici. Au construit deci cetăți, și au construit temple oamenii, dar mulți dintre ei au uitat, în frenezia construirii de cetăți și de temple, că cel mai măreț templu închinat lui Dumnezeu este chiar el, omul, cu sufletul lui, acel suflet care adăpostește un spirit, un duh venit de la Dumnezeu, duh care îl poate sfinți și pe el, pe om   Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? (1 Corinteni 3:16)   Deci iată, fii tare!  înseamnă îmbărbătarea Duhului lui Dumnezeu adăpostit în templul care ești tu! și eu!  noi, toți!

vineri, 5 august 2011

le-a închinat Domnului

1 Cronici 18:11 - Împăratul David le-a închinat Domnului, împreună cu argintul și aurul pe care le luase de la toate popoarele, de la Edom, de la Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni și de la Amalec.

                                                                        Citind Amalec, trebuie să înțelegem amaleciți. Dar Amalec a fost un urmaș al lui Esau. Iată cum se întoarce la Iacov parte din ce a mai rămas la Esau. Se întoarce la Iacov pentru a fi închinată Domnului. Într-adevăr: ce au Isac, Iacov, Pavel sau cezarul pe acest pământ? Au viața, cu spiritul acela în ea, spirit de Dumnezeu pus acolo spre a asigura nemurirea sufletească a lui Isac, Iacov, Pavel, sau a cezarului. Sunt ale lui Dumnezeu nu numai aurul sau argintul popoarelor, dar și popoarele. Iar a închina lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu ce altceva însemnă decât a te bucura că Dumnezeu ți-a dat aur și argint, dar mai ales că ți-a dat sufletul acela duhovnicesc, cu care să-ți trăiești bucuria. Rămân tot la oameni toate cele închinate lui Dumnezeu, dar la oameni care, astfel închinându-le, se bucură de Dumnezeu, se bucură că ei sunt ai lui Dumnezeu, se bucură că pot trăi bucuria închinării. Se închină ei, oamenii lui Dumnezeu, atunci când închină lucruri lui Dumnezeu. Se închină, adică se bucură de puterea pe care le-a dat-o Dumnezeu de a I se închina.

marți, 2 august 2011

Dumnezeu merge înaintea ta

1 Cronici 14:15 - Când vei auzi un vuiet de pași în vârfurile duzilor, atunci să ieși la luptă, căci Dumnezeu merge înaintea ta, ca să bată oastea filistenilor.

                                                Dumnezeu este susurul unei adieri ușoare, Dumnezeu este  un vuiet de pași în vârfurile duzilor    Dumnezeu este ceea ce trebuie să fie, Dumnezeu este acolo unde trebuie să fie, Dumnezeu este atunci când trebuie să fie, Dumnezeu este Cel ce este, oricum, oriunde, oricând!

luni, 1 august 2011

Dumnezeul părinților noștri să vadă și să judece

1 Cronici 12:17 - David le-a ieșit înainte, și le-a vorbit astfel: ”Dacă veniți la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutați, inima mea se va uni cu voi; dar dacă veniți să mă înșelați, în folosul vrăjmașilor mei, când nu fac nicio silnicie, Dumnezeul părinților noștri să vadă și să judece!”

                              Nu pot oamenii citi corect gândurile altor oameni, dar Dumnezeu da!  le citește și le judecă. Ni-l știe și gândul negândit Dumnezeu, adică El știe nu numai ceea ce gândim și facem, dar și ceea ce am fi capabili să gândim și să facem. Nu pot oamenii citi gândurile altor oameni, dar inima și-o poate uni omul cu inima altor oameni. Pentru a-și uni însă inimile, oamenii trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu, Cel care vede și judecă inimile tuturor oamenilor. Fiecare dintre noi ne știm propriile gânduri, rele sau bune, și fiecare suntem responsabilii gândurilor noastre, și a faptelor izvorâte din ele. Cei cu gânduri bune și fapte la fel, sunt cei care cer ajutorul lui Dumnezeu, atât pentru a-i ajuta pe ei înșiși să gândească mai bine, cât și pentru a-i ajuta să se însoțească cu alții care au gânduri bune. Sunt ale noastre gândurile noastre, dar puterea de a gândi de la Dumnezeu o avem, deci gândim bine atunci când Îi dedicăm această putere lui Dumnezeu, dedicare care, mai atenți și mai profunzi făcându-ne, ne face să gândim și să împlinim binele, și apoi să ne însoțim cu dintre aceia care gândesc și fac binele. Avându-L pe Dumnezeu în gândurile și în acțiunile noastre, noi oamenii ne îndeplinim menirea de a-L iubi pe Dumnezeu, de a ne iubi aproapele, de a ne iubi pe noi înșine. Iată imaginea omului! Imagine care ne duce la ”Ecce homo!”
  Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
1 Paralipomena 12:18 - Iar David a ieșit în întâmpinarea lor și le-a zis: ”Dacă ați venit la mine cu pace, inima mea unească-se cu voi; dar dacă voi cu vicleșug ați venit, să mă vindeți dușmanilor mei, atunci Dumnezeul părinților voștri să vadă și să mustre!”