miercuri, 29 februarie 2012

Sara

Evrei 11:11 - Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.

                                                             Sara, Sarai ebr.=prinţesă,  soţia principală a lui Avraam, dar de asemenea sora sa vitregă din partea tatălui lor, Terah. Ea a plecat împreună cu soţul ei din Ur-Caldeea, prin Haran spre ţara Cannan. Faptul că a fost stearpă a fost prilejul unui reproş continuu pentru Sara, care a ajuns să i-o ofere lui Avraam ca şi concubină pe roaba lor, egipteanca Agar. Sarcina acesteia a stârnit invidia Sarei, care a început să o trateze atât de rău încât Agar pleacă de acasă. Dar se reîntoarce, şi îl naşte pe Ismael. La vârsta de 90 de ani, numele Sara este schimbat în Saara, iar a soţului ei din Avram în Avraam. Dumnezeu a binecuvântat-o, spunându-i că va rămâne însărcinată, şi va deveni mama multor neamuri.  Sara îl naşte pe Isaac. Ea moare la vârsta de 127 de ani, în Chiriatarba, fiind îngropată într-o peşteră din ogorul Macpela. Sara este un exemplu a încrederii în Yahve (Isaia 51:2) dar şi un exemplu de soţie cu o adevărată consideraţie pentru bărbatul ei. Epistola întâi a lui Petru dă drept pildă supunerea ei faţă de Avraam, ca supunere a femeilor faţă de soţii lor, o supunere plină de iubire şi bună-înţelegere, nu precum a unui sclav faţă de stăpânul lui, ci precum a unei iubiri faţă de o altă iubire.
   Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 11:11 - Prin credinţă însăşi Saara primit-a putere să zămislească fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că şi L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise.

luni, 27 februarie 2012

Avraam

Evrei 11:8 - Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia cu moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.
Evrei 11:9 - Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleaşi făgăduinţe.
Evrei 11:10 - Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.

                                                    Avraam - ebr.=tatăl unei mulţimi,  urmaş al lui Sem, şi fiu al lui Teram, în viaţă soţul Sarei şi tatăl lui Isaac, strămoşul naţiunii evreieşti, iar prin Ismael, strămoş şi al altor semninţii. Viaţa lui este un exemplu de credinţă remercabilă, fiind apreciat de evrei, creştini şi musulmani, în egală măsură. Avraam s-a născut în Ur şi s-a mutat în Haram, împreună cu soţia sa Sara, cu tatăl său, cu fraţii săi Nahor şi Haran, şi nepotul său Lot. La vârsta de 75 de ani, în urma morţii tatălui său, Avraam se mută în Canaan, în apropiere de Betel, apoi la Mamre, în apropiere de Hebron, şi la Beerşeba. În fiecare loc el a ridicat un altar şi un cort. Dar din pricina foametei din ţinut, ia calea Egiptului. Temându-se că egiptenii îl vor pizmui din cauza frumuseţii Sarei, şi îl vor ucide, spune că aceasta îi este soră. Faraon o ia atunci pe Sara în casa lui, şi nu o înapoiază decât după ce Dumnezeu îi trimite nişte plăgi grele. Încărcat cu daruri bogate şi cu avuţii adunate din hărnicia lor, se întorc toţi la Betel. Acolo se desparte de Lot, care este luat în robie la Sodoma, de patru regi de la răsărit. Avraam este binecuvântat, drept ales al lui Dumnezeu, de către Mechisedec. Mai târziu Dumnezeu i se arată lui Avraam, promiţându-i din nou urmaşi, şi stăpânire asupra ţinutului Canaan. Acum el primeşte din Avram numele de Avraam, Dumnezeu încheind cu el un legământ veşnic, al cărui semn extraordinar este tăierea împrejur. Credinţa lui, Avraam şi-a dovedit-o atât prin intreprinderea acţiunilor de preluare prin acte simbolice a ţării care i-a fost promisă şi dată de Dumnezeu, şi care se întindea de la Beerşeba până la Dan, cât şi prin ocuparea ei, ca lider al popoarelor de mai multe rase, care locuiau acolo. În Noul Testament Avraam este denumit părinte al tuturor celor ce cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta (Romani 4:11)
          Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 11:8 - Prin credinţă s-a supus Avraam când a fost chemat să plece la locul pe care avea să-l primească spre moştenire; şi a plecat fără să ştie'ncotro merge.
Evrei 11:9 - Prin credinţă a locuit el vremelnic în ţinutul făgăduinţei ca'ntr-un ţinut străin, trăind în corturi cu Isaac şi cu Iacob, cei împreună-moştenitori ai aceleaşi făgăduinţe;
Evrei 11:10 - fiindcă el aştepta cetatea care are temelii, al cărei izvoditor şi ziditor este Dumnezeu.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Noe

Evrei 11:7 - Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, și, plin de o teamă sfântă, a făcut o corabie ca să-și scape casa; prin ea, el a osândit lumea, și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință.

                                                        II

   I-a spus Dumnezeu lui Noe, înainte de ploile potopului, să construiască o corabie, apoi i-a spus: Să intri în corabie, tu și fiii tăi, nevasta ta și nevestele fiilor tăi împreună cu tine. (Geneza 6:18) și Noe așa a făcut  a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu (Geneza 6:22) iar acest lucru noi trebuie să-l considerăm ca un legământ făcut de Dumnezeu cu Noe, prin care acestuia i se garantează salvarea, cu condiția să împlinească cele spuse de Dumnezeu. Și Noe a ascultat și a împlinit. Corabia lui îi era necesară, nu lui Dumnezeu, efortul ascultării pe el îl va salva. De asemenea, după potop, Dumnezeu face un nou legământ cu Noe, legământ pe care l-a pecetluit dând o nouă semnificație curcubeului. Aceste legăminte au fost instituite întru totul de către Dumnezeu, scopurile lor neoprindu-se la Noe și familia lui, ci fiind universale, ele, legămintele de atunci, fiind necondiționate și veșnice. Cristos îi compară pe oamenii din preajma sa cu aceia din vremea lui Noe, întrucât și ei trăiesc de azi pe mâine. Despre răbdarea lui Dumnezeu la construirea corabiei vorbește și prima epistolă a lui Petru, în care, pentru prima oară în perioada nou-testamentară, potopul este interpretat ca antiteză a apei botezului.
Noe  propovăduitor al dreptății  este, prin viața sa, dar mai ales prin modul în care și-a împlinit misiunile încredințate, un model de credință. Noe este un om sfânt.
  Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 11:7 - Prin credință, luând Noe dumnezeiască înștiințare despre cele ce încă nu se vedeau, cu evlavie a alcătuit o corabie spre mântuirea casei sale; și prin ea a osândit el lumea și a devenit moștenitor al dreptății celei prin credință.
  Scriu aici și Traducerea lumii noi - Martorii lui Iehova:
Evrei 11:7 - Prin credință, Noe, după ce a fost avertizat de Dumnezeu cu privire la lucruri care încă nu se vedeau, a arătat teamă sfântă și a construit o arcă pentru salvarea familiei sale. Prin această credință, el a condamnat lumea și a devenit moștenitor al dreptății care este potrivit credinței.                     

vineri, 24 februarie 2012

Noe

Evrei 11:7 - Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, și, plin de o teamă sfântă, a făcut o corabie ca să-și scape casa; prin ea, el a osândit lumea, și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință.
                                                            
                                                             I 
                                                                                      

Noe- ebr.= cel ce consolează - unul dintre cei zece patriarhi de dinainte de potop și supraviețuitor al potopului. A fost fiul lui Lameh, care a avut 128 de ani când s-a născut Noe. Noe e recunoscut ca fiind un bărbat neprihănit, el căpătându-și neprihănirea prin credință, și având o relație strânsă cu Dumnezeu. De asemenea, despre el se spune că a fost fără vină printre contemporanii săi, perfect în generația sa. Noe a predicat contemporanilor săi neprihănirea, dar fără succes, așa cum dovedesc evenimentele care au urmat. Ca și ceilalți patriarhi de dinainte de potop, Noe a fost binecuvântat cu o viață lungă. El a avut 500 de ani când i s-a născut primul fiu, 600 de ani când a venit potopul, și a murit la vârsta de 950 de ani. Când Noe avea 480 de ani, Dumnezeu l-a înștiințat că îl va șterge pe om de pe suprafața pământului, dar îi va lăsa o periaodă de grație de 120 de ani, timp în care Noe să construiască o arcă pentru cei care vor fi salvați. Dintre toți va fi salvat însă numai el, Noe, cu familia lui, și niște exemplare reprezentative ale soiurilor de animale. Aceasta a fost perioada în care Noe a predicat, dar nimeni nu l-a ascultat, nimeni nu s-a mai pocăit, iar potopul a venit distrugându-i pe toți oamenii, cu excepția lui Noe, a soției lui, și a celor trei băieți ai lor, împreună cu nevestele lor.

miercuri, 22 februarie 2012

fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui

Evrei 11:6 - Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui!  Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există, și că răsplătește pe cei ce-L caută.

                                                          Credința nu este zadarnică! Dar nu din cauza aceasta trebuie să credem. Dumnezeu este cel dintâi credincios, El nu Își ia înapoi promisiunea iubirii pentru poporul credincios. Lipsa credinței înseamnă trădarea lui Dumnezeu, iar trădătorii nu pot spune că sunt credincioși. Nu te poți apropia de cineva care nu există, și dacă cineva există nu ai cum să nu ai credința că există. Cu atât mai mult când este vorba despre Dumnezeu, Existența supremă, cauza tuturor existențelor, Cel pentru care și ceea ce nu există poate exista. Dumnezeu poate să facă dintr-o nonexistență o existență, la fel cum și dintr-o existență o nonexistență. Noi, oamenii nu! Deci cei care cred că Dumnezeu nu există, spun asta pentru că ei cred că pot face dintr-o Existență o nonexistență. Aproape că se cred ei dumnezei aceia care cred că Dumnezeu nu există.
     Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 11:6 - Or, fără credință nu-i cu putință să fim bineplăcuți; fiindcă cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că răsplătitor  Se face celor ce-L caută.

luni, 20 februarie 2012

Dumnezeu îl mutase

Evrei 11:5 - Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

                                                                                         Fiul lui Iared, și tatăl lui Metusala, Enoh - ebr.= Inițiatul, a fost desigur un om de o sfințenie remarcabilă, care s-a bucurat de o părtășie deosebită cu Dumnezeu. A umblat cu Dumnezeu (Gen. 5:24) el a ajuns la Dumnezeu fără să moară Dumnezeu îl mutase.   Luca îl include pe Enoh în genealogia lui Cristos. 
Versetul acesta este unul dintre cele mai admirabile ale Bibliei. Și, deși știm că fiind incluse în Biblie, cuvintele acestea scrise de un om, sunt rostite de Dumnezeu, deci deși știm asta, ele, cuvintele acestea sunt înțelese de mulți în multe feluri. Aici e vorba despre credință,  despre sfințenie, despre cum trebuie să o înțelegem noi, ca fiind dată de Dumnezeu și nu de oameni, ceea ce nu trebuie desigur să însemne că oamenii trebuie să o ignore, dimpotrivă!, aici e vorba despre moarte, ne putem gândi de exemplu că la Schimbarea la față a Domnului nostru, Enoh nu a participat, dar Ilie și Moise da, Ilie, ca și Enoh, a fost mutat la Dumnezeu, Moise are un mormânt, chiar dacă nemaiștiut sigur acum, deci iată: viață și moarte, și cuvinte simple ale lui Dumnezeu, incluse în Biblie, care ne lămuresc, ne pot lămuri, despre acestea. ...Enoh, un Inițiat despre care se vorbește nemeritat de puțin astăzi, despre el și despre nemoartea lui...care înseamnă nemurirea noastră....
     Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 11:5 - Prin credință a fost strămutat Enoh ca să nu vadă moartea și ”n-a fost găsit, pentru că Dumnezeu îl strămutase”; căci mai înainte de strămutare avut-a el mărturie că ”i-a bineplăcut lui Dumnezeu.” 

sâmbătă, 18 februarie 2012

Dumnezeu a primit darurile lui

Evrei 11:4 - Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Și prin ea vorbește el încă, măcar că este mort.

                                                                                                 Al doilea fiu al lui Adam și al Evei, Abel - ebr.= fiu, a fost un om neprihănit, și când, el fiind păstor, a adus o jertfă din întâii miei născuți în turma lui, Dumnezeu a primit jertfa. După aceea el a fost omorât de fratele lui, Cain, fără vreun motiv evident, deși la invidie ne putem gândi. Isus îl consideră pe Abel un personaj important, numindu-l  neprihănitul Abel.   După moarte, Dumnezeu îi aude glasul lui Abel, gals ridicat din sângele lui, cum spun Scripturile. Putem socoti că Abel este un arhetip al lui Isus Cristos, o dovadă a necesității neprihănirii noastre pentru a fi acceptați de Creator. Și o dovadă că, pentru credincioși, morții pot vorbi.
  Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 11:4 - Prin credință I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin ea primit-a el mărturie că este drept, Însuși Dumnezeu mărturisind despre darurile lui, și prin ea el încă vorbește, deși a murit.

joi, 16 februarie 2012

credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite

Evrei 11:1 - Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.
Evrei 11:2 - Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.
Evrei 11:3 - Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut prin lucruri care se văd.

                                                                                      Credința, încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.   De aceea este greu de înțeles pentru noi, pragmaticii, credința. O piatră o vedem, o putem pipăi și zice ”există!” credem deci în existența ei. Dar pe Dumnezeu, făcătorul  și a tuturor pietrelor care există, nu Îl vedem decât simțindu-L, și anume, simțindu-L cu sufletul. A crede în existența cuiva prin simțiri sufletești ne dă o siguranță mult mai mare decât crezând prin pipăire. Pipăirea înseamnă cumva o credință prin degete, simțirea înseamnă desigur o credință prin noi înșine, prin ființa noastră întreagă. Acest adevăr, valabil pentru om, devine cu atât mai valabil pentru Dumnezeu, chiar El fiind acela care a pus în om suflet simțitor. Credința este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante concepte din Biblie. Este cerută pretutindeni, și se insistă mult asupra importanței înțelegerii ei. Ne înțelegem pe noi înșine înțelegându-ne credința în Dumnezeu. A pune ceea ce nu vedem înainte a ceea ce vedem înseamnă a accepta efemeritatea lumii văzute. Ținând în mână o piatră trebuie să înțelegem cât de pieritoare e ea. Și cât de nepieitor Creatorul ei, și prin El noi, cei care acum nu Îl vedem. Nu Îl vedem, dar avem încrederea că El ne vede și încredințarea că Îl vom putea vedea. Aceasta a fost și încredințarea oamenilor vechi ai Bibliei. Ei au știut să se țină cu tărie de promisiunile lui Dumnezeu, eu au știut să umble prin credință, și nu prin vedere. Și prin aceasta cei din vechime au căpătat o bună mărturie.  Acum, știind ce au făcut ei, putem știi ce trebuie să facem noi. Și facând ce știm că trebuie să facem, să privim cu mai mare siguranță spre cele nevăzute.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 11:1 - Or, credința este ființarea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute.
Evrei 11:2 - Că prin ea primit-au cei vechi bună mărturie.
Evrei 11:3 - Prin credință înțelegem noi că printr-un cuvânt al lui Dumnezeu întemeieiatu-s-au lumile, cele ce se văd alcătuindu-se din cele ce nu par.
     Scriu aici și Traducerea lumii noi - Martorii lui Iehova:
Evrei 11:1 - Credința este așteptarea sigură a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă a realităților care totuși nu se văd.
Evrei 11:2 - Căci prin ea au primit mărturie oamenii din vechime.
Evrei 11:3 - Prin credință înțelegem că lucrurile din univers au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, astfel că ceea ce se vede a venit în existență din ceea ce nu se vede.

marți, 14 februarie 2012

credință pentru mântuirea sufletului

Evrei 10:35 - Să nu vă părăsiți, dar, încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire!
Evrei 10:36 - Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ca ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit.
Evrei 10:37 - ”Încă puțină, foarte puțină vreme” și ”Cel care vine va veni, și nu va zăbovi.”
Evrei 10:38 - ”Și cel neprihănit va trăi prin credință: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.”
Evrei 10:39 - Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi, ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.

                                                           Sunt și creștini pentru care iluzia unei răsplăți nedrepte se transformă în speranța unei drepte răsplătiri. Ei au răbdare, pentru că știu ce e răbdarea. Ei nu dau înapoi, pentru că știu ce e mersul înainte. Gândindu-se la sfârșitul lor, și al tuturor, ei nu văd imagini apocaliptice, ci Îl văd pe Cristos revenind. Ei știu că Isus a murit pentru a ne dovedi că nu există moartea, că nu avem a ne înspăimânta de ea. Ei, prin iubire, se apropie de Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă uneori îndepărtarea de cezar. Ei știu ce înseamnă mântuirea sufletului pentru că ei, simțindu-și sufletul, Îl simt pe Dumnezeu în ei. 
             Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:35 - Așadar, nu vă lepădați încrederea, aceasta având o mare răsplată.
Evrei 10:36 - Fiindcă nevoie aveți de răbdare, pentru ca făcând voia lui Dumnezeu să vă bucurați de făgăduință.
Evrei 10:37 - ”Că încă puțin,  foarte puțin, și Cel ce va să vină va veni și nu va-ntârzia;
Evrei 10:38 - ”cel drept al Meu din credință va trăi; dar dacă se dă deoparte, sufletul Meu nu va binevoi întru el.”
Evrei 10:39 - Noi însă nu suntem dintre cei ce se dau deoparte spre pieire, ci din cei ce cred, spre dobândirea sufletului.

duminică, 12 februarie 2012

aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuiește

Evrei 10:32 - Aduceți-vă aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă de suferințe;
Evrei 10:33 - pe de-o parte, erați puși ca priveliște în mijlocul ocărilor și necazurilor, și pe de alta, v-ați făcut părtași cu aceia care aveau aceeași soartă ca voi.
Evrei 10:34 - Într-adevăr, ați avut milă de cei din temniță și ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care știți că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuiește.

                                                          Vedem bine cum, pe măsură ce ne apropiem de Ziua Domnului, devenim o societate tot mai laicizată. Mulți, prea mulți uită că îndepărtarea de Dumnezeu nu poate avea nicio scuză. Trebuie să-i dăm cezarului ce este a cezarului, dar nu mai mult! și mai ales, nu înainte de a da lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Ne îndepărtăm de Dumnezeu prin necredință, dar ce a devenit mai groaznic, ne îndepărtăm de Dumnezeu și prin credință, prin prea-puțina credință, prin falsa credință, prin credința transformată în rampă de lansare a unor interese exclusiv și absolut umane. Cei care și-au făcut din ateism o credință și o doctrină de avansare în cele ce sunt ale cezarului, s-au așezat acum în față, și stau lângă altare bisericești, cu cât mai multe cruci sau lumânări în mâini. Credința se pervertește, credința se îndepărtează de credință cu pretenția de a fi numită tot credință. Cum s-au mai schimbat vremurile acum, față de cele de început ale creștinismului! atunci ei erau puțini, și totuși erau așa de mulți, acum suntem mulți, dar atât de puțini! Ei sufereau ocări, necazuri, batjocoriri și erau frați în toate, noi suferim când nu avem destule măriri, bucurii materiale, distracții, sunteam frați în necredință, și ne plângem că nu avem destul aici. Trăind cu picioarele și mintea prea-mult înfipte în țărână, uităm de ceruri, spre care privim doar la nevoi....
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:32 - Amintiți-vă însă de zilele de dinainte când, după ce ați fost luminați, ați îndurat o grea luptă cu suferințele,
Evrei 10:33 - uneori în fața lumii fiind supuși la defăimări și necazuri, și alteori făcându-vă părtași cu cei ce sufereau în acest fel.
Evrei 10:34 - Că-mpreună ați pătimit cu cei închiși, și cu bucurie ați primit răpirea averilor voastre, știind că aveți o avere mai bună, și care rămâne.

vineri, 10 februarie 2012

mâinile Dumnezeului celui viu

Evrei 10:31 - Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

                                                                                                  Dumnezeu este bun! Cine poate uita asta? Și este drept! Dumnezeu nu va nedreptăți pe cei buni iertându-i pe cei răi, pentru că El nu răsplătește la fel bunătatea și răutatea. Fiind bun Dumnezeu nu este bun numai atunci când răsplătește, El rămâne bun și atunci când pedepsește. Să ne gândim: nici oamenii buni nu pedepsesc la fel ca oamenii răi. Și dacă asta e valabil pt. noi oamenii, cu atât mai valabil este pentru Dumnezeu, pentru că, de fapt, valabilitatea oamenilor din valabilitatea lui Dumnezeu provine. Așa încât eu cred că e valabil să mă gândesc că a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu,  în caz de pedeapsă, înseamnă de fapt a continua să exiști fără ca El să mai aibă mâinile peste tine, să exiști deci în afara iubirii Lui. Iar a exista în afara iubirii divine e un lucru grozav de chinuitor. E Iadul.
            Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:31 - Înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului-Celui-Viu!           

miercuri, 8 februarie 2012

a Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti

Evrei 10:30 - Căci știm cine este Cel care a zis: ”A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti!” Și în altă parte: ”Domnul va judeca poporul Său.”

                                                              Răzbunare a lui Dumnezeu și răsplată a Lui. Dar oare, când este vorba despre răzbunare, ne putem noi gândi că Dumnezeu se răzbună așa cum se răzbună omul? Nu cred! Fiind bun, Dumnezeu este bun la modul perfect, iar acolo unde există o perfecțiune a bunătății, lucrul rău nu poate exista nici măcar ca idee. Deci și când se răzbună Dumnezeu rămâne bun. Așa Îi înțeleg eu răzbunarea. Adică eu cred că răsplata este, cumva, atâta cât putem noi gândi acum, forma superioară a bunătății divine, iar răzbunarea forma inferioară a bunătății divine. Așa încât eu cred că răzbunarea lui Dumnezeu înseamnă că El îl părăsește pe cel care i-o cere. Iar a fi părăsit de Dumnezeu înseamnă a trăi în lipsa minunăției Lui. Așa Îi înțeleg eu răzbunarea.
  Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:30 - Căci noi Îl cunoaștem pe Cel ce a zis: ”A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti!” Și încă: ”Domnul va judeca pe poporul Său.”

marți, 7 februarie 2012

sângele legământului

Evrei 10:28 - Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
Evrei 10:29 - Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel care va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfințit, și-L va batjocori pe Duhul harului.

                                                                                              Dumnezeu va ține cont, așa cum știe El, de neștiința noastră. Dar câtă deosebire este între neștiința care are drept consecință încălcarea Legii lui Moise și neștiința călcării în picioare a Fiului lui Dumnezeu, Mesia! Este deosebirea dintre trup și suflet. În cazul încălcării decalogului, sunt suficienți doi sau trei martori  în cazul pângăririi divinității un singur martor fa vi suficient: Duhul Sfânt. Numai că dacă cei doi sau trei martori sunt martori și atât, Spiritul Sfânt este și martor și apărător. Dumnezeu nu acuză fără ca tot El să apere, Dumnezeu nu nedreptățește decât rămânând drept, Dumnezeu nu batjocorește în lipsa batjocoririi. Înainte de a fi acuzator, Dumnezeu este apărător. De aceea cu atât mai condamnabilă va fi neștiința neștiutorilor. Acuzarea lui Dumnezeu este dreaptă pentru că dreaptă este și iertarea Lui. Și amândouă drepte așa cum dreaptă Îi este iubirea. Chiar și în acuzare Dumnezeu iubește, de aceea e atât de dureroasă acuzarea Lui. Și atât de dreaptă. Căci Dumnezeu rămâne Dumnezeu atât în acuzare, cât și în apărare. Se acuză singuri cei care merită acuzarea, de aceea pedeapsa meritată va fi atât de aspră. Să te acuzi singur în timp ce Dumnezeu te apără, există oare durere mai mare?
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:28 - Dacă cineva încalcă legea lui Moise, fără milă este ucis pe cuvântul a doi sau trei martori;
Evrei 10:29 - cu cât mai aspră credeți voi că va fi pedeapsa meritată de cel care L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și I-a nesocotit sângele testamentului prin care s-a sfințit, și a batjocorit Duhul harului.

luni, 6 februarie 2012

dacă păcătuim cu voia

Evrei 10:26 - Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
Evrei 10:27 - ci doar o așteptare înfricoșată a judecății, și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți.

                                                                                                  Toți păcătuim, cu voie sau fără voie; indiferența față de primirea cunoștinței adevărului e un păcat la fel de mare ca și indiferența față de jertfa cristică. Toate le primim de la Dumnezeu, și adevărul simțit tot de la El ne vine, numai că felul în care simțim adevărul venit este munca noastră.  Caută adevărul și adevărul te va face liber.   Trebuie să căutăm adevărul primit, trebuie să știm ce căutăm și trebuie să știm ce primim. Necăutat, adevărul primit rămâne neînțeles, neînțeles adevărul primit devine zadarnic, iar zădărnicia primirii lui e un păcat. Zădărnicia ține de noi. A afla adevăruri despre Dumnezeu, iar apoi a le ignora e un păcat mai mare decât acela de a nu le fi aflat.
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:26 - Dacă de bunăvoie păcătuim după ca am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne o jertfă pentru păcate,
Evrei 10:27 - ci o-nfricoșătoare așteptare a judecății și iuțimea focului care-i va mistui pe cei potrivnici.
    Scriu aici și Traducerea Lumii Noi - Martorii lui Iehova:
Evrei 10:26 - Căci, dacă practicăm intenționat păcatul după ce am primit cunoștința exactă a adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
Evrei 10:27 - ci doar o așteptare înfricoșătoare a judecății și o gelozie aprinsă, care îi va mistui pe cei care se împotrivesc.

duminică, 5 februarie 2012

să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune

Evrei 10:24 - Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.
Evrei 10:25 - Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult cu cât vedeți că ziua se apropie.

                                                                                                          Mărturisindu-ne cu cuvintele noastre, venite din cuvintele lui Dumnezeu, încrederea în Dumnezeu, ne dăm seama câtă încredere trebuie să avem unii în alții, și învățăm cum să ne întărim această încredere. Având încredere unii în alții, vom veghea cu multă liniștire unii asupra altora, cu dragoste deci, și astfel a face faptele cele bune devine  ceva firesc în așteptarea pe care o trăim. Acest îndemn al lui Dumnezeu trebuie să devină o sfântă dorință a noastră, și o împlinire.
      Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:24 - și unii către alții să luăm seama spre a ne îndemna la iubire și la fapte bune;
Evrei 10:25 - să nu părăsim propria noastră adunare, așa cum le este unora obiceiul, ci cu atât mai mult să ne îndemnăm cu cât vedeți că Ziua aceea se apropie.

sâmbătă, 4 februarie 2012

să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre

Evrei 10:23 - Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel care a făcut făgăduința.

                                                                                                      Speranțele noastre nu se bazează pe încrederea noastră în Dumnezeu, care este încrederea unora care vor muri, ci pe onestitatea Celui care a făcut făgăduința, Dumnezeu. Totuși, încrederea noastră în Dumnezeu este foarte importantă, noi fără El am fi morți înainte de a muri, dar încrederea noastră în Dumnezeu ar fi moartă fără dreptatea lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu pot exista merite. Păcate da! căci păcătuirea înseamnă absența lui Dumnezeu. Noi, oamenii păcătoși, trebuie să avem încredere unii în alții, iubirea pentru cel de lângă noi, cunoscut sau necunoscut, fiind însemnul creștin al acestei iubiri. Dar această încredere ce ar fi fără încrederea în dreptatea lui Dumnezeu? Această încredere trebuie fără șovăire mărturisită. Mărturisind-o, noi pronunțăm cuvinte, pronunțând cuvinte Îl auzim pe Cristos, Cuvântul-întrupat. Mărturisirile noastre sunt cuvintele noastre, cuvintele noastre trebuie să fie asemeni Cuvântului divin, pe care se bazează speranțele noastre. Numai așa putem avea speranțe curate, pe care să ni le mărturisim, iar-și-iar, prin cuvinte, cuvinte care sunt ale noastre, dar rostite de Dumnezeu, și sunt ale lui Dumnezeu, dar rostite de noi.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:23 - să păstrăm cu neclintire mărturisirea nădejdii, căci credincios ne este Cel care a făgăduit;

vineri, 3 februarie 2012

să ne apropiem cu o inimă curată

Evrei 10:19 - Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în Locul Preasfânt,
Evrei 10:20 - pe calea cea nouă și vie, pe care deschis-o El prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său,
Evrei 10:21 - și fiindcă avem un Mare Preot pus peste Casa lui Dumnezeu,
Evrei 10:22 - să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău, și cu trupul spălat cu o apă curată.

                                                                                                            Păcate noi, noi facem încontinuu, de aceea jertfa lui Cristos trebuie încontinuu spiritual înnoită. Ea este unică și irepetabilă, dar împlinirea ei nu aparține acestei vieți a omenirii. Jertfa lui Isus se întâmplă în această viață, dar consecința ei, mântuirea noastră deci, se va produce în viața viitoare. Jertfa lui Cristos trăită acum spiritual, este puntea de legătură dintre viața aceasta și viața viitoare, dintre om și Dumnezeu. Prin sângele lui Cristos am căpătat o intrare liberă în Locul Preasfânt. Și aici nu este atât de mult vorba despre vreun loc preasfânt din vreo biserică, în care putem oricând și oricum intra, și despre care nici nu prea știm dacă în viața viitoare va exista, căci atunci acolo totul va fi preasfânt, ci este vorba despre Locul Preasfânt din trupul lui Isus Cristos, de aceea zice prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său. Iar acolo, în inima lui Cristos, nu putem, nu vom putea cu-adevărat intra decât având, fiecare, o inimă curată, o credință deplină, o conștiință curățită de răutate, un trup spălat cu apă curată, ceea ce înseamnă un trup curat, ceea ce înseamnă un trup botezat, ceea ce înseamnă un suflet curat, ceea ce înseamnă un suflet pregătit pentru iertare. Cu-adevărat curat sufletul nostru va deveni abia după primirea prin cuvânt a iertării divine. Acum, spiritual curățindu-ne încontinuu sufletul, doar putem să ne apropiem de Locul Preasfânt, înăuntru vom intra abia după primirea mântuirii.
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:19 - Prin urmare, fraților, având noi îndrăznire să intrăm în altar prin sângele lui Hristos,
Evrei 10:20 - pe calea cea nouă și vie pe care El pentru noi a deschis-o prin catapeteasmă, adică trupul Său,
Evrei 10:21 - și având noi Mare Preot peste casa lui Dumnezeu,
Evrei 10:22 - să ne apropiem cu inimă curată, întru deplinătatea credinței, stropindu-ne inimile spre curățire de toată conștiința cea rea, și spălându-ne trupul cu apă curată;

Mozart Piano concerto (3/3), III Molto allegro

joi, 2 februarie 2012

iertare de păcate

Evrei 10:18 - Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.

                                                                                                Jertfa vărsării sângelui lui Mesia este unică și irepetabilă. Ea s-a transferat, încă dinainte de momentele înfăptuirii ei, în timpul unei ultime cine de taină, într-o jertfă spirituală, de care noi avem mare nevoie în fiecare zi, în fiecare moment, căci suntem, iremediabil și repetabil, păcătoși. Poate că păcatul făcut acum o secundă, datorită unei sincere pocăințe, ne este iertat, dar în secunda următoare noi am mai făcut deja un alt păcat. Și toată viața așa! Deși nu sunt aceleași, păcatele se repetă. Există o continuă iertare de păcate acum, dar există și o continuă păcătuire. De aceea, cred eu, jertfa lui Hristos trebuie, spiritual, încontinuu repetată. Această continuă repetare a jertfei face parte din noul legământ. Căci așa ne-a spus Mesia, și așa s-a scris.
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:18 - Or, unde este iertarea păcatelor nu mai este nici jertfă pentru ele. 

miercuri, 1 februarie 2012

Lucrul acesta ni-l adeverește și Duhul Sfânt

Evrei 10:15 - Lucrul acesta ni-l adeverește și Duhul Sfânt. Căci după ce a zis:
Evrei 10:16 - ”Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile” zice Domnul ”voi pune legile Mele în inimile lor, și le voi scrie în mintea lor!”
Evrei 10:17 - adaugă: ”și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, și nici de fărădelegile lor.”

                                                                                Nu putea să nu fie jertfa Fiului jertfă a Întregii Treimi. Iar acum noi nu putem pătrunde miezul jertfei fără a ne lăsa îndrumați de Duhul Sfânt. Trebuia să fie divin sângele jertfei, pentru că divină este menirea ei. Așa a binevoit Dumnezeu să Se facă semnatar al noului legământ. Acum trebuie să îl semnăm și noi. Dumnezeu l-a semnat o dată, atunci. Și pentru ca să fim noi mai liniștiți decât era chiar El în momentul semnării, Dumnezeu face ceea ce nu trebuia să  ne lipsească: după ce ne pune legile în inimă și în minte, El binevoiește să uite de păcatele și fărădelegile noastre. Uitarea Lui însă nu ne absolvă de vină, uitarea Lui nu e iertare pentru noi, uitarea Lui vrea să ne curățească pe noi în momentul semnării, și apoi așa, curați în credință, să ne apropiem de El în rugăciuni. Așa ne ajută El să împlinim legământul semnat, adică să devenim noi oameni împliniți. Dumnezeu nu avea nevoie de noul legământ, El ar fi putut exista în eternitatea liniștii și perfecțiunii Lui și fără acesta. De legământ avem nevoie noi, pentru întărirea certitudinii noastre că, dacă vom ajunge lângă Dumnezeu, va fi pe merit. Toți avem nevoie ca Dumnezeu să uite, atâta cât vrea El, de păcatele noastre. Toți vom avea nevoie de iertarea Lui. Toți am avut nevoie de jertfa Lui. Spre a ne ușura toate aceste înțelegeri, ca și altele la fel, Dumnezeu a trimis la noi și în noi, Lucrător și Mângâietor, pe Duhul Sfânt. Dumnezeu știa că, după jertfă și după semnarea noului legământ, altfel trebuie să arate credința noastră, altfel trebuie să ne fie rugăciunile. De aceea ne așează El Duh Sfânt în inimă și în minte.
                     Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:15 - Este și ceea ce Duhul cel Sfânt ne mărturisește; căci după ce a zis:
Evrei 10:16 - ”Acesta este legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile - zice Domnul: Pune-voi legile Mele în inimile lor, și-n cugetele lor le voi scrie
Evrei 10:17 - și de păcatele lor și de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte.”