joi, 31 martie 2011

păcatul vostru vă va ajunge

Numeri 32:23 - Dar dacă nu faceți așa păcătuiți împotriva Domnului, și să știți că păcatul vostru vă va ajunge.

                                                  Credința dă valoare omului, păcatul îl devalorizează. Cu cât mai credincios, cu atât mai valoros, cu cât mai păcătos, cu atât mai ieftin. Toți suntem ieftini într-o oarecare măsură, căci nu există om să nu fi păcătuit, dar ne putem mări fiecare prețul prin mărirea credinței, prin împuținarea păcatelor. Nu că am fi noi un fel de marfă, dar un preț înaintea Domnului se știe că avem. Încât trebuie să învățăm să ne știm prețul, să ne prețuim, deci, la adevărata valoare. Mai ales că, iată! păcatul nostru ne va ajunge, de el, sau mai bine-zis, de consecința săvârșirii lui, nu ne putem ascunde. Adică, chiar dacă noi ne supravalorizăm, Dumnezeu ne știe valoarea. Valoarea noastră este dată de credința noastră. 

Să aveţi grijă


Numeri 28:2 - "Porunceşte copiilor lui Israel, şi spune-le: 'Să aveţi grijă să-Mi aduceţi la vremea hotărâtă darul Meu de mâncare, hrana jerfelor Mele mistuite de foc, care Îmi sunt de un plăcut miros.' "

                                   Vorbeşte Moise, dar trebuie să-L auzim pe Dumnezeu. Vorbeşte Moise şi spune ce-i spune Dumnezeu Să aveţi grijă să-Mi aduceţi  deci noi pe Dumnezeu trebuie să-L auzim, pe Acel Dumnezeu care spune despre jerfele aduse în onoarea Lui Îmi sunt de un plăcut miros.   Noi trebuie să înţelegem că nu jerfa Îi este de plăcut miros lui Dumnezeu, ci dragostea cu care este făcută jerfa. Iată deci: sentimentul nostru de iubire pentru Dumnezeu devine o sursă de plăcut miros pentru Acela care este sursa tuturor parfumurilor plăcut mirositoare. Această iubire îl face pe omul dedicat lui Dumnezeu să aibă grijă să-I aducă Acestuia la vremea hotărâtă darul de mâncare hrana jerfelor [...] mistuite de foc care îi sunt lui Dumnezeu de un plăcut miros.

miercuri, 30 martie 2011

a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui

Numeri 25:13 - "Acesta va fi pentru el şi pentru sămânţa lui după el legământul unei preoţii veşnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel."

                        A fi plin de râvnă pentru Dumnezeu înseamnă a primi aprobarea pentru a intra în legământul unei preoţii veşnice   preoţie care însemnă ispăşire. Într-un anume fel, toţi putem deveni preoţi ai Dumnezeului Celui PreaÎnalt, nu trebuie decât să manifestăm râvnă pentru El. De ce oare o fi având nevoie Dumnezeu de râvna noastră? Pentru că numai această râvnă ne poate face să înţelegem că Dumnezeu nu are nevoie de ea, dar o merită. Râvnind în dragostea de Dumnezeu ne facem merituoşi ai dragostei lui Dumnezeu. Numai cine înţelege şi trăieşte dragostea ca pe o neostoită râvnă poate intra în dragostea lui Dumnezeu. Iar a intra în dragostea lui Dumnezeu înseamnă şi a te face preot al unei preoţii veşnice, al cărei rod va fi copt în cerul lui Dumnezeu. Preoţia, adică neostoita râvnă în dragostea de Dumnezeu, este pământeană, dar rodul ei va fi ceresc.

marți, 29 martie 2011

Chopin Waltz no. 13 - D. Lipatti

Domnul a vorbit

Numeri 20:7 - Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
Numeri 20:8 - "Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă, şi să adapi adunarea şi vitele lor."

                                     Trebuie să înţelegem că nu stânca dă apa, ci Dumnezeu dă apa. Şi chiar întâmplarea, devenită minune într-un pustiu, de a ţâşi apă dintr-o stâncă, e datorată lui Dumnezeu. Moise a vorbit unei stânci despre care a hotărât Dumnezeu că va fi izvor de apă, şi nu putem crede că, dacă apa a izvorât, stânca l-a ascultat pe Moise. A fost, întreagă, lucrarea  lui Dumnezeu. Lucrare a Lui pentru întreg poporul acela. Şi iată, deşi devenit atât de cârtitor împotriva lui Moise, dar şi a lui Dumnezeu, Dumnezeu nu le ia în seamă cârtirea, şi le dă apă dintr-o stâncă, într-un pustiu. Apă suficientă să se adape ei toţi, şi vitele lor. Şi le va mai da şi mâncare, sub formă de mană, Dumnezeu, dar mare parte din popor tot cârtitor rămâne. Li se pare că e un lucru firesc pentru ei să primească apă dintr-o stâncă a pustiului şi mană dintr-un cer care pentru ei tot un pustiu este, precum pustiul pe care calcă. Li se pare firesc pentru că îşi arogă nişte merite pe care apa pustiului, sau mana cerului nu  le-o justifică. Că s-a întâmplat aşa, este în întregime meritul lui Dumnezeu, iar faptul că ei îşi arogă un merit pe care nu îl au, nu Îl împiedică pe Dumnezeu să-şi împlinească voia. Iar la împlinirea voiei Lui de a face un izvor dintr-o stâncă a pustiului a trebuit să fie acolo şi toiagul. Ia toiagul îi spune Dumnezeu lui Moise. Iar noi trebuie să înţelegem prin toiag toiagul înverzit al credinţei din sufletele noastre. Numai cine poartă în suflet un astfel de toiag înţelege minunea făcută de Dumnezeu de a face izvor dintr-o stâncă a pustiului, dar mai ales minunea de a-i salva pe toţi, atât pe cei care aveau toiagul în sufletele lor, cât şi pe ceilalţi. Şi nu numai pe ei, dar şi vitele lor, căci minunea salvării trebuia continuată.

luni, 28 martie 2011

''Destul!''

Numeri 16:3 - Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron, şi le-au zis: "Destul! căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?" 

            Porunca respectării legii iubirii poate fi încălcată în multe moduri, mult mai uşoară fiind încălcarea ei decât respectarea ei. Se întâmplă aşa nu pentru că aşa ne-a făcut Dumnezeu, ştim-bine că El ne-a făcut după chipul şi asemănarea Lui, dar pentru că omul, făcut să fie bun, a devenit rău, iar cea mai rea răutate este încălcarea legii iubirii. Ascultă omul mai repede, şi mai des de diavol, călcătorul de lege, decât de Dumnezeu, a Cărui asemănare este. Minciunile diavoleşti sunt mai atractive decât adevărurile divine, pentru că, pe negândite şi pe nesimţite, sunt mai uşor de împlinit. Pentru a împlini o astfel de minciună îi sunt suficiente omului câteva secunde, pe când împlinirea unui adevăr divin necesită mult timp, mult efort, multă trăire. Trăire care, de cele mai multe ori, nu-i convine omului, care aşteaptă să primească mult dând cât mai puţin. L-a făcut liber Dumnezeu pe om şi în aşteptări. Şi fiind încrâncenat omul de aşteptările lui de a primi cât mai mult, nici nu observă că, de fapt, Dumnezeu este Cel care ne dă mult, cerându-ne atât de puţin iar diavolul ne cere mult, nedându-ne nimic, până acolo că ne cere să-L invocăm pe Domnul în mijlocul unei adunări care este a diavolului.

marți, 22 martie 2011

O singură lege şi o singură poruncă

Numeri 15:16 - O singură lege şi o singură poruncă să fie atât pentru voi cât şi pentru străinul care locuieşte printre voi.
                               Suntem străini doar noi, oamenii, unii faţă de alţii, căci pentru Dumnezeu străin nu este nici chiar cel care nu vrea să-L primească pe Domnul în sufletul lui. Toţi suntem creaţi de Dumnezeu, deci ca fiinţe plămădite de singurul nostru Dumnezeu, toţi ar trebui să avem o singură lege şi o singură poruncă şi anume, legea iubirii, şi porunca respectării ei. Este vorba despre iubirea pentru Domnul, şi iubirea pentru aproapele nostru. Deci iată! deşi o singură iubire, mai multe ţinte ale ei. Ceea ce înseamnă că acest unic sentiment al nostru de iubire, oglindă a iubirii divine, se poate împărţi în mai multe direcţii, împărţire care înseamnă nu o diminuare a acestui sentiment, ci o îmbogăţire a lui. Cu cât iubim mai mult şi mai multe, cu atâta iubirea noastră se îmbogăţeşte, apropiindu-se, prin asemănare, de iubirea lui Dumnezeu. De aceea această singură lege a iubirii, şi această singură poruncă, a respectării ei, a dat-o Dumnezeu să fie aceeaşi pentru toţi. Pentru Dumnezeu străini nu există. Există străini doar pentru omul care se înstrăinează de Dumnezeu, om pentru care singura lege a iubirii, şi singura poruncă a respectării ei, se multiplică la nesfârşit aproape, încât, până la urmă, acel om ajunge să se înstrăineze nu numai faţă de Dumnezeu, sau faţă de aproapele lui, ci şi faţă de el însuşi. Atunci când  nu rămâne lege şi poruncă din partea lui Dumnezeu, iubirea devine un sentiment care se sărăceşte în loc să se îmbogăţească.

luni, 21 martie 2011

ce vă porunceşte Domnul

Numeri 9:8 - Moise le-a răspuns: "Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul."
Numeri 9:9 - Şi Domnul a vorbit lui Moise...
                                 Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul   ...şi aşteptarea vă va fi răsplătită. Faceţi ce vedeţi că vă porunceşte Domnul, şi veţi fi mântuiţi. Deşi dată de Dumnezeu, mântuirea începe de la noi, cu noi, prin a face ce aşteaptă Domnul să facem. Ce aşteaptă Domnul să facem ne spune fie direct, prin cuvintele credinţei fiecăruia, fie prin intermediul unor oameni, Moise în acest caz. Mijlocitori între oameni şi Dumnezeu, adică transmiţători ai cuvântului lui Dumnezeu înspre oameni, dar şi a cuvintelor oamenilor înspre Dumnezeu, au fost, sunt şi vor fi. Între Dumnezeu Tatăl şi oameni există un singur mijlocitor Isus Cristos, dar între Dumnezeu Isus Cristos şi oameni sunt mulţi mijlocitori, şi anume, atâţia câţi permite Duhul Sfânt să fie. Într'adevăr, orice duh care înţelege mijlocirea poate deveni mijlocitor. Sunt acele duhuri, acele spirite pentru care cuvintele Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul  devin aşteptare, ascultare, împlinire, credinţă.

Chopin Waltz No. 12

duminică, 20 martie 2011

Şi vorbea cu Domnul.

Numeri 7:89 - Când intra Moise în cortul întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-i vorbea de pe capacul ispăşirii care era aşezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Şi vorbea cu Domnul.

                                       Şi vorbea cu Domnul. Moise vorbea cu Domnul, auzind glasul care-i vorbea de pe capacul ispăşirii care era aşezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi.  Acolo între cei doi heruvimi era chiar Domnul, sau numai glasul Lui? Dacă era atunci, acolo, între cei doi heruvimi, în faţa lui Moise, să fi rămas, pentru acel răstimp, cerul fără Dumnezeu? Sau sta în cer Domnul, pe scaunul Lui de domnie, iar dintre cei doi heruvimi i se auzea doar glasul? "Doar glasul" ce însemnă? Poate fi prezentă, într-un anumit loc şi într-un anumit timp, doar o parte din Domnul? Sau doar o simţire sau o auzire de Domnul? Putem ştii că toate aceste întrebări, şi altele la fel, pot deveni afirmaţii, toate împreună şi fiecare în parte. Da! poate orice Domnul Dumnezeul nostru,  dar El vrea numai ceea ce ştie că trebuie să vreie, face numai ceea ce ştie că trebuie să vreie să facă. Dacă vrea să fie un glas între doi heruvimi, este un glas între doi heruvimi, dacă vrea să fie zgomotul unei adieri uşoare, este zgomotul unei adieri uşoare, dacă vrea să fie Cristos, este Cristos, dacă vrea să fie Duh Sfânt este Duh Sfânt. Dar El nu este niciodată duh rău, căci nu vrea să fie duh rău, nu este furtună distrugătoare, căci nu vrea să fie furtună distrugătoare, nu este zgomot asurzitor, căci nu vrea să fie asurzitor. El vrea să fie susurul unei adieri uşoare, şi aşa este. El vrea să fie un glas dintre doi heruvimi, şi aşa este, El vrea să fie Domnul, Dumnezeu nostru stând pe scaunul Lui de domnie din cer, şi aşa este, şi acolo stă. Este ceea ce trebuie să fie Domnul, Dumnezeu nostru, şi nimic altceva, este aşa cum trebuie să fie Domnul, Dumnezeul nostru şi nicicum altcumva, este acolo unde trebuie să fie Domnul, Dumnezeul nostru, şi niciunde altundeva. Este  glas, atunci când trebuie să fie glas, este adiere uşoară, atunci când trebuie să fie adiere uşoară, este Cristos, atunci când trebuie să fie Cristos, este Duh Sfânt, atunci când trebuie să fie Duh Sfânt, este Domnul, atunci când trebuie să fie Domnul. Este! poate! fi toate acestea, şi multe altele, dar rămâne întotdeauna Domnul, Dumnezeul nostru, Cel care i-a vorbit lui Moise dintre cei doi heruvimi. Trebuia să fie glas atunci Domnul, şi a fost glas, trebuia să fie între cei doi heruvimi, şi a fost acolo, trebuia să fie în cer, şi a fost în cer. Domnul Dumnezeul nostru ştie să poată numai ceea ce vrea, ştie să fie numai ceea ce trebuie.
       Să citim şi:
Ieremia 34:12 - Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia din partea Domnului.
Ieremia 23:24 -  "...Nu umplu Eu cerurile şi pământul?" zice Domnul.

joi, 17 martie 2011

au făcut întocmai

Numeri 1:54 - Copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe care le dăduse lui Moise Domnul; aşa au făcut.

                               Primul om care a luat cunoştinţă despre toate poruncile lui Dumnezeu a fost Moise, un om  ales. Căci, fără îndoială, Moise a venit pe lume pregătit de către Dumnezeu să fie Moise. Numai unui om ca Moise putea Dumnezeu să-i dea, înaintea tuturor, poruncile. Primul popor care a luat  cunoştinţă despre poruncile lui Dumnezeu a fost poporul evreu, un popor ales, la începuturi împlinitor al poruncilor copiii lui Israel au făcut întocmai după tote poruncile  Dar apoi a început să decadă, până acolo încât se întrebau dacă Domnul, Cel care le dăduse poruncile, era Dumnezeul lor. În această viaţă scurtă, unui om îi este mai uşor să fie împlinitor al poruncilor divine, dar unui popor, a cărui viaţă este mai lungă, şi ale cărui gânduri şi simţiri sunt gândurile şi simţirile fiecăruia din popor, îi este mai greu.

Să aveţi aceeaşi lege

Leviticul 24:22 - "Să aveţi aceeaşi lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru."


                                                    Faptul că Dumnezeu l-a ales pe poporul Israel să fie "băştinaş" nu înseamnă că celelalte popoare trebuie să rămână "străine", însemnă doar că poporul Israel ar trebui, ar fi trebuit să fie un exemplu de credinţă şi ascultare. În rest "băştinaşul" şi "străinul" au, în faţa lui Dumnezeu, şi aşa ar trebui să fie şi în faţa cezarului, aceeaşi lege, aceleaşi legi, având la bază: "Iubeşte-L pe Domnul, Dumnezeul tău!" şi "Iubeşte-ţi aproapele!"  "Iubeşte-te pe tine însuţi!" nu este lege de la Dumnezeu, ceea ce însemnă că nici "Iubeşte-ţi numai poporul tau!"  nu este. Pentru Dumnezeu băştinaş sau străin nu înseamnă nimic, pentru El, deci şi pentru noi aşa ar trebui să fie, important e să devenim fii ai lui Dumnezeu. Această calitate, atunci când ea există,  pentru cei care există, face numitor comun toate legile cezăreşti, reducându-le la "Iubeşte-L pe Domnul, Dumnezeul tău!" şi "Iubeşte-ţi aproapele!". Băştinaşul nu trebuie iubit mai mult decât străinul, sau străinul decât băştinaşul. Ambii trebuie să fie aproapele fiecăruia, aşa cum Domnul este Dumnezeul fiecăruia.
      

Frédéric Chopin - Valse No. 11

miercuri, 16 martie 2011

Când veţi aduce Domnului o jertfă

Leviticul 22:29 - Când veţi aduce Domnului o jertfă de mulţumire, s-o duceţi aşa ca să fie primită.

                                 Iubirea noastră pentru Dumnezeu cuprinde şi acea jertfă de sfinţire care constă în mii şi mii de gânduri de'ale noastre, mistuite de un foc spiritual. Astfel de jertfe îi plac lui Dumnezeu, şi întotdeauna El este bucuros să le primească. Astfel de jertfe sunt dovada unui suflet curat, gata oricând să ajungă în marea bucurie de a-L vedea pe Dumnezeu, Cel pe care nimeni nu L-a văzut, şi nici nu-L va vedea cineva în răstimpul acestei vieţi, dar care Se va arăta multora atunci când eternitatea va deveni măsura vieţii lor. O astfel de jerfă făcută acum şi primită de Dumnezeu este un acont al vieţii eterne.

Chopin Waltz No. 10

luni, 14 martie 2011

Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor

     Leviticul 21:6 - Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor, şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mâncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi.

                                         Nu animalul jertfit, nu acea jertfă mistuită de acel foc este mâncarea lui Dumnezeu, ci gestul jerfei, dedicarea ei şi a celui care o înfăptuieşte, gândul sufletesc mistuit de un curat foc spritual, acestea sunt mâncarea lui Dumnezeu. Dumnezeu ştie că numai un suflet capabil de o astfel de jertfă este capabil să-L iubească adevărat, este capabil să devină sfânt, să nu necinstească Numele Domnului. Şi nu doar  să nu-L necinstească, ci să-L cinstească aşa cum merită El cinstit. A nu necinsti Numele lui Dumnezeu însemnă ceva, dar a-L cinsti însemnă mai mult, însemnă a te osârdi să intri în iubirea Lui, primindu-L în iubirea ta, iubire care conţine şi această jertfă de sfinţire: un gând sufletesc...mii de gânduri sufleteşti mistuite de un foc spiritual.

EU SUNT DOMNUL!

Leviticul 18:5 - Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini, va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!

           
                                   Trăieşte omul prin păzire de legi şi porunci mai degrabă decât prin mâncare. Domnului, Dumnezeului nostru nu îi este necesară mâncarea pentru a trăi, deci şi adevărata viaţă a omului este viaţa spirituală, viaţa prin păzirea de legi şi porunci. Acesta este partea din viaţa noastră care se va înveşnici, deci aceasta trebuie să fie partea adevărată a acestei vieţi. Este ceea ce ne învaţă şi Cristos: a ne pierde părţile materiale ale vieţii n-ar trebui să însemne nimic, dar a ne pierde partea spirituală a ei însemnă totul. Când nu păzim nişte legi ale părţilor materiale ale vieţii rezultatul este apariţia unor boli, sau a altor dureri fizice, dar când nu păzim legile sau poruncile referitoare la partea spirituală a vieţii, partea esenţială a ei, nu se întâmplă nimic. Pentru unii...a vrut Dumnezeu ca durerile spirituale să apară mai târziu, şi anume, pentru aceia care acum le ignoră. Dar, nesimţite acum, durerile spirituale devin nevindecabile.       

joi, 10 martie 2011

îşi va purta fărădelegea lui

  Leviticul 17:16 - Dacă nu-şi spală hainele şi nu-şi scaldă trupul, îşi va purta fărădelegea lui.
                          Necurăţenia trupească-o fărădelege. Necurăţenia spirtuală-un păcat. Nu prin spălare se înlătură necurăţenia spirituală, ci prin credinţă. Adică prin iubire. Iubirea sinceră faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni este cel mai evident semn al curăţeniei spirituale, curăţenie care devine chiar ea izvorul unui suflet curat. Asemănarea noastră cu Creatorul în asta constă. El este izvorul iubirii noastre, noi trebuie să devenim izvorul curăţeniei noastre spirituale.

Chopin Valse n°9

miercuri, 9 martie 2011

să fie tăiat împrejur

Leviticul 12:3 - În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.
                                Ziua a opta este prima zi după cele şapte ale primei săptămâni. Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea a creaţiei, iar din ziua a opta, creaţia Lui, complet împlinită, a intrat în buna funcţionare a ei. Toate au fost create pe rând, până în ziua a şaptea, chiar şi în această a şaptea zi Dumnezeu, într-un anumit fel, a creat ceva, şi anume, starea de odihnă, despre care ştim că este o stare de sărbătoare, pregătită de Creator spre a ne primi în ea. Într'adevăr, ce ar fi fost creaţia lui Dumnezeu fără odihnă, adică fără sărbătoare? Deci, începând cu a opta zi, creaţia divină desăvârşită, îşi începe "viaţa" pe care i-a hărăzit-o Creatorul ei. Şi, iată! l-a hărăzit Dumnezeu pe om să-şi înceapă cu-adevărat viaţa tot din ziua a opta, căci ce altceva este tăierea împrejur, prin tăiere împrejur înţelegând tăierea împrejur a inimilor, după cum ne învaţă Scripturile, tăiere împrejur pe care şi-o pot face şi femeile, deci ce altceva este această tăiere împrejur a inimilor decât semnul unei vieţi voit dedicată Creatorului? Cât de mult respectăm apoi fiecare acest semn, care este un semn spiritual şi nu unul fizic, este problema fiecăruia. Dar viaţa noastră, putem spune, începe din ziua tăierii împrejur a inimilor, dintr-o zi a opta. Poate fi oricând această zi. Ziua intrării noastre în lumea divinului prin însemnul spiritual al tăierii împrejur a inimii.

marți, 8 martie 2011

Chopin Waltz No. 8

căci Eu sunt sfânt

Leviticul 11:45 - Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sunt sfânt.
                              Domnul, Dumnezeul nostru, cel care ne scoate din orice ţări în care, încăpăţânarea noastră mai ales, ne afundă, vrea să ne facă sfinţi prin simpla acceptare de către noi a scoaterii. Cu alte cuvinte, chiar salvarea noastră devine sfinţenia noastră, ea, salvarea, venind din partea Aceluia care zice Eu sunt sfânt  Ne-au încătuşat atât de puternic încăpăţânările noastre, ne-a încătuşat atât de puternic cel nesfânt, încât aproape că am devenit incapabili de a aprecia, şi deci a trăi, sfinţenia venită de la Tatăl. Vrea să ne sfinţească prin scoaterea din nesfinţenie Dumnezeu, vrea să ne salveze printr-o sfinţire primită chiar din sfinţenia Lui, dar cei mai mulţi dintre noi preferă încătuşarea. 

luni, 7 martie 2011

şi au adus astfel înintea Domnului foc străin

Leviticul  10:1 - Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămâie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise.
Leviticul 10:2 - Atunci a ieşit foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului.
                          Deşi fii ai lui Aaron, cei doi au murit dinaintea Domnului pentru că au făcut un lucru pe care nu li-l poruncise şi anume şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămâie pe foc; şi au adus astfel Domnului un foc străin.  Nadab (ebr. Generos) Abihu (ebr. Tatăl meu este Yahveh)  nu şi-au onorat numele înaintea lui Dumnezeu, fiind pedepsiţi de Acesta cu o moarte pe care noi, astăzi, mai greu o înţelegem. Fii ai lui Aaron nu în ale preoţiei, ci fii de sânge, ei au crezut, poate, că această descendenţă a lor le dă dreptul de a acţiona ca nişte preoţi, fără ungerea cerută de Yahveh. La începuturile preoţiei, această poruncă, venită direct, era foarte importantă, dar ea, începând poate cu aceşti doi fii ai lui Aaron, a fost încontinuu încălcată, astfel că Yahveh a trebuit să întrerupă preoţia aaronică, prin aducerea printre noi a unui nou Preot, Mare Preot după rânduiala lui Melchisedec. Nadab şi Abihu au încălcat legea, încălcare de lege care a constat în aducerea înaintea lui Dumnezeu a unui foc străin, foc străin care poate însemna fie aprinderea focului sau a tămâiei nu pe altar, ci într-un alt loc (Leviticul 16:12), fie aprinderea tămâiei într-un moment nepotrivit, sau poate beţia a fost păcatul lor (Leviticul 10:8,9). Indiferent de greşală, ei, în acţiunea lor, nu au ţinut cont că focul nu este de la om, ci de la Dumnezeu, motiv pentru care focul lor a devenit un foc străin un foc care, în loc să sfinţească, a mistuit. A transforma focul nemistuitor al lui Dumnezeu, foc de sfinţenie deci, într-un foc mistuitor, al oamenilor, înseamnă, iată! o greşală în urma săvârşirii căreia greşitorii sunt mistuiţi chiar de acel foc.

duminică, 6 martie 2011

"Sfânt Domnului"

  Exodul 39:30 - Au făcut apoi şi placa din aur curat, cununa împărătească sfântă, şi au săpat pe ea, cum se sapă pe o pecete: "Sfânt Domnului."

                                         Realizarea de către om a unor lucruri frumoase trebuie să îl ajute pe acesta în a înţelege deplin frumuseţea lui Dumnezeu. Pentru a ne uşura înţelegerea, Domnul a creat şi aur, şi mărgăritare, şi perle, şi alte pietre preţioase; a creat culorile, pe care chiar El le-a pus într-o pecete, curcubeul; a creat piatra şi marmura. Dar au fost, sunt mulţi oameni care nu percep frumuseţile create de Dumnezeu, sau nu le pricep. Frumuseţile create de Dumnezeu, sau cele create de om, căruia Creatorul i-a dat talentele necesare spre a înfrumuseţa, şi aşa, creaţia divină. O astfel de frumuseţe este cununa împărătească sfântă  pecetluită cu un altfel de curcubeu, şi anume, cuvintele "Sfânt Domnului"  Unii au crezut, cred că dacă vor face cununa împărătească  din spini, ea Îl va dezonora pe Cel care o va purta. Dar se dezonorează ei. Pentru că pe fiecare spin al cununei, scrie parcă "Sfânt Domnului"  cuvinte pecetluite cu un curcubeu mult mai minunat decât curcubeul din zări. Deşi din spini, aceasta este adevărata cunună împărătescă sfântă. Poate Dumnezeu, dacă vrea, să facă frumuseţi şi din urâciuni. A putut să facă din spini aur curat  pus ca o pecete pe cununa împărătească sfântă.

joi, 3 martie 2011

meşter la sculptat în pietre

Exodul 38:23 - El a avut ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, meşter la sculptat în pietre, la cioplit cu meşteşug, şi la lucrat pe gherghef în materialele vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi în in subţire.
                         Meşter la sculptat în pietre, şi totuşi: "nu-Mi faceţi chip cioplit!"  Ne-a oprit  Yahveh să-I meşteşujim chip cioplit pentru că nimeni nu I-a văzut chipul, ştim doar că noi suntem meşteşugiţi după chipul Lui. Ne-a cioplit din humă Yahveh, şi apoi huma a devenit carnea care suntem, ne-a dat şi talente, şi pe acela de a avea meşteşugul de a ciopli în piatră, dar nevăzutul Lui chip ne-a oprit să i-L cioplim. Şi ne-a mai spus să nu ne facem nicio asemănare a lucrurilor din cer, din ape, de pe pământ. Aici Biblia, deci Yahveh, ne vorbeşte în termeni elogioşi despre un meşter la cioplit în pietre, iar lucrările lui trebuie să fi avut forma unor lucruri din cer, din ape, de pe pământ. Şi aşa trebuie să fi fost, căci ştim cu ce lucruri minunate a fost împodobit Cortul întâlnirii la început, şi Templul apoi. Îi place tot ce este frumos lui Yahveh, Lui, care este Creatorul frumosului, Îi plac şi oamenii care, înţelegând izvorul frumuseţii, devin, prin harul tot de Dumnezeu dat, meşteri în realizarea unor frumuseţi. Dumnezeu este izvorul frumuseţii, dar tot Dumnezeu l-a făcut pe om capabil să realizeze frumuseţi. Aşa, cred eu, trebuie înţeleasă interdicţia de a face asemănări ale unor obiect de oriunde: aceste asemănări nu trebuiesc făcute atunci când există tendinţa de a ne închina lor, şi nu izvorului frumuseţilor. Este un Dumnezeu gelos Yahveh, Dumnezeul nostru, dar este şi un Dumnezeu care, făcându-ne după chipul şi asemănarea Lui, vrea să fim aşa cum ne-a făcut El. Iar pentru a fi aşa, a trebuit să ne interzică unele lucruri despre care El ştia că ne va perverti asemănarea. Aceste interdicţii nu trebuiesc însă absolutizate, aşa cum se întâmplă în unele cazuri referitoare la lucrurile cioplite. Atunci când, unii realizând, şi mai mulţi admirând frumoase lucruri cioplite, noi, oamenii ar trebui să admirăm, prin ele, pe Însuşi izvorul posibilităţii ca ele să existe.Trebuie ca, înţelegând frumuseţea acestor opere, de fapt a tuturor operelor frumoase înfăptuite de meşteri iscusiţi, să înţelegem frumuseţea lui Dumnezeu. Frumuseţile lumii, toate, există ca oglindire a frumuseţii divine.

Chopin-Waltz No. 7 In C Sharp Minor

miercuri, 2 martie 2011

untelemnul pentru ungerea sfântă

Exodul 37:29 - A făcut untdelemnul pentru ungerea sfântă şi tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir.
                                           Dacă reuşim să percepem cu simţul mirosului acest verset, citindu-l, intrăm în Biserica lui Dumnezeu. Acolo, înăuntru tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir  ne face să simţim atmosfera cerurilor prezenţei lui Dumnezeu, atmosferă în care ungerea sfântă va fi chiar prezenţa în acele ceruri a fiecăruia. Într'adevăr, a fi în prezenţa lui Dumnezeu e suprema sfinţire, untdelemnul ungerii ei fiind chiar suflarea sfinţită a Creatorului, suflare de la care tămâia frumos-mirositoare şi-a căpătat mirosul. A fi în prezenţa lui Dumnezeu însemnă a-I percepe uşoara adiere ca pe o mângâiere. Toate vor fi aşa în ceruri. Aici, jos pe pământ, în timpul acestei vieţi, icoana acelei atmosfere ceresc-divină o găsim în Biserică, acolo unde tămâia mirositoare, curată ne poate uşura transpunerea în ceruri. Tămâia mirositoare, curată, dar mai ales trăirea sufletească inundată de atmosfera cerurilor cu parfum de tămâie curată.

Jeff Buckley - Hallelujah


Inspirat de o mare iubire......

Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui

   Exodul 34:6 - Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: "Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie,
   Exodul 34:7 - care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătira şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!"

                        Iată cum este Domnul, Dumnezeul adevărat, un Dumnezeu care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri şi pedepseşte fărădelegea până la al treilea şi al patrulea neam. Este mai mare de mii de ori dragostea lui Dumnezeu decât pedeapsa Lui. De pedepsit ne pedepseşte Domnul din vina noastră, de iubit ne iubeşte din iubirea Lui, ceea ce poate însemna că pedepsirea îşi are originea în nescultare, iar iubirea în ascultare de Dumnezeu. Iubirea este divină, neiubirea este omenescă. Dar este, şi asta poate mai ales, şi diavolească, diavolul fiind împingătorul omului spre greşală.  Împins de diavol, omul se ostoieşte însă şi de la el, vroind parcă să desăvârşească greşala. Pe când în dragoste, al cărui izvor este divin, ostoirea omului este mai miă, poate pentru că desăvârşirea dragostei este mai grea. Încât omul preferă să evite efortul iubirii, împlinind mai repede uşurătatea greşelii. A trecut omenirea printr-un potop, trece ea prin atâtea şi atâtea încercări grele, care, pentru cei care le pricep aşa, sunt atenţionări din partea lui Dumnezeu, dar preferă pe mai departe uşurătatea greşelii efortului iubirii. Deşi mulţi ştim că numai iubirea zideşte, împlinim greşala. Aşa vrea Dumnezeu, să ne lase liberi, ceea ce pentru cei mai mulţi însemnă degrabă greşitori, decât să ne oblige la o iubire care, tocmai din cauza obligativităţii, nu ar mai fi curată. Acum iubirea este divină iar greşala omenească, însă dacă ne-ar obliga la iubire, aceasta nu ar mai rămâne divină, devenind un altfel de greşală. De aceea preferă Dumnezeu să ne vadă greşitori, El ştiind că numai aşa cei care au iubire o au curată. Numai cu o astfel de curată iubire omul se face demn de iubirea lui Dumnezeu. Plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie  Domnul, Dumnezeul nostru ne spune şi nouă să fim aşa, pentru ca împlinind asemănarea cu El, să ne facem eterni ca El. Dragostea Lui, care ţine până în mii de neamuri e imaginea eternităţii, eternitate în care ne aşteaptă şi pe noi, pe fiecare, dacă noi, fiecare, vrem să intrăm în acele mii de neamuri. Cine însă preferă uşurătatea greşelii, va rămâne în greşală.
       Scriu aici şi vrianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Ieşirea 34:6 - Şi Domnul i-a trecut pe dinainte strigând: "Domnul, Dumnezeu îndurat şi milostiv şi'ndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat,
Ieşirea 34:7 - Cel ce păzeşte dreptatea şi face milă cu mii şi mii, Cel ce şterge fărădelegile şi nedreptăţile şi păcatele, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel vinovat, fărădelegile părinţilor ţinându-le asupra copiilor şi asupra copiilor copiilor, asupra celui de al treilea şi al patrulea neam!"