marți, 31 ianuarie 2012

o singură jertfă

Evrei 10:11 - Și, pe când orice preot face slujba în fiecare zi și aduce de multe ori aceleași jertfe, care niciodată nu pot șterge păcatele,
Evrei 10:12 - El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu
Evrei 10:13 - și așteaptă de acum ca vrăjmașii Lui să-I fie făcuți așternut al picioarelor Lui.
Evrei 10:14 - Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.

                                                                                                  Jertfa lui Cristos, unică, este și veșnică. Totul în realizarea ei a fost perfect, iar perfecțiunea jertfei trebuie să ne fie un exemplu despre perfecțiune. Era perfect împlinit ceea ce se întâmpla în momentele jertfei încă înainte de facerea jertfei, prin aducerea ca prinos al celui mai perfect sânge, garanție a sfințeniei jerfei care ne poate sfinți. Perfecțiune jertfei înseamnă și siguranța împlinirii a ceea ce urmează a fi împlinit, siguranță întocmai siguranței a ceea ce a fost deja împlinit; răul va fi învins, planul mântuirii va fi întreg împlinit, cei sfințiți chiar prin jertfa aceasta, vor ajunge la perfecțiunea ei, căci scopul jertfei chiar acesta este.
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:11 - Orice preot stă în fiecare zi slujind și de mai multe ori aducând aceleași jertfe, pe cele ce niciodată nu pot înlătura păcatele;
Evrei 10:12 - Acesta însă, dimpotrivă, după ce o singură jertfă a adus pentru păcate, pentru totdeauna S-a așezat de-a dreapta lui Dumnezeu,
Evrei 10:13 - așteptând ca de aici înainte vrăjmașii Săi să fie puși așternut picioarelor Sale.
Evrei 10:14 - Căci prin aducerea unei singure jertfe, El pentru totdeauna i-a desăvârșit pe cei ce se sfințesc.

luni, 30 ianuarie 2012

prin această ”voie” am fost sfințiți noi

Evrei 10:8 - După ce a zis întâi: ”Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat, (Lucruri aduse, toate, după Lege.)
Evrei 10:9 - apoi zice: ”Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”  El le desființează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.
Evrei 10:10 - Prin această ”voie” am fost sfințiți noi, și anume, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.

                                                                                         Cristos, venind din eternitate să trăiască un răstimp pe pământ, ne ușurează înțelegerea și perceperea eternității. Moartea Lui nu i-a întrerupt eternitatea. Cristos, murind, ne ușurează înțelegerea și perceperea morții. Eternitatea Lui nu L-a împiedicat să moară pentru noi. Venirea Lui, cu toate suferințele, umilirile, dar și minunile ei, exista consemnată în sulul Cărții, căci ea a fost hotărâtă încă de la întemeierea lumii. Încă de atunci Creatorul știa despre sensul greșit al evoluției omenești, știa că va fi nevoie de Noe, știa că Noe nu va fi deajuns, știa că mântuirea noastră, de care avem pe timp ce trece mai mare nevoie, va deveni posibilă, datorită nivelului aberant la care va fi ajuns nevoia noastră de mântuire, numai prin venirea și sacrificiul Fiului Său. Pe Avraam l-a oprit Dumnezeu să își sacrifice fiul, dar pe El Însuși nu a vrut să se oprească. Le-a repetat de atâtea ori Dumnezeu, dar oamenii nu au înțeles, că jertfele, prinoasele, arderile de tot trebuiesc făcute cu sufletul, ele nefiind simple gesturi pe care să le facem, și apoi să ne vedem de treburi. Ele necesită o trăire intensă a lor. Deși era vorba numai despre sângele unor animale, oamenii aceia sacrificatori, și toți participanții, trebuiau să înțeleagă că, datorită păcatelor, al lor ar fi trebuit să fie sângele acela, și înțelegând, să-și reducă păcătuirile. Dar nu așa au înțeles. Oamenii nu au făcut voia lui Dumnezeu. Isus a făcut-o, deși El putea evita ce a făcut. Dar pentru El voia Tatălui este supremă. Și prin această ”voie” am fost sfințiți noi, și anume, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.  ”o dată” pentru El înseamnă de repetate dăți pentru noi, pentru că așa suntem noi, oamenii, avem nevoie să ne repetăm mereu și mereu că nu pentru El S-a sacrificat Mesia, ci pentru fiecare dintre noi.
  Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:8 - Zicând mai sus că ”jertfă și prinoase și arderi-de-tot și jerfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ți-au plăcut” - cele ce se aduc după Lege -;
Evrei 10:9 - ”atunci” zice El ”iată, vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule!” Așadar El desființează ceea ce este întâi pentru ca să-l statornicească pe cel de-al doilea.
Evrei 10:10 - Întru această voință suntem noi sfințiți, o dată pentru totdeauna, prin jertfa trupului lui Isus Hristos.

duminică, 29 ianuarie 2012

Iată-mă! vin să fac voia Ta, Dumnezeule!

Evrei 10:5 - De aceea, când intră în lume, El zice: ”Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup;
Evrei 10:6 - n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.”
Evrei 10:7 - Atunci am zis: ”Iată-Mă! (în sulul cărții este scris despre Mine) vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”

                                                                                   Este atât de important sângele nostru pentru Creator încât pe El Îl dor mai tare repetatele noastre păcate decât ne dor pe noi înșine. Îl dor mai tare pe El mustrările pe care trebuie să ni le facă, decât ne dor pe noi. Suntem mult-prea-nepăsători față de păcatele noastre, și de aceea mustrarea Lui arderile voastre de tot  nu-Mi plac, și jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute (Ieremia 6:20) noi ar trebui să o auzim în fiecare zi. Dar oare o auzim? De ce oare credem că suntem îndreptățiți în fața Lui? fără ca măcar cei mai mulți dintre noi să știm ce înseamnă această îndreptățire. Sau dacă știm, în secunda următoare după ce am aflat,  și uităm, pentru că-mulți cred așa- ”e prea complicat!” A face voia lui Dumnezeu înseamnă și aceasta: să înțelegem că nimic din voia lui nu e  prea complicat. Făcând voia Tatălui nostru, Fiul Lui și asta vrea să ne spună.
     Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:5 - Iată de ce, intrând El(Hristos) în lume, zice: ”Jertfă și prinos n-ai voit, dar mi-Ai întocmit un trup;
Evrei 10:6 - arderi-de-tot și jertfe pentru păcat nu Ți-au plăcut.
Evrei 10:7 - Atunci am zis: ”Iată, vin! - scris este despre Mine în sulul cărții -, ca să fac voia Ta, Dumnezeule.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an

Evrei 10:1 - Într-adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârșiți pe cei care se apropie.
Evrei 10:2 - Altfel, n-ar fi încetat oare ele să fie aduse, dacă cei care le aduceau, fiind curățiți o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoștință de păcate?
Evrei 10:3 - Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe,
Evrei 10:4 - căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele.

                                        Legea ... are umbra bunurilor viitoare  mântuirea se va produce la cea de-a doua venire a lui Mesia, venire care pentru întreaga omenire este un timp viitor. Atunci când oamenii vor putea vorbi la prezent despre acest eveniment, spunând: ”Mesia a venit!” va fi o altă lume, în care eternitatea va fi conștientizată de toți, așa cum toți acum conștientizăm trecerea timpului. Va fi o eternitate a Binelui - Raiul, și o alta a Răului - Iadul. Bunurile neprețuite ale acelei lumi, deși trecere de timp nu va mai exista, vor fi clipele de imensă bucurie trăite în prezența lui Dumnezeu. Pentru a poseda acele bunuri ne pregătește acum Legea. Adică ea trebuie respectată acum, în această viață a greșelilor repetate cu voie sau fără voie, în fiecare zi. De aceea ar fi, practic, nevoie în fiecare zi de aducerea jertfei spirituale. Jertfele puțin folositoare, dar având până atunci importanța lor, au fost înlocuite cu o jertfă perfectă, precum Acela care a vrut să o facă. Acum ne putem gândi fiecare la cât de puțin important ne este propriul sânge, dar totuși cât de important dacă Dumnezeu a luat jertfa făcută pentru el, pentru sângele fiecăruia, și a transferat-o în lumea Lui. Și-a dat sângele Dumnezeu ca să ne salveze sângele. Am putea aproape spune că este mai important pentru Dumnezeu propriul nostru sânge, decât este pentru fiecare dintre noi. Ceea ce înseamnă că sângele fiecăruia, viața fiecăruia deci, capătă valoare doar prin Dumnezeu. La nivel spiritual, asta înseamnă o întoarcere, prin Isus Cristos acum, la acel Adam din primele momente de după crearea lui de către Creator.
              Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:1 - Într-adevăr, având doar umbra bunurilor viitoare, și nu chipul însuși al lucrurilor, cu aceleași jertfe care neîncetat se aduc an după an, legea nu poate niciodată face desăvărșiți pe cei care se apropie.
Evrei 10:2 - Altfel, n-ar fi încetat oare ele să mai fie aduse, de vreme ce, odată curățiți, cei ce slujesc n-ar mai avea nicio conștiință a păcatelor?
Evrei 10:3 - Dimpotrivă, prin ele în fiecare an se face amintirea păcatelor,
Evrei 10:4 - și aceasta, pentru că-i cu neputință ca sângele de tauri și de țapi să înlăture păcatele.                                                                        

vineri, 27 ianuarie 2012

oamenilor le este rânduit să moară o singură dată

Evrei 9:27 - Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
Evrei 9:28 - tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă.
                                                                                Prima venire a Domnului a fost a sacrificiului. A doua venire va fi a iertării, căci de iertare toți avem nevoie, și cei care vor fi mântuiți și ceilalți. Fără iertare nu poate fi mântuire. Dar oare iertarea celor nemântuiți cum să o înțelegem? Sau poate spune cineva că ei nu vor fi iertați? Eu cred că așa cum fără iertare nu poate fi mântuire, fără iertare nu poate fi nici acuzare. Nu cred în distrugerea finală a celor nemântuiți, căci dacă așa ar fi, Dumnezeu Și-ar știrbi mult milostenia, lucru pe care El desigur nu îl face. Și apoi iată: oamenilor le este rânduit să moară o singură dată  ceea ce, evident, înseamnă că a doua moarte nu va exista pentru nici un om. Nu cred în distrugerea finală a celor nemântuiți, cred că ei vor trăi în veșnicie veșnic separați de Dumnezeu. Ceea ce va fi deja o mare pedeapsă, un Iad arzător, contrar mântuirii, un Rai împlinitor, rânduit desigur celor ce-L așteaptă acum pe Mesia.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 9:27 - Și așa cum oamenilor le este rânduit ca o singură dată să moară - după care e judecata-,
Evrei 9:28 - tot astfel și Hristos, după ce o singură dată a adus jertfă ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce-L așteaptă spre mântuirea lor.

Mozart Piano concerto no.4 - II Andante

joi, 26 ianuarie 2012

fără vărsare de sânge nu este iertare

Evrei 9:22 - Și, după Lege, aproape totul este curățit cu sânge; și fără vărsare de sânge nu este iertare.
Evrei 9:23 - Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri, au trebuit curățite în felul acesta, trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea.
Evrei 9:24 - Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în Cer, ca să se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
Evrei 9:25 - Și nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuși, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui;
Evrei 9:26 - fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa.

                                                                                                  Cel mai bine, atunci când se încalcă un legământ, este ca cele două părți, și partea negreșitoare și partea greșitoare, să cadă de acord în parafarea unui alt legământ, care, prin regulile lui, să îl întărească pe primul, adică să întărească convingerea celor două părți semnatare de utilitatea respectării acestui nou legământ. În instituirea oricărui legământ, sângele joacă un rol proeminent, devenind ”sângele legământului”. Lucru valabil și pentru noul legământ dintre Creator și creația asemănării Sale, omul. Moartea lui Isus pe cruce, pătimirea Lui deci, devine esența reciprocității semnării noului legământ. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi,  fiindcă este scris: ”Blestemat este oricine este atârnat pe lemn!”  O dată cu noul legământ blestemul vechiului legământ de la Sinai dispare prin răscumpărarea sacrificială a lui Isus, fiind împlinită în acest fel promisiunea legământului davidic. Necesitatea înnoirii vechiului legământ presupune recunoașterea încălcării lui de către una dintre părți, fiind necesară deci o înnoire curățitoare a lui. Dar fiecare aspect al vechii rânduieli capătă echivalent în noua rânduială. Există un sanctuar nou, în care Mijlocitorul noului legământ a intrat ca să slujească Lui și celeilalte părți a legământului, acest nou sanctuar, nefăcut de mână omenească, fiind chiar în Cer. Marele Preot S-a făcut jertfă pe Sine aici pe pământ, adică S-a jertfit prin ”Duhul cel veșnic” al cărui sanctuar este în Cer. Astfel jertfa cristică este infinit superioară jertfelor levitice. Numai o astfel de jertfă era, este capabilă să desființeze păcatul. Ceea ce înseamnă că dacă una dintre părți este fără de păcat, adevărul noului legământ presupune că și cealaltă parte să devină la fel.
      Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 9:22 - După lege, aproape toate se curățesc cu sânge, și fără vărsare de sânge nu există iertare.
Evrei 9:23 - Trebuia deci ca, pe de-o parte, pecețile celor cerești să fie curățite prin acestea și, pe de alta, cele cerești însele să fie, dar prin jertfe mai bune decât acestea.
Evrei 9:24 - Căci Hristos n-a intrat într-un altar făcut de mâini - întruchiparea celui adevărat - , ci chiar în cer, pentru ca pentru noi să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu;
Evrei 9:25 - dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca arhiereul care intră în altar în fiecare an cu sânge străin;
Evrei 9:26 - altfel, ar fi trebuit ca de la întemeierea lumii să pătimească de mai multe ori; dar El o singură dată S-a arătat, acum, la sfârșitul veacurilor, pentru ca prin jertfa Sa să desființeze păcatul.  

miercuri, 25 ianuarie 2012

Acesta este sângele legământului

Evrei 9:16 - Într-adevăr, acolo unde este un testament trebuie să aibă loc neapărat moartea celui care l-a făcut;
Evrei 9:17 - pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte; n-are nicio putere câtă vreme trăiește cel care l-a făcut.
Evrei 9:18 - De aceea și întâiul legământ nu a fost sfințit fără sânge.
Evrei 9:19 - Și într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viței și de țapi, cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul,
Evrei 9:20 - și a zis: ”Acesta este sângele legământului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.”
Evrei 9:21 - De asemenea a stropit cu sânge cortul și toate vasele pentru slujbă.

                                                                                                          Trebuia așadar să moară Cristos pentru ca testamentul pe care vroia Dumnezeu să ni-l lase, adică pe care vrea să îl semnăm și noi după ce l-a semnat El, acel testament deci, înlocuitor al primului, să devină valabil pentru ambele părți. Primul a devenit caduc datorită relei înțelegeri a unei părți a lui, dar nu a fost anulat. Pentru a ne întregi înțelegerea Dumnezeu vrea ca, dacă întâiul testament a fost stropit cu sânge de viței și de țapi, al doilea să fie stropit cu sângele Fiului Lui, Isus, devenit sângele legământului. Deci legământul nostru capătă sfințenie prin sângele Lui. Dar și prin sângele înțelegerii noastre.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 9:16 - Căci acolo unde este testament trebuie neapărat să fie arătată moartea celui care l-a făcut.
Evrei 9:17 - Un testament își capătă puterea de la morți, dat fiind că el nu are nicio putere câtă vreme cel ce l-a făcut trăiește.
Evrei 9:18 - Ca urmare, nici cel dintâi nu a fost sfințit fără sânge.
Evrei 9:19 - Într-adevăr, după ce Moise i-a rostit întregului popor toate poruncile după Lege, a luat sângele vițeilor și țapilor, cu apă și cu lână roșie și cu isop, a stropit și cartea însăși, și pe tot poporul,
Evrei 9:20 - și a zis: Acesta este ”sângele legământului pe care Dumnezeu l-a poruncit pentru voi!”
Evrei 9:21 - Și tot așa a stropit cu sânge cortul și toate vasele pentru slujbă.

marți, 24 ianuarie 2012

El Mijlocitorul unui legământ nou

Evrei 9:15 - Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei care au fost chemați, să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită.

                                                                                                            A spune, atunci când cineva îți produce un mare rău prin greșelile lui ”Iartă-l Doamne! că nu știe ce face” e încă puțin lucru față de atitudinea de a fi în stare să mori chinuit pentru iertarea greșelilor aceluia. Este o atitudine atât de străină simțirilor majorității oamenilor, încât foarte puțini o înțeleg în profunzimea ei, și o respectă, gata fiind să o aplice, dacă va fi cazul. Un om care se sacrifică pentru un alt om, care lui i-a făcut un mare rău, este catalogat de către cei mai mulți drept ”prost”, ”fraier”, ”bleg” etc. Cristos, Dumnezeu fiind, putea să evite marile Lui suferințe altfel decât le putem evita noi, oamenii. Dacă s-ar fi întâmplat, cine ne-ar fi mântuit? Dar dacă, suferind, ne-a mântuit, de ce Îi înțelegem atât de superficial gestul? crezând cumva că ar fi cam la fel cum ar fi procedat un om? Totul, în a-I înțelege și simți mântuirea noastră, se întâmplă prea superficial, zicem simplu: ”Da! a suferit pentru noi Isus”, privim spre cruce, dar în secunda următoare, prinși de cele lumești, am și uitat de El, de suferințele Lui nu pentru El, ci pentru noi, uitătorii. Îl prea uităm pe Isus răstignit! Nici nu ne dăm seama că, dincolo de uitarea noastră, Cristos a înviat, Cristos S-a înălțat, și este acum în Cer și continuă să lucreze pentru mântuirea  noastră. Căci  este El Mijlocitor al unui nou legământ, dincolo sau dincoace de uitările noastre. Noi putem uita, dar El nu! El continuă să ne cheme!
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 9:15 - Și iată pentru ce este El Mijlocitor al unui nou testament: ca prin moartea pe care El a suferit-o spre a răscumpăra greșalele de sub întâiul testament, să primească cei chemați făgăduința moștenirii veșnice.

luni, 23 ianuarie 2012

vă va curăți cugetul

Evrei 9:13 - Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, sropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului,
Evrei 9:14 - cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului Celui viu!

                                                                            Dar oare cât înțelegem noi, în cugetul nostru, sacrificiul lui Cristos? Cât înțelegem noi oare ce înseamnă să suferi tu pentru binele altora? când ai putea evita ușor suferința, ție fiindu-ți bine și știind că poți trăi veșnic în binele tău. Prea puțin, aproape deloc, cred eu. Îi este foarte greu omului să înțeleagă pe deplin acest lucru, pentru că îi este foarte greu să se transpună în situație, foarte puțini oameni, foarte puțini creștini, ar merge de bunăvoie dinspre bine spre răul suferinței, foarte puțini ar accepta să sufere, condamnați la suferință chiar de către aceia pentru al căror bine suferă, și foarte puțini ar zice apoi  Iartă-i! Tată, căci nu știu ce fac  A nu știi ce faci atunci când faci o greșală e o greșală la fel de mare ca și greșala pe care tocmai ai făcut-o. Dar Cristos spune Iartă-i Tată!  pentru ca noi să putem așa sluji Dumnezeului Celui viu, spune asta după ce vrea să Se aducă pe Sine Însuși jertfă fără pată. Fără să fie dator cu nimic, și fără să ne fie dator cu nimic, Isus vrea să ne plătească datoria, și a plătit-o. A făcut-o și pentru ca noi să înțelegem, și, înțelegând, să simțim, fiecare, o curățire a cugetului.
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 9:13 - Fiindcă dacă sângele de țapi și de tauri și cenușa de junincă, stropindu-i pe cei întinați, îi sfințește prin curățirea trupului,
Evrei 9:14 - atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veșnic Duh I s-a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăți conștiința voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului-Celui-Viu!

duminică, 22 ianuarie 2012

Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare

Evrei 9:11 - Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta;
Evrei 9:12 - și a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi sau de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică.

                                                                                                Cristos-Mare Preot acum, dar Mare Preot al bunurilor viitoare  În dumnezeire și în trăirea omenească viitoare, nu există trecere de timp, nu există ”acum” sau ”atunci”, viața este un prezent continuu în trăirea viitoare, în care Marele Preot este Isus, adică Hristos Mare Preot din veșnicie-în-veșnicie. De aceea se spune a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt.  Când este vorba despre acel Loc Preasfânt din Cer, El a fost acolo din veșnicie și va rămâne acolo în veșnicie. Când este vorba despre Locul Preasfânt de dincolo de perdeaua a doua a sufletului nostru, El a ”intrat” acolo într-un anumit moment, căci toți avem un început, al sufletului care suntem, dar și al credinței în Marele Preot; El a intrat acolo și poate să rămână acolo, sau poate să nu rămână, aceasta depinzând numai de fiecare dintre noi. Locul acela, din Cer sau din noi, Cristos l-a câștigat nu cu sânge de țapi sau de viței, ci cu însuși sângele Său.  Am putea spune că, fiind din eternitate acolo, Hristos ne-a rămas dator cu vărsarea propriului sânge, motiv pentru care, trimis de Tatăl Ceresc dar și din propia Lui voință, a venit aproape de noi, și aproape ca noi, pentru ”a-Și plăti datoria”. Și plătind-o, a căpătat o răscumpărare veșnică pe care o avea deja, dar pentru ca și noi să înțelegem și să ne îndreptăm, nu a ezitat să Se aducă pe Sine Însuși jertfă. Conștiința noastră numai așa, prin ”vederea” jertfei, putea fi curățită.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 9:11 - Dar Hristos, Arhiereu al bunătăților celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare și mai desăvârșit - nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta -,
Evrei 9:12 - a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta-Sfintelor, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, aflându-ne nouă răscumprare veșnică.

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

o asemănare pentru vremurile de acum

Evrei 9:6 - Și după ce au fost astfel întocmite lucrurile acestea, preoții care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a cortului.
Evrei 9:7 - Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuși și pentru păcatele din neștiință ale norodului.
Evrei 9:8 - Prin aceasta, Duhul Sfânt arată că drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis câtă vreme sta în picioare cortul dintâi.
Evrei 9:9 - Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri și jertfe care nu-l pot aduce pe cel care se închină în felul acesta la desăvârșirea cerută de cugetul lui.
Evrei 9:10 - Ele sunt doar niște porunci pământești, date ca toate cele privitoare la mâncăruri, băuturi și felurite spălături, până la o vreme de îndreptare.

                                                                                                 Noul legământ, devenit și legământul iertării noastre, este, ne-o spune Spiritul Sfânt, legământul care ne deschide drumul spre Locul Preasfânt. Eu simt asta ca fiind vorba despre Locul Preasfânt din sufletul nostru, aflat dincolo de perdeaua a doua a lui, undeva în străfund. Descoperindu-ne pe noi înșine, Îl descoperim pe Creator, descoperindu-L pe El ne descoperim pe noi înșine. Iar pentru a îngriji acest Loc Preasfânt din noi trebuie, la fel ca și în Locul Preasfânt di cort, să nu dăm întâietate unor porunci pământești. Poruncile divine dacă nu rămân așa în Locul Preasfânt din noi, acel Loc își pierde sfințenia. Numai așa păstrăm sfințenia Locului Preasfânt din noi, și numai așa, curați deci, putem intra în sfințenia bisericilor în care intrăm în drumul nostru de aici spre Cer. Respectarea divinității poruncilor înseamnă să ne respectăm pe noi înșine, respectându-ne fiecare sufletul, acel suflet cu care vom merge înaintea lui Dumnezeu.  
      Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 9:6 - Astfel fiind întocmite lucrurile, preoții intrau întotdeauna în primul cort, săvârșind sfintele slujbe;
Evrei 9:7 - în cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care-l aducea pentru sine însuși și pentru păcatele cele din neștiință ale poporului.
Evrei 9:8 - Prin aceasta Duhul Sfânt ne deschide ochii că drumul către altar nu era limpede arătat, atâta vreme cât primul cort încă mai stătea în picioare.
Evrei 9:9 - Aceasta era o parabolă pentru timpul de astăzi, cum că sunt daruri și jertfe care nu au putere să ducă la desăvârșire conștiința celui ce slujește,
Evrei 9:10 - ele fiind doar legiuiri despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări, puse pentru trup până la vremea îndreptării.

vineri, 20 ianuarie 2012

un locaș pământesc de închinare

Evrei 9:1 - Legământul dintâi avea și el porunci privitoare la slujba dumnezeiască și la un locaș pământesc de închinare.
Evrei 9:2 - Într-adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită ”Locul Sfânt” era sfeșnicul, masa și pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
Evrei 9:3 - După perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema ”Locul Preasfânt”.
Evrei 9:4 - El avea un altar de aur pentru tămâie și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, și tablele legământului.
Evrei 9:5 - Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispășirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamănuntul despre aceste lucruri.

                                                                     Legământul dintâi-o preînchipuire a noului legământ. Diferite, cele două rămân, în esență, la fel. Locașul pământesc de închinare, cortul, devenit biserici, slujba dumnezeiască adusă în ”Locașul Sfânt”-altar, pe care se află sfeșnic și pâine pentru punerea înaintea Domnului, păine devenită pâinea împărtășaniei. ”Locul Preasfânt” de după perdeaua a doua, în care exista un altar de aur și chivotul legământului eu cred că nu a dispărut din bisericile creștine, ci s-a mutat, cumva, în sufletul fiecărui intrător și închinător în biserică. Serviciul divin trebuie simțit cu sufletul, el, sufletul nostru când suntem în biserici, trebuind să devină, într-un fel, ”Loc Preasfânt” aflat după perdeaua a doua a ființei noastre. Acolo, în suflet, cred eu că trebuie să purtăm fiecare, simțindu-i plenar prezența, un chivot poleit cu aur, în care se găsește un vas de aur cu mană-Spiritul Sfânt, un toiag înfrunzit-Isus Cristos, tablele legământului-Tatăl Ceresc. Acolo, în sufletul nostru, s-a transferat ”Locul Preasfânt” al primului legământ. Căci spune Dumnezeu voi pune legile Mele în mintea lor, și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu.  Iar cei care simt așa, simt desigur cum heruvimii slavei le deschide drumul spre Dumnezeu. Dumnezeu din interiorul nostru, Cel de dincolo de perdeaua a doua a ființei noastre, din ”Locul Preasfânt” al fiecăruia dintre noi, Acela care a trimis niște heruvimi să ne deschidă drumul spre El, El care este Dumnezeul Cerurilor. Este, de fapt, un singur Dumnezeu, Dumnezeu simțit, Dumnezeu trăit, Dumnezeu căutat, Dumnezeu găsit, Dumnezeu iubit, Dumnezeul Ceresc din noi. Și tot la fel, există un singur legământ, cu toate că se vorbește despre două legăminte. Cristos a venit printre noi, și Și-a vărsat pentru noi sângele, l-a vărsat și pentru a întări ceea ce este sfânt în vechiul legământ. Esența rămâne aceeași în vechiul și noul legământ, și totuși există o diferență de substanță, care se referă la modul în care noi trebuie să înțelegem legământul: în timp ce vechiul legământ era pecetluit cu sânge, sânge străin însă, chiar dacă al unor animale fără cusur, noul legământ este pecetluit cu sânge divin. De aceea ne spune Isus, după ce a luat un pahar, și după ce a mulțumit lui Dumnezeu Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor!  Prin sângele lui Mesia noul legământ devine legământul iertării noastre.
     Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 9:1 - E adevărat că și cel dintâi avea rânduieli pentru sfintele slujbe, și altarul pământesc;
Evrei 9:2 - căci s-a pregătit un cort, primul, în care erau sfeșnicul și masa și pâinile punerii înainte; aceasta se numește sfânta.
Evrei 9:3 - Iar înapoia celei de-a doua perdele era un loc numit sfânta sfintelor,
Evrei 9:4 - având altarul de aur al tămâierii și chivotul legământului, peste tot ferecat cu aur. În chivot era urna de aur care avea mana, și toiagul lui Aaron, cel ce odrăslise, și tablele Legii.
Evrei 9:5 - Deasupra chivotului erau Heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării - dar despre acestea nu putem vorbi acum cu de-amănuntul.

joi, 19 ianuarie 2012

toți Mă vor cunoaște

Evrei 8:11 - ”Și nu vor mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: Cunoaște-L pe Domnul! Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei;
Evrei 8:12 - pentru că le voi ierta nelegiuirile, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.”
Evrei 8:13 - Prin faptul că zice ”un nou legământ” a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.

                                                                                                        Toți de la cel mai mic până la cel mai mare  Îl vor cunoaște pe Domnul noului legământ, nemaifiind necesar ca fiecare să-i învețe pe alții zicând: Cunoaște-L pe Domnul!  căci acum cunoașterea de Dumnezeu este pusă în mintea tuturor, scrisă în inima tuturor. Îl descoperim pe Dumnezeu cercetându-ne inima, sufletul și mintea. Îl vom cunoaște cu inima pentru că trebuie să-L iubim, Îl vom cunoaște cu sufletul pentru că trebuie să-L preamărim, Îl vom cunoaște cu mintea pentru că trebuie să-L știm. Și vom descoperi astfel că Dumnezeu din interiorul nostru este identic cu Dumnezeu din ceruri, revelat din Biblie: El este Tată, El este Fiu, El este Spirit Sfânt, fiecare separat toți trei împreună. Și vom descoperi că Bunul Dumnezeu din inima noastră este Dumnezeul Bun din ceruri, care iartă nelegiuirile, că Bunul Dumnezeu din sufletul nostru este Dumnezeul Bun care, dacă este bun și omul, nu își va mai aduce aminte de păcatele lui, cu toate că El nu uită nimic, că Bunul Dumnezeu din mintea noastră este Dumnezeul Bun din ceruri care, dacă vrea, poate trece peste fărădelegile noastre, dacă și noi vrem.
      Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 8:11 - ”Și nu va mai învăța fiecare pe vecinul său și fiecare pe fratele său, zicând: Cunoaște-L pe Domnul! fiindcă toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic al lor până la cel mai mare;
Evrei 8:12 - că milostiv voi fi cu nedreptățile lor, iar de păcatele lor nu-Mi voi mai aduce aminte.”
Evrei 8:13 - Dar zicând ”nou” l-a învechit pe cel dintâi. Iar ceea ce se învechește și îmbătrânește, aproape-i de pieire.

miercuri, 18 ianuarie 2012

voi pune legile Mele în mintea lor, și le voi scrie în inimile lor

Evrei 8:8 - Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: ”Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou;
Evrei 8:9 - nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, nici Mie nu mi-a păsat de ei”  zice Domnul.
Evrei 8:10 - ”Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul, voi pune legile Mele în mintea lor, și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu.”

                                                                                                   Dumnezeu ni-L trimite girant pentru pecetluirea noului legământ, chiar pe Fiul Lui. Legământul făcut înainte cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda  a devenit caduc din mai multe motive, toate determinându-L pe Dumnezeu ca, după o mustrare, să vină spre ei, și prin ei spre noi, cu un nou legământ, care nu înseamnă însă un alt legământ, ci înseamnă întărirea primului, dar mai ales schimbarea destinației lui: de pe niște tăblițe scrise, chiar dacă cu degetul lui Dumnezeu, în mintea și în inimile semnatarilor legământului. Și era normal să fie așa, adică, dacă Dumnezeu, parte a legământului, poartă acel legământ în mintea și în sufletul Lui, același lucru să îl facă și cealaltă parte cuprinsă în legământ. Ceea ce înseamnă că legământul poate fi semnat de acum și de alții din afara casei lui Israel și casei lui Iuda. De aceea acum Dumnezeu pune legile Lui în mintea, și le scrie în inimile tuturor acelora care vor să devină parte a legământului. Jurământul reînnoit înseamnă și jurământ mult-lărgit, adică posibil de a fi semnat de oricare om care vrea să o facă.
       Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 8:8 - Or, ceea ce le zice le-o zice mustrându-i: ”Iată vin zile, zice Domnul, când voi face un nou legământ cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda;
Evrei 8:9 - nu după legământul pe care l-am făcut cu părinții lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din țara Egiptului; pentru că ei n-au rămas în legământul Meu, de aceea și Eu i-am părăsit, zice Domnul.
Evrei 8:10 - Că acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: pune-voi legile mele în cugetul lor, și-n inima lor le voi scrie, și le voi fi lor Dumnezeu și ei Îmi vor fi Mie popor.”

Mozart Piano concerto no.4 - I Allegro

marți, 17 ianuarie 2012

așezat pe făgăduințe mai bune

Evrei 8:6 - Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El, este mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune.
Evrei 8:7 - Într-adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.

                                                                                                                          Este atât de înalt-divină misiunea lui Hristos, încât legământul al cărui mijlocitor este El  capătă siguranța împlinirii lui, Însuși Isus făcându-Se garant al  acestei împliniri. Nu există împlinire dacă nu a existat înainte făgăduință, nu există făgăduință dacă nu a existat înainte meritul făgăduinței, nu există merite dacă ele nu se bazează pe existența vie a Celui care ne-a făgăduit. Împlinirea acestei promisiuni este chiar El, Isus Hristos, deci chiar El, Dumnezeu. Atunci însă când omul își laudă, preamărindu-se, propriile lui merite, uitând de Dumnezeu, înseamnă că legământul, care ar fi trebuit să fie împlinitor de făgăduințe, este un legământ greșit înțeles. S-a întâmplat așa înainte de Cristos, de aceea a fost necesară reînnoirea legământului, se întâmplă în prea-mare măsură și astăzi, de aceea reînnoirea legământului Dumnezeu o face zilnic acum. Fiecare rugăciune a noastră este și un semn al acestei reînnoiri. Deci, de fapt, nu legământul este greșit, ci greșiți putem fi noi, în înțelegerea și respectarea legământului. Făgăduințele devin mai bune prin mai buna noastră înțelegere.
                 Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 8:6 - Acum însă (Arhiereul nostru) a dobândit o slujire cu atât mai înaltă cu cât El este și Mijlocitor al unui testament mai bun, care a fost întemeiat pe mai bune făgăduințe.
Evrei 8:7 -  Căci dacă acel prim (testament) ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat loc pentru un al doilea.

luni, 16 ianuarie 2012

Ei fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești

Evrei 8:3 - Orice mare preot este pus să Îi aducă lui Dumnezeu daruri și jertfe. De aceea era de trebuință ca și celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus.
Evrei 8:4 - Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei care aduc darurile după lege.
Evrei 8:5 - Ei fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: ”Ia seama!” i s-a zis ”să faci totul după chipul arătat pe munte!”

                                                                                                       Înălțarea Domnului înseamnă și legitimarea Lui ca Mare Preot. De atunci preoția pământească, având un Mare Preot în ceruri, trebuie să devină oglinda preoției cerești. Este, de fapt, desigur cu schimbările cuvenite, aceeași preoție în esență pentru care Moise a primit poruncă de la Dumnezeu să vegheze a fi împlinită. Dar porunca nu s-a mai respectat, împlinirea nu s-a mai îndeplinit, de aceea a trebuit și această poruncă reamintită și reînnoită. Reînnoirea s-a facut chiar prin trimiterea Marelui Preot printre noi, pentru a începe continuarea unei preoții până atunci atât de pământească, iar de atunci trebuind să aibă chipul și umbra lucurilor cerești     și anume, a acelui Cer în care sălășuiește din vecie Marele Preot.
      Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 8:3- Fiindcă orice arhiereu este pus să aducă daruri și jertfe; ca urmare, era de trebuință ca și Acesta să aibă ceva de adus.
Evrei 8:4 - Dacă deci ar fi pe pământ, El n-ar fi nici măcar preot, de vreme ce sunt aceia care aduc darurile potrivit legii,
Evrei 8:5 - cei ce slujesc pecetea și umbra celor cerești, așa cum dumnezeiește i s-a poruncit lui Moise când avea să ridice cortul: ”Ia seama!” i se spune ”să faci totul după izvodul ce ți-a fost arătat pe munte!”

duminică, 15 ianuarie 2012

avem un Mare Preot

Evrei 8:1 - Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot,  care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi în ceruri,
Evrei 8:2 - ca slujitor al Locului preasfânt și al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul.

                                                                                                                Suntem atât de supuși slăbiciunilor încât ne este necesar un astfel de Mare Preot ca să fim salvați, un Preot așezat în ceruri, la dreapta scaunului de domnie al Măririi slujitor acolo într-un cort ridicat nu de om, ci de Domnul. Adică de El Însuși. Dar acum El e așezat acolo după ce ne-a dovedit marea Lui iubire, venind să slujească și în corturi ridicate de mâini omenești. Este, aceea a Marelui Preot, o preoție venită din ceruri, care se continuă în ceruri, acolo unde Domnul Însuși a ridicat un sanctuar, al cărui copie Dumnezeu a vrut să fie cortul lui Moise, cort atât ca și construcție cât și ca spațiu cuprins de construcție. Spațiu care apoi, pe pământ, s-a mutat în templu, iar din templu în biserici. 
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 8:1 - Dar lucrul cel mai de seamă în cele spuse este acela că noi un astfel de Arhiereu avem, Care a șezut de-a dreapta tronului Slavei în ceruri,
Evrei 8:2 - slujitor al altarului și al cortului celui adevărat, pe care nu un om l-a ridicat, ci Dumnezeu.

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

și tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia

Evrei 7:26 - Și tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri,
Evrei 7:27 - care n-are nevoie, ca ceilalți mari preoți, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, și apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuși.
Evrei 7:28 - Într-adevăr, legea îi pune mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată legea, pune pe Fiul, care este desăvârșit pentru veșnicie.

                                                                                                  Fiind desăvârșit, Cristos realizează o preoție desăvârșită.  sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri  Cristos vine printre noi, se face Mare Preot, se sacrifică prin vărsare de sânge sfânt, pentru că noi oamenii aveam nevoie de aceasta tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia  Cristos a stropit cu sângele Lui nu dus dincolo de perdeaua dinlăuntru (Levitic 16:15)  ci adus de acolo. Cu acest sânge al Său a stropit capacul ispășirii, pentru a face din ispășire o virtute desăvârșită, căci ea e săvârșită de Fiul, care este desăvârșit pentru veșnicie.   În Vechiul Testament se spune că, de obicei, ispășirea este obținută prin jertfe, dar Dumnezeu spune despre sângele ispășitor  vi l-am dat ca să îl puneți pe altar, ca să slujească de ispășire pentru sufletele voastre  (Levitic 17:11)  Ispășirea este obținută nu atât datorită valorii victimei, deși și de ea trebuia ținut seama, ci pentru că aceasta este calea arătată de Dumnezeu pentru obținerea ei. Moartea este plata pentru păcat  fără vărsare de sânge nu există iertare  Ispășirea aceasta ne vine din dragostea lui Dumnezeu, nu este ceva smuls cu forța de la un Tată aspru și refractar, desăvârșit desigur în dreptatea Sa, dar absolut inflexibil, căci, iată! vine chiar Fiul Lui iubit, și iubitor, să o facă. Ispășirea aceasta ne arată dragostea Tatălui și dragostea Fiului, unite prin Spirit Sfânt, ai căreia receptori trebuie să fim noi, cei supuși slăbiciunilor, spre a ni le înțelege mai bine, și deci, a ne vindeca mai ușor.
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania: 
Evrei 7:26 - Un Arhiereu ca Acesta ne și trebuia nouă: sfânt, lipsit de răutate, fără pată, osebit de cei păcătoși și devenit mai înalt decât cerurile,
Evrei 7:27 - Care nu are nevoie, pecum arhiereii, ca-n fiecare zi să aducă jertfe, întâi pentru propriile lui păcate și apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o singură dată, aducându-Se jertfă pe Sine Însuși.
Evrei 7:28 - Căci legea așază arhierei oameni supuși slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, care a venit mai târziu decât legea, a așezat un Fiu desăvârșit ”în veac.”

Mozart Piano concerto no.3, III Presto

vineri, 13 ianuarie 2012

poate să mântuiască în chip desăvârșit

Evrei 7:23 - Mai mult, acolo au fost preoți în mare număr, pentru că moartea îi împidica să rămână pururea.
Evrei 7:24 - Dar El, fiindcă rămâne ”în veac”, are o preoție care nu poate trece de la unul la altul.
Evrei 7:25 - De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei.

                                                                                                 Preoția lui Isus este permanentă fiind săvârșită de Acela care e veșnic, iar mântuirea pe care, de atunci, o putem primi, făcută în chip desăvârșit  de Cel ce mijlocește pentru toți, depășește tipul de mântuire din Vechiul Testament, căci Cel care vrea să ne mântuiască S-a sacrificat pe El Însuși ca să o poată face. Jertfele repetate, din vechime, care aveau a face mai ales cu păcatele săvârșite involuntar, și care nu asigurau decât o mântuire superficială, sunt înlocuite cu jertfa unică a lui Cristos, care este de acum atât Preot, cât și Jertfă mântuitoare. Faptul că El Și-a vărsat sângele, murind, aduce sfințenie mântuirii, așa încât, de atunci înainte, omul a cărui conștiință, prin înțelegerea jertfei, a fost curățită, poate intra în odihna lui Dumnezeu făcând un alt legământ, ratificat de Dumnezeu Însuși, prin Mijlocitorul Său. Mai citim aici despre o preoție care nu poate trece de la unul la altul  trecerea nu se referă desigur la oameni, pentru că ar dispare preoția dacă nu ar fi încontinuu deservită de unii dintre aceștia, trecerea se referă chiar la Marele Preot, în epocă existând tendința unora de a-I trece altora preoția. 
      Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 7:23 - Și încă ceva: aceia mai-mulți au devenit preoți, fiindcă moartea îi împidica să dăinuiască,
Evrei 7:24 - dar Isus are o preoție netrecătoare prin aceea că El rămâne ”în veac”.
Evrei 7:25 - De aceea și poate să-i mântuiască în chip desăvârșit pe cei care prin El se apropie de Dumnezeu, fiind El pururea viu ca să mijlocească pentru ei.

joi, 12 ianuarie 2012

Domnul a jurat, și nu Se va căi

Evrei 7:20 - Și fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ,
Evrei 7:21 - căci pe când leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui care I-a zis: ”Domnul a jurat și nu Se va căi: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec!”,
Evrei 7:22 - prin chiar faptul acesta, El S-a făcut garantul unui legământ mai bun.

                                                                  Legământ, preot, preoție. Niciuna nu poate fi nici măcar ignorată, nemaivorbind de desfințarea vreuneia. Preot în veac făcut printr-un jurământ despre care se spune că Cel care l-a făcut nu Se va căi înseamnă desigur preoție în veac. Nu vor putea oameni desființa preoția, chiar dacă comportamentul celor mai mulți dintre preoții care pretind a servi preoția i-ar putea duce cu gândul că ar putea-o face. Dar iată că aici citim despre un legământ al instituirii preoției, legământ care nu-i aduce păreri de rău Celui care l-a făcut. Și atunci nici pe  noi comportamentul urât al unor preoți nu ar trebui să ne îndreptățească să condamnăm preoția. Căci este evident că preoția aceasta avându-L pe Mesia Mare Preot nu poate fi afectată de comportamente omenești, nici de ale preoților care se comportă urât, nici  de ale acelora care îi condamnă. Preoția e mai importantă decât ticăloșia unora dintre cei care o deservesc. Preoția aceasta, al cărui preot în veac după rânduiala lui Melchisedec este Preotul care a știut să moară pentru a dovedi adevărul legământului și veșnicia jurământului.
          Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 7:20 - și încă nu fără jurământ; căci aceia (leviții) fără jurământ au devenit preoți,
Evrei 7:21 - dar El cu jurământ, prin Cel ce I-a grăit: ”Juratu-S-a Domnul și nu-I va părea rău: Tu ești preot în veac!”
Evrei 7:22 - Și cu aceasta, Isus a devenit chezașul unui mai bun testament.

miercuri, 11 ianuarie 2012

o nădejde mai bună

Evrei 7:17 - Fiindcă iată ce se mărturisește despre El: ”Tu ește preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec!”
Evrei 7:18 - Astfel, pe de o parte, se desființează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinței și zădărniciei ei,
Evrei 7:19 - căci Legea n-a făcut nimic desăvârșit, și pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.

                                                                                                         Preoția lui Cristos este împlinirea perfectă a preoției lui Melchisedec, deoarece a fost stabilită prin jurământ, nu este afectată de moarte și nu este pângărită de păcat. Rânduiala aaronică a fost bună până la un punct, caracterul neadecvat al ei devenind clar prin contrastul cu preoția lui Cristos. Deși Isus nu este preot după rânduiala lui Aaron, El este totuși un preot, și nu numai un preot, ci și un rege, și nu numai un rege, ci și Mesia, deci Dumnezeu. El face desăvârșit ceea ce Legea nu a reușit să desăvârșească, prin El preoția capătă desăvârșire, dincolo de preoții care o servesc și de preamulte ori, în ciuda lor, prin El apropierea noastră de Dumnezeu își schimbă radical înțelesul, căci acum noi ne apropiem de Dumnezeu  după ce Dumnezeu S-a apropiat de noi, Mesia făcându-se rege, și preot, și om. Speranța noastră a devenit astfel mai bună, adică mult mai aproape de a fi siguranță.
             Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 7:17 - căci se mărturisește despre El: ”Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec!”
Evrei 7:18 - Astfel, prima poruncă se desființează din pricina neputinței și a nefolosului ei,
Evrei 7:19 - căci Legea n-a desăvârșit nimic; în schimb, ni s-a adus o mai bună nădejde prin care ne apropiem de Dumnezeu,
     

Mozart Piano concerto no.3, II Andante

marți, 10 ianuarie 2012

prin puterea unei vieți neprihănite și nepieritoare

Evrei 7:11 - Dacă, dar, desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților, căci sub preoția aceasta a primit poporul Legea, ce nevoie mai era să se ridice un alt preot ”după rânduiala lui Melchisedec” și nu după rânduiala lui Aaron?
Evrei 7:12 - Pentru că, odată schimbată preoția, trebuia neapărat să aibă loc și o schimbare a Legii.
Evrei 7:13 - Într-adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri, face parte dintr-o altă seminție, din care nimeni n-a slujit altarului.
Evrei 7:14 - Căci este vădit că Domnul nostru a ieșit din Iuda, seminție despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoție.
Evrei 7:15 - Lucrul acesta se face și mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melchisedec, un alt preot,
Evrei 7:16 - pus nu prin legea unei porunci pământești, ci prin puterea unei vieți neprihănite și nepieritoare.

                                                                                                         Trebuia să se producă o schimbare radicală a menirii preoției în acțiunea de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a coborât printre noi făcându-Se și preot după rânduiala lui Melchisedec. Evanghelia necesita mari schimbări în comportamente și în simțiri. Ceea ce iudeii doar bănuiau, devine o certitudine pentru creștini. Nașterea, viața, moartea, învierea și înălțarea lui Isus Cristos distrug sistemul vechilor gândiri,  dar și al vechilor strcturi preoțești. Învățătura lui Cristos Îl plasează pe Acest Mare Preot după o nouă rânduială venită din vechimi aproape uitate de toți în centrul unei alte structuri preoțești  Căci Fiul omului nu a venit să I se slujească, ci El să slujească, și să-Și dea viața răscumpărătoare pentru mulți. (Marcu 10:45)  Prin preoția lui Isus, credința creștină devine mult superioară modelelor de închinare din vechime, măcar că preoția aceasta în vechime își are izvorul. Isus a fost trimis de Dumnezeu să fie Dumnezeu printre noi, aici, de aceea și preot slujitor, Noul Mare Preot, care rezolvă definitiv problema păcatelor omenești. Și o rezolvă cum? Primind-o, de exemplu, pe Maria Magdalena lângă El, și alegând-o să fie ea prima care să Îl vadă înviat. E numai un exemplu de cum și de ce preoția după rânduiala lui Melchisedec e mult superioară preoției aaronice.
       Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 7:11 - Dacă deci desăvârșirea ar fi fost posibilă prin preoția Leviților, căci sub ea i s-a dat poporului Legea, ce nevoie mai era ca un alt preot să se ridice ”după rânduiala lui Melchisedec” și să nu se zică ”după rânduiala lui Aaron”?
Evrei 7:12 - Căci unei schimbări a preoției îi urmează neapărat și o schimbare a Legii.
Evrei 7:13 - Fiindcă Acela despre Care se spun aceste lucruri face parte dintr-o altă seminție, din care nimeni nu a slujit altarului;
Evrei 7:14 - deoarece învederat este că Domnul nostru a odrăslit din Iuda, seminție despre care Moise n-a spus nimic cu privire la preoți.
Evrei 7:15 - Acesta este un lucru și mai învederat dacă, după asemănarea lui Melchisedec, se ridică un alt preot
Evrei 7:16 - care S-a făcut nu după legea unei porunci trupești, ci după puterea unei Vieți nepieritoare;

luni, 9 ianuarie 2012

Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuială ...

Evrei 7:8 - Și apoi aici, cei ce iau zeciuială sunt niște oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturisește că este viu.
Evrei 7:9 - Mai mult, însuși Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuială, ca să zicem așa, prin Avraam.
Evrei 7:10 - Căci era încă în coapsele strămoșului său când a întâmpinat Melchisedec pe Avraam.

                                                                                                         Zeciuală aici...zeciuială acolo... Oamenii care iau zeciuială aici, sunt niște oameni muritori.  care se vor transforma acolo în strângători de zeciuială  despre care se mărturisește că sunt vii.  Este vorba, desigur, despre eternitate. Despre aceia care nu au dat zeciuială în viața aceasta, și, poate, nu o vor da nici în viața eternă, nu se spune nimic aici. Dar putem înțelege că ei nu dau zeciuială prin propria voință. Ceilalți oameni, care înțeleg rosturile zeciuielii, se poate considera că pot plăti această zeciuială și anticipat, prin alții ca ei de dinaintea lor, chiar dacă vor deveni cândva, prin alegere divină, dar și prin propria voință, strângători de zeciuială. Levi, care a trăit după Avraam și a ajuns unul care adună zeciuiala, a fost, prin Avraam, și plătitor de zeciuială. Suntem înainte de a exista, plătitori de zeciuială. Și gestul nu e o obligație, poate nici măcar o datorie, ci o manifestare firească a iubirii de Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu are nevoie El de zeciuielile noastre, plata zeciuielii trebuie să fie bucuria noastră. Și trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat și o astfel de bucurie. A făcut-o pentru liniștirea și liniștea naostră. Melchisedec, care a fost atât de mare încât până și patriarhul Avraam i-a dat zeciuială, a fost fără îndoială plătitor de zeciuală când vorbim despre Dumnezeu. Ceea ce a fost valabil pentru trecut, va deveni valabil pentru viitor.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 7:8 - Iar aici iau zeciuială niște oameni muritori; dar acolo, unul care e mărturisit că este viu.
Evrei 7:9 - Și, ca să spun așa, prin Avraam a dat zeciuială și Levi, cel ce ia zeciuială,
Evrei 7:10 - căci el era încă în copasele lui Avraam când pe acesta l-a întâmpinat Melchisedec.

duminică, 8 ianuarie 2012

a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele

Evrei 7:4 -Vedeți bine dar cât de mare a fost el, dacă până și patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război.
Evrei 7:5 - Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoți, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la frații lor, cu toate că și ei se coboară din Avraam.
Evrei 7:6 - Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam, și a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele.
Evrei 7:7 - Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.

                                                                                                                 Aleșii lui Dumnezeu rămân mari, dincolo de părerile noastre. Noi, oameni obișnuiți, mai mici, trebuie să simțim că lor avem a le da zeciuială. Zeciuală spirituală mai ales, căci ei, oamenii aleși ai lui Dumnezeu  ar fi ca și cum ar face parte din familia fiecărui credincios, trebuind deci să se bucure de respectul pe care îl datorăm și îl acordăm celor mai apropiați nouă. Căci fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare   Sunt binecuvântări care nu au încetat niciodată a fi date, și primite, adică ele nu se opresc după plecarea dintre noi a celor care le-au dat, nu se limitează doar la răstimpul în care acei oameni au trăit pe pământ. Eu mă pot ruga chiar acum pentru a fi binecuvântat de Melchisedec, sau de cineva asemenea lui, căci de aceea se spune despre el că nu a avut nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții. Și de aceea este el asemănat cu Fiul lui Dumnezeu. Între om și Tatăl nostru Ceresc există un singur mijlocitor, Isus Cristos, dar între noi și Mântuitorul nostru pot exista mulți mijlocitori, aleși ai lui Dumnezeu, oameni mari, precum Melchisedec.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 7:4 - Vedeți dar cât de mare este acesta, căruia chiar și Avraam i-a dat zeciuială din prada de război, el, patriarhul! 
Evrei 7:5 - Cei din fiii lui Levi care primesc preoția au poruncă, după Lege, să ia zeciuială de la popor, adică de la frații lor, cu toate că și aceștia au ieșit din coapsele lui Avraam;
Evrei 7:6 - dar el, Melchisedec, care nu-și trage neamul din ei, a primit el zeciuială de la Avraam, și l-a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele!
Evrei 7:7 - Or, nu-i nicio îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare.

vineri, 6 ianuarie 2012

a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu

Evrei 7:1 - Într-adevăr, Melchisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care l-a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraților, care l-a binecuvântat,
Evrei 7:2 - care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care după însemnarea numelui său, este întâi ”împărat al neprihănirii” apoi și ”împărat al Salemului” adică ”împărat al păcii”,
Evrei 7:3 - fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac.

                                                                                                            Salem este vechea denumire a Ierusalimului - Urusalem adică ”cetatea Salem” adică ”cetatea păcii”. În drumul său de întoarcere de la Damasc spre Hebron, Avraam trece pe acolo, dându-i cinstea cuvenită lui Melchisedec, acestui preot al Dumnezeului Preaînalt. Aproape anonim, Melchisedec devine etalon a ceea ce înseamnă a fi ”omul lui Dumnezeu”, ales al Lui. Căci despre el se spune a fi fost fără tată, fără mamă, fără spiță de neam iată-l deci perfect încadrat în ceea ce peste veacuri avea să spună Cristos: ”ca să veniți la Mine și să vă înțelegeți venirea, trebuie să vă lăsați părinții, frații și să Mă urmați” Dar acest sfat nu trebuie înțeles ca pe o povață pentru abandonarea celor dragi și apropiați. Isus vrea să spună că, înaintea tuturor, în sufletele noastre trebuie să troneze, de neatins! Dumnezeu. Tot Cristos spune să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, și cine ne este mai aproape decât familia? De aceea se spune și despre acest preot Melchisedec că nu avea tată și mamă, în realitate îi avea, dar nu înainte de a-L avea pe Dumnezeu. Și iată că, având o astfel de trăire, se mai spune despre Melchisedec că nu a avut nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții   Aproape ca Isus. Dar totuși, nu ca El. N-a avut Melchisedec început al zilelor, pentru că fiind el mai mare chiar decât Avraam, făcea parte dintr-o stirpe aleasă a Creatorului, veche precum creația, deci pentru noi, fără început, adică având un început pe care numai Dumnezeu i-l cunoaște. Se zice apoi că nu a avut nici sfârșit al vieții, pentru că, evident, locul lui în Raiul etern oricine îl poate vedea. De aceea Melchisedec, și cei din stirpea lui, pot fi asemănați cu Fiul lui Dumnezeu, oameni fiind, dar rămânând preoți în veac. Așa sunt mulți sfinți ai oamenilor, cărora până și oameni de felul lui Avraam trebuie să le dea zeciuială. Sfințenia lor, desigur nu de oameni dată, dar de ei trebuind a fi recunoscută, precum Avraam față de Melchisedec, sfințenia sfinților deci nu se supune trecerii timpului. Melchisedec e confirmarea.
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 7:1 - Căci acest ”Melchisedec, rege al Salemului, preot al Dumnezeului-Celui-Preaînalt, care l-a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la înfrângerea regilor” și ”l-a binecuvântat”,
Evrei 7:2 - el, căruia ”Avraam i-a făcut parte, zeciuială din toate”, al cărui nume se tâlcuiește mai întâi ”rege al dreptății”, dar care mai este și ”rege al Salemului”, adică ”rege al păcii”,
Evrei 7:3 - fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar asemănat Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot de-a pururi.