marți, 31 ianuarie 2012

o singură jertfă

Evrei 10:11 - Și, pe când orice preot face slujba în fiecare zi și aduce de multe ori aceleași jertfe, care niciodată nu pot șterge păcatele,
Evrei 10:12 - El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu
Evrei 10:13 - și așteaptă de acum ca vrăjmașii Lui să-I fie făcuți așternut al picioarelor Lui.
Evrei 10:14 - Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.

                                                                                                  Jertfa lui Cristos, unică, este și veșnică. Totul în realizarea ei a fost perfect, iar perfecțiunea jertfei trebuie să ne fie un exemplu despre perfecțiune. Era perfect împlinit ceea ce se întâmpla în momentele jertfei încă înainte de facerea jertfei, prin aducerea ca prinos al celui mai perfect sânge, garanție a sfințeniei jerfei care ne poate sfinți. Perfecțiune jertfei înseamnă și siguranța împlinirii a ceea ce urmează a fi împlinit, siguranță întocmai siguranței a ceea ce a fost deja împlinit; răul va fi învins, planul mântuirii va fi întreg împlinit, cei sfințiți chiar prin jertfa aceasta, vor ajunge la perfecțiunea ei, căci scopul jertfei chiar acesta este.
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:11 - Orice preot stă în fiecare zi slujind și de mai multe ori aducând aceleași jertfe, pe cele ce niciodată nu pot înlătura păcatele;
Evrei 10:12 - Acesta însă, dimpotrivă, după ce o singură jertfă a adus pentru păcate, pentru totdeauna S-a așezat de-a dreapta lui Dumnezeu,
Evrei 10:13 - așteptând ca de aici înainte vrăjmașii Săi să fie puși așternut picioarelor Sale.
Evrei 10:14 - Căci prin aducerea unei singure jertfe, El pentru totdeauna i-a desăvârșit pe cei ce se sfințesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu