duminică, 30 decembrie 2012

...un Dumnezeu de aproape ...un Dumnezeu de departe

Ieremia 23:23 - ”Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape?” zice Domnul, ”și nu sunt Eu și un Dumnezeu de departe?”

                                    Aproape și departe, ce înseamnă ”aproape și departe” când este vorba despre relația noastră cu Dumnezeu? Și cine hotărăște distanța? și distanțarea? Indiferent de cine,  și cum suntem noi, fiecare, Dumnezeu este pentru toți aproape. În relația noastră cu Dumnezeu distanțele capătă alte conotații, în relația noastră cu Dumnezeu Împărăția Lui e în noi, El e atât de aproape încât mulți nici nu-L sesizează. Și se îndepărtează... După căderea primului om Creatorul a binevoit să se gândească la mântuirea celui căzut. Cumva, El S-a retras în niște Ceruri Înalte, dar a lăsat imensitatea cerească și în sufletul greșitorilor, astfel încât distanțe să nu mai existe decât pentru aceia care sunt indiferenți la greșeli. Acolo, departe, El îi așteaptă pe toți cei care știu să-L iubească. Dar e un ”departe” care înseamnă ”aproape”, pentru că nu am putea trăi fără El. Și totuși, departe, pentru că noi Îl uităm de atâtea ori, și atâta de ușor! Aproape, pentru că avem în noi duhul Lui, departe, pentru că risipim cu ușurătate acel duh. Aproape, pentru că toți putem fi sfințiți, departe, pentru că  merităm foarte puțin sfințenia. Aproape, pentru că ne-a dat o simțire și o rațiune să înțelegem cât de aproape ne este El, departe pentru că ne facem, pe nesimțite și negândite, mereu și mereu alți dumnezei. Aproape, pentru că El este Viața, departe, pentru că alegem moartea. Aproape, pentru că El vrea să ne salveze, departe, pentru că noi ne îndepărtăm salvarea. Aproape, pentru că ne vorbește, departe, pentru că nu-L ascultăm. Aproape, pentru că Și-a dat pe singurul Fiu jertfă pentru noi, departe, pentru că uităm Jertfa pe cruce. Aproape, pentru că este aici, departe, pentru că este aici...
                    Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Ieremia 23:23 - ”Eu sunt un Dumnezeu de aproape” zice Domnul, ”iar nu un Dumnezeu de departe.”

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Domnul Însuşi vă va da un semn



Isaia 7:14 - De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)

                                 Nu S-a numit Emanuel Isus, deşi, desigur, şi acesta poate fi numele Lui, al Aceluia care a venit să ne întărească semnul că Dumnezeu este cu noi.  Au hotărât cei din familia Lui de atunci, adică mama Lui Maria, şi tatăl Iosif, să Îi dea numele Isus, Iosua, Ieshua care înseamnă  Iahve este mântuire.  Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.(Matei 1:21)  Venit pe căi omeneşti, pentru ca semnul să fie mai credibil şi miracolul mai măreţ, Fiul lui Dumnezeu se naşte fiu al unei familii cât se poate de obişnuită. Şi totuşi deosebită, din moment ce Tatăl a hotărât ca Fiul Lui să devină fiul lor, numai că pe fiul Acela al lor, Dumnezeu Îl va face semn a cât de mult iubeşte El lumea, şi cale spre veşnicie a celor care cred în semn, şi îl înţeleg. Adică a celor care cred în adevărul că, dincolo de uşurinţa cu care noi ne facem nemeritată mântuirea, toţi merităm să fim mântuiţi,  merităm ca Dumnezeu să fie cu noi. Şi El este cu noi, Fiul Lui fiind semnul, Acel Fiul al Lui pe care părinţii săi pământeşti ascultă să-L numească Isus, aşa cum a vrut Tatăl Ceresc. Nu cred că erau conştienţi Maria şi Iosif de ce li se întâmplă, şi asta pentru că, oameni obişnuiţi fiind, dacă ar fi ştiut nu ar fi putut suporta măreţia. Măreţie care e, totodată, atât împlinire a unei promisiuni (Matei 1:22) cât şi potop de iubire divină peste noi, cei care crezând în ea, ne bucurăm de prezenţa continuă a Tatălui, şi a Fiului, şi  a Spiritului Lor Sfânt, înainte de a ne întrista de ceea ce suntem. Să facem parte dintr-o lume iubită aşa de mult de Creatorul ei, nu poate fi decât un semn de bucurie. Bucurie simplă, asemeni nașterii Celui nenăscut, dar imensă, asemeni măreției acestui miracol.
        Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Isaia 7:14 - Pentru aceasta Dommnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va purta în pântece şi va naşte un fiu, şi-L vor chema cu numele de Emanuel.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

toate marginile pământului

Isaia 52:10 - Domnul Îşi descoperă braţul Său cel sfânt, înaintea tuturor nemurilor; şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru.

                                                        După Isaia 52:6 - De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc, şi zic: "Iată-Mă!" iată-L pe Dumnezeu, Acelaşi  Dumnezeu, aici, în Isaia 52:10. Trebuie să înţelegem că El ni S-a descoperit nouă, oamenilor, sau mie omului, mie iubitorului de Dumnezeu, pas cu pas, astfel încât, coborându-Se la nivelul meu de trăire şi înţelegere, să vrea să mă înalţe la nivelul Lui de sfinţenie. Ceea ce înseamnă că El vrea să mă readucă la starea în care chiar El a vrut să exist, înainte de a se manifesta păcatul, prin neascultarea primului om.  Iar faptul că El se coboară până la nevrednicia din mine, şi până la nepriceperea mea şi încăpăţânarea mea, pentru ca mie să-mi fie mai uşor să-L cunosc cu sufletul şi mintea mea de muritor încă nejudecat, îmi arată cât de mult mă iubeşte. Şi ca răsplată a acestei coborâri a Lui, El nu vrea din partea mea decât să-I dăruiesc acelaşi sentiment de iubire, iubire pe care chiar coborârea Lui o dovedeşte, iubire care pentru mine trebuie să însemne aceeaşi bucurie ca bucuria Lui. Dumnezeu e fericit, în sfinţenia Lui El nu poate fi altfel. Dacă vreau să ajung mai aproape de sfinţenia Lui, aşa trebuie să mă simt şi eu, fericit. Chiar şi atunci când pare mâniat, datorită greşelilor noastre, datorită greşelilor mele repetate, mânia Lui e numai o pată de umbră peste imensa Lui fericire. Să vrea, cu toată voinţa, şi puterea, şi sfinţenia Lui, să ne ducă în lumea imensei Lui fericiri, Dumnezeu, şi noi să nu vrem, şi eu să nu vreau!!! Cine îmi poate explica ce înseamnă asta?

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Eu, Eu vă mângâi.

Isaia 51:12 - Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba,
Isaia 51:13 - şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?

                                           Teama de Dumnezeu şi teama de oameni nu au nimic în comun. Nu cum ne este frică de oameni trebuie să ne fie frică de Dumnezeu, ba mai mult, eu cred că de Dumnezeu nici n-ar trebui să ne fie frică. Cum să ne temem de Acela despre care ştim că ne iubeşte până la sacrificiu? Sigur că sentimentul greşelilor, ca să nu mai vorbesc despre acela al păcatelor, ar putea naşte teamă, numai că nu trebuie să schimbăm izvorul acestor temeri, iar izvorul lor nu este în niciun caz Dumnezeu. Adică, dacă în relaţia noastră cu Creatorul avem a ne teme de ceva, atunci de noi trebuie să ne temem, fiecare de el însuşi mai ales, şi apoi fiecare de alţii. Dar şi această teamă, dacă fiecare ne-o umplem cu iubire, poate deveni mai blândă. Deşi cei mai mulţi dintre noi suntem de acord, ne este greu să practicăm îndemnul Domnului de a întoarce şi celălalt obraz atunci când răutatea unora ne loveşte. Ne este greu să înţelegem că răutatea naşte ură, şi că ura aceea o putem vindeca mai departe numai cu iubire. Oare mânia asupritorului nu s-ar schimba ea în mirare, şi apoi în înţelegere, dacă am întoarce şi celălalt obraz? Isus ştie că aşa este, de aceea ne îndeamnă să procedăm aşa. Dar El mai ştie şi ce rău-înţelegători suntem, de aceea ne reaminteşte mereu de bunătatea lui Dumnezeu, de mângâierile Lui, şi de faptul că dincolo de răutăţile dintre noi, trebuie să nu uităm că în marea lui bunătate, Dumnezeu este Singurul Mântuitor.
        Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Isaia 51:12 - Eu, chiar Eu sunt Cel ce te alină; ia seama cine eşti, că te-ai temut de omul muritor, şi de fiul omului, de ei, cei ce ca iarba s-au uscat,
Isaia 51:13 - şi L-ai uitat pe Dumnezeu Cel ce te-a făcut, pe Cel ce a făcut cerul şi a întemeiat pământul; şi pururea erai înfricoşat, cât e ziua de lungă, de arătarea mâniei celui ce te necăjea; că aşa cum gândea el să te nimicească pe tine, unde-i acum mânia lui, a celui ce-ţi făcea necazuri?

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.

Isaia 45:19 - "Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al Pământului. Eu n-am zis seminţiei lui Iacov: Căutaţi-Mă în zadar! Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept."

                                                      Vedeţi ce banală e întrebarea: "oare unde Îl găsesc pe Dumnezeu?" sau întrebarea: "oare cum să fac să Îl aud şi eu pe Dumnezeu?". Iată! El nu stă în colţuri întunecoase şi ascunse. Şi iată! căutările noastre, indiferent de abnegaţiile sau nehotărârile noastre, nu sunt zadarnice, şi nu sunt aşa pentru că pe Dumnezeu Îl putem găsi chiar şi înainte de a-L căuta, El fiind oricum, şi oriunde prezent. Nu cred că ar trebui să mă acuze cineva de panteism  pentru că fac aceste afirmaţii. Să ne gândim: Dumnezeu era sau nu era în flacăra focului care nu mistuia rugul aprins pe care-l vedea Moise? Sigur că era, dar nici Cerul atunci El nu l-a părăsit, era şi în Cer deci. Dumnezeu locuieşte într-un singur loc, dar este prezent peste tot.  Chiar şi atunci când, indiferenţi sau atenţi spre alte alea ale vieţii, noi trecem pe lângă El, El este acolo, adică aici, lângă fiecare dintre noi. El nu se ascunde, nu are cum, pentru că ascunzişurile ţin de latura omenească a înţelegerii credinţei. Mulţi dintre noi, căutându-L pe Dumnezeu, aproape că se ascund ei de El, ori din teamă, că se simt prea păcătoşi, ori din neştiinţă, crezând că ne trebuiesc multe şi obositoare căutări pentru a-L găsi. Pare greu să găsim pe cineva despre care ştim că nu îl putem vedea. Când este vorba despre găsirea de oameni, aşa este. Dar când este vorba despre Dumnezeu totul se schimbă, găsirea Lui, deşi El, deocamdată, e de nevăzut, este mai uşoară decât găsirea oricărui om, pentru că El e Dumnezeu nu e om. Nu cum căutăm pe alţi oameni trebuie să Îl căutăm pe Dumnezeu, pentru că trebuie să ştim că El nu stă ascuns niciodată, şi pentru nimeni. Mulţi dintre cei care Îl căutăm nici nu ştim că deja L-am găsit. Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră chiar în timp ce-L căutăm, şi ni se dezvăluie chiar în timp ce ne îndoim. El e Dumnezeu!