miercuri, 30 mai 2012

Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

                                               X

                                                    Îl avem pe Mângâietor în mijlocul nostru, dar, cu mai multă sau mai puţină voia noastră, ne întoarcem spre diavol, asta cu voia şi bucuria lui, a diavolului, şi cu nevoinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne vrea aşa, dar pentru că este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci, El nu şi-a schimbat hotărârea de a ne lăsa  azi liberi, deşi ştia de ieri că asta va însemna şi faptul că va trebui să-Şi dorească să ne mântuiască, adică faptul că va trebui să moară pentru noi. El nu ţine seama că acum, azi ca şi ieri, noi Îl abandonăm, şi din ce în ce mai mult nu numai prin neascultare în fapte, dar şi printr-o neascultare în credinţă. Toţi greşim, toţi păcătuim, şi asta Îl doare pe Creator, dar mai tare Îl doare faptul că greşim cu atâta uşurătate în credinţă, adică ne falsificăm iubirea cu care Îl iubim.. Şi totuşi, neschimbător cum vrea să fie, Creatorul iartă pe mulţi, căci El vrea mulţi mântuiţi, mai mulţi decât putem crede unii dintre noi, noi aceştia toţi greşitori şi păcătoşi. Aşa încât mântuirea va fi mai mult prin voinţa lui Dumnezeu, şi mai puţin prin meritele mântuiţilor. Şi totuşi, ce mare diferenţă între mântuiţi şi nemântuiţi, atât de mare încât numai Dumnezeu o ştie, pentru că numai El hotăreşte. Iar adevărul că El este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci  devine mângâierea noastră.  

miercuri, 23 mai 2012

Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

                                                 IX

                                                            Dumnezeu Tatăl nostru a acceptat durerile Fiului Său, deci durerile Sale, pentru a ne înălţa pe noi, aşa cum S-a înălţat Fiul. De aceea sunt mult mai rele acum decăderile noastre. Şi de aceea ne este mai greu să înţelegem înălţarea. Pe toate le poate face Dumnezeu, dar El vrea să facă numai ce ştie că trebuie făcut. O decădere continuă El nu vrea să o transforme într-o înălţare, nu vrea pentru că ştie că nu poate, deşi ar putea. Urâciunea, cu cât este mai adâncă, şi avem noi grijă s-o facem aşa, cu atât se depărtează de vrerea divină. La un anumit moment al măsurării ei, urâciunea devine atât de îndepărtată de Cer încât rezolvarea consecinţelor ei intră în sfera imposibilităţilor voite ale lui Dumnezeu. De la un anumit moment al măsurării ei, urâciunea, oricât de mică picătură ar fi, goleşte paharul. Ceea ce poate însemna că mântuire nu mai poate fi. Iar a goli paharele urâciunii noastre acum, când Îl avem pe Mântuitor ca Mângâietor şi Sfătuitor printre noi, înseamnă a uita de înălţare. Adică a uita de Cer.

Wolfgang Mozart Piano Concerto No. 10 mvmt 2

marți, 22 mai 2012

Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

                                                 VIII

                                          Înţelegându-ne decăderea, deşi neaprobând-o, Dumnezeu ne-a uşurat mântuirea, trimiţându-L, pentru a rămâne printre noi şi după Înălţare, pe Fiul Său. Devenind mai uşor de iertat, păcatul nostru a devenit mai greu de înţeles, căci având mai uşor iertarea, ar trebui să fie mai mare mulţumirea, deci mulţumiţi fiind, şi liniştiţi cu Isus printre noi, ar trebui să păcătuim cât mai puţin, dacă deloc nu se poate. De aceea au devenit astăzi atât de greu de înţeles păcatele, parcă tot mai mari, pe care le facem. Dar iată că Dumnezeu ne iubeşte chiar şi aşa, El iubinde-ne ca pe nişte fiinţe nedecăzute, căci El, Dumnezeu, nu Se schimbă, fiind Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!  adică fiind Acelaşi cu Dumnezeu de dinaintea decăderii noastre. Doar noi, decăzuţii, ne schimbăm zi de zi şi ceas de ceas, devenind tot mai decăzuţi parcă, săltând din decădere în decădere, ba şi lăudându-ne cu asta. Noi, decăzuţii, ne gândim poate că oricât de jos am ajunge, tot sus vom sfârşi, căci de aceea a devenit Cristos om, de aceea a acceptat Tatăl nostru durerile Fiului Său, deci durerile Sale, pentru a ne înălţa pe noi, precum S-a înălţat şi El.   

duminică, 20 mai 2012

Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

                                                     VII

                                      Acum Isus Cristos este în mijlocul nostru, în noi şi afară. Primindu-L, lăsându-ne sfătuiţi şi urmându-I sfaturile, lăsându-ne apăraţi şi nemaigreşind, vom simţi, ca făcute de o mână divină, mângâierile Lui. Şi simţindu-le, Îl vom iubi mai mult pe Acela care le face. Astfel vom fi primitori de duh al adevărului, care va rămâne în noi, căci aşa ne vrea Cristos, şi ne ajută să fim aşa, dacă vrem noi. Ascultarea e semn de iubire. Ascultăndu-L, deci iubindu-L, vom ajunge să Îl vedem, adică vom fi mântuiţi. Toate acestea, dar şi multe alte minunate lucruri, ni le spune, pentru a ne asigura că sunt adevărate, Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, adică Isus, adică Dumnezeu. Cel care ne-a dat liniştea păcii, şi continuă să ne-o dea în fiecare zi, în fiecare clipă dacă vrem. Cel al cărui lumină trebuie să ardă nepâlpâitoare în noi, Cel pe care trebuie să-L urmăm, pentru a nu mai umbla în întuneric, Cel pe care trebuie să-L iubim, pentru a înţelege ce înseamnă să fim iubiţi. Toate ni le spune Isus, adică Dumnezeu, pentru a ne învăţa să fim oameni, pentru a ne arăta calea spre acea fiinţă perfectă pe care a creat-o El, Dumnezeu, dar care din cauza ei, a fiinţei, a decăzut, făcând necesară mântuirea, adică făcând necesară moartea Lui.

joi, 17 mai 2012

Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

                                                VI

                          Nu este zadarnică suferinţa lui Dumnezeu! El va vedea rodul muncii sufletului Lui, şi Se va înviora. Iar aceia care, prin trăirile lor, au ştiut şi au vrut să-I fie alături, cei care au o stare potrivit voinţei lui Dumnezeu, vor fi puşi în numărul celor mântuiţi. Neînţelegerile, încăpăţânările şi nehotărârile noastre nu-L pot împiedica pe Cristos să fie Acelaşi, ieri şi azi şi în veci. Neînţelegerile, încăpăţânările şi nehotărârile de care dăm dovadă în fiecare zi de mai multe ori, Îl supără desigur pe Isus, ca şi păcatele pe care, cu indiferenţă şi dezinvoltură de multe ori, le adunăm în catastifele vieţii noastre. Dar pentru că ne iubeşte aşa cum ştie El iubi, Isus S-a făcut Mântuitor. Lui Îi este suficient atâta, nouă însă nu, din moment ce El S-a făcut, a trebuit să Se facă, din aceeaşi iubire, şi Mângâietorul nostru, adică Paraclet care poate fi şi Apărător, Ajutor, Sfetnic. Şi pentru ca să simţim mai viu şi mai intens mângâierile lui Dumnezeu, El a simţit nevoia să ne trimită, după Înălţare, un alt Mângâietor, dar Acelaşi Dumnezeu, care să rămână cu noi în veacul acesta. Deşi "altul" acest Mângâietor este acelaşi cu Isus Cristos, ca Isus Cristos, ca Dumnezeu deci. El este Dumnezeu, şi este acum aici, printre noi, Îl putem avea primindu-L oricând.

marți, 15 mai 2012

Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

                                                 V

                                     Dumnezeu ne-a plămădit aşa cum a dorit El să fim: liberi. Nu am mai semăna cu Creatorul dacă cineva ne-ar lua libertatea. Suntem liberi, atât de liberi încât putem întuneca lumina divină din noi, adică liberi şi neînţelegători, liberi şi încăpăţânaţi, liberi şi suficient de nehotărâţi încât să ne lăsăm mânaţi de tot felul de furtuni rele. De aceea, pentru a ţine aprinsă lumina aprinsă de El în noi, Dumnezeu nu a ezitat să vină printre noi, predispuşii la întunecimi, şi să ne revigoreze lumina divină suportând o suferinţă de nesuportat, şi de negândit, pentru om, care şi pentru cea mai mică sângerare se compătimeşte. Iar omul, în loc să-I mulţumească şi să-L urmeze, L-a dispreţuit şi părăsit şi nu L-a mai băgat în seamă atunci. Totuşi, Om al durerii, şi obişnuit cu suferinţa, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra-Şi. S-a lăsat străpuns ca să ne străpungem păcatele. Pedeapsa care ne dă nouă pacea a suferit-o El, noi prin rănile Lui avem pace, având această pace ne-am putea tămădui. Dar noi rătăceam, şi am rămas rătăcitori, văzându-ne fiecare de drumul nostru, amintindu-ne de Dumnezeu numai atunci când avem nevoie de El, făcând deci să pâlpâie lumina divină a spiritului nostru. Domnul ne-a văzut, Domnul ne vede, şi, El, care este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci, face să cadă asupra Lui şi acum nelegiuirile noastre, ale tuturor, Domnul vrea să alunge şi acum întunericul din noi cu lumina Lui veşnică. Şi până la urmă aşa va fi, căci El este Dumnezeu, iar noi simpli oameni liberi; liberi dar şi neînţelegători, liberi dar şi încăpăţânţi, liberi dar şi nehotărîţi. Cînd spun asta, nu înţeleg însă o autoînjosire permanentă a noastră, ca şi cum am uita că suntem chipuri şi asemănări ale Creatorului. Eu cred că şi acela care pentru noi, oamenii, pare a fi cel din urmă om, pentru Dumnezeu rămâne o laudă. Aşa încât, indiferent de ce gândim noi, victoria finală va fi a lui Dumnezeu, suferinţa Lui neputând fi zadarnică. 

duminică, 13 mai 2012

Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

                                                           IV

                                                                                  În lucrarea de salvare a noastră, a tuturora şi a fiecăruia în parte, Dumnezeu, împlinindu-Şi voinţa, Şi-a făcut datoria. Este rândul nostru să ne-o facem, toţi împreună şi fiecare în parte, tot prin voinţă. Dumnezeu L-a trimis pe Dumnezeu jos la noi, şi Dumnezeu a venit. A venit să ne activeze viaţa, El care este Viaţa, să ne arate lumina, lumină care prin moartea Lui, deci printr-un mare întuneric, a biruit întunericul din jurul nostru, luminat acum de prezenţa Lui în durerile noastre. Lumina aceasta nu este o lumină care să se stingă, lumina aceasta nu este nici măcar pâlpâitoare, ea venind din ceruri. Iar acum noi, toţi şi fiecare, trebuie să transferăm această lumină în noi înşine, şi nepălpăitoare, să o ţinem acolo. De fapt ea exista acolo, pusă în noi încă de la întemeierea lumii, prin suflare divină, numai că, prin neîngrijire, poate pâlpâi, sau se poate chiar stinge. Isus ne-o reaprinde mereu, tuturor şi fiecăruia, căci El este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci. Aşa trebuie să fie şi lumia din noi, mereu aceeaşi, nepâlpâitoare. Dacă ne-am născut, este pentru că Dumnezeu a vrut să ne naştem, fiecare şi toţi. Dorindu-ne naşterea, înseamnă că Dumnezeu vrea să păstreze, neîntunecată şi nepâlpâitoare, lumina pusă de El în fiecare, şi prin toţi, lumina Lui. Şi aşa cum lumina cerească nu poate fi de cineva întunecată, aşa trebuie să lucrăm şi la lumina din noi, făcându-ne, fiecare în parte şi toţi împreună, datoria de-a fi aliaţi ai Proniei divine în lucrarea Ei şi a noastră, de salvare a fiecăruia şi a tuturor. 

joi, 10 mai 2012

Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi astăzi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi astăzi şi în veci!

                                                     III

                                                     Sunt mulţi aceia care, acum, nu se gândesc prea mult înainte de a-şi da propria lor mântuire pentru un blid cu linte. Pentru ei mântuirea a devenit un fel de marfă. Ceea ce poate însemna şi că sângele lui Cristos a devenit un fel de marfă pentru ei, ei vrând să-l vândă la un preţ mai mare decât preţul lui, când e vorba de bani, dar la un preţ mai mic atunci când e vorba de credinţă. Cristos şi-a dat sângele fără să pretindă nimic altceva decât credinţă. Credinţă care îl mântuieşte pe om. Faptul că Isus  Şi-a vărsat sângele, murind, realizează o împăcare, astfel încât, de atunci înainte, omul, a cărui conştiinţă poate fi curăţită prin sacrificiul cristic, poate, prin propria lui voinţă, să se bucure de prezenţa lui Dumnezeu. Prezenţă mult mai adevărată acum, pentru că a fost ratificată printr-un nou legământ, semnat chiar de Dumnezeu-Tatăl, prin mijlocirea Fiului Său. Isus a făcut posibilă iertarea mai uşoară a păcatelor noastre, prin moartea Sa. Nu a ezitat să o facă, neschimbându-Şi dorinţa şi planul. Venind din tot trecutul omenirii, şi umplându-i întregul viitor, Mesia a venit, la sfârşitul zilelor fiecăruia, să ne vorbească, prin El vorbind Tatăl nostru din Cer. Dumnezeu ne vorbeşte prin Dumnezeu, El fiind Dumnezeu adevărat, El fiind oglindirea gloriei şi întipărirea Fiinţei divine, adică şi a Lui Însuşi, El Dumnezeu-Fiul fiind totuna cu Dumnezeu-Tatăl, diferenţe neputând exista. De aceea Dumnezeu L-a uns pe Dumnezeu cu untdelemn care este untdelemnul bucuriei noastre, căci iată! ni s-a uşurat mântuirea, prin coborârea lui Dumnezeu la nivelul suferinţelor noastre. Suferinţa Lui bucuria noastră? E greu de înţeles? Nu ştiu! Dar ştiu că dacă pe El L-a bucurat suferinţa, şi eu trebuie să mă bucur...

marți, 8 mai 2012

Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

                                                   II

                                     Este, acum, nevoie de moartea păcatului pentru ca păcatul să fie ispăşit. A fost nevoie de moartea lui Dumnezeu pentru ca omul să-şi înţeleagă mai bine păcatul. Moartea lui Dumnezeu...moartea păcatelor... După moartea lor, păcatele aşa trebuie să rămână, moarte. După moartea Lui, Dumnezeu a înviat. Dumnezeu trăieşte în vecie, altfel toate cele văzute şi nevăzute n-ar mai avea nicio susţinere, şi niciun rost. Iar dacă Viaţa Supremă, Viaţa Aceea care trăieşte în Sine, Şi-a acceptat, fie şi pentru un scurt răstimp, moartea pentru veşnicia mântuirii noastre, înseamnă că a devenit foarte scumpă mântuirea, având ea un preţ atât de mare. Scumpă pentru Dumnezeu, dar, de cele mai multe ori şi pentru cei mai mulţi dintre noi, ieftină, aproape gratis, pentru că sunt atâţia care sunt gata să-şi dea mântuirea pentru un blid cu linte. Ei înţeleg că mântuirea va fi cândva, cineştiecând, dar cu lintea se pot sătura acum, ei simt mântuirea ca pe un fel de promisiune care acum nu ne ţine de foame. Doar când ajung să fie în mijlocul unor suferinţe, aceia se gândesc la cât de valoroasă este mântuirea, şi, uitând ce mic preţ i-au dat cândva, sunt acum în stare să sacrifice orice pentru ea, dar nici aşa nu o preţuiesc cu adevărat, pentru că cine a fost capabil de vânzarea mântuirii pe un blid de linte, nu poate fi capabil să o preţuiască la adevărata ei valoare.

duminică, 6 mai 2012

Isus Cristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

                                               I

                                             Trebuie să îi luăm ca ghizi şi aliaţi pe toţi aceia despre care aflăm că au avut, că au o mare credinţă, siguri fiind că ei ne conduc spre Isus. Spre Acela, deci, care este Cel mai mare dintre ei. Noi toţi, păcătoşi cum suntem, avem nevoie de mântuire, iar pentru a fi mântuiţi, de curăţire. Şi aşa curaţi, să ajungem să fim ca El, neschimbători în credinţă, la fel de curaţi. "Eu sunt în voi, şi voi în Mine" ne spune Isus. Pentru a ne ajuta curăţirea, Yahve Şi-a trimis Fiul printre noi, El a trăit, un răstimp, trupeşte, aici, printre noi şi necurăţeniile noastre. A trăit un răstimp şi a fost mort un răstimp. E ca şi cum am zice că a murit Dumnezeu, ştiind că Tatăl şi Fiul Unul sunt prin Duhul Sfânt. A murit Dumnezeu? Poate El muri? Sau a fost doar o păcăleală? E nevoie de multă curăţenie pentru a răspunde liniştiţi la astfel de întrebări. Dumnezeu ştie asta, şi de accea a acceptat El să ne arate, călcând cu moartea Lui pe moartea noastră, cât de vii putem fi. Niciodată moartea nu a fost un atribut divin, nici chiar atunci când a murit Dumnezeu. Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!  adică viu în veci.
    Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:8 - Isus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

vineri, 4 mai 2012

uitaţi-vă cu băgare de seamă

Evrei 13:7 - Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!

                                         Ne apără precum un scut imens mâna lui Dumnezeu, ne apără precum un zid uriaş Cuvântul lui Dumnezeu, ne apără precum o cetate întărită dragostea lui Dumnezeu. Dar trebuie să ne apărăm şi noi, noi pe noi şi noi unii pe alţii, să ne apărăm rămânând în iubirea creştină, să ne apărăm paşnic, luându-i ca ghizi şi aliaţi pe mai marii despre care ştim cum şi cât au vestit Cuvântul. Ne putem apăra de necredinţă trăind în felul celor de dinaintea noastră, luându-le credinţa drept model. Deşi trăitori printre noi, aceşti înaintaşi nu au trăit ca noi, ei reuşind, cu mari sacrificii, dar cu multe bucurii, să fie cu atât mai aproape de Dumnezeu cu cât I-au ascultat şi împlinit mai mult chemările, de aceea putem fi siguri că sfârşitul acestei vieţi a lor i-a găsit acolo, lângă Domnul. Marea lor credinţă i-a purtat înspre o mare biruinţă. Să credem ce nu vedem, nu e uşor lucru.Ei au biruit efemeritatea trăirilor din această viaţă prin credinţa lor de nezdruncinat în eternitatea vieţii. Au crezut, şi au trăit ce au crezut, iar acum putem şti că se bucură de ce li s-a promis. Ca ei trebuie să fim şi noi, dacă vrem să avem această bucurie. Ca ei, trebuie să fim siguri că Dumnezeu ne vrea salvaţi pe cât mai mulţi, bucuria mântuirii noastre fiind şi bucuria Lui. Se bucură mult Dumnezeu de salvarea unui rătăcit, dar rătăciţi printre cele trecătoare ale vieţii suntem toţi, de aceea avem nevoie de ghizi, de ghizi despre care ştim câtă credinţă au avut, siguri fiind că ei ne îndrumă înspre acolo unde sunt ei acum.
       Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:7 - Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cei ce v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; la a căror săvârşire luând seama, urmaţi-le credinţa.

joi, 3 mai 2012

Domnul este ajutorul meu! nu mă voi teme!

Evrei 13:6 - Aşa că putem zice plini de încredere: "Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme; ce mi-ar putea face omul?"

                                                Noi trebuie să-i acordăm toată încrederea lui Dumnezeu, pentru a redeveni oameni ai Lui. Nu suntem oameni ai oamenilor. Le datorăm ceva altor oameni doar indirect, şi pentru scurt timp, şi în măsura în care nu uităm cât Îi datorăm lui Dumnezeu. Şi altora, celorlalţi de lângă fiecare dintre noi, Dumnezeu le-a dat puterea şi posibilitatea de a ne ajuta, precum ne-a dat-o fiecăruia. Doar impresia o avem noi, oamenii, că avem puteri depline, că putem face rău altora. Răul făcut de oameni altor oameni, chiar mare fiind, este foarte mic faţă de imensul bine făcut oamenilor de către Dumnezeu. Pe de altă parte însă, chiar mic, răul făcut de oameni altor oameni este mare, pentru că este rău, dar, chiar mare, binele făcut de oameni altor oameni este mic, pentru că este bine. Binele omenesc are măsură, binele divin este nemăsurabil. Răul omenesc are măsură, oricât de mic ar fi el, rău de la Dumnezeu nu există. Având aceste gânduri, putem fi liniştiţi: Dumnezeu îşi apără oamenii. Şi anume, îi apără nu numai pe cei despre care El ştie că sunt ai Lui, ci îi apără pe toţi, ne apără pe toţi. Doar unii cred şi spun că nu au nevoie de această apărare, iar dragoste cu forţa Dumnezeu nu vrea. Ne apără ca un scut imens mâna lui Dumnezeu, ne apără precum un zid uriaş Cuvântul, ne apără precum o cetate întărită iubirea lui Dumnezeu. Noi trebuie doar să ştim şi să ne lăsăm apăraţi.
   Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:6 - aşa că noi putem avea curajul de a zice: "Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?"

miercuri, 2 mai 2012

cu niciun chip nu te voi părăsi

Evrei 13:4 - Căsătoria să fie ținută în toată cinstea, și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari.
Evrei 13:5 - Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: ”Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi!”

                                                                             Iubirea e o plăcere, dar e și chin. E chin iubirea creștină pentru că ne obligă la multe renunțări. Nu e ușor, e foarte greu, și devine din ce în ce mai greu să nu iubim banii, adică să nu-i iubim mai mult decât pe Dumnezeu. Și totuși, ar fi așa de ușor ca și cei care au mulți bani, și cei care au bani suficienți, și cei care au puțini bani, toți să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu, și aducându-ni-le aminte, să nu uităm că Dumnezeu își ține toate promisiunile, adică le împlinește. Geneza 28:15 --Iată! Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge...nu te voi părărsi până nu voi împlini ce spun!  Dacă n-ar fi vrut să ne fie bine, Dumnezeu nu ne-ar fi creat. Decăderile noastre nu vor anula binele pe care ni-l dorește Creatorul. El vrea să ne simțim bine aici, ca să gustăm încă de acum binele etern. Și totuși, nouă ne este așa de greu să înțelegem ce înseamnă acest bine, ne este așa de greu să renunțăm acum la un milion de bani în favoarea unor milioane și milioane de clipe promise. Banii sunt aici, clipele acelea par tare departe. Ne este greu acum să înțelegem, de exemplu, că îmbrățișările frățești pot înlocui banii, o îmbrățișare caldă și sinceră putând încuraja și vindeca mai mult decât o sumă de bani, căci în bani trăiește Mamona, iar în îmbrățișări trăiește Dumnezeu. Dar din păcate mulți, prea mulți acum, în timp ce Îl îmbrățișează pe Dumnezeu, privesc spre Mamona.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:4 - Cinstită întru totul să fie căsnicia, și patul ei să fie neîntinat, căci Dumnezeu îi va judeca pe desfrânați și pe adulteri.
Evrei 13:5 - Purtarea să vă fie fără iubire de arginți; mulțumiți-vă cu ceea ce aveți, căci Însuși El a zis: ”Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi,

marți, 1 mai 2012

și voi sunteți în trup

Evrei 13:3 - Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup.

                                           A ne iubi aproapele ca pe noi înșine înseamnă a fi în stare să suferim alături de el, chiar necunoscut, și să facem asta fără să ne-o ceară el. Și mai înseamnă să fim în stare să  renunțăm la unele avantaje proprii în favoarea celor de lângă noi, fără să ne pese că ei, poate, nu fac la fel. Durerile împărtășite sunt mult diminuate, bucuriile împărtășite sunt mult sporite. Și totuși sunt mulți care cred că e foarte greu de împlinit, în adevărul ei, iubirea creștină. Uneori unora li se pare mai ușor să-L iubească pe Dumnezeu decât să-și iubească aproapele, întrucât, în aparență, iubirea de Dumnezeu nu ne cere mari lucruri. Aparent, iubirea de Dumnezeu e declarativă mai mult decât faptică. Pe când iubirea de aproapele cere participare, cere eforturi, cere sacrificii personale. Nimeni însă nu poate să spună că Îl iubește pe Dumnezeu neiubindu-și aproapele. Efortul iubirii de aproapele te duce spre iubirea de Dumnezeu, efortul iubirii de Dumnezeu te duce spre iubirea de aproapele. A ne aduce aminte de cel legat în lanțuri înseamnă, în iubirea creștină, a ne zbate până la sacrificiu pentru ca el să fie dezlegat. De aceea spun unii că e așa de grea iubirea creștină. Sigur că greșesc! Pentru că dacă ar exista în mult mai mare măsură iubire creștină, lumea nu ar mai fi așa de absurdă, legările în lanțuri nu ar mai exista, pentru că cei care ar trebui să le facă, nu le-ar mai face, ar simți că ar fi ca și cum pe ei s-ar lega. Dacă fiecare în parte, deci toți împreună, am fi în stare să facem un singur trup cu cei chinuiți și nedreptățiți, durerile lumii acesteia, dureri generate chiar de ea, ar fi mult diminuate. Iubirea e o mare bucurie. Dar, uneori, și o durere.
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:3 - Aduceți-vă aminte de cei închiși, ca și cum ați fi legați împreună cu ei; de cei ce-ndură rele, de vreme ce și voi sunteți în trup.