miercuri, 30 noiembrie 2011

"Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!"

Evrei 1:6 - Şi când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: "Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!"
Evrei 1:7 - Şi despre îngeri zice: "Din vânturi fac îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui!"
Evrei 1:8 - Pe când Fiului I-a zis: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate!
Evrei 1:9 - Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi."

                                          Toată Biblia ne transmite esenţa divinităţii, aceste versete, în mod special. Cel Căruia I se închină toţi îngerii este Yahve, adevăr oglindit cu tărie în Vechiul Testament. Dar când Îl aduce pe Fiul Său în lume, dându-I înfăţişare de locuitor al pământului, Lui, care se află mai presus de îngeri, le spune acestora: "Închinaţi-vă Lui!" ceea ce înseamnă: "Închinaţi-vă lui Dumnezeu!" Dumnezeu spune despre Dumnezeu că e Dumnezeu!  Şi Îi spune Fiului Său: "Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea"  ca să ne facă pe noi să înţelegem ce trebuie să facem.
  Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 1:6 - Şi iarăşi, când Îl aduce'n lume pe Cel-Întâi-Născut, El zice: "Să I se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu!"
Evrei 1:7 - Şi despre îngeri zice: "Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujile Sale foc arzător"
Evrei 1:8 - dar despre Fiul: "Scaunul Tău, Dumnezeule, este în veacul veacului şi toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale.
Evrei 1:9 - Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; de aceea Te-a uns pe Tine Dumnezeu, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe fârtaţii Tăi."

marți, 29 noiembrie 2011

"Tu eşti Fiul Meu! astăzi Te-am născut!"

Evrei 1:3 - El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte,
Evrei 1:4 - ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.
Evrei 1:5 - Căci căruia dintre îngeri a zis El vreodată: "Tu eşti Fiul Meu! astăzi Te-am născut!"? Şi iarăşi: "Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu!"

                                             Cristos este Dumnezeu! "El" din versetul 3 se referă la Isus, oglindire a gloriei lui Dumnezeu şi întipărire a Fiinţei Lui, iar "El" din versetul 5 se referă la Yahveh, Tatăl, Care n-a mai zis nimănui vreodată: "Tu eşti Fiul Meu!"  Acesta este Dumnezeu! Acesta este Yahve! Acesta este Isus Hristos! Acesta este "El" Unul,  El-TatălEl-Fiul, Dumnezeu-şi-Dumnezeu, Unul singur.
  Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 1:3 - Fiind El strălucirea slavei Sale şi chipul Fiinţei Sale, şi pe toate ţinându-le cu cuvântul puterii Lui, după ce prin El Însuşi a săvârşit curăţirea păcatelor noastre a şezut de-a dreapta Slavei întru cele preaînalte,
Evrei 1:4 - devenind El cu atât mai presus de îngeri, cu cât numele pe care l-a moştenit e mai presus de ei.
Evrei 1:5 - Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată "Fiul Meu eşti Tu! Eu astăzi Te-am născut!" şi iarăşi: "Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu!"?

luni, 28 noiembrie 2011

Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul

Evrei 1:1 - După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
Evrei 1:2 - la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.

                                                      Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic, nu are timpuri vremelnice, pentru El zile nu există. la sfârşitul acestor zile este un prezent continuu, mai ales de la Hristos încoace. La sfârşitul oricărei zile, în miezul sau la începutul ei, oricând şi fără oprire, Dumnezeu ne vorbeşte prin Fiul. Noi trebuie doar ca, făcându-ne treburile pe care le avem de făcut, şi ele o datorie, să ne "oprim" şi să-L ascultăm. Şi, ascultând, să înţelegem. Este ceea ce nu au făcut mulţi de dinainte de Hristos, de aceea Dumnezeu a trebuit să ne vorbească prin Fiul. Este aceasta o vorbire neîntreruptă e divinităţii. Şi, pentru că nu e ascultată şi înţeleasă aşa cum ar trebui, noi oamenii avem senzaţia de temporalitate a vorbirii Cuvântului. la sfârşitul acestor zile  înseamnă zile fără sfârşit  la sfârşitul acestor zile  înseamnă că Cel prin care Dumnezeu a făcut şi veacurile  aducându-Se pe El nouă, ne-a adus cu El şi siguranţa veacurilor.
 Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 1:1 - În multe rânduri şi'n multe feluri grăindu-le Dumnezeu odinioară părinţilor noştri prin profeţi,
Evrei 1:2 - în zilele acestea din urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate, prin Care şi veacurile le-a făcut.

duminică, 27 noiembrie 2011

ei sunt pietrele cununii împărăteşti

Zaharia 9:9 - Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine le tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.
Zaharia 9:10 - Voi nimici carăle de război din Efraim, şi caii din Ierusalim, şi arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea, şi va stăpâni de la o mare la cealaltă, şi de la râu până la marginea pămâtului.
Zaharia 9:16 - Domnul, Dumnezeul lor, îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său; căci ei sunt pietrele cununii împărăteşti, care vor străluci în ţara Sa!
Zaharia 9:17 - O! cât  sunt de înfloritori! Cât sunt de frumoşi! Grâul va veseli pe tineri, şi mustul pe fete.

                                                             A venit smeritul, neprihănitul şi biruitorul Împărat, a venit călare pe mânzul unei măgăriţe, a venit ca un rob care spală picioarele robilor Săi, ca un rob stăpânitor  de la o mare la cealaltă, şi de la râu până la marginile pământului  a venit să ne spună, să ne convingă că noi suntem  pietrele cununii împărăteşti  pietre strălucitoare cu misiunea de a ne pune noi în locul spinilor cununii pe care alţii I-au pus-o pe frunte. Deşi ne-a mai spus că El nu a adus pacea, ci dezbinarea, noi trebuie să înţelegem că dezbinarea o aduce numai pentru aceia care, liberi fiind s-o facă, nu vor să iasă din dezbinare. Pe ceilalţi Domnul, Dumnezeul lor îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său  acea turmă ale cărei cară de război vor fi nimicite  acea turmă căreia, şi pentru care Odrasla ... va vesti ... pacea  Odrasla va rămâne rob stăpânitor, rob-pentru că îi va servi pe toţi, spălându-le chiar şi picioarele, şi stăpânitor-pentru că el a devenit viaţa lor, adică trupul Lui e pâinea lor şi sângele Lui e vinul lor, deci El e înflorirea lor şi ei pot fi numai prin El înfloritori. Deşi în viitor, venirea Lui a avut loc deja, venirea Lui devenind un prezent continuu. A fost, este, va fi....Dumnezeu....Eu sunt Cel ce sunt....nu are timp al existenţei, El avănd viaţa în Sine, ceea ce înseamnă viaţă fără început ori sfârşit. Iar noi, oamenii care dorim să fim pietre ale cununii împărăteşti, trebuie să învăţăm să ştim simţi permanenţa divină, prin simţirea de fiecare clipă a venirii lui Dumnezeu în existenţa noastră. Nu L-am simţit la naştere, dar simţindu-L acum trebuie să ştim că a fost şi atunci. Nu L-am simţit încă la moarte, dar simţindu-L acum trebuie să ştim că va fi şi atunci. Intrăm în înflorirea divină numai făcându-ne din ea un prezent continuu. Prin mântuire Dumnezeu ne dă siguranţa că pâinea trupului Lui şi vinul sângelui Lui nu se vor termina niciodată pentru cei mântuiţi, căci tocmai acelea sunt Mântuirea.
  Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Zaharia 9:9 - Bucură-te foarte, tu, fiica Sionului, rosteşte'te'n strigare, tu, fiica Ierusalimului; iată! Împăratul tău vine la tine drept şi El Însuţi Mântuitor, blând şi călare pe asin pe mânz tânăr.
Zaharia 9:10 - Şi El va nimici carele din Efraim şi caii din Ierusalim; şi arcul de război fi-va nimicit; şi belşug va fi şi pace din partea neamurilor; peste ape va stăpâni pân'la mare şi peste râuri pân'la marginile pământului.
Zaharia 9:16 - Şi Domnul, Dumnezeul lor, în ziua aceea îi va mântui - da! pe poporul Său ca pe o turmă - căci pietre sfinte se vor da de-a dura pe acest pământ al Său.
Zaharia 9:17 - Că orice este bun e-al Lui, şi tot ce e frumos e de la El: grâu pentru tineri şi vin înmiresmat pentru fecioare.

Beethoven "Für Elise" Valentina Lisitsa Seoul Philharmonic

joi, 24 noiembrie 2011

şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi

Zaharia 6:12 - Şi să-i spui: "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: *Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, se va odrăsli din locul lui, şi va zidi Templul Domnului.
Zaharia 6:13 - Da! El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi.*"

                                         Un Om cu nume de Dumnezeu, un Om care venit din dumnezeire, deşi nicidată plecat din ea, a trebuit să fie om pentru a ne uşura nouă îndumnezeirea, deşi om niciodată nu a fost, căci El nu a avut păcat, Dumnezeu deci coborât Om între oameni, coborât aici pentru a putea fi înălţat după ce, mort fiind, a înviat. Şi S-a înălţat. S-a înălţat Omul Cristos pentru a putea fi înălţată întreaga omenire doritoare de înălţare. Un astfel de Om, care nu a fost niciodată om, căci nu există om fără păcat, Odrasla Atotţiitorului, odrăslit printre noi pentru a ne învăţa ce este odrăslirea, un astfel de Om, rămas întotdeauna Dumnezeu, a zidit un Templu al Domnului în trei zile, Templu pe care l-a plasat apoi în sufletul fiecărui trăitor aici, pentru că a vrut să introducă în sufletul fiecăruia dintre noi altarul lui Dumnezeu, spre a uşura fiecăruia trăirile bucuriei închinării la Dumnezeu. A purtat  podoabă împărătească   Omul-Dumnezeu, şi chiar dacă podoaba Lui a avut forma unei cununi cu spini, pentru că fruntea Lui trebuia împunsă spre a sângera, tot podoabă împărătească  a rămas, sângele Lui sfinţind spinii podoabei. Omul-Dumnezeu, fără să fi fost niciodată păcătos, are puterea de a ne mântui de păcate, aşa cum o face Atotţiitorul, căci o desăvârşită unire va domni între ei amîndoi.  "Va domni" trebuie înţeles "a domnit din vecie, va domni în vecie" vecia fiind măsura vieţuirii şi domnirii Lor. Iar o desăvârşită unire  trebuie înţeles o unire în toate cele în mod desăvârşit. Omul cu numele Odrasla sau Emanuel sau Soarele (Luca 1:78)  sau Mielul sau Păstorul sau Adevărata viţă  este Dumnezeu din vecie în vecie, desăvârşit unit cu Tatăl prin puterea Duhului Sfânt, care umple cu Iubire această unire.
  Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Zaharia 6:12 - Şi-i vei zice: "Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: *Iată Bărbatul al cărui nume este Odraslă; şi de sub El va odrăsli şi va zidi Casa Domnului.
Zaharia 6:13 - Şi Acesta va primi putere şi va şedea şi va împărăţi pe tronul Său; şi preot va fi de-a dreapta Lui şi sfat de pace va fi între ei amândoi.*"

miercuri, 23 noiembrie 2011

"Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu"

Zaharia 4:6 - Atunci el a luat din nou cuvântul, şi mi-a zis: "Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: *Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu!* - zice Domnul oştirilor."
Zaharia 4:7 - Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: "Îndurare! îndurare cu ea!"

                                      Puterea omului, putere de zidire şi putere în Spirit, nu e putere, nici tărie dacă nu vine prin Spiritul Domnului oştirilor, Spirit căruia munţii nu-I pot sta împotrivă, dacă o fac se prăbuşesc, prefăcându-se  într-un loc şes   Spirit căruia nicio împotrivire nu-I poate sta împotrivă, dacă încercă să o facă devine neputincioasă, prin lipsă de Spirit. Doboară munţi Duhul lui Dumnezeu, atunci când munţii trebuiesc doborâţi, sau înalţă munţi Duhul lui Dumnezeu, atunci când munţii trebuiesc înălţaţi, neexistând puteri care să I se poată opune. Uneori, şi nu de puţine ori, Duhul lui Dumnezeu lucrează prin oameni, oameni care devin puternici pentru că devin purtători de sporit Spirit divin. Fiecare dintre noi suntem purtători de Duh divin, Duh chiar de Creator pus în sufletul nostru...  ...şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. (Gen. 2:7)  Duh pe care suntem liberi apoi să ni-l sporim sau să ni-l micim, funcţie de propiile simţiri. Iar prin sporire putem să facem din Spirit un munte, pe munte să aşezăm o cetate, în cetate să zidim un templu, toate dedicate lui Dumnezeu. Acest templu zidit în cetatea de pe muntele credinţei noastre, are pusă  piatra cea mai însemnată în vârful lui, şi strigătele de  Îndurare! îndurare cu ea!   nu vor mai fi zadarnice, pentru că are un aşa Spirit îmbogăţit. Deci iată! prin îmbogăţire cu cele ce sunt de la Dumnezeu, deci prin puterea şi tăria Duhului Sfânt, Duhul nostru devine şi munte, şi cetate, şi templu, şi loc preasfânt în templu, loc care Îl are pe Domnul de neclintit acolo. Adică, putem deveni toţi prin credinţă  Zorobabel, constructori deci ai propriilor temple, aşa încât să-i spunem muntelui necredinţei, care e cât un munte şi ea, cine eşti tu, munte mare, înaintea mea?  Te vei preface într-un loc şes!  Aşa ne înălţăm muntele credinţei, şi ni-l întărim apoi, ajutaţi mult de Domnul, prin puterea şi tăria Lui, spornic turnate în puterea şi tăria noastră. Dacă ne ajutăm noi mult, Dumnezeu ne ajută şi mai mult!
 

marți, 22 noiembrie 2011

Duhul Meu este în mijlocul vostru

Hagai 2:5 - "Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi când aţi ieşit din Egipt şi Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi!"
Hagai 2:6 - Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "Încă puţină vreme, şi voi clătina încă o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul;
Hagai 2:7 - voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umple de slavă Casa aceasta" zice Domnul oştirilor.
Hagai 2:8 - "Al Meu este argintul, şi al Meu este aurul!" zice Domnul oştirilor.

                                                                   Sunt ale lui Dumnezeu argintul şi aurul, dar, ele şi altele, toate câte sunt, nu au nicio importanţă pentru El. Pentru Dumnezeu nu este important faptul că argintul şi aurul există, El le-a creat să existe, pentru El este important efectul pe care existenţa argintului şi a aurului şi a tuturor bogăţiilor create îl are asupra sufletelor omului. Dumnezeu a creat bogăţia, şi frumuseţea, şi strălucirea pentru ca omul să se bucure, şi nu pentru ca omul să le acapareze şi să le acumuleze şi să uite apoi de Creator. Nimic din ce există nu este a omului, deci ce poate el acumula? Şi totuşi!...acumularea a devenit principala preocupare a omului; ceea ce nu este chiar un lucru rău, dacă omul ar şti cum să-l facă bine. A acumulat bogăţii Avraam, a acumulat bogăţii şi Isaac, şi Iacov, iar Yahve se mai numeşte şi Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. A fost bogat şi tânărul despre care Scriptura ne spune că a fost iubit de Isus  Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit...  (Marcu 10:21)  dar pe care Domnul l-a sfătuit să vândă tot, ceea ce poate însemna că nimic nu-i aparţinea cu adevărat. Ne putem bucura de bogăţie atunci când ne dăm seama că ea nu este a noastră, că singura bogăţie pe care trebuie să o acumulăm cu mare iubire este bogăţia spirtuală, bogăţie care nici nu mai aparţine lumii acesteia. Îi spune Isus bogatului tânăr  vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! (Marcu 10:21)   Comorile tuturor neamurilor vor veni poate însemna deci o venire a tuturor oamenilor care prin credinţa lor, s-au făcut parte a unei comori care, lângă Slava lui Dumnezeu, va umple de slavă Casa Domnului. Duhul nostru îmbogăţit cu comoara iubirii este receptacolul Duhului Sfânt   Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi!   De argintul şi aurul pe nedrept acumulate avem a ne teme, şi nu de sărăcie, atunci când ea este îmbogăţită de Duhul Sfânt. Cine rămâne ferm în acest adevăr, intră, printr-o îmbogăţire pe care nimeni nu i-o mai poate fura, în Casa lui Dumnezeu.  "Nu te teme!" devine pentru el o liniştire scumpă cât o comoară.
  Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Agheu 2:5 - "şi Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru: îmbărbătaţi-vă!"
Agheu 2:6 - Că aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: "Eu încă o dată voi clătina cerul şi pământul şi marea şi uscatul;
Agheu 2:7 - şi voi clătina toate neamurile; şi va veni tot ceea ce au neamurile mai scump, iar Eu voi umple Casa aceasta cu slavă" zice Domnul Atotţiitorul.
Agheu 2:8 - "Al Meu este argintul şi al Meu este aurul!" zice Domnul Atotţiitorul.

Beethoven - Piano Concerto 5, Op.73 "Emperor" (Color Analysis)

luni, 21 noiembrie 2011

Domnul a pregătit jertfa

Ţefania 1:6 - "pe cei ce s-au abătut de la Domnul, şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El."
Ţefania 1:7 - "Tăcere! înaintea Domnului Dumnezeu. Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii."
Ţefania 2:3 - "Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului."

                                                      ziua Domnului [...] ziua mâniei Domnului   aceeaşi zi? O singură zi? Zi a sfinţirii, zi a mâniei? a mâniei Domnului, care este Dumnezeu bun, drept, înţelept şi, peste toate, iubitor? Se mânie Dumnezeu cum credem noi că se mânie El? sau cum ne mâniem noi, oamenii? Cum ne mâniem noi, oamenii, fiecare în parte, este bine? "Iubiţi-vă unii pe alţii!" ne îndeamnă Creatorul, fără să specifice că dacă unul ne urăşte noi să nu-l iubim, ceea ce însemnă că trebuie să-i iubim chiar şi pe aceia care ne urăsc, şi chiar dacă ei, căţărându-se pe iubirea nostră, îşi măresc ura. "Iubiţi-vă unii pe alţii!" înseamnă iubire fără condiţionări. De ce să ne condiţionăm noi unii altora iubirile, când Dumnezeu nu o face? Când ne spune Dumnezeu că este mânios pe cei care  s-au abătut de la Domnul şi ... nu  caută pe Domnul   noi nu trebuie să înţelegem că îi urăşte, sentimentul de ură nici nu există pentru Dumnezeu, ci trebuie să înţelegem că îi iubeşte mai puţin, şi îi iubeşte mai puţin nu pentru că aşa ar vrea El, ci pentru că le respectă acelora alegerea. Ne alegem noi modul în care ne iubeşte Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu este deci mai puţina Lui iubire, dar totuşi tot iubire. Iar mai puţina iubire înseamnă că, lăsându-ne liberi pe calea pe care ne-am ales-o, pe cei care nu au ales calea care duce la Dumnezeu, Dumnezeu nu îi întoarce din drum dacă nu vor ei să se întoarcă, dar nu îi mai ajută în îndepărtarea lor. Pe cei care şi-au ales calea care duce la Dumnezeu, sau pe cei care au ales să se întoarcă de pe căile lor rele, Dumnezeu îi ajută, şi o face din plin şi cu plinătate de iubire, aşa că ei vor deveni oaspeţii sfinţiţi ai Domnului în ziua Domnului. Zi care va fi aceeaşi, şi totuşi aşa de diferită pentru aceia care, mergând pe calea nesmereniei, nu mai au cum fi smeriţi. Dreptatea şi smerenia pe care ne îndeamnă Domnul să le practicăm, nu trebuie să fie dreptate şi smerenie cu condiţionări. Nimeni nu trebuie să spună: "Sunt drept şi smerit numai dacă...." pentru că făcând asta, fără să-şi dea seama poate, vor începe să parcurgă o cale greşită. Cum ne iubeşte Dumnezeu pe noi aşa trebuie să-i iubim noi pe alţii, adică lăsându-i liberi şi pe ei în iubirea lor.
  Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Sofonie 1:6 - şi pe cei ce se abat de la Domnul, şi pe cei ce nu-L caută pe Domnul, şi pe cei ce nu se ţin de Domnul.
Sofonie 1:7 - Temeţi-vă de faţa Domnului Dumnezeu, că aproape este ziua Domnului, că Domnul Şi-a pregătit jertfa şi i-a sfinţit pe cei ce i-a chemat.
Sofonie 2:2 - Mai înainte de a fi voi ca o floare ce se trece odată cu ziua, mai înainte de a veni peste voi mânia Domnului, mai înainte de a veni peste voi ziua mâniei Domnului
Sofonie 2:3 - căutaţi-L pe Domnul, voi, umiliţii pământului, faceţi judecată căutând dreptatea ... ca să aveţi un ascunziş în ziua mâniei Domnului.

duminică, 20 noiembrie 2011

tot felul de bogăţii

Naum 2:9 - Jefuiţi argintul! Jefuiţi aurul! Acolo sunt comori nesfârşite, tot felul de bogăţii, de lucruri scumpe.

                                                Adevăratele comori nesfârşite sunt comorile sufleteşti. Poţi pierde totul, nepierzând nimic dacă nu-ţi pierzi sufletul. Poţi câştiga totul, necâştigând nimic dacă îţi pierzi sufletul. Comorile noastre spirituale, aceste comori ale sufletului, nu ni le poate nimeni jefui, nici măcar prin omorâre. Cu ele, cu aceste de nejefuit comori sufleteşti , vom merge în faţa lui Dumnezeu, a Acelui Dumnezeu care în tot răstimpul vieţii acesteia ne ajută mult să devenim mereu mai bogaţi în suflet. Adevăratele bogăţii, adevăratele noastre lucruri scumpe sunt simţirile şi gândurile noastre, care toate trebuie să se reverse într-un scump sentiment de iubire, iubire de Dumnezeu şi iubire de aproapele nostru. Iubirea!  comoară pe care nimeni nu ne-o poate jefui, căci, de Dumnezeu dată, dar de noi îmbogăţită sau sărăcită, comoara aceasta devine chiar sufletul nostru, acel suflet despre care Domnul ne spune că dacă ni-l pierdem, am pierdut totul, adică ne pierdem chiar pe noi. Şi dacă, încă de aici pierduţi, aşa ne vom prezenta în faţa lui Dumnezeu, nici măcare El atunci nu ne va mai putea recâştiga nouă înşine, şi deci Lui, pentru că momentele nepierderii, sau, în caz de pierdere, regăsirii noastre, aici trebuie să le trăim, şi acum, acum însemnând fiecare moment al vieţii acesteia. Învăţând să ne preţuim comoara sufletească, învăţăm să ne preţium pe noi înşine, învăţând să ne preţuim pe noi, învăţăm să-L preţuim pe Dumnezeu, preţuindu-L pe Dumnezeu ştim cât de preţioasă este comoara care suntem fiecare. Preţioasă şi de nejefuit!

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Domnul, care este în Templul Lui cel sfânt!

Mica 1:2 - Ascultaţi voi, popoare toate! Ia aminte, pământule, şi ce este pe el! Domnul Dumnezeu să fie martor împotriva voastră, Domnul care este în Templul Lui cel sfânt!

                                                                                       Domnul care este în Templul Lui cel sfânt
este, atunci când este martor, un martor sfânt. Nu Templul Îl sfinţeşte pe Dumnezeu, ci Dumnezeu sfinţeşte Templul, de aceea mărturia lui e sfântă. Sfântă, adică plină de dreptate şi iubire. Această mărturie a lui Dumnezeu poate fi pentru un om, sau împotriva lui, dar mărturia împotrivă rămâne şi ea plină de iubire, după ce s-a dovedit a fi dreaptă, pentru că aşa este orice sentiment al lui Dumnezeu pentru oricare om neîntâmplător venit în viaţă: plin de iubire şi dreptate. Totuşi mărturia împotrivă rămâne o mărturie împotrivă, ceea ce înseamnă şi că este o mărturie nesfinţitoare, deşi ea este al unui martor Sfânt. Fiind o mărturie "împotrivă"  ea va avea efect nesfinţitor, împotriva sfinţirii deci. De aceea pământul  şi ce este pe el  ar trebui să ia aminte din vreme la ce fel de martor le va fi Domnul. Iar de pe pământ aminte pot lua numai oamenii, lor, nouă ne sunt adresate aceste îndemnuri, aceste atenţionări. Dincolo de aceasta însă rămâne adevărul că pentru întreg pământul, şi ce este pe el, Dumnezeu este martorul Sfânt.

vineri, 18 noiembrie 2011

"Bine faci tu să te mânii?"

Iona 4:4 - Domnul a răspuns: "Bine faci tu să te mânii?"

                                                              Am face bine toţi dacă, înainte de a face ceva, ne-am întreba ce gândeşte Dumnezeu despre ceea ce vrem să facem. Este foarte greu pentru om să ajungă să ştie cum gândeşte Dumnezeu, ce gândeşte El. Dar aceia,  puţini, care, după mari eforturi, ajung să ştie măcar puţin despre cum, şi ce gândeşte Dumnezeu, aceia devin foarte atenţi la tot ceea ce fac, oprindu-se atunci când ştiu că Dumnezeu va gândi rău despre ceea ce tocmai au în gând să facă. Mânia omului, atunci când nu  are justificare, se poate transforma foarte uşor în ură, deci îl poate îndepărta pe om de Dumnezeu. Dar, uneori, mânia poate fi justificată, şi anume, ne putem mânia împotriva unor oameni care se mânie nejustificat, şi mai ales, împotriva unora care se mânie pe Dumnezeu, dar trebuie să fie plină de înţelegere mânia noastră, şi de milă, ştiind cât de milostiv este Dumnezeu. Aceia pe care îi întreabă Domnul   Bine faci tu că te mânii?  trebuie să ştie că mânia omului este bună atunci când aduce zâmbet pe buzele lui Dumnezeu.

Beethoven - Piano Concerto 5 Mov. 3 Rondo, Allegro Ma Non Troppo - Baren...

joi, 17 noiembrie 2011

"Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu..."

Amos 7:8 - Domnul mi-a zis: "Ce vezi Amos?" Eu am răspuns: "O cumpănă." Şi Domnul a zis: "Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu Israel, şi nu-l voi mai ierta;"

                                                                                                     Dumnezeu i-a dat sarcină lui Amos să transmită mesaje poporului Israel, Amos nefiind la început prooroc, ci un agricultor oarecare din Tecoa. Mesajul lui Dumnezeu prin Amos, nedevenit întâmplător prooroc, a fost un mesaj de atenţionare a poporului Israel asupra greşelilor, multe şi mari, pe care le făcea, atât de mari şi atât de multe încât, pentru un credincios cunoscător, ele au devenit de nemaiiertat. Aşa trebuie să înţelegem mesajul lui Dumnezeu  şi nu-l voi mai ierta   căci cu toţii ştim că cel puţin pe o rămăşiţă a poporului Domnul a iertat-o mereu şi mereu, Domnul fiind un Dumnezeu iertător şi nu acuzator, cumpăna văzută de Amos şi pusă în mijlocul poporului Israel ne spune că este aşa, pentru că o cumpănă are două talere, şi cu ea se măsoară. Adică Dumnezeu a pus pe un taler iertarea şi pe celălalt acuzarea, iar pentru un credincios cunoscător, aşa cum a fost Amos, este evident că iertarea e mai multă decât acuzarea. Tot ce s-a întâmplat de la Amos şi până la noi o dovedeşte.

miercuri, 16 noiembrie 2011

poate cineva să are marea cu boii?

Amos 6:12 - Pot caii să alerge pe o stâncă? Sau poate cineva să are marea cu boii, de aţi prefăcut judecata în otravă, şi roada dreptăţii în pelin?

                                             A preface  judecata în otravă şi roada dreptăţii în pelin  ce altceva înseamnă decât a nu-L iubi pe Dumnezeu? A nu-L iubi pe Dumnezeu ce altceva înseamnă decât a crede că poţi face  caii să alerge pe o stâncă  sau că poţi ara  marea cu boii?  Şi cal, şi stâncă, şi mare, şi val, şi bou sunt creaţii ale lui Dumnezeu, creaţii care îşi împlinesc scopul lor. Şi noi, oamenii, suntem creaţii ale lui Dumnezeu, dar nu ne împlinim scopul nostru, care este acela de a rămâne în iubirea lui Dumnezeu, căci acolo, în acea iubire, am fost noi creaţi. A rămâne în iubirea lui Dumnezeu înseamnă a fi iubitor de Dumnezeu şi a trăi iubirea pe care ştii că o are Dumnezeu pentru tine, însemnă deci a ne lăsa judecata aşa cum ne-a fost ea dată de Creator, şi a face din ea o roadă dulce, aşa cum este ea de Creator rodită. E simplu! şi totuşi e aşa de complicat!  e complicat pentru că, moderni cum am ajuns să fim, noi nu mai putem crede că cineva, homo notorius, nu poate, dacă vrea el, care are atâţia bani, deci atâta putere, nu poate el deci ara marea cu boii. Iată! nici nu mai trebuie acum să credem că nu o putem face noi, dacă am ajuns să credem că o pot face alţii. Am uitat de Dumnezeu, şi noi şi alţii! El însă nu a uitat, nu uită de noi, pentru că El niciodată nu va preface  judecata în otravă, şi roada dreptăţii în pelin.
    Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Amos 6:12 - Aleargă oare caii'n stâncărie? se ţin să nu necheze între iepe? Că'n calea voastră judecata nu-i judecată, ci mânie, iar roadele dreptăţii le-aţi prefăcut în fruct amar.

Beethoven - Piano Concerto 5 Mov. 1 Allegro (2/2) - Barenboim

marți, 15 noiembrie 2011

nu-Mi schimb hotărârea

Amos 1:11 - Aşa vorbeşte Domnul: " Pentru trei nelegiuiri ale Edomului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că a urmărit pe fraţii săi cu sabia, înăbuşindu-şi mila, a dat drumul mâniei, şi îşi ţinea într'una urgia."

                                      trei nelegiuiri [...] ba patru   pentru Domnul e acelaşi lucru. El ştia că aceste nelegiuiri vor exista, şi încă în număr mare, de aceea a ştiut să ia dinainte nişte hotărâri pe care nu şi le-a schimbat când a venit chiar momentul luării lor. Ar trebui să ne schimbăm noi pentru a-Şi schimba Domnul hotărârile, ar trebui să nu mai facem nelegiuiri. Dar Dumnezeu ştie mai bine decât noi că acest lucru e imposibil, pentru că libertatea pe care ne-a dat-o El conţine şi alte iubiri decât iubirea de Dumnezeu, alte iubiri care ne fac nelegiuitori. Suntem mânioşi iubind altceva în loc să fim miloşi iubindu-L pe Dumnezeu. De aceea urgiile ne sunt mai mari decât liniştile, focul mai mistuitor, luptele mai aprinse. Dar în toate aceste nelegiuiri noi, oamenii, suntem purtătorii unor binecuvântări pe care Dumnezeu, mai mult milos fiind decât mânios, ni le-a dat, şi, trebuie să fim siguri de asta, ni le va da pe mai departe. Sunt numeroase nelegiuirile noastre, dar mai tari decât ele sunt binecuvântările lui Dumnezeu. Nouă nu ne rămâne decât să le trăim cât mai deplin pe acestea din urmă. Trăindu-le aşa, chiar ele ne vor ajuta să ne împuţinăm nelegiuirile.
  Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Amos 1:11 - Aşa grăieşte Domnul: "Pentru cele trei păcate ale Idumeii, şi pentru cele patru, Eu nu îi voi face să îşi revină, de vreme ce cu sabie şi-au alungat ei fratele, şi maică necinstit-au pe pământ, şi au făcut din spaimă temei al mărturiei, şi furia şi-au păstrat-o scânteie pentru ceartă.

Beethoven - Piano Concerto 5 Mov. 1 Allegro (1/2) - Barenboim

luni, 14 noiembrie 2011

sărbătorile Domnului

Osea 9:5 - Ce veţi face în zilele de praznic, la sărbătorile Domnului?

                                 Ce altceva am putea face la sărbătorile Domnului  decât să-L sărbătorim pe Domnul? mai ales că nu Domnul are nevoie de sărbătorile Domnului, de ele avem nevoie noi. Adică a-L sărbători pe Dumnezeu înseamnă a-ţi întări iubirea de Dumnezeu, ştiind bine că te întăreşti pe tine întărindu-ţi iubirea de Dumnezeu, dar şi că îţi poţi întări iubirea de Dumnezeu numai aducându-ţi aminte, deci simţind, cât de mult te iubeşte pe tine Dumnezeu. Aceste sentimente, trăite curat şi adevărat în suflet, sunt sărbătorile Domnului pentru fiecare, adică zilele de praznic  în care jertfa de băutură devine o bucurie, iar pâinea de pe masă nu mai este o pâine de jale. Sunt zilele în care, retrăind, ca pe un fel de amintiri, evenimente despre care putem ştii că au fost plăcute Domnului, ne îmbogăţim curat iubirea de Dumnezeu. Eu chiar cred că numai aceia care simt o iubire bogată de Dumnezeu simt cu adevărat sărbătorile Domnului.

Beethoven Concerto #5 Emperor Part5

duminică, 13 noiembrie 2011

se vor scula

Daniel 12:2 - Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.

                                                                     Îi spunem noi viaţă vieţuirii noastre până la moarte pe acest pământ, dar adevărata viaţă va fi viaţa veşnică, adică viaţa trăită în prezenţa lui Dumnezeu. Se face o delimitare clară aici între  viaţa veşnică  pe de o parte, şi  ocară şi ruşine veşnică  pe de altă parte. Ce au ele comun este veşnicia, în rest se vor deosebi radical, mai radical, cred eu, decât se deosebesc acum binele de rău. Viaţa veşnică   e viaţa trăită în prezenţa Binelui Suprem, Dumnezeu, deci acolo şi atunci starea de bine va căpăta forma supremă,  ocară şi ruşine veşnică  va fi o trăire care nici nu se mai poate numi viaţă, o trăire în absenţa absolută a Binelui Suprem, Dumnezeu, deci acolo şi atunci starea de rău va căpăta forma supremă. În primul caz va fi vorba despre ceea ce noi acum şi aici numim Rai, iar în al doilea caz, Iad. Se spune în verset mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului  adică, potrivit a ceea ce ne învaţă Învăţătorul, ceea ce noi acum numim moarte e un fel de somn, o odihnă până la momentul învierii. Iată cum  ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce  capătă aici explicţia necesară, ceea ce este ţărână-carnea corpului nostru, se va întoarce în ţărână, de unde însă  mulţi  ceea ce însemnă toţi, potrivit Noului Testament,  se vor scula  adică vor ieşi din starea de adormire, aşa cum a ieşit, spre a ne fi învăţătură, Lazăr, numai că Lazăr a mai murit o dată, deci s-a reîntors la odihnă, pe când atunci toţi cei înviaţi nu vor mai muri, vor rămâne vii pentru veşnicie  unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.

vineri, 11 noiembrie 2011

sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă

Daniel 11:14 - În vremea aceea, se vor ridica mulţi împotriva împăratului de la miazăzi, şi o ceată de derbedei din poporul tău se va răscula, ca să împlinească vedenia; dar vor cădea.
Daniel 11:35 - Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.

                                                                    se vor ridica mulţi [...] ca să împlinească vedenia    iar împlinirea vedeniei va fi desăvârşirea a ceea ce trebuie împlinit. Ceea ce trebuie împlinit a fost hotărât de Dumnezeu mai înainte de trimiterea vedeniei, deci trimiterea vedeniei este chiar ea o împlinire a ceea ce trebuie să se întâmple. După cum o împlinire va fi şi acea că unii dintre cei ridicaţi, dintre cei înţelepţi, vor cădea, dar ei nu vor cădea pentru a rămâne căzuţi, vor cădea pentru ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi  ceea ce înseamnă că numai înţelepţii curăţiţi vor înţelege că  sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă  iar această înţelegere îi va curăţi şi mai mult, această înţelegere care înseamnă să nu facem tot felul de calcule şi de aprecieri referitoare la sfârşit. Datele şi referinţele pe care Daniel ni le transmite, date şi referinţe venite prin vedenii divine, sunt doar pentru a ne întări convingerea că sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă     Într'adevăr, Domnul, prin îngerul Gavril, spune   Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse până la vremea sfârşitului.    Îndemnul Du-te Daniele  este adresat oricăruia dintre noi. Iar cei care, căutând să descifreze cuvintele, cred că reuşesc, afirmând apoi că ei ştiu cât de aproape este sfârşitul, sunt dintre aceia care nu ascultă îndemnul lui Dumnezeu  Daniel 12:10 - Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi niciunul dintre cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.    ...vor înţelege că nu este menirea lor să încerce să înţeleagă care este calculul venirii sfârşitului, ei vor înţelege îndemnul lui Dumnezeu   Iar tu du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor. (Daniel 12:13)

joi, 10 noiembrie 2011

"tâlcuieşte-i vedenia aceasta!"

Daniel 8:15 - Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta, şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfăţişarea unui om.
Daniel 8:16 - Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: "Gavrile, tâlcuieşte-i vedenia aceasta!"


                              Vedenie în vedenie, pentru explicarea vedeniei, vedenie văzută şi vedenie auzită, şi apoi vedenie explicată. avea înfăţişarea unui om  îngerul Gavril, şi avea glas de om,  glas de om în mijlocul râului Ulai  adică glasul unui om curăţit într-un râu cu ape curate, căci el curgea pe teritoriul Edenului. Îngerul lui Dumnezeu Gavril, devenit cumva om botezat înainte de botezul din Iordan, dar cu un altfel de botez, sau, mai bine-zis cu un botez fără coborâre de Duh Sfânt, şi fără glas dumnezeiesc, dar cu glas, deci totuşi un fel de botez, pentru că omul acela, îngerul deci, stătea în mijlocul râului.  Omul Gavril se curăţea prin îngerul Gavril, căci el urma să facă o tâlcuire, adică urma să dea o explicaţie nebănuită de murdărire, unei vedenii care în mod evident era dumnezeiască. A fost acelaşi înger care va zice  Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu.  Iată deci, curăţenie de la Dumnezeu adusă înaintea noastră, a oamenilor. Gavrile, tâlcuieşte-i vedenia aceasta  poate însemna deci: "Gavrile, care stai înaintea lui Dumnezeu, tâlcuieşte-i curat vedenia aceasta, adică, făcându-l să creadă în vedenie şi în împlinirea ei, curăţeşte-i lui sufletul, întrejeşte-i aşa botezul..." 

miercuri, 9 noiembrie 2011

pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta, va fi viaţă

Ezechiel 47:9 - Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul, şi vor fi o mulţime de peşti; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta apele se vor face sănătoase şi pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta, va fi viaţă.
Ezechiel 47:10 - Pescarii vor sta pe malurile lui, de la En-Ghedi până la En-Eglaim, şi vor întinde mrejele; vor fi peşti  de felurite soiuri, ca peştii mării celei mari, şi vor fi foarte mulţi.

                                                               Citind aceste versete ne putem explica faptul că ucenicii lui Cristos au putut pescui, dintr-un loc în care până atunci nu era peşte, atâta peşte încât li s-au rupt năvoadele, şi au început să se scufunde corăbiile  (Luca 5:7)  Acolo, atunci, Dumnezeu a făcut să ajungă apa aceea care a făcut apoi apele ... sănătoase şi astfel au fost peşti de felurite soiuri ... şi foarte mulţi.   Sunt ape curăţitoare de ape, dar care, devenite ape ale botezului nostru spiritual, ajung a fi ape curăţitoare de suflete. Poate de aceea  când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, şi I-a zis: "Doamne! pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos. (Luca 5:8)  Căci dacă ne-am putea vedea mizeria spălată de apele curăţitoare, ne-am înspăimânta toţi  fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei care erau cu el.  (Luca 5:9)  asta se poate referi şi la acest aspect, aşa cum se referă la spaima din pricina pescuirii pe care o făcuseră.  Spaima l-a făcut pe Petru să greşească, adică să-L alunge pe Cristos de lângă el atunci când şi-a dat seama, văzând apele spălării, cât de păcătos este. pleacă de la mine îi spune Petru lui Cristos, în loc să-I spună "vino! căci vreau să rămân curat." Noroc cu Cristos  Nu te teme, de acum încolo vei fi pescar de oameni. (Luca 5:10)  îi spune El, ceea ce înseamnă şi pescar de oameni care vor să se curăţească cu apele curate şi sănătoase ale lui Dumnezeu.   
  Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania
Iezechiel 47:9 - Şi va fi că fiece vietate şi fiece târâtoare peste care va curge râul va trăi; şi va fi acolo mulţime mare de peşte; căci apa aceasta va curge pe acolo şi va însănătoşi şi va face totul să fie viu; vie va fi orice fiinţă peste care râul acesta va veni.
Iezechiel 47:10 - Şi pescari vor sta acolo, de la En-Gaddi până la En-Eglaim; loc va fi pentru zbicirea năvoadelor, anume va fi; iar peştele lui, ca peştele din Marea cea Mare, mulţime multă foarte.

marți, 8 noiembrie 2011

vedenii dumnezeieşti

Ezechiel 40:2 - M-a dus acolo, în nişte vedenii dumnezeieşti, şi m-a aşezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită.

                                              vedenii dumnezeieşti...oare cum le putem deosebi de altfel de vedenii, vedenii omeneşti sau vedenii diabolice? Iată ce cred eu: în primul rând, vedeniile dumnezeieşti sunt foarte rare; apoi, vedeniile dumnezeieşti aparţin numai oamenilor lui Dumnezeu. Dar mai ales le putem deosebi prin aceea că dacă noi credem cu tărie în ele, vedeniile dumnezeieşti există nu numai pentru acela care le are, dar şi pentru noi, cei cărora le sunt povestite;  şi anume, ele există nu numai ca vedenii povestite de către văzători, dar şi ca vedenii crezute de ascultători. Pentru cel care citeşte acest verset şi crede în vedeniile dumnezeieşti muntele acela foarte înalt  există ca adevărat, îl poate vedea, şi cu credinţa lui îl poate muta oriunde. Şi oriunde l-ar muta, vede cum spre miazăzi de acest munte este ceva ca o cetate zidită. Spune cetate zidită  Ezechiel în acest verset, deci fiind zidită ea există. Şi chiar dacă dispare, după ce a văzut că există, cel care a văzut-o aşa o păstrează în memoria lui. Este şi aceasta o faţetă a credinţei. Sunt mai trainice cetăţile zidite în viziunile dumnezeieşti decât cele zidite de ziditori. Cetatea din vedenia lui Ezechiel există şi astăzi pentru cei care cred în ea, adică pentru cei care cred vedeniile dumnezeieşti. Ceea ce înseamnă că vedeniile dumnezeieşti au formă reală, pe când cele omeneşti, sau cele diabolice sunt doar himere. Credinţa noastră trebuie să ne spună că aşa este, pentru că noi nu credem în nişte himere. În cetatea zidită din viziunea lui Ezechiel există un templu, templu care are dimensiuni măsurate, dovadă a existenţei lui. Cine crede aşa, vede acea cetate cum există. Vede şi înţelege: Ezechiel 41:4 . Pe partea dinainte a templului a măsurat în lungime douăzeci de coţi, şi în lăţime douăzeci de coţi; şi mi-a zis: "Acesta este locul preasfânt!"  Un loc preasfânt sub formă de himeră nu putem accepta să existe. Aşa încât se poate afirma că acel loc preasfând din viziunea dumnezeiască şi-a mutat locul în sufletul celui care crede în viziune, deci a celui care a văzut locul acela. Iată deci acum locul existenţei muntelui, cetăţii şi templului din viziunea dumnezeiască. Zidite într-un suflet omenesc, muntele, cetatea şi templul din viziunile dumnezeieşti, dar mai ales locul acela preasfânt, devin veşnice, la fel ca sufletul unde au ajuns să fie zidite. Căci chiar acel suflet este o zidire 

luni, 7 noiembrie 2011

Eu Însumi Îmi voi paşte oile

Ezechiel 34:4 - "Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n'aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire şi asprime!"
Ezechiel 34:6 - "Turma Mea rătăceşte pe toţi munţii ş pe toate dealurile înalte; oile Mele sunt risipite pe toată faţa ţării, şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le caută."
Ezechiel 34:8 - "Pe viaţa Mea! zice Domnul Dumnezeu, pentru că oile Mele au ajuns de jaf, şi sunt prada tuturor fiarelor câmpului, din lipsă de păstor, pentru că păstorii mei n-au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele" -
Ezechiel 34:15 - "Eu Însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă!" zice Domnul Dumnezeu.
Ezechiel 34:16 - "Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită, şi voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade."
Ezechiel 34:31 - "Voi sunteţi oile Mele, oile păşunei Mele, şi Eu sunt Dumnezeul vostru!" zice Domnul Dumnezeu.

                                               Uneori, unii dintre noi spun că Dumnezeu e prea autoritar, chiar crud câteodată. Cum altfel-spun ei-ar putea fi caracterizat un Dumnezeu care comandă  nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cei bolnavi, nu aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută...   Ei însă cred că cei slabi sunt slabi pentru că i-a făcut Dumnezeu slabi, la fel şi pentru cei bolnavi, rătăciţi ori pierduţi, iar acum tot Dumnezeu comandă să îi lăsăm aşa. Numai că toţi cei slabi, rătăciţi, pierduţi ori oricum altcumva, sunt aşa pentru că vor ei să fie aşa, aşa înţeleg să-şi asume libertatea. Comanda lui Dumnezeu  nu întăriţi pe cele slabe     ar trebui înţeleasă: "lăsaţi-i să rămână slabi pe cei care vor să rămână slabi" Dacă ei însă nu vor să rămână aşa, primul care îi va ajuta va fi Dumnezeu. Apoi vor putea intra şi ei în turma lui Dumnezeu, şi chiar dacă la început nu vor înţelege de ce trebuie să aibă un păstor turma aceea, un păstor de care ei va trebui de acum să asculte, Dumnezeu va vaea grijă să îi facă să înţeleagă şi asta, făcându-i sî înţeleagă că de fapt, primul lor bun păstor, primul nostru bun păstor după Bunul Păstor este, trebuie să fie chiar gândul nostru bun, gând pe care ni-l întăreşte Dumnezeu, aşa-încât, cu gânduri bune alături de Bunul Păstor, să devenim turma pe care Însuşi Dumnezeu o paşte. Aşa trebuie să ne osârdim să fim pentru a simţi că Dumnezeu ni se adresează şi nouă atunci când spune  Eu Însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită şi voi întări pe cea slabă.  Iar a simţi că Dumnezeu ni se adresează şi nouă atunci, înseamnă a ne simţi plini de valgă pentru Acel Dumnezeu pregătit să ne spună  Voi sunteţi oile Mele, oile păşunii Mele, şi Eu sunt Dumnezeul vostru.   

Beethoven Concerto #5 Emperor Part 4

miercuri, 2 noiembrie 2011

"Eu, Domnul am vorbit!"

Ezechiel 24:14 - "Eu, Domnul am vorbit! Lucrul acesta se va întâmpla, şi Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi! Vei fi judecată după puterea ta şi după faptele tale" zice Domnul, Dumnezeu.

                                                     Dumnezeu ne vorbeşte cu fiecare munte, cu fiecare câmpie, cu fiecare floare, cu fiecare spin, cu fiecare senin, cu fiecare furtună. Şi ce vorbeşte, Dumnezeu împlineşte, El nu renunţă, nu vrea să renunţe, El nu are milă, deşi e aşa de milostiv. Nu are milă pentru gândul care I-ar putea veni de a nu-şi împlini promisiunile, şi nu are milă pentru gândurile oamenilor care pot gândi, necunoscându-L bine pe El, că El ar putea să nu-şi împlinească vreun cuvânt. Cuvântul Lui s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi adevăr.     Dar sunt oameni care, privind spre gloria lui Dumnezeu, uită ce ea este a lui Dumnezeu, şi-i atribuie caracteristici omeneşti. Sunt mulţi oameni care au devenit glorioşi, deşi de foarte multe ori nu şi-au îndeplinit promisiunile. Cu Dumnezeu nu se întâmplă aşa. Dumnezeu pe toate le face astfel încât niciodată nu va fi necesar să Se căiască. Dumnezeu judecă înainte de a face, deci face numai ce trebuie făcut. Şi într-o zi ne va judeca şi pe noi, pe fiecare, întrebându-ne dacă noi am judecat înainte de a face orice, şi dacă am judecat, cum am judecat. El ne va judeca puterea şi faptele  şi anume, cât de puternici am fost în  a face faptele plăcute Lui, cât de puternici am fost în a rămâne în asemănarea cu El. Adică cu cât facem mai multe fapte de care nu trebuie să ne căim, cu atât Îi semănăm Lui mai mult, deci cu atât mai mult ştim că El Îşi împlineşte promisiunile. 

marți, 1 noiembrie 2011

venirea Aceluia care are drept

Ezechiel 21:27 - "Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea, şi în mâna Căruia o voi încredinţa."

                                                        A dat jos cununa împărătească de pe capul omului greşitor Dumnezeu, a dat-o jos punând-o pe capul  Aceluia care are drept la ea  Dar pe drumul dinspre capul omului, împărat ori rob, până pe capul lui Cristos, cununa s-a transformat într-o cunună de spini. Am transformat-o noi oamenii, şi mulţi dintre noi continuă să o facă. N-a fost să-i fie deajuns lui Isus durerile biciuirii, a trebuit ca înainte de durerile crucii, să i se întregească nemeritatul calvar cu durerea înţepării frunţii Lui de spinii cununii. Durerii sângelui asudării i s-a adăugat durerea sângelui de pe fruntea înţepată. Dar El, Om obişnuit cu durerea, El, Dumnezeu al durerilor noastre, pe toate le-a suportat, pentru că ştia, ştie că numai suportându-le le poate transfera dinspre nevrednicia noastră spre sfinţenia Lui. L-a durut pe Isus, şi încă îl mai doare nimicnicia omului, care nimicnicie a transformat cununa Împărătească într-o cunună de spini. Îl doare! dar ştie să suporte durerea, făcându-ne astfel pe noi, nimicnicii, merituoşi ai unei atât de nemeritate mântuiri. Iar când va ajunge să stea doar în prezenţa unor oameni mântuiţi, cununa Lui de spini va redeveni cunună Împărătească. 

Beethoven Concerto #5 Emperor Part 3