sâmbătă, 28 iulie 2012

Dacă zilele lui sunt hotărâte

Iov 14:5 - Dacă zilele lui sunt hotărâte,
                                dacă i-ai numărat lunile,
                                dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va 
                                                                        putea trece,
Iov 14:6 - întoarce-Ți măcar privirile de la el, și dă-i răgaz,
                                 să aibă măcar bucuria pe care o are 
                                                      simbriașul la sfârșitul zilei.

                                                               Încă o dată ni se adeverește că destinul nostru a fost stabilit de Dumnezeu, El ne-a fixat hotarul pe care nu-l putem trece. Ni l-a fixat atât referitor la anumite bariere de credință și comportamentale pe care nu e bine să le depășim, cât și referitor la lungimea vieții noastre, a fiecăruia. Acesta cred eu că e sensul destinului stabilit de Dumnezeu: El ne-a dat niște limite generale, dar și personale, între care ne putem mișca, liberi fiind. Dacă în privința limitelor referitoare la numărul zilelor care ne este dat să-l trăim, nu avem nicio posibilitate de decizie, cei care se sinucid crezând doar ei că este decizia lor, în realitate, zic eu, diferă numai metoda sfârșirii zilelor lor, data fiind hotărâtă ca și în cazul tuturor, în privința limitelor referitoare la credință și comportament, noi, fiecare, suntem cei care luăm deciziile, fiind vorba despre trăirea vieții pe care Dumnezeu ne-a dat-o fiecăruia. Cine ia decizii de a trece dincolo de niște hotare stabilite, și comunicate nouă prin Biblie, se face singur răpunzător pentru ceea ce face. Noi nu ne cunoaștem dinainte destinul, dar asta nu înseamnă că el nu există. Faptul că Dumnezeu ne știe pașii fiecăruia cu mult înainte ca noi să-i împlinim e o dovadă că trăim împlinind un destin.
     Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Iov 14:5 - Că Tu la socoteală și lunile i-ai pus;
                          i-ai pus hotar în vreme, hotar de netrecut.
Iov 14:6 - Mai lasă-l din privire, dă-i timp să se-odihnească,
                          să-i placă și lui viața măcar cât unei slugi.

sâmbătă, 21 iulie 2012

poți spune...?

Iov 11:7 - Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui                   
                    Dumnezeu,
                  că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui 
                    Atotputernic?
Iov 11:8 - Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face?
                  Mai adâncă decât Locuința Morților: ce poți ști?

                                            Nu trebuie să credem, de aici, că omului îi este interzisă cunoașterea, cunoașterea îi este permisă; numai că omul trebuie să fie conștient că toate realizările, orice descoperire, orice progres, de la Dumnezeu vin. Legea ”descoperită” și formulată de Albert Einstein, Teoria Relativității, a fost elaborată și aplicată de la facerea lumii. A fost modul în care Creatorul a hotărât să funcționeze acest Univers. Desigur, pentru Dumnezeu ar fi fost posibile și alte variante, dar El pe aceasta a ales-o, și acum aceasta funcționează. Numai din calcule și experimentări Einstein nu ar fi putut face descoperirea, nu e ca și cum ai lua un măr, l-ai așeza pe o masă, și ai face observații... Marea descoperire a lui Einstein el a făcut-o numai cu voința totală a lui Dumnezeu. Putea trăi Einstein prin anii 1200, să zicem? Cine știe? Dar că descoperirea lui s-a întâmplat sub oblăduire divină, asta putem ști. Dumnezeu are meritul nu numai al elaborării și bunei funcționări a Relativității, dar și al faptului că ea a putut fi descoperită și înțeleasă de om. Este drept să-l admirăm pe Einstein că a făcut această descoperire, și altele pe care le-a făcut, dar trebuie s-o facem înțelegând că meritul este al lui Dumnezeu. Recunoscându-I meritele, putem înțelege cât de mare e El, înțlegând cât de mare este El, putem înțelege câte ne sunt date nouă să înțelegem.
      Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Iov 11:7 - Găsi-vei tu o urmă din ceea ce e Domnul?
                                  ajuns-ai tu vreodată la marginile trase de Cel-Atotputernic?
Iov 11:8 - Înalt e cerul! Bine, înalt; și ce vei face?
                                   de-s mai adânci hotare decât în Iad, ce știi tu?   

luni, 9 iulie 2012

cine Te va lăuda în Locuința Morților?

Psalm 6:5 - Căci cel ce moare nu-și mai aduce aminte de Tine;
                                         și cine Te va lăuda în Locuința Morților?

                                 Scriu părerea mea: sunt versete care ne pot arăta care este conceptul de ”moarte” în Biblie. Moartea este o trăire, o trăire care se întâmplă după ceea ce noi numim moarte trupească, dar înainte de Judecată. Este prima moarte. cel ce moare nu-și mai aduce aminte de Tine  nu înseamnă oare un alt-fel de trăire? pentru că numai într-o trăire putem sau nu putem să ne aducem aminte de ceva, numai într-o trăire putem sau nu lăuda. Căci în cazul unei pierderi prin neantizarea celor morți, ei cum ar mai putea să nu-și aducă aminte? să nu laude. O astfel de neantizare exclude uitarea. Dar pentru că scrie cine Te va lăuda în Locuința Morților  e ca și cum ar scrie că cei de acolo, care nu laudă, au această trăire de a nu lăuda. Așa descrie Cuvântul prima moarte, adică ceea ce este, ceea ce va fi existența noastră de pănă la Înviere, Învierea în vederea Judecății. Asta vrea să ne spună și Psalmul 13:3 - Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morții.    Este ceea ce ne spune și Isus.
             Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Psalm 6:5 - Că nu din moarte Te va pomeni cineva;
                                     cine, în iad fiind, se va mărturisi Ție?