vineri, 17 septembrie 2010

...ba inca si elini a adus in Templu ...

Faptele Apostolilor 21:28 - strigand: "Barbati israeliti, dati ajutor! Acesta este omul care pe toti de pretutindeni ii invata impotriva poporului si a legii si a locului acestuia; ba inca si elini a adus in Templu si a spurcat acest loc sfant."
                                                    "Iata omul!"  zis de iudei referitor la Pavel. "Iata omul!" zis de Pilat referitor la Cristos. Aceleasi ganduri, aceeasi formulare, aceleasi dorinte, iudeii "cercau sa-l omoare" (Faptele Apostolilor 21:31) pe Pavel, pe cel care fusese Saul, si pe care, cu putin timp in urma, il admirau. Acum "cercau sa-l omoare" acuzandu-l de niste actiuni nu toate adevarate. Dar nici nu-i mai interesa adevarul pe acei iudei, ei considerandu-se, prin credinta pe care credeau ca o au, deasupra adevarului. Ei n-au intrebat, precum Pilat, 'ce este adevarul?'   Pentru ei grecii nu erau oameni, lor parca neputndu-le ei spune "iata omul!"  Pavel era iudeul Saul, deci "iata omul!", desi insemna o trimitere la pedeapsa nemeritata, putea fi rostit. "Iata omul!" in cazul acesta insemna chiar iata omul. Dar "Iata omul!" rostit de Pilat referitor la Isus Cristos, inseamna altceva, si anume, inseamna: "iata pe Acela despre care voi spuneti ca e om, eu, romanul, nu stiu ce sa cred, de aceea intreb: "care este adevarul?" Pentru iudei era o blasfemie sa-L creada pe Cristos Dumnezeu, pentru iudei Isus era un fel de Saul, si poate chiar mai putin decat atat, caci Saul fusese mai mult admirat de catre iudei atunci cand, cu mare pricepere-ziceau ei, propovaduia impotriva bisericii lui Cristos, ba chiar zicea ca bine au facut cei care L-au omorat pe Isus. Si acum ,iata!  aceiasi iudei vroiau sa-l omoare si pe el, pe fostul Saul. Dar de atunci, de la Saul acela, si pana acum, la Pavel, Dumnezeu a lucrat o mare schimbare in cel caruia El i s-a adresat nu demult cu cuvintele: "Saule, Saule de ce ma prigonesti?" (Faptele Apostolilor 9:4)  E multa bunatate si multa intelegere pusa in aceste cuvinte adresate aceluia care fusese capabil de atata prigoana. Si acum, iata! prigonitorul devenit prigonit. Si pentru ca prigoana lui sa fie cat mai credibila printre iudei, a fost intregita cu niste acuzatii mincinoase: "pe toti de pretutindeni ii invata impotriva poporului si a legii si a locului acestuia". Se repeta istoria minciunilor acuzatoare indreptate impotriva Fiului lui Dumnezeu. Se repeta istoria, se repeta formularea, dar se repeta si rezultatul. Cristos a inviat, Dumnezeu neputand muri, Pavel a ramas viu, ales fiind de Dumnezeu sa ramna asa.
                                                       ( Am folosit traducerea lui B. Anania )

Chopin - Nocturne No. 4

Fiindca asa ne-a poruncit noua Domnul:

Faptele Apostolilor 13:47 - Fiindca asa ne-a poruncit noua Domnul: "Te-am pus spre lumina neamurilor, ca sa fii Tu spre mantuire pana la marginea pamantului."

                                          Mantuirea a ajuns pana la marginile pamantului, facuta fiind de Cel pe care Yahveh L-a pus sa fie Lumina neamurilor. Cale, Adevar, Viata dar si Lumina pe cale, Lumina in adevar, Lumina in viata. Deci si Cale dar si Lumina, si Adevar dar si Lumina, si Viata dar si Lumina. Asta inseamna ca fiind in permanenta Lumina, Cristos este in permanenta Cale, in permanenta Adevar, in permanenta Viata. Adica El nu inceteaza sa fie Lumina atunci cand e Cale, nu inceteaza sa fie Cale atunci cand este Adevar, nu inceteaza sa fie Adevar atunci cand este Viata, nu inceteaza sa fie Viata atunci cand este Lumina. Isus nu este putin, si pe rand, din toate, ci este in permanenta totul in toate. Cand vedem Lumina noi trebuie sa vedem Calea, vazand Calea noi trebuie sa vedem Adevarul, vazand Adevarul trebuie sa vedem Viata, vazand Viata trebuie sa vedem Lumina; vazandu-le pe toate trebuie sa-L vedem pe Cristos. Lumina peste tot si intotdeauna, Cale peste tot si intotdeauna, Adevar peste tot si intotdeauna, Viata peste tot si intotdeauna. Iar prezenta lor, a tuturor deodata peste tot si intotdeauna ce altceva poate sa insemne decat prezenta Iubirii deodata peste tot si intotdeauna. Deci iata: Lumina, Calea, Adevarul, Viata toate traitoare intr-o mare Iubire care este Isus Cristos. Aceasta Iubire-Lumina-Cale-Adevar-Viata a fost trimisa de catre Yahveh pentru a ajunge la toate marginile pamantului, Ea fiind peste tot, caci peste tot trebuie sa ajunga mantuirea. Drept fiind, Dumnezeu nu ii putea lasa in afara posibilitatii de a fi mantuiti pe cei traitori la marginile pamantului. Dar prin aceasta trebuie sa intelegem si pe cei tratori la marginile Caii, la marginile Adevarului ... deci cei pentru care Iubirea a devenit Ea Insasi, din cauza lor, un fel de margine. Traind la margine, cei care accepta aceasta traire se marginealizeaza ei insisi, dar desi astfel marginalizati, de mantuire s-ar putea bucura si ei, caci Dumnezeu Il trimite pana la ei pe Cel desemnat din vecie a fi Lumina neamurilor. Unora insa le vine foarte greu sa accepte acest lucru, si anume, acelora care, desi prin trairile lor sunt cei mai la margine, sau poate tocmai de aceea, se cred ei insisi indreptatiti sa primeasca mantuirea, desi Iubirea pentru ei e o notiune si mai ales o traire abstracta. Ei nu se lasa luati de mana de Dumnezeu, paziti de Dumnezeu, pusi in legamantul lui Dumnezeu.
                                                         ( Am folosit traducerea lui B. Anania )

joi, 16 septembrie 2010

...a crezut, foarte mirat de invatatura Domnului.

                                
Faptele Apostolilor 13:10 - si a zis: "O, tu cel plin de toata viclenia si de toata inselaciunea, fiu al diavolului, vrajmas a toata dreptatea, n-ai sa incetezi a stramba caile Domnului cele drepte?"

                                                    Pentru cei care vad acum cerurile inchise, ele vor ramane inchise pana la capat, adica in vecii vecilor. Iar cei care le vad asa, nici nu sunt cei mai rai, ei fiind, mai ales, neascultatori de Cuvant, fie din nepricepere, fie din neatentie, fie din neintelegere, toate acestea, si altele ca ele, insemnand necredinta. Exista altii, mult mai rai decat ei, si anume, cei plini de toata viclenia si de toata inselaciunea, fii diavolului, vrajmasi ai oricarei dreptati, ai oricarei neprihaniri; acestia sunt cei care incearca, pt. ca ei cred ca o pot face, sa inchida cerurile deschise ale lui Dumnezeu, cei care incearca, si uneori chiar reusesc, sa strambe caile drepte ale Domnului. Cum reusesc ei acest lucru? Prin pervertirea credintei, a lor si a celor ce-i asculta. Iar aceia care isi lasa pervertita credinta de cuvintele si actiunile unor astfel de fii ai diavolului, se apropie de diavol, si nu de Dumnezeu. O forma de strambare a cailor drepte ale lui Dumnezeu este aceea de a nu recunoaste, sau de a interpreta gresit chiar trairile lui Dumnezeu. A nu recunoaste, sau a interpreta gresit trairile lui Dumnezeu, inseamna si a nu vedea sau a nu intelege semnele pe care El ni le trimite permanent. Unul dintre ele este crucea. A vrut Dumnezeu sa puna crucea ca semn al trecerii noastre dinspre viata aceasta, spre viata eterna.. Este o poarta de trecere crucea! Doar ca acea cruce, fizic existenta pe Golgota, a devenit o cruce spirituala, a devenit acea cruce despre care Cristos ne spune ca trebuie, toti impreuna dar fiecare in parte, sa ne-o purtam cu demnitate. Este crucea credintei noastre, iar purtarea ei este semnul fiecaruia ca se afla pe calea dreapta a lui Dumnezeu, cale pe care, tocmai prin purtarea crucii, ei, purtatorii , nu o lasa sa fie strambata de tot felul de fii ai diavolului. Apoi, alaturi de cruce, sunt alte multe semne pe care Dumnezeu vrea sa ni le lase de-a lungul dreptei Lui cai: este painea, devenita trupul lui Cristos, este vinul transferat in sangele lui Cristos, este bucuria celor de pe cale atunci cand se intalnesc cu trupul lui Isus, purtator acum al unui sange devenit, prin jertfa de pe cruce, sangele ispasirii noastre. Asa s-a intamplat pentru ca asa a vrut Dumnezeu sa se intample. Si a vrut Dumnezeu sa se intample asa din marea iubire pe care El o poarta, mai ales celor mergatori pe calea Lui dreapta, deci a acelora care inteleg si respecta semnele caii. Peste ei Dumnezeu revarsa, pentru a le intari credinta, Spirit Sfant din abundenta. Deci iata: Tata, Fiu, Spirit Sfant, treime sfanta, deschizatoare de cai drepte. Cai pe care intalnim, spre a ne intari credinta, semnele existentei ei. Semne pe care unii, si anume, cei lipsiti de Duh Sfant, nu le observa, sau chiar le rastalmacesc. O mare parte dintre ei raman asa, lipsiti deci de Duh Sfant, lipsiti deci de Dumnezeu. Dar o alta parte, desi orbiti de necredinta lor, se lasa dusi de mana de oamenii credinciosi, si, uimiti de invatatura Domnului, devin si ei credinciosi. Cai, semne, credinta... ele exista, adevarate, spre a ne usura drumul spre Dumnezeu:
Faptele Apostolilor 13:11 - "Si acum, iata mana Domnului este asupra-ti si vei fi orb si soarele nu-l vei mai vedea pana la o vreme!" Si indata a cazut peste el o pacla si intuneric; si dibuind imprejur, cauta pe cineva sa-l duca de mana.
Faptele Apostolilor 13:12 - Atunci proconsulul, vazand ce se facuse, a crezut, foarte mirat de invatatura Domnului.
                                                                (Am folosit traducerea lui B. Anania)

luni, 13 septembrie 2010

VAD CERURILE DESCHISE

Faptele Apostolilor 7:56 -  Si a zis: "Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu."
                                         A fi surzi la cuvintele vii ale lui Dumnezeu inseamna laolalta a fi orb, a fi mut, a fi nesimtitor. Orb fiind, nu poti vedea "cerurile deschise si pe Fiul omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu." A fi surd, a fi orb, a fi mut, a fi nesimtitor la cele ce sunt ale lui Dumnezeu inseamna a nu mai fi, inseamna a nu mai exista in lumea lui Dumnezeu. Neexistand acolo, dar trebuind totusi sa existi, locul tau va fi intr-o alta lume, si anume, intr-o lume fara Dumnezeu. Desi omniprezent, Dumnezeu, Creatorul tuturor lumilor, a vrut ca in lumea celor abandonati El sa nu existe decat ca amintire a faptului devarat ca El este Creatorul chiar si al acelei lumi. Fiind o lume abandonata de Creatorul ei, ea, acea lume, devine instapanita de cel care, voindu-se el insusi Dumnezeu, L-a abandonat pe Dumnezeu. In acea lume Satan este stapanul absolut al ei. In acest fel, cred eu, trebuie sa intelegem afirmatia existenta in mai mult locuri din Biblie, potrivit careia lumea aceasta a noastra este sub controlul lui Satan. In lumea aceasta, insa, Satan ii stapaneste doar pe cei surzi, orbi, muti, nesimtitori la cuvintele vii ale lui Dumnezeu. Credinciosii, chiar si cei mai putin credinciosi, nu se lasa stapaniti de Satan, caci daca asa ar fi, ei nu s-ar mai numi credinciosi. Dumnezeu este Dumnezeu pentru toti, Satan este Satan doar pentru cei care il asculta pe Satan. Cei care Il asculta pe Dumnezeu pot ei insisi vedea, asemeni lui Stefan "cerurile deschise si pe Fiul omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu." Credinta lor ii imputerniceste sa vada asa. Iar pntru cei care vad acum cerurile deschise, ele raman asa pana la capat, daca ei vor ramane asa pana la capat. Cei care il asculta pe Satan nu pot vedea decat niste ceruri inchise, dincolo de care se gaseste o lume abandonata de Dumnezeu, dar instapanita de Satan. Necredinta lor ii face sa vada asa. Iar pentru cei care vad acum cerurile inchise, ele inchise vor ramane pana la capat.

STAPANITOR SI JUDECATOR PESTE NOI...

Faptele Apostolilor 7:27 - Dar cel ce nedreptatea pe aproapele sau, l-a imbrancit si i-a zis: "Cine te-a pus pe tine stapanitor si judecator peste noi?"

                                                     Ne sporim iubirea de Dumnezeu si iubirea de oameni ascultand de oamenii alesi ai lui Dumnezeu. Iar cine ii respinge pe acesti oameni, pe Dumnezeu Il respinge. A ramane indiferenti la cele spuse de oamenii lui Dumnezeu este, totusi, mai bine decat a-i respinge. Indiferenta de astazi poate deveni maine ascultare. Dar respingerea va ramane respingere. Respingerea poarta in ea ura, care este sentimentul opus iubirii divine. De aceea respingatorii nu vor fi capabili niciodata sa fie facatori de dreptate, acolo unde exista ura dreptatea negasindu-si loc. Cei care Il resping pe Dumnezeu respingand oamenii alesi ai lui Dumnezeu, isi vor nedreptati intotdeauna aproapele, caci pentru ei iubirea nu exista. Respingandu-L pe Dumnezeu, ei resping iubirea, ba mai mult, ei resping chiar izvorul iubirii. De aceea ei devin imbrancitori ai oamenilor, voind sa devina chiar ei stapanitori si judecatori. Si chiar devin un fel de stapanitori si judecatori, numai ca stapanitori ai urii, judecatori ai nedreptatii.

vineri, 10 septembrie 2010

Credea ca fratii lui vor pricepe

Faptele Apostolilor 7:25 - Credea ca fratii lui vor pricepe ca Dumnezeu prin mana lui le va da izbavirea; dar n-au priceput.

                                 Sfintirea da catre fiecare dintre noi a spiritului pus in fiecare de catre Dumnezeu, este lucrarea in care se oglindeste cel mai deplin credinta fiecaruia. Iar din credinta face parte si cunoasterea si acceptarea faptului ca Dumnezeu lucreaza cu oameni. Unii dintre oameni sunt atat de importanti pentru Dumnezeu incat El pune in mana lor puterea de a da izbavire. Sunt importanti pentru Dumnezeu astfel de oameni, dar pentru alti oameni, si anume, pentru cei care din invidie, din nestiinta, din necredinta, nu le recunosc puterea celor carora Dumnezeu le-a dat putere, ei nu sunt importanti. Intotdeauna au existat astfel de neintelegatori si intotdeuna vor exista. Dar neintelegerea lor nu slabeste puterea celor carora Dumnezeu le-a dat puterea. Neintelegerea lor ii slabeste pe ei. Intr'adevar, devin foarte slabi cei care nu inteleg ca Dumnezeu pentru oameni, deci si pentru ei, lucreaza cu oameni. Faptul ca Biblia ii numeste "frati" chiar si pe aceia care nu inteleg, vine sa ne arate ca, desi cu o putere de ei insisi slabita, lor li se da posibilitatea de a se transforma din neintelegatori in intelegatori. Iar faptul de a recunoaste puterea oamenilor carora Dumnezeu le-a dat putere, inseamna a recunoaste pe de-a'ntregul puterea lui Dumnezeu. Este si acesta un pas spre intregirea credintei fiecaruia. Desi este atat de puternic, trebuie sa stim ca Dumnezeu isi ia oameni drept ajutoare. Nu pentru ca El, Dumnezeu, ar avea nevoie de astfel de ajutoare, ci pentru ca si asa ne usureaza noua credinta, deci salvarea. Oamenii sunt langa noi, cu ei ne intalnim, pe ei ii auzim, de ei ne vine mai usor sa ascultam. Asa se intampla pentru majoritatea dintre noi, cei care au o relatie directa cu Dumnezeu fiind foarte putini. Sunt tocmai aceia cu care lucreaza Dumnezeu. Noua, celorlalti, nu ne ramane decat sa-i cautam, sa-i identificam, sa-i respectam si sa-i ascultam, convinsi fiind ca gura lor vorbeste cuvinte ale lui Dumnezeu. Ne usuram mantuirea daca intelegem ca ea ne este usurata de Dumnezeu si prin acesti oameni pe care-i trimite printre noi. Ascultandu-i pe ei, Il ascultam pe Dumnezeu. Este adevarat, e greu sa 'vedem' mesajul lui Dumnezeu dincolo de omul care rosteste cuvintele lui Dumnezeu, noi il percepem in primul rand pe om. Dar tocmai asta vrea Dumnezeu: sa-I auzim si sa-I primim mesajul de la oameni ca noi. Mesajul trimis de Dumnezeu si spus de oamenii alesi de El, nu poate fi decat un mesaj al iubirii.  "De Dumnezeu ne apropiem nu mergand, ci iubind." (Sf. Augustin) Ne sporim iubirea de Dumnezeu si iubirea de oameni, ascultand de oamenii alesi ai lui Dumnezeu.

Chopin Nocturne - No 3 in B Major Op 9-3

joi, 9 septembrie 2010

Sunt inca si multe altele pe care le-a facut Isus

Ioan 21:25 - Sunt inca si multe altele pe care le-a facut Isus, care, daca s-ar fi scris una cate una, socotesc ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile care s-ar fi scris. Amin.

                                           Nu se pot scrie multele lucruri pe care le face Isus; nu numai cartile, dar tot pe ce se poate scrie, n-ar putea cuprinde faptele, spusele sau gandurile Lui. Intreaga lumea aceasta exista, rezultat fiind al Cuvantului. Si cum ar putea fi pusa existenta lumii acesteia in cuvinte care sa poata fi cuprinse, toate, in niste consemnari? Insasi lumea este consemnarea faptelor Cuvantului. Si, trebuie sa intelegem, nu numai lumea aceasta ci, mai ales, lumea viitoare, lume in care puterea spirituala a faptelor Cuvantului va umple totul. Aceasta este o deosebire intre lumea de acum si lumea de dupa Judecata: in lumea de acum faptele consemnate ale Cuvantului, deci chiar lumea aceasta, imbraca mai ales o haina a puterii fizice a lui Dumnezeu, spiritualul evidentiindu-se doar in urma unor revelatii. Acum spiritualul din noi are un suport fizic, corpul nostru, care se intretine atat printr-o hrana materiala, cat si printr-o hrana spirituala, adevaratul om, asemanare a chipului lui Dumnezeu, fiind numai acela care simte si foame de spiritual. In lumea de dupa Judecata, faptele Cuvantului, deci chiar lumea aceea, va imbraca mai ales o haina a puterii spirituale a lui Dumnezeu, spiritualul fiind, atunci si acolo, totul. Va fi o lume ca aceea de la inceputul creatiei, de dinainte de caderea omului creat, o lume peste care Spiritul lui Dumnezeu se va plimba ca deasupra unor ape, El fiind izvorul nesecat al intregii spiritualitati a acelei lumi. Spiritul lui Dumnezeu care va cuprinde, asa cum cuprinde deja, Spiritul Tatalui, Spiritul Fiului si Spiritul Duhului Sfant. Dar, fie ca ne referim la lumea de acum, fie ca ne referim la lumea de dupa Judecata, a crede ca scrierea cu deamanuntul a lucrurilor pe care le implineste Cuvantul ar putea fi facuta de cineva, si ar putea incape in niste carti, sau in orice altceva, inseamna a nu intelege ca acele lumi, chiar ele, sunt consemnarea faptelor Cuvantului. A crede in Cuvant inseamna a sti ca lumea exista doar ca si rezultat al lucrarilor pe care le face Cuvantul. Iar cea mai importanta lucrare a Lui suntem noi, oamenii, si cea mai importanta lucrare a Lui in noi, oamenii, este credinta. Iar credinta include si a crede ca Duhul lui Dumnezeu cuprinde tot, tot insemnand Duhul Tatalui, Duhul Fiului, Duhul Spiritului Sfant, dar tot insemnand si spiritul lumii acesteia, si a celei viitoare, deci si spiritul nostru, al tuturor. Suntem continut al Spiritului lui Dumnezeu, iar Spiritul lui Dumnezeu este continut al spiritului nostru. Cu cat ne sfintim mai mult acest spirit, cu atat suntem mai aproape de Dumnezeu. Sunt minunate multele lucruri pe care le face Isus, dar El ne-a dat si noua posibilitatea de a intra in aceasta minunatie a Lui, facand tot un lucru minunat: sfintirea spiritului pus in noi de Dumnezeu.

                                                            (Am folosit traducerea lui B. Anania)        

miercuri, 8 septembrie 2010

Si cel ce a vazut a marturisit

Ioan 19:35 - Si cel ce a vazut a marturisit, si adevarata este marturia lui; si el stie ca spune adevarul, pentru ca si voi sa credeti.

                                                     Faptul acesta, moartea lui Isus Cristos, invierea Lui si inaltarea Lui, ca si faptul ca El acum sta la dreapta lui Yahveh, ca si faptul ca El se va intoarce aici ca sa judece viii si mortii, domnia Lui fiind fara sfarsit, sunt toate adeverite de cei ce cred in Yahveh Dumnezeu, in Fiul Lui si Mantuitorul nostru Isus Cristos, si in Duhul Sfant, Har divin venit spre noi, cei care credem. Marturia noastra este adevarata, noi stim ca spunem adevarul pentru ca toti sa creada. Aceste lucruri s-au intamplat, si vor mai fi altele care se vor intampla ca sa intareasca Scripturile, deci sa ne intareasca credinta. Dar mai ales, ca sa adevereasca iubirea Creatorului, dar si dorinta Lui mare, izvorata din aceasta mare iubire, de a ne vedea pe toti mantuiti, deci spalati prin credinta. Toti pentru toti, prin credinta! Toti intr-o iubire de Dumnezeu care sa ne faca mandri ca meritam o astfel de mantuire, venita de la un astfel de Dumnezeu: Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Spiritul Sfant.

                                                                   (Am folosit traducerea lui B. Anania)

marți, 7 septembrie 2010

SA RASTIGNESC PE IMPARATUL VOSTRU?

Ioan 19:15 - Dar ei au strigat: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L!" "Sa rastignesc pe Imparatul vostru?" le-a zis Pilat. Preotii cei mai de seama au raspuns: "Noi n'avem alt imparat decat pe Cezarul!"
                          A  fost ultimul argument la care mai puteau apela iudeii, si caruia Pilat nu i-a putut rezista. Iudeii se dovedeau a fi mai "patrioti" decat el, romanul. Ei, iudeii aceia care, daca ar fi putut, i-ar fi alungat pe romani fara sovaire. Fariseismul lor capata acum cea mai inalta semnificatie: pentru a-si vedea implinit planul de a-L rastigni pe Isus, ei nu ezita sa-l invoce pe cezar, tocmai pe acela care facea parte, fara indoiala, dintre personajele cele mai detestate de catre acei "patrioti" iudei. Dar ei pe Cristos Il detestau mai tare. De aceea, orbiti de aceasta ura, ei il invoca pe cezar, uitand ca trebuie, inaintea tuturor si inainte de orice, sa-L invoce pe Yahveh, Dumnezeul lor. Al lor, si, incepand de atunci, al nostru. Dar cum ar fi putut ei sa-L invoce pe Dumnezeu, cand ei aveau in gand sa-L rastigneasca pe Dumnezeu? Nu S-a lasat invocat Dumnezeu de catre cei care Il trimiteau la moarte. El, Dumnezeu crucificat, S-a invocat El pe El  "Eli, Eli! Lama sabachtani?"  Simtindu-Se parasit de oameni, Cristos, coborat la nivel de om, se simte parasit de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu-L poate parasi pe Dumnezeu. De aceea, potrivit Scripturilor si potrivit a ceea ce s-a intamplat, Isus invie dupa trei zile. Si apoi, dupa patruzeci de zile, Isus se inalta. Dar noi trebuie sa intelegem ca Isus S-a inaltat deodata cu inaltarea Sa pe cruce, deci deodata cu inaltarea Sa in niste suferinte pe care, incepand cu acei iudei, noi le meritam atat de putin. De aceea eu cred ca in momentul invocarii: "Eli, Eli! Lama sabachtani?"   Cristos era inaltat. Desi atunci Se scoborase atat de jos, Cristos era inaltat. Se inaltase la un nivel la care nimeni nu va mai putea ajunge vrodata. Pentru ca acolo se poate inalta numai Dumnezeu. Atunci, acolo, pe cruce, Dumnezeu Se inaltase mai presus de toate cerurile. Desi nu e locul Lui locul rastignirii pe cruce, Dumnezeu Si-a facut din acel loc o inaltare spre cerurile cerurilor. Si, facand asa, El ne-a aratat ce trebuie sa facem noi spre a fi inaltati. Si anume, inaltati macar spre o corecta intelegere a faptului ca Isus este un Imparat mult mai mare decat cezarul. Aceasta intelegere le-a lipsit iudeilor de acolo, si de atunci, de aceea L-au pus pe Isus in starea de a-L invoca pe Eli, nestiind ei cat de mult Il inalta in acest fel.                         

luni, 6 septembrie 2010

nu stii ca am putere...!

Ioan 19:10 - Pilat I-a zis: "Mie nu-mi vorbesti? Nu stii ca am putere sa Te rastignesc, si am putere sa-Ti dau drumul?"
Ioan 19:11 - "N-ai avea nicio putere asupra Mea" i-a raspuns Isus  "daca nu ti-ar fi fost data de sus. De aceea, cine Ma da in mainile tale, are un mai mare pacat."

                                                   Puterea omului fata in fata cu puterea lui Dumnezeu. Zice Pilat: "am putere sa te rastignesc, si am putere sa-Ti dau drumul." Am putere si ... am putere. Si avea putere Pilat, ca procurator al Iudeii. Acolo, si atunci el avea puterea pe care el inusi si-o sublinia: aceea de  
a-L rastigni pe Cristos, sau de a-I da drumul. El insusi si-o sublinia, si el insusi credea a si-o da. Avea putere, dar, nestiind de unde-i vine acea putere, era foarte lipsit de putere. Poate acest lucru l-a facut
sa fie ezitant, Biblia lasandu-ne sa intelegem ca simtea chiar o teama vis-a-vis de comportamentul lui fata de Cristos:                            

"Pilat a iesit iarasi afara, si a zis iudeilor: 'Iata ca vi-L aduca afara ca sa stiti ca nu gasesc nicio vina in El.' ...Iudeii i-au raspuns: 'Noi avem o Lege, si dupa Legea aceasta, El trebuie sa moara, pentru ca S-a facut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.' Cand a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost si mai mare frica. ...De atunci Pilat cauta sa-I dea drumul." (Ioan 19:4,7,12)     Avea putere Pilat ca procurator al Iudeii, dar cat de fara de putere a devenit el in fata lui Dumnezeu! mai ales datorita faptului ca nu a inteles ca toata puterea lui, putere ca procurator, dar si putere ca om, de la Dumnezeu ii venea. Si, totusi, fata de fariseii Iudeii, dar si fata de multi alti iudei, puterea de intelegere a lui Pilat a fost mai mare. Avea framantarile lui Pilat, si avea nelinistile si nesigurantele lui, de aceea Il intreaba pe Cristos "ce este adevarul?"  Il interesa adevarul pe Pilat, el neavand, precum acei iudei, un adevar preconceput, el neavand deci "adevarul lui", asa cum iudeii care L-au trimis la moarte pe Isus, aveau "adevarul lor". Si care era, de fapt, minciuna, numai asa explicandu-se faptul ca ei au fost instare sa faca ceea ce au facut. Daca Pilat ar fi avut curajul sa-si spuna, si sa-si impuna punctul de vedere, Isus n-ar fi fost rastignit. Ceea ce nu a fost posibil, caci Cristos trebuia sa pateasca ce a patit, toata Biblia si toata priceperea noastra ne arata ca asa trebuia sa fie. Si asa a fost! Iar pentru ca sa fie asa, Iuda trebuia sa existe, iudeii aceia trebuiau sa existe, Pontius Pilat trebuia sa existe. Si, totusi, cata diferenta intre actiunea primilor, si actiunea lui Pilat. Acesta din urma s-a spalat pe maini de toata gresala facuta, atat datorita lui insusi, cat si datorita rautatii, ambitiei si amenintarilor altora. Chiar sotia lui il avertizeaza sa fie atent la ceea ce va face cu Cristos. Si, se pare ca, intr-o oarecare masura, Pilat a fost mai atent decat cei mai multi, si mai ales, cei mai importnti dintre iudei. Intr-un anumit fel, romanul Pontius Pilat reprezinta un semn al felului in care va evolua crestinismul.

duminică, 5 septembrie 2010

ISUS S-A TULBURAT IN DUHUL LUI

Ioan 13:21 - Dupa ce a spus aceste cuvinte, Isus S-a tulburat in duhul Lui, a marturisit, si a zis : "Adevarat, adevarat va spun ca unul din voi ma va vinde."

           A fi orbi inseamna a nu intelege ca Adevarul poate fi vazut. Poate fi vazut Adevarul, dar poate fi, odata vazut, si vandut. A vedea Adevarul, si a-L vinde apoi, din niste interese pe care numai un astfel de vanzator le poate intelege, reprezinta mai mult decat o tradare, reprezinta o abdicare de la tot ceea ce Creatorul a pus sfant in vanzator. Reprezinta deci o anulare, si anume, o anulare de tine insuti facuta, a posibilitatii de a fi mantuit, deci o autoanulare a salvarii tale. Dandu-Se pe Sine ca exemplu, lasandu-Se asadar astfel vandut, Isus Cristos vrea sa ne faca sa intelegem ca vanzarea, adica tradarea unor adevaruri spirituale, deci a unor adevaruri care, desi nevazute, numai niste orbi nu "le vad" ,  e la fel de acuzatoare ca si vanzarea Supremului Adevar. Ascultandu-L pe Cristos spunandu-ne: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata"  nu trebuie sa intelegem o cale precum un drum, un adevar precum o masina de pe drum, si o viata precum viata celor din masina. Trebuie sa intelegem Viata vesnica, trebuie sa intelegem Adevarul spiritual, care, de Duhul Sfant protejat si intarit, ne conduce spre acea Viata, si trebuie sa intelegem Calea ca fiind propriile noastre trairi. Si anume, acele trairi pline de un sfant adevar spiritual, care, traire cu traire, formeaza viata aceasta a noastra, oglinda a Vietii vesnice. Deci Cristos Cale, Adevar si Viata trebuie sa devina trairea noastra. Vanzandu-L pe Cristos, ne vindem propria cale, propriul adevar si propria viata. Desi stia ca astfel de vanzatori exista, si inca si printre cei mai apropiati Lui, "Isus S-a tulburat in duhul Lui" mai mult ingrozindu-L faptul de a fi vandut decat faptul ca exista un vanzator. Oricare putem deveni, in orice moment, astfel de vanzatori, ratacirile spirituale, fie si de moment, fiind o caracteristica a trairilor noastre de acum. Dar atunci cand astfel de rataciri ne dau tarcoale, trebuie sa ne gandim, pentru a le alunga, la Cale, la Adevar, la Viata. Si sa ne tulburam in duhul nostru, precum S-a tulburat Isus. Marturisindu-le celor de atunci ca va fi vandut, Cristos vrea sa ne marturiseasca tuturor ce inseamna vanzarea, vanzare inteleasa nu ca actul de atunci al tradarii Lui, ci vanzare inteleasa ca tradare a noastra, prin neurmarea Caii, vanzarea Adevarului, netrairea Vietii. Cei ce sunt capabili de o astfel de  vanzare,  intra, precum Iuda, intr-o noapte din care greu vor mai putea fi salvati. Caci facandu-se vanzatori ai Adevarului, ei sting Lumina divina din ei. De aceea le spune Cristos: "faceti repede ce aveti de facut" caci repede vrea Isus sa scape de ei. Grabindu-le tradarea, pe care El o stia inevitabila, Cristos pare a le grabi acuzarea. Si o face pentru ca stie ca astfel de vanzatori sunt de neevitat. Si, pentru a nu deveni exemple pentru altii, ii indeamna sa faca ceea ce, oricum, vor face, ca tradatori ce sunt. Nu trebuie sa devina exemple astfel de vanzatori, dar pilda trebuia sa ajunga pana la noi: se vand ei singuri, si inca foarte ieftin, cei care cred ca Il pot vinde pe Dumnezeu. Fiecare astfel de vanzator bate, parca, un piron in palma crucificata a lui Cristos.

vineri, 3 septembrie 2010

si L-au dat afara

Ioan 9:34 - "Tu esti nascut cu totul in pacat",  
I-au raspuns ei, "si vrei sa ne inveti pe noi?" Si L-au dat afara.
                                  Ce inseamna "afara" pentru Cristos, deci pentru Dumnezeu? Pentru El, care le-a creat pe toate, nelasand nimic "afara"... Dandu-L afara pe Isus, ei insisi se dadeau afara, ei insisi ieseau intr-un intuneric care este un spatiu si un timp al lipsei lui Dumnezeu. Intunericul nu exista prin el insusi, ci exista numai printr-o lipsa, si anume, prin lipsa luminii. Este intuneric acolo unde nu este lumina, este ura acolo unde nu exista iubire, este frig acolo unde nu exista calura, este neintelegere acolo unde nu exista intelegere, este diavolul acolo unde nu exista Dumnezeu. Deci diavolul este acolo, afara, acolo unde nu exista Dumnezeu, acolo unde nu exista lumina, unde nu exista iubire, unde nu exista intelegere, unde nu exista caldura. Iar, cel mai mult nu exista intelegere la cei care cred ca Il pot da afara pe Isus, deci pe Dumnezeu. Asemeni lui Iuda, ei sunt cei scosi afara, intr-un intuneric pe care il merita: "Iuda [...] a iesit afara in graba. Era noapte." (Ioan 13:30) Este noaptea existentei lor, a celor care vor sa Il scoata afara in noapte pe Dumnezeu, si care cred ca pot. Noapte in gestul lor, noapte in credinta lor. Desi spun ca vad, ei sunt mai orbi decat cel mai nevazator dintre nevazatorii care stiu si cred ca Isus nu poate fi dat afara. Nevederea ultimilor poate fi vindecata de Dumnezeu, dar nevederea primilor, a celor care cred ca Il pot alunga pe Dumnezeu, nici macar de Dumnezeu nu mai poate fi vindecata. Dar lor, nevazatorilor aceia, nu le pasa, ei, oricum, fiind traitori intr-un intuneric in care Dumnezeu nu vrea sa locuiasca. Desi vad, orbirea nevazatorilor aceia e mare si de nevindecat. Este orbirea celor care nu cred ca Isus Cristos este Lumina. Daca ar crede, Lumina i-ar lumina, intunericul din ei si din jurul lor, ar dispare. "Isus a auzit ca L-au dat afara; si cand l-a gasit i-a zis: "Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu?" El a raspuns: "Si cine este, Doamne, ca sa cred in El? "L-ai si vazut!" i-a zis Isus "si Cel care vorbeste cu tine, Acela este." "Cred Doamne!" i-a zis el; si I s-a inchinat. (Ioan 9:35-38)  Daca ar dispare intunericul, ei I s-ar inchina lui Dumnezeu, si si-ar intelege inchinarea. Inchinarea nu neaparat ca gest fizic, ci mai ales ca gest spiritual, gestul unui suflet care traieste in Lumina. Si care vrea sa ramana traitor in Lumina. Este gestul oricaruia dintre noi care intelegem ca nu Il putem da afara pe Dumnezeu, sau, daca vrem sa o facem, iesim afara noi insine, afara intr-un intuneric in care Dumnezeu , Cel alungat, nu vrea sa locuiasca, si din care nici macar El nu ne-ar mai putea salva. Se scot ei insisi afara, alungatorii lui Dumnezeu ...

miercuri, 1 septembrie 2010

...atunci veti cunoaste ca Eu sunt!...

Ioan 8:28 - Isus deci le-a zis: "Cand veti inalta pe Fiul omului, atunci veti cunoaste ca Eu sunt, si ca nu fac nimic de la Mine Insumi, ci vorbesc dupa cum M-a invatat Tatal Meu"

                                      Bucuria imbracarii cu puterea iubirii de Dumnezeu, ne este data fiecaruia, caci Dumnezeu este drept, dar fiecare, liberi fiind, putem face din ea, din aceasta bucurie, trairi simtite in functie de felul in care fiecare intelegem cat de mult trebuie sa-L inaltam pe Cel care este chiar izvorul acestei bucurii. Inaltandu-L pe Fiul omului, inaltam toata Divinitatea, si nu pentru ca Ea, Divinitatea, are nevoie de aceasta inaltare, Ea, care este deja inaltata deasupra intregii creatii, ci pentru ca inaltand-O pe Ea, ne facem demni de a fi noi inaltati. Ne meritam, fiecare, inaltarea, in functie de cum si cat fiecare Il inaltam pe Fiul omului. Dar si in functie de cum intelegem, fiecare, aceasta inaltare, si privim apoi spre ea. Atunci cand, in pustie, israelitii care priveau spre sarpele de arama inaltat la porunca lui Dumnezeu, traiau, desi muscati de serpii de jos, aceasta traire a lor s-a intamplat fara ca ei sa creada in sarpele spre care priveau, dar crezand nespus in Acela care a dat ordinul inaltarii sarpelui. Nu sarpele i-a salvat, ci Dumnezeu. Si, totusi, pentru a fi salvati, trebuiau sa-si inalte privirile spre sarpele inaltat. Cu atat mai mult vor fi salvati cei care Il vor inalta pe Fiul omului, si apoi isi vor inalta privirile spre ce au inaltat. Dar a ne inalta privirile spre Cel inaltat este usor, si, de aceea, nu suficient pentru a fi salvati. Caci, inaltandu-ne privirile, trebuie intotdeauna sa ne amintim prin ce jertfa dureroasa a trecut pentru noi, Cel ce este inaltat. Durerea jertfei I-a facut mai demna inaltarea.  Cine poate sa spuna ca nu Il inalta pe Cel care s-a sacrificat pentru el? Cine nu intelege sacrificiul. Deci cei care nu Il inalta pe Fiul omului, nu se fac demni de sacrificiul Lui, ramanand in felul acesta, ei insisi neinltati. Cei care nu Il inalta pe Fiul omului, nu vor ajunge la cunostinta faptului ca Fiul omului este Fiul lui Dumnezeu,  ca El este Dumnezeu. "nu fac nimic de la Mine Insumi, ci vorbesc dupa cum m-a invatat Tatal Meu" trebuie inteles ca Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu Una sunt. Iar: "Cand veti inalta pe Fiul omului" trebuie inteles ca pe Dumnezeu Il inaltam inaltandu-I Fiul. Si ca Il inaltam nu spre preamarirea Lui, El, care este cel mai preamarit, ci spre salvarea noastra. "Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie inaltat si Fiul omului, pentru ca, oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. " (Ioan 3:14-16) Il inaltam pe Fiul omului, deci pe Fiul lui Dumnezeu, deci pe Dumnezeu, pentru ca Il iubim, si pentru ca asa suntem salvati. Dar nu numai de aceea trebuie sa-L iubim, adica pentru ca numai El ne salveaza, ci, in primul rand pentru ca El merita iubit. Trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu nu atat ca Salvator, ci ca Izvor Merituos al iubirii. Si cu cat Il iubim mai mult, cu atat Il inaltam mai mult, si cu cat Il inaltam mai mult, cu atat Il iubim mai mult. Inaltarea Lui este un semn al iubirii nostre, puterea inaltarii Lui fiindu-ne data si de puterea iubirii noastre. Salvarea ne vine de la Dumnezeu, Cel care ne da puterea iubirii, putere care ne da puterea inaltarii. Suntem salvati nu pentru ca Il inaltam pe Dumnezeu, ci pentru ca El merita inaltarea. Dar suntem salvati si pentru ca noi cunoastem, si recunoastem acest merit. Ne salveaza Dumnezeu inaltat, Care ne-a cerut inaltarea spre a ne arata cum trebuie noi sa ne inaltam: iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul nostru, si iubindu-ne aproapele. Iubirea este cea care ne inalta. Caci Dumnezeu este iubire.