sâmbătă, 30 iulie 2011

Ispan, Eber, Eliel

1 Cronici 8:22 - Ispan, Eber, Eliel.

                                                Eu cred că nu întâmplător avem, fiecare dintre noi, numele pe care-l avem.  Dovadă poate fi faptul că atunci când numele unora a fost oarecum greșit, a intevenit Dumezeu să-l corecteze: Avram - Avraam, Iacob - Israel....  Ispan, Eber, Eliel  desemează aici trei oameni care au purtat numele pe care trebuia să-l aibă. Nu scrie în Cronici asta, dar ne putem da seama că e adevărat. Eber = ”emigrant”, un om care a dat nume unui întreg popor - evreu, un popor despre care știm câți emigranți a avut, cât de emigrant e ca și popor;  Eliel  - Dumnezeu la singular și la plural, nume care ar trebui să ni se potrivească tuturor, căci Dumnezeul Unic  El, este Dumnezeul tuturor, iar El îi cuprinde pe toți dumnezeii  Eli . De aceea cred că nu întâmplător avem fiecare numele pe care-l avem.

Beethoven Piano Sonata No.21 "Waldstein" - play Hyunjung

vineri, 29 iulie 2011

Aaron și fiii săi

1 Cronici 6:49 - Aaron și fiii săi aduceau jertfe pe altarul arderilor de tot și tămâie pe altarul tămâiei, împlineau toate slujbele în locul preasfânt și făceau ispășire pentru Israel, potrivit cu tot ce poruncise Moise, robul lui Dumnezeu.

                                         Aaron, preotul lui Dumnezeu pus în slujbă prin cuvântul lui Dumnezeu, era marele preot, iar fiii săi preoți. Ei toți au fost puși în slujbă de către Dumnezeu pentru a împlini  toate slujbele în locul preasfânt, potrivit cu tot ce poruncise Moise   care porunci ale lui Moise erau ale lui Dumnezeu. Aaron și fiii lui...Dumnezeu și fiii Lui. Dacă fiii lui Aaron au fost puși preoți ai lui Dumnezeu, noi fiii lui Dumnezeu trebuie să ne simțim puși un fel de preoți, împlinitori ai unei slujbe în locul preasfânt al sufletului nostru. Fiii lui Aaron au fost și ei și fiii ai lui Dumnezeu, înainte de a fi fii ai lui Aaron, dar lor le-a fost dat ca prin slujbele în locul preasfânt  să facă  ispășire pentru Israel  deci iată: ispășirea unor fii ai lui Dumnezeu-Israel, făcută de fii ai lui Dumnezeu-fiii lui Aaron. Dar dacă fiii lui Aaron , fii ai lui Dumnezeu, au căpătat putere de a face ispășire, la fel noi, fiecare în parte, putem face să avem putere de ispășire asupra noastră, a fiecăruia în parte. Fiecare dintre noi putem deveni proprii preoți ai locului preasfânt di sufletul nostru; prin aceasta nu diminuăm puterea ori menirea preoților aaronici, deveniți preoți ai lui Isus Cristos prin preoția lui Melchisedec, ci o întărim, prin contribuția fiecăruia la acțiunea de ispășire. 

joi, 28 iulie 2011

David, al șaptelea

1 Cronici 2:15 - Pe Oțem, al șaselea, pe David, al șaptelea

                                  Numărătorile noastre, ale oamenilor, nu se potrivesc cu cele ale lui Dumnezeu. Ca dată a nașterii lui, David a fost după Oțem, ca om împlinitor de plan divin, a fost cu mult înaintea acestuia. Dacă nu era David nici nu am fi știut că Oțem a existat, dar despre Oțem și așa nu știm nimic altceva decât că a fost al șaselea, înaintea lui David deci, care a fost al șaptelea, cum spun Cronicile, dar mult după el, cum spune Dumnezeu, sau, mai bine-zis, ne lasă să înțelegem acest lucru. Noi nu știm nimic despre Oțem, dar Dumnezeu știe totul despre el, așa cum știe despre fiecare dintre toți oamenii viețuitori pe pământ. Dumnezeu știe al câtelea este Oțem pe lista Lui. Și al câtelea sunt eu. Sau tu. Lista lui Dumnezeu este alta decât lista oamenilor, cronicile lui Dumnezeu sunt altele decât cronicile oamenilor. Oțem, al șaselea...David, al șaptelea  a fost doar o situație temporară, înscrisă într-o cronică temporară. Lista definitivă este aceea a lui Dumnezeu, doar de El știută.

Beethoven Piano Sonata No.20 in G - Ikuyo Nakamichi,pf.

miercuri, 27 iulie 2011

Avram, adică Avraam

1 Cronici 1:27 - Avram, adică Avraam.

                                                   Avram, Abram, adică ”tatăl este încălțat,” devine Avraam, Abraham adică ”tatăl unei mulțimi”. Nu putea rămâne Avram Avraam, adică doar un tată încălțat, Dumnezeu lăsându-ne să înțelegem asta și din ceea ce se va fi întâmplat peste veacuri după Avraam, atunci când îi spune lui Moise, care pășea pe muntele sfânt al lui Dumnezeu: ”descalță-te când treci pe aici!” Acum Avram devine Avraam, se adaugă o literă, se schimbă o viață, se împlinește un destin. Avraam înseamnă ”tatăl unei mulțimi”, mulțime din care facem și noi parte, adică fiecare trebuie să ne tranformăm din încălțați, așa cum suntem, în oameni care se descalță atunci când trec pe pământul lui Dumnezeu. Dar ce bucățică din acest pământ nu-I aparține lui Dumnezeu? Deci, simbolic, trebuie să ne descălțăm atunci când trecem pe pământul lui Dumnezeu, adică încontinuu. Iar a fi desculț însemnă a fi umil, adică a-L iubi adânc pe Dumnezeu în locul în care viețuim , care loc este tot de Dumnezeu hotărât. Trecând peste a fi niște Avram, trebuie să știm toți să devenim Avraam, adică oameni umili în fața lui Dumnezeu, care Dumnezeu a făcut și locul și oamenii trăitori pe acel loc. 

marți, 26 iulie 2011

au sfărâmat stâlpii de aramă din casa Domnului

2 Împărați 25:13 - Haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă din casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în casa Domnului, și au dus arama în Babilon.

                                                        Noi, fiecare în parte, creaturi ale lui Dumnezeu fiind, nu trebuie să devenim haldei, deși și aceia au fost creaturi ale lui Dumnezeu, atâta doar că ei nu știau, și deci credeau că nu sunt. Este important ceea ce credeau, dar mai important este adevărul că, deși se credeau copii ai lui Marduk, ei tot copii ai lui Yahveh erau. Crezând a fi ceea ce nu erau, Marduk nu a existat vreodată, ei au ajuns sfărâmători de stâlpi de aramă din casa Domnului. Și chiar au sfărâmat arama, și au dus-o la ei, crezând că sfărâmată va fi a lor, și nu va mai fi a lui Dumnezeu. Dar și în Babilon, și oriunde, arama tot a lui Dumnezeu rămâne. Iată de ce nu trebuie să devenim haldei, fiecare în parte și toți împreună, adică nu trebuie să avem un fel de Babilon al nostru în care să credem că putem duce arama care îi aparține lui Dumnezeu.

luni, 25 iulie 2011

numai după porunca Domnului

2 Împărați 24:3 - Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârșite de Manase.

                                            Domnul  voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui  pe Iuda în care trăia o parte din poporul despre care Domnul zisese că nu îl va lepăda niciodată. Este vorba acum deci despre o lepădare temporară, pricinuită de multele păcate săvârșite de mai mulți conducători din Iuda, culminând cu acest Manase. Și lepădarea s-a întâmplat, ea luând numele de exil, exil din care o rămășiță se va întoarce, iar istoria gândită și aplicată de Dumnezeu, va continua. Ceea ce este valabil pentru un popor, valabil rămâne și pentru un individ. Sunt perioade din viața noastră când, din cauza unor păcate, Dumnezeu ”ne exilează”. Câte sunt aceste perioade, cât de lungi sau de scurte sunt ele, depinde de fiecare dintre noi. Trăim, cei mai mulți dintre noi, răstimpuri de exil, din care o rămășiță, o rămășiță din sufletul dat nouă de Creator, se întoarce la Cel care îi este izvor, Dumnezeu.

duminică, 24 iulie 2011

l-a pus să locuiască

2 Împărați 17:6 - În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria, și a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halan și la Habor, lângă râul Gozan și în cetățile mezilor.

                                Oare nu Dumnezeu a vrut ca împăratul Asieriei să ducă pe Israel în robie? și ca aceasta să se întâmple  în al nouălea an al lui Osea  ?    Pentru că la Halan și la Habor, lângă râul Gozan  sau oriunde altundeva am locui, viețuim ca urmare a vrerii divine. Numai noi avem impresia că ne deplasăm acolo unde vrem noi să ne deplasăm, în realitate traseul nostru este trasat de Dumnezeu. Când ne abatem de la el, Dumnezeu vrea să ne corecteze abaterea, dar dacă noi insistăm, El ne lasă pe cărările noastre. În final, tot acolo undea a vrut Dumnezeu vom sfârși, dar nu e totuna dacă am ajuns acolo mergând pe căile Domnului, ori mergând pe alte căi. Viețuim ca urmare a vrerii divine, putem s-o facem  la Halan și la Habor, lângă râul Gozan  sau oriunde altundeva, căci undeva trebuie să trăim, dar întotdeauna ascultând glasul Domnului putem ști cum să trăim acolo unde vrea Domnul să trăim, și așa cum vrea Domnul să trăim, așa cum trebuie să trăim, indiferent unde.

sâmbătă, 23 iulie 2011

s-a împlinit ce spusese Domnul

2 Împărați 15:12 - Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu Domnul, când zisese: ”Fiii tăi, până la al patrulea neam, vor ședea pe scaunul de domni al lui Israel.”

                                     Toate câte ni se întâmplă, nouă și popoarelor, ni se întâmplă ca împlinire a celor spuse de Domnul. Știe dinainte Domnul ce i se va întâmpla unui om, ori unui popor, căci toate întâmplările sunt de El hotărâte. Și totuși, răspunderea este a noastră, popor sau individ, căci nu știm niciunul exact ce a hotărât Dumnezeu, de aceea fiecare putem lua hotărâri care pot fi în concordanță cu cele ale lui Dumnezeu, sau contrare lor. Hotărârile primordiale, pentru individ ori pentru popor, sunt luate de Dumnezeu, în deplină concordanță cu gândirea Lui, deci sunt toate hotărâri bune. Dacă omul ori poporul le împlinește pe acelea, este bine, dacă împlinește altele este rău. Dumnezeu ne hotărește viața, și hotărârile Lui sunt bune, dar de trăit ne-o trăim noi, fiecare, ne-o trăim trăind în libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, care a vrut să fim ca El. Liberi, putem să nu păcătuim. Liberi, putem să ne rătăcim. Numai în libertate credința poate fi credință iar păcatul păcat.  Marile evenimente ale vieților noastre, cele de Dumnezeu hotărâte, ni se întâmplă, dar maniera în care ni se întâmplă depinde de noi. Dumnezeu ne întinde trandafirul, noi trebuie să fim atenți cum îl apucăm, să nu ne înspinăm. 

Beethoven: Sonata No.19 G Minor Op49. No1

vineri, 22 iulie 2011

te vei tămădui

2 Împărați 8:10 - Elisei i-a răspuns: ”Du-te și spune-i: „Te vei tămădui!„  măcar că Domnul mi-a descoperit că va muri.”

                                                               S-a tămăduit, dar a murit. Ne tămăduim degeaba dacă murim; nu de moartea aceasta, însă, moartea îngropării noastre, ci de moartea a doua, moartea veșnică, moartea aceea al cărei foc nu se va stinge și ai cărei viermi nu vor muri. Tămăduiți sau nu înainte de moartea întâi, importantă este moartea a doua. Încât mai convenabil pentru fiecare ar fi să ni se spună: ”Nu te vei tămădui, dar nu vei muri!”    Mai bine bolnav trupește decât mort spiritual, deci mort în moartea a doua, mort pentru totdeauna. Adevărata boală de netămăduit este această moarte a doua. A fi bolnav spiritual înseamnă a intra în această moarte veșnică, adică a-ți trăi veșnicia în lipsa lui Dumnezeu. Adevărata tămăduire înseamnă a intra în viața veșnică, adică a-ți trăi veșnicia în prezența lui Dumnezeu.

joi, 21 iulie 2011

după cuvântul Domnului

2 Împărați 7:16 - Poporul a ieșit și a jefuit tabăra sirienilor. Și s-a vândut o măsură de floare de făină cu un siclu, și două măsuri de orz cu un siclu, după cuvântul Domnlui.

                                           Așa vorbește Domnul: ”Mâine, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de floare de făină cu un siclu, și două măsuri de orz cu un siclu. Ascultați cuvântul Domnului!”  (2 Împărați 7:1)   Cuvântul este al Domnului, măsurile sunt ale Domnului, prețul este al Domnului, vânzarea este a omului. Vinde omul ce-i dă Domnul, și, de cele mai multe ori, fără ca măcar el să știe, cu prețul stabilit de Domnul. Îi dă Domnul omului 10 arginți, din care el, omul, cu osteneala lui, dar tot cu ajutorul Domnului, trebuie să facă de zece ori 10 arginți. Îi dă Domnul omului floarea de făină și orzul, măsura lor și prețul lor. Ca să-și poată trăi viața tot de Domnul dată, omul trebuie să se folosească de toate câte i le dă Domnul. Dar să se folosească cum?   după cuvântul Domnului ... ascultați cuvântul Domnului   asta însemnând că înainte de a măsura, înainte de a prețui, înainte de a vinde omul trebuie să asculte cuvântul Domnului. Prioritar este cuvântul Domnului!  Măsoară omul, dar măsura este a lui Dumnezeu, prețuiește omul, dar prețul este al lui Dumnezeu, vinde omul, dar cuvântul este al lui Dumnezeu, cuvânt pe care omul nu îl poate măsura, căci nu are măsură, nu îl poate prețui, căci nu are preț, nu-l poate vinde, căci nu e de vânzare. Făină, orz, bani, măsurile lor și prețul lor, ca și măsurile a toate câte le avem și le facem, toate trebuie să se reverse din și în cuvântul Domnului. În  ascultați cuvântul Domnului  se cuprind toate  Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl . Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut nu a fost făcut fără el. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. El era de la început cu Dumnezeu. Și Cuvântul era Dumnezeu (Ioan  1:1,2,3,4,14)    Iată de ce ascultați Cuvântul  înseamnă trăiți și înfăptuiți cuvântul, deci Cuvântul. Acest Cuvânt trebuie să fie viața noastră, și  nu făina, orzul ori banul. Preț la făină, preț la orz, dar niciun preț la Cuvânt? Este de neprețuit Cuvântul, dar asta nu înseamnă că nu are preț; prețul Lui e atât de mare încât noi nu îl putem stabili. Din zece măsuri date de Domnul, omul trebuie însă să își facă de zece ori mai multe, ceea ce însemnă că sporindu-și prețul își apropie omul prețul de prețul Cuvântului. 

miercuri, 20 iulie 2011

Doamne! deschide-i ochii, să vadă!

2 Împărați 6:17 - Elisei s-a rugat, și a zis: ”Doamne! deschide-i ochii, să vadă!”  Și Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai și de cară de foc împrejurul lui Elisei.

                                   Ne deschide ochii Domnul, ni-i deschide atât pe cei cu care vedem înafară, cât și ochii spirituali ai sufletului, ochi cu care nu vedem    muntele plin de cai și cară de foc  dar putem vedea focul carălor, minunăția cailor. Cu ochii vederii vedem, cu ochii simțirii simțim. Și pe primii, și pe aceștia din urmă ni-i deschide Dumnezeu, ni i-a deschis la naștere, și o face de atunci de câte ori este nevoie. Nu degeaba ne-a înzestrat Dumnezeu cu acești ochi, iar cei care îi au degeaba, degeaba au trăit. Dumnezeu a făcut muntele să-l vedem, și să știm că acolo unde a vrut Dumnezeu să fie, acolo este muntele, și a făcut focul să-l simțim, și să știm că așa cum vrea Dumnezeu să fie, așa este focul.  Așa cum vrea Dumnezeu, dar și așa cum îl merităm fiecare: mistuitor, dacă merităm un foc mistuitor, sau nemistuitor dacă merităm un foc nemistuitor. Pentru a înțelege ce putem merita, Dumnezeu ne deschide ochii, iar noi îi putem ține deschiși, să vedem muntele și focul, și văzând să înțelegem, ori îi putem ține închiși, să nu vedem nimic. Domnul ni-i deschide iarăși, dar dacă noi îi închidem mereu.....

Beethoven Sonata No. 18 plays Barenboim

marți, 19 iulie 2011

și au mâncat și le-a mai rămas, după cuvântul Domnului

2 Împărați 4:44 - Atunci le-a pus pâinile înainte; și au mâncat și le-a mai rămas, după cuvântul Domnului.

                                            Pâinea lui Dumnezeu este chiar cuvântul lui Dumnezeu. Pâine înmulțită, cuvânt înmulțit, să ajungă la toți, și, mai ales să sature pe toți. Era vremea lui Elisei,  au adus douăzeci de pâini, care au ajuns la o sută de inși.  Dar Elisei a zis: ”Dă oamenilor să mănânce, căci așa vorbește Domnul: „Vor mânca, și va mai rămâne!„”   Era acolo Isus Cristos!  Și oamenii aceia au mâncat și le-a mai rămas, și au mai mâncat mulți după ei, și a mai rămas mult. Cu cât este mai mult mâncată pâinea Domnului, cu atât rămâne mai mult, cu cât rămâne mai mult cu atât se pot înmulți cei care vor să o mănânce. Duhul lui Dumnezeu este inepuizabil, cu cât iau mai mulți din el, el cu atât devine mai mult. Trecut în sufletele noastre, spiritul lui Dumnezeu Își devine El Lui Însuși izvor. Este menirea, de Dumnezeu dată, să fie sufletul omului izvor de cuvânt divin. E un însemn al dumnezeirii noastre.

luni, 18 iulie 2011

Domnul a chemat

2 Împărați 3:13 - Elisei a zis împăratului lui Israel: ”Ce am eu a face cu tine? Du-te la proorocii tatălui tău și la proorocii mamei tale!” Și împăratul lui Israel a zis: ”Nu! Căci Domnul a chemat pe acești trei împărați ca să-i dea în mâinile Moabului.”

                                                          Nu la proorocii oamenilor, chiar dacă sunt ai tatălui sau ai mamei, trebuie să ne ducem, ci la proorocii Domnului. Dar doar a ne duce la acești prooroci nu este suficient, trebuie să ajungem la ei cu credința că ei sunt proorocii Domnului, și că ce auzim din gura lor nu ei spun, ci spune Dumnezeu. Astăzi sunt foarte puțini prooroci ai Domnului, iar în înțelesul Vechiului Testament ei nu există, vremurile proorocirilor au trecut, dar totuși noi ne putem duce la proorocii Domnului, și anume, la acei prooroci vechi care, chiar morți fiind, ne pot vorbi. Credința, cred eu, nu constă acum numai în a merge la oameni ai lui Dumnezeu vii, dar și în a crede că, deși morți, acești oameni ai lui Dumnezeu ne pot prooroci. Să ne amintim de Moise și Ilie când erau lângă Isus, iar Petru vroia să  facă trei colibe: Petru a zis lui Isus: ”Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, și una pentru Ilie” (Luca 9:33)  Toți cei de acolo erau vii.

Beethoven piano sonata No.17 "TEMPEST" - Helene Grimaud

duminică, 17 iulie 2011

să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău

2 Împărați 2:9 - După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: ”Cere ce vrei să-ți fac, înainte de a fi răpit de la tine!” Elisei a răspuns: ”Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!”

                                                   A cere să ai   o îndoită măsură din duhul   cuiva, ce altceva însemnă decât a zice că duhul are măsură, având măsură el există material, fără să fie totuși materie, fiind totuși măsurabil. Spiritul este acela care dă greutate omului, și nu carnea. După putrezirea cărnii rămâne greutatea spiritului, cu această greutate ne vom prezenta înaintea lui Dumnezeu, în funcție de ea vom fi noi cântăriți. Cere Elisei  îndoită măsură din duhul   lui Ilie, dar el, Elisei, știe că Ilie avea o măsură a spiritului atât de mare încât, chiar îndoit plecată de la el, va ajunge totuși înjumătățit la Elisei, dar chiar și așa spiritul lui, al lui Elisei cel de dinainte de Ilie, se va dubla. Pare a se juca cu măsurile duhului Dumnezeu, dar nu o face, El vrea doar să ne spună că măsura duhului nostru este dată de credința noastră în Dumnezeu, și de ce facem cu această credință. Se știe cât de mare a fost credința lui Ilie, și cât de mare a devenit credința lui Elisei.  Trebuie să cerem spirit îndoit, și așa să îl și luăm, de la cei despre care știm că au o mare măsură a spiritului. Și așa ne putem spori noi nouă greutatea duhului.

sâmbătă, 16 iulie 2011

el va zidi o casă Numelui Meu

1 Împărați 5:5 - Iată că am de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu, cum a spus Domnul tatălui meu David, zicând: ”Fiul tău, pe care-l voi pune în locul tău, pe scaunul tău de domnie, el va zidi o casă Numelui Meu.”

                                           Real, Templul acela nu mai există. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu mai are o casă a Numelui Lui, zidită pe pământ. Dar acea casă, Templul zidit atunci Numelui Yahveh, casa aceea comandată atunci chiar de Dumnezeu, nu mai există astăzi. Poate a vrut Dumnezeu să se întâmple așa, și de aceea rezidirea Templului sfânt al lui Dumnezeu, și ceea ce se va întâmpla în el, a devenit un semn al sfârșitului vremurilor. Zice Solomon  am de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu    și așa va face, ceea ce înseamnă că oamenii plăcuți lui Dumnezeu ce gândesc aceea și fac. Este deci datoria noastră, a oamenilor, spre a fi plăcuți lui Dumnezeu, să gândim bine, și să înfăptuim ce gândim. Se mai spune apoi aici  fiul tău, pe care-l voi pune în locul tău   ceea ce însemnă că toți suntem puși de Dumnezeu în locurile în care suntem. Faptul că unii dintre noi ne pervertim punerea este o responsabilitate a noastră, chiar dacă o parte a acestei pervertiri ne vine de la Adam. Este o responsabilitate a noastră personală pentru că putem rămâne acolo și așa unde și cum ne-a pus Dumnezeu, sau ne putem deplasa în alte direcții, spre alte trăiri. Într-un fel, zidim o casă Numelui lui Dumnezeu și rămânând acolo unde ne-a pus El, așa cum ne-a pus El.

vineri, 15 iulie 2011

Dumnezeu a dat

1 Împărați 4:29 - Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere, și cunoștințe multe ca nisipul de pe țărmul mării.

                                       Om și Dumnezeu. Dumnezeu dă omului înțelepciune, pricepere, și cunoștințe multe, iar atunci când acestea sunt multe ca nisipul de pe țărmul mării  acel om e un Solomon. Înțelepciunea, priceperile și cunoștințele omului nu sunt ale omului, sunt ale lui Dumnezeu. Gândește omul, dar puterea de a gândi Dumnezeu i-a dat-o! Gândește omul cu înțelepciune, și face cu pricepere ce gândește, dar el există numai prin Dumnezeu, adică numai prin Dumnezeu omul care gândește gândește cu înțelepciune, și capătă pricepere. Înțelepciunea omului și în aceasta constă: să știe să gândească și să acționeze numai prin Dumnezeu.

joi, 14 iulie 2011

înalță un altar Domnului

2 Samuel 24:18 - În ziua aceea Gad a venit la David, și i-a zis: ”Suie-te și înalță un altar Domnului în aria lui Aravna, iebusitul.”
2 Samuel 24:19 - David s-a suit, după cuvântul lui Gad, cum poruncise Domnul.

                           După cuvântul lui Gad, cum poruncise Domnul    Poruncește și prin guri omenești Dumnezeu. Gad era mai mic decât David, dar David l-a ascultat, convins fiind că prin gura lui Gad vorbește Domnul. Credința și în asta constă: să știm să ascultăm cuvintele altora de lângă noi atunci când ne dăm seama că ele vin de la Domnul. Gad nu a fost un profet, dar a fost un vizionar, și știind acest lucru, împăratul David îl ascultă. Îi spune Gad suie-te și înalță un altar Domnului  Iată: suie-te  deci ”înalță-te!”, ”fii sufletește mai aproape de Domnul decât de aria lui Aravna  și astfel înălțat, ridică altarul pe acea arie, dar ridică altar și în sufletul tău!”  ceea ce înseamnă că numai un suflet înălțat poate ridica altare Domnului. Apoi  înalță un altar  adică suie altarul tău până la Domnul. Înălțăm altare sufletești lui Dumnezeu, înălțându-ne și pe noi până la El deodată cu altarul, ceea ce însemnă că trebuie să devenim noi înșine altare înălțate lui Dumnezeu.

miercuri, 13 iulie 2011

este ca lumina dimineții

2 Samuel 23:4 - este ca lumina dimineții, când răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolțească din pământ verdeața

                                  Este lumină și căldură Dumnezeu, El dă lumină și căldură și soarelui. Razele venite de la Dumnezeu ne luminează și ne încălzesc sufletul și mintea, fără ele n-am exista nici noi, nici lumea noastră, lumea de dinlăuntru și lumea de dinafară. Rază de soare, rază de viață e Dumnezeu, este și ploaie când vrea El să fie ploaie, căci fără ploaie ar fi zadarnice căldura și lumina razei. Ne încălzește Dumnezeu, El ne și răcorește, ne udă și ne usucă. El face să încolțească din pământ verdeața  El face să încolțească în sufletul nostru iubirea, care iubire ne înalță spre lumina și căldura Lui.
   Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
2 Regi 23:4 - În dimineață e lumina lui Dumnezeu
                      dimineața când răsare soarele
                      prin a cărui lumină a trecut Domnul
                      dar și în ploaie otova pe pământ

Beethoven Piano Sonata No. 16 - Berenboim

marți, 12 iulie 2011

un înger al lui Dumnezeu

2 Samuel 19:27 - Și el a înnegrit pe robul tău la domnul meu, împăratul. Dar domnul meu, împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede.


                                                Știi ce ceri când spui fă ce vei crede  cuiva despre care știi că merită titlul de înger al lui Dumnezeu, adică trimis al Lui. Pentru om a fi un fel de înger al lui Dumnezeu înseamnă a fi mai presus decât ceilalți oameni, așa cum Cristos, pentru că  a moștenit un Nume mult mai minunat decât al lor  este  mai presus de îngeri (Evrei 1:4)  Iată deci: Dumnezeu, îngeri, oameni. Dar așa cum între îngeri sunt îngerii decăzuți, care sunt mai aproape de om decât de Dumnezeu, între oameni sunt oameni mai aproape de îngeri decât de oameni, oamenii înălțați, oameni ca niște îngeri. Dumnezeu, primul din înșiruirea Dumnezeu-îngeri-oameni, El rămâne pururi Dumnezeu, Dumnezeu Tată, Dumnezeu Fiu, Dumnezeu Duh Sfânt. Dumnezeu vrea să îi înalțe și pe îngeri, și pe oameni. Iar oamenilor pe care îi înalță Dumnezeu, făcându-i ca pe niște îngeri, oameni care știind ce însemnă înălțarea fac totul ca să o merite, deci acelor oameni, le putem spune liniștiți  fă ce vei crede  siguri fiind că ce fac ei este un lucru mai degrabă îngeresc decât omenesc., adică un lucru drept. Iar dreptatea, chiar și atunci când doare, rămâne dreptate. De aceea  fă ce vei crede  spus unor oameni care sunt ca niște îngeri ai lui Dumnezeu, înseamnă ”știu că vei face ce trebuie!”

luni, 11 iulie 2011

Cum n-am murit eu în locul tău!

2 Samuel 18:33 - Atunci  împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porții, și a plâns. Pe când mergea, zicea: ”Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom fiul meu, fiul meu!”

                                 Oare Împăratul Yahveh cum a plâns când I-a murit Fiul? Nu știm, dar cunsocându-L bine, și cunoscându-L bine și pe Fiul Său, ne-am putea închipui.  Eli! Eli! Lama sabachtani?  nu însemnă în niciun fel că Tatăl Și-ar fi părăsit Fiul, înseamnă o atenționare a noastră din partea Tatălui și Fiului, prin Duhul Sfânt, asupra durerilor pe care le-am simți dacă am fi abandonați de Dumnezeu, dar mai poate însemna și că în clipele rostirii acelor cuvinte Cristos ne-a arătat cât de pregătit este să ne preia durerile. Deci după Eli! Eli! Lama sabachtani?  Îl auzim parcă pe Yahveh: ”Fiul Meu! Fiul Meu Isus! Eu am murit împreună cu Tine, Tu ai murit împreună cu Mine, căci noi doi una suntem. Dar Duhul Nostru Sfânt ne va învia!” Nu a murit David în locul fiului său Absalom, pentru că așa a vrut Dumnezeu să se întâmple, David trebuia să fie și să rămână David, dar tot Dumnezeu a vrut să-I moară Fiul, pentru a ne recupera, prin acest sacrificiu, pe toți. Multe jertfe au făcut oamenii, unele plăcute altele neplăcute lui Dumnezeu, dar Dumnezeu a hotărât să facă o singură jertfă, vărsarea sângelui Fiului Său, spre mântuirea noastră, dar și pentru a ne arăta ce însemnă o adevărată jertfă. Sentimentul părăsirii Fiului de către Tată, despre care Fiul știa că nu Îl va părăsi nicicum, este chiar el, acel sentiment, un fel de jertfă. Cum n-am murit eu în locul tău!  spus de David devine: ”Eu am murit împreună cu Tine!” spus de Yahveh.

duminică, 10 iulie 2011

Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului

2 Samuel 15:25 - Împăratul a zis lui Țadoc: ”Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate! Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi și mă va face să văd chivotul, și locașul lui.”

                             Împărat și preot. A fost și a rămas împăratul mai mare decât preotul, lucru aparent nefiresc, Avram fiind cel care a dat zeciuială lui Melchisedec, deci împăratul fiind mai mic decât preotul. Dar atunci Avram încă nu era Avraam, și numai după ce a devenit Avraam a fost nu numai împărat, ci și tată al multor națiuni. Dar faptul că preotul e mai mic decât împăratul nu înseamnă că preoția lui Melchisedec a fost știrbită, dimpotrivă, ea a fost întărită. Căci Melchisedec  împărat al neprihănirii, împărat al Salemului, împărat al păcii,  fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții ... rămâne preot în veac.  Deci împărat și preot în veac Melchisedec, împărat și tată de neamuri, deci și de preoți, Avraam, împărat și căpetenie de oști și de preoți David. Sunt oameni cu trecere înaintea Domnului, aceștia și alții ca ei, oameni care fac ca Mesia să se poată numi Fiu al omului.


sâmbătă, 9 iulie 2011

înaintea Domnului am jucat

2 Samuel 6:21 - David a răspuns Micalei: ”Înaintea Domnului, care m-a ales mai presus de tatăl tău și de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat.
2 Samuel 6:22 - Vreau să mă arăt și mai de nimic decât de data aceasta, și să mă înjosesc în ochii mei; totuși voi fi în cinste la slujnicile de care vorbești.”
2 Samuel 6:23 - Și Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morții ei.

                                   Cel ce zice înaintea Domnului am jucat  a jucat înaintea Domnului aproape dezbrăcat, încât reacția firească în urma a ceea ce a făcut el este reacția Micalei. David mai zice  vreau să mă arăt și mai de nimic decât de data aceasta și să mă înjosesc în ochii mei  iar faptul că   Mical ... n-a avut copii până în ziua morții ei   ar putea fi interpretat că ea a greșit, și David, jucăușul dezbrăcat, a avut dreptate. Pare o nebunie să joci dezbrăcat în public, iar când acest lucru se întâmplă în fața chivotului Domnului, nebunia pare cu atât mai mare. Și, totuși, Domnul nu S-a supărat. Ceea ce poate însemna că pot fi nebunești metodele folosite de om pentru a se înjosi în fața lui Dumnezeu. Eschibiționism sau înjosire, diferența este dată de trăirile celor care le practică. Acela care percepe adevăratele trăiri, este Domnul. Este nevoie de multă determinare, mult curaj, și chiar o doză de nebunie să poți juca aproape dezbrăcat, sau să umbli chiar dezbrăcat, precum Isaia  și Domnul a zis: ”După cum robul Meu Isaia umblă gol și desculț trei ani de zile, ca semn de înștiințare pentru Egipt și pentru Etiopia”  în public. Dar atunci când aceste lucruri se întâmplă ca urmare a dorinței lui Dumnezeu, și când trăirile lor din partea celor care le practică sunt adevărate, poate fi expunerea în public în stări care sunt înjositoare înjosire și în fața Domnului? 
  Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
2 Regi 6:21 - Iar David a zis către Micol: ”Eu voi juca în fața Domnului. Binecuvântat este Domnul, Cel ce m-a ales, peste capul tatălui tău și peste capul casei acestuia, să facă din mine cârmuitor peste poporul Său, peste Israel! Și voi juca și voi sălta în fața Domnului,
2 Regi 6:22 - și așa încă mă voi mai descoperi, și netrebnic voi fi în ochii tăi, împreună cu slujnicile în ochii cărora ziceai că n-aș fi în cinste.”
2 Regi 6:23 - Iar Micol, fiica lui Saul, n-a avut nici un copil, până în ziua când a murit.

Beethoven Piano Sonata No. 15 -Pastoral Play Berenboim

vineri, 8 iulie 2011

David s-a temut de Domnul în ziua aceea

2 Samuel 6:9 - David s-a temut de Domnul în ziua aceea, şi a zis: "Cum să intre chivotul Domnului la mine?"
2 Samuel 6:10 - N-a vrut să aducă chivotul Domnului la el, în cetatea lui David, şi l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.
2 Samuel 6:11 - Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom, şi toată casa lui.

                             Unde era chivotul Domnului, acolo era şi Domnul, unde era Domnul acolo era multă binecuvântare.  David s-a temut de Domnul în ziua aceea, şi a zis: "Cum să intre chivotul Domnului la mine?"  trebuie înţeles ca şi cum David, după cele întâmplate lui Uza, a înţeles că teama de Domnul trebuie să însemne, înainte de orice, teama de noi înşine, chiar şi teama de a greşi dintr-o prea mare iubire de Dumnezeu, fără a mai vorbi despre teama din lipsa de iubire, căci chiar şi aceia care nu Îl iubesc pe Dumnezeu simt o teamă, pe care la început nu o recunosc, ei neînţelegându-L pe Dumnezeu, şi neînţelegând ce însemnă să nu Îl iubeşti pe Dumnezeu, dar apoi tot frământându-se, căci nu se poate să nu te frământe, chiar şi involuntar, lipsa de iubire pentru Dumnezeu, care lipsă de iubire se va solda cu un sentiment de lipsă de iubire a tuturor pentru tine, deci tot frământându-se, să-şi dea seama că greşala este a lor. În rest, acolo unde era chivotul era şi Domnul, acolo unde era Domnul erau multe binecuvântări. Dar cum acum acel chivot nu mai există, aceasta nu însemnă că şi consecinţele prezenţei lui nu mai există. Este ca şi cum am spune că nu mai există binecuvântări, ceea ce, bineînţeles, nu poate fi adevărat. Consecinţele prezenţei chivotului există pentru fiecare dintre cei care Îl iubesc pe Domnul, există în sufletul lor. Se poate spune că s-a mutat chivotul din afară în sufletele noastre, acolo unde  rămâne nu numai timp de trei luni, ci rămâne o viaţă întreagă. Intrând în sufletele noastre, chivotul s-a veşnicit, asemenea lor.

joi, 7 iulie 2011

Domnul, Dumnezeul oștirilor era cu el

2 Samuel 5:10 - David ajungea tot mai mare, și Domnul, Dumnezeul oștirilor era cu el.

                                                    David ajungea tot mai mare  pentru că  Domnul, Dumnezeul oștirilor era cu el     dar și    Domnul, Dumnezeul oștirilor era cu el   pentru că David trebuia să ajungă mai mare. Ajungem așa cum vrea Dumnezeu să ajungem, dacă ne înțelegem ajungerile, precum David, sau ajungem așa cum Dumnezeu nu vrea să ajungem, dacă nu ne înțelegem ajungerile, precum Saul. Pe toți ne-a zămislit Dumnezeu să ajungem așa cum vrea El să ajungem, dar nu toți ne împlinim zămislirea. Unii, cu voie ori fără de voie, singuri sau influențați de alții, se abat de pe calea pe care i-a pus Dumnezeu să pășească. Din când în când Dumnezeu îi mai oprește, îi mai atenționează, dar, liberi fiind, ei Îl pot asculta, măcar de acum, pe Dumnezeu, sau pot să nu-L asculte, continuându-și pașii pe calea greșită. Ne-a pus pe calea bună Dumnezeu, dar pașii pe această cale, ori pe alta, noi îi facem........

miercuri, 6 iulie 2011

Domnul să vă arate bunătate și credincioșie

2 Samuel 2:6 - Și acum Domnul să vă arate bunătate și credincioșie! Vă voi face și eu bine, pentru că v-ați purtat astfel.


                                        Bine răsplătit cu bine. Dar noi trebuie să înțelegem, ne-o spune Cristos, că este necesar mai mult decât atâta, căci, spune El, și oamenii răi răsplătesc binele cu bine. Nu este cazul acesta, al lui David, dar în răsplătirea binelui cu bine este mai greu de diferențiat oamenii buni de oamenii răi, pe când în răsplătirea răului cu bine este mult mai ușor, pentru că știm că acest lucru numai oamenii buni îl fac. Iar cei care așa fac se apropie mai mult de asemănarea cu Dumnezeu, care Dumnezeu, întruparea supremă a bunătății fiind, răsplătește răul cu bine, cu condiția ca cel care trebuie răsplătit să vrea el să fie astfel răsplătit. Domnul arată bunătate și credincioșie tuturor, căci este un Domn drept, trebuie doar ca omul să știe să-I aprecieze dreptatea, care dreptate nu Îi permite lui Dumnezeu, cu alte cuvinte Dumnezeu nu Își permite El Lui Însuși, să răsplătească la fel pe cel care nu Îi înțelege răsplata cu cel care I-o înțelege, căci atunci ar fi nedrept cu acesta din urmă. Domnul arată bunătate și credincioșie tuturor acelora care sunt buni și credincioși.
    Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
2 Regi 2:6 - Și acum, facă cu voi Domnul milă și adevăr; iar eu, de asemenea, întru această faptă bună am să mă port cu voi, de vreme ce ați făcut aceasta.

Beethoven - Moonlight (FULL) - Piano Sonata No. 14

marți, 5 iulie 2011

Tu erai plăcerea mea

2 Samuel 1:26 - Mă doare după tine, frate Ionatane!
                           Tu erai plăcerea mea,
                           dragostea ta pentru mine era minunată,
                           mai presus decât dragostea femeiască.

                                       Iubește-L pe Domnul Dumnezeul tău, iubește-ți aproapele!  fă-ți frate din oricare aproape al tău, fă-ți iubită din orice femeie, fără să o dorești animalic, iubind-o ca pe o ființă asemeni ție zămislită de Dumnezeu. Cum îți iubești aproapele, așa Îl iubești pe Dumnezeu, cum Îl iubești pe Dumnezeu așa te iubești pe tine, cum te iubești pe tine așa iubește-ți aproapele, cu iubirea pe care o simți atunci când simți că Îl iubești pe Dumnezeu. Este un fel de Sfântă Treime iubirea: Dumnezeu, tu și aproapele tău. A-ți face plăcere dintr-un aproape al tău însemnă a-ți face plăcere din Dumnezeu, a simți că dragostea aproapelui tău e minunată însemnă a simți minunăția dragostei lui Dumnezeu, a simți minunăția dragostei lui Dumnezeu înseamnă a te bucura de sufletul pe care ți l-a dat Dumnezeu, suflet care fără dragostea de Dumnezeu și de aproape nu valorează nimic. Așa cum L-a durut mai tare pe Dumnezeu dragostea Lui pentru tine decât te-a durut pe tine, dovada e crucea cristică, așa trebuie să te doară pe tine mai mult decât îl doare pe el dragostea ta pentru el, pentru aproapele tău. Aceasta este adevărata trăire a vieții insuflate în om de Dumnezeu. Este ceea ce a simți David când spune mă doare după tine frate Ionatane. A ne face frați în dureri înseamnă a ști să ne bucurăm cu adevărat de vaiața insuflată în fiecare dintre noi de Dumnezeu.
    Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
2 Regi 1:26 - O! frate Ionatan, tristeții mele hrană!
                      mi-ai fost atât de scump!
                      iubirea ta mi te-a făcut minune
                      mai sus decât iubirile femeii.

luni, 4 iulie 2011

Le-au luat oasele și le-au îngropat

1 Samuel 31:13 - Le-au luat oasele și le-au îngropat sub stejarul din Iabes. Și au postit șapte  zile.

        ”...căci țărână ești, și în țărână te vei întoarce!” (Geneza 1:19) nu însemnă că întorcându-ne acolo, vom rămâne acolo. Cei ce le-au luat oasele și le-au îngropat, oasele lui Saul și a tovarășilor săi au postit șapte zile apoi nu pentru ca oasele acelea să se odihnească mai bine, ci pentru că știau că  cei ale căror oase au fost îngropate vor învia. Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, iar oamenii postesc nu pentru morți, ci pentru vii. El mi-a zis: ”Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu i-am răspuns: ”Doamne, Dumnezeule, Tu știi lucrul acesta!” El mi-a zis: ”Proorocește despre oasele acestea, și spune-le: ”Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului!” Așa vorbește Domnul Dumnezeu către oasele acestea: ”Iată că voi face să intre în voi un duh, și veți învia.” (Ezechiel 37:3-5)   Să ne amintim Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu. (Geneza 2:7)  Iar în Ezechiel voi face să intre în voi un duh, și veți învia. Deci sufletul nostru viu este duhul de la Dumnezeu. Iar acum le-au luat oasele și le-au îngropat ... și au postit șapte zile. Țărână înaintea primei zămisliri, oase apoi, înaintea celei de-a doua, omul creat de Dumnezeu, omul făcut suflet viu, suflet viu rămâne în veșnicie. Faptul că, la un moment dat vom fi niște oase nu însemnă nimic în fața veșniciei sufletului. Nu sunt importante oasele, căci Dumnezeu va face să intre în ele un duh și ele vor învia, importantă este viața veșnică a sufletului. Pentru această viață au postit șapte zile cei care l-au îngropat pe Saul, și nicidecum pentru oasele acelea ale lui.

duminică, 3 iulie 2011

Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui și după credința lui

1 Samuel 26:23 - Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea și după credința lui; căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, și eu nu am vrut să pun mâna pe unsul Domnului.

                                  Răul este molipsitor răul de la cei răi vine, de aceea să nu ne atingem de ei, de cei răi. A nu ne atinge de cei răi însemnă a nu ne însoți cu ei, a nu le asculta vorbele. Pentru că ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi ... ci își găsește plăcerea în Legea Domnului, zi și noapte cugetă la Legea Lui (Psalm 1:1,2) Ferice de omul înseamnă bucurie pentru om, și chiar această bucurie îl face mai bun. Răul este molipsitor, dar bunătatea se ia prin admirația și iubirea pentru cei buni. Răul se molipsește, precum o boală, binele se transmite precum o iubire. Numai cine e capabil de iubire are capacitatea de a fi om bun. De aceea iubește-L pe Domnul, Dumnezeul tău! și iubește-ți aproapele! poate însemna și ”fii bun!” Cât de bun este Isus Cristos, care, deși mântuit, căci El este Dumnezeu, s-a chinuit și a murit să fim și noi mântuiți. Noi, care în cea mai mare parte, ne molipsim de rău în loc să trăim binele. Dar, drept fiind Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui și după credința lui. Deci iată! bunătatea include pe lângă iubire, dreptatea și credința. Sunt sentimente, sunt trăiri care decurg unele din altele și se condiționează reciproc, încât, trăite cu adevărat, la un moment dat se întrepătrund că nu mai știm unde sfârșește unul și începe celălalt: iubirea este dreaptă, iubirea este credincioasă, dreptatea e plină de iubire și de credință, credința e iubitoare și dreaptă. Toate aceste trăiri, toate aceste sentimente sunt apanajul bunătății, bunătate pe care Domnul o va răsplăti.