marți, 31 mai 2011

Domnul m-a ţinut în viaţă

Iosua 14:10 - Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzecişicinci de ani de când vorbea Domnul astfel cu Moise, când umbla Israel prin pustie; şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzecişicinci de ani.

                             Adunăm, numărându-i mereu, anii vieţii. În unii dintre aceşti ani traversăm, cu voia ori fără voia noastră, pustiuri, ceea ce însemnă locuri aride ale sufletului nostru. Spre a ne uşura ieşirea din astfel de pustiuri, Dumnezeu ne ajută, ne dă mană, căci ne-a dat Cuvântul, ne dă apă izvorâtoare din stâncă, pentru că ne-a dat iubirea. Deci iată! Cuvânt şi iată! iubire. Iată! viaţa! Viaţa ai cărei ani, numărându-i mereu, trebuie să fie plini de ascultarea cu iubire a Cuvântului. Cu cât mai mulţi ani, cu atât mai multă iubire în ascultarea de Cuvânt. Domnul ne ţine în viaţă, în viaţa aceasta adunătoare de ani, pentru a ne face noi merituoşi ai unei intrări în viaţa eternă, acolo unde-acolo când numărare de ani nu va mai fi, şi nici pustiuri nu vor mai fi. Trebuie să învăţăm aici, şi acum, ce însemnă pustiul pentru a aprecia cu adevărat viaţa în care pustiuri nu vor mai fi.

luni, 30 mai 2011

Domnul, Dumnezeul lui Israel, este moştenirea lui

Iosua 13:33 - Moise n-a dat nicio moştenire seminţiei lui Levi, Domnul, Dumnezeul lui Israel este moştenirea lui, cum îi spusese El.

                                   Faptul că Moise n-a dat nicio moştenire seminţiei lui Levi trebuie să îl înţelegem sub două aspecte: nedând nicio moştenire, Moise L-a ascultat pe Dumnezeu, deci putem înţelege că Domnul nu a dat nicio moştenire acelei seminţii. Apoi, leviţii nu au primit moştenire pentru că ei aveau alte misiuni, şi anume, administrarea unei moşteniri care era chiar Domnul, Dumnezeul lui Israel.  Adică ei deveneau administratorii unei moşteniri spirituale. Ce fel de oameni trebuia să fi fost ei pentru a merita o astfel de însărcinare, cu toţii putem judeca. Ce fel de oameni au fost, de asemenea putem judeca, din moment ce leviţii au dispărut. Dar asta înseamnă că a dispărut moştenirea spirituală a Domnului, Dumnezeul lui Israel? Nicidecum!  Asta înseamnă doar că spiritualitatea a fost transferată, prin Isus Cristos, Mare Preot după rânduiala lui Melchisedec, altora. Cât de mult se ridică aceştia la nivelul moştenirii pe care o administrează, se poate mult discuta, important e că spiritualitatea divină este de ei administrată. Felul în care ne este administrată spiritualitatea este mai important decât felul în care ne sunt administrate averile pământeşti, pentru că fiecare dintre noi cu cele spirituale ne vom prezenta la Cel care este Spirit.

Beethoven- Piano Sonata No. 11, Allegro...

joi, 26 mai 2011

Moise, robul lui Dumnezeu



Iosua 12:6 - Moise, robul lui Dumnezeu, și copiii lui Israel, i-au bătut; și Moise, robul Domnului, le-a  dat țara lor în mâna rubeniților, gadiților și la jumătate din seminția lui Manase.

                                        Moise, robul lui Dumnezeu însemnă și Dumnezeu, stăpânul lui Moise? Eu cred că Dumnezeu nu este un stăpân în înțelesul omenesc al cuvântului. Dumnezeu înseamnă Stăpânul acelor robi pentru care El este în stare să facă orice, să facă mai mult decât vrea robul Său să facă pentru el. El ar părea mai degrabă să fie robul robului Său. Într-adevăr, care stăpân este în stare, pentru binele robului său, să își trimită la moarte unicul său fiu? Și dacă o face, nu pare mai degrabă el robul și celălalt stăpânul? Din iubire pentru noi, robii Lui, Și-a trimis Dumnezeu la suferință mortală Fiul Său Unic. Cei care înțelegem acest lucru, ne bucurăm să fim robii unui astfel de Stăpân. Deci iată, robi ai lui Dumnezeu, robi ai iubirii, Stăpân al iubirii, Stăpân al robilor, Stăpân al iubirii însemnând rob al bucuriei de a face binele celor pe care îi iubești. Un astfel de Stăpân-rob este Dumnezeu, un astfel de Stăpân le dă robilor Săi iubiți tot ceea ce le-a promis printr-un jurământ parafat cu sânge divin, și anume, după ce le-a dat viața, le dă și țări în care să trăiască, le dă mană cu care să se hrănească, le dă apă, le dă foc, le dă ploaie, le dă soare, le dă secerișuri, le dă grânare, li-L dă chiar pe Fiul Său pentru ca ei să-și poată ușura mântuirea, adică să poată intra, printr-o mai bună înțelegere, în lumea lui Dumnezeu, lume în care stăpâni și robi totuna sunt prin iubire.

miercuri, 25 mai 2011

Căci Domnul a îngăduit

Iosua 11:20 - Căci Domnul a îngăduit ca popoarele acelea să-şi împietrească inima şi să lupte împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le nimicească cu desăvârşire, fără să aibă milă de ele, şi să le nimicească după cum poruncise lui Moise Domnul.

               Ajutându-se de oameni ori de popoare, Dumnezeu le arată oamenilor ori popoarelor ce trebuie să facă, ori cum trebuie să facă. Se ajută Dumnezeu şi de neînţelegători pentru a-i face pe înţelegători să înţeleagă mai uşor. Se ajută de neînţelegători, ştiind că neînţelegerea lor îi ţine într-o altfel de lume, paralelă cumva cu lumea lui Dumnezeu. Iar momentele în care El se ajută de aceştia sunt momentele de interferenţă între lumea Lui şi lumea lor, dar aceasta privit la nivel spiritual, pentru că la nivel fizic ei tot în lumea creată de Dumnezeu trăiesc. De unde se vede că lumea spirituală este mai importantă decât cea materială, pentru că se ajută de un spiritual greşit Dumnezeu, pentru a întări spiritele înţelegătoare. Domnul a îngăduit ca popoarele acelea să-şi împietrească inima  trebuie să înţelegem că a îngăduit aceasta pentru că acele popoare au vrut aceasta. Domnul, Dumnezeul nostru îngăduie să ne împietrim, sau să nu ne împietrim inimile, iar pe cei care şi le împietresc îi poate folosi, fără ştiinţa lor, pentru a le arăta celor care nu-şi împietresc inimile ce bine fac că nu şi le împietresc, îi ajută deci să facă binele. Luptă împotriva celor cu inimile neîmpietrite cei cu inimile împietrite pentru că aşa vrea Dumnezeu, dar victoria va fi a celor neîmpietriţi la inimi, pentru că pentru ei se luptă Dumnezeu. Cei cu inimile împietrite, tocmai pentru că sunt aşa, nu înţeleg aceasta, ceilalţi, înţelegând, intră în lumea promisiunilor lui Dumnezeu, promisiuni făcute multora precum lui Moise.
   Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Iosua 11:20 - Că de la Domnul a fost ca inima lor să se întărească în a ieşi cu război împotriva lui Israel, pentru ca să fie ei nimiciţi de istov şi nicio milă să nu fie asupră-le, ci să fie daţi pieirii, aşa cum Domnul îi grăise lui Moise.

marți, 24 mai 2011

Domnul, Dumnezeul lui Israel, lupta pentru Israel.



Iosua 10:42 - Iosua a luat în acelaşi timp pe toţi împăraţii aceia şi ţara lor, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, lupta pentru Israel.

                                 Iosua a luat în acelaşi timp pe toţi împăraţii aceia şi ţara lor dar Domnul, Dumnezeul lui Israel, lupta pentru Israel.   Este victorios omul?  sau Dumnezeu?  Este victorios omul, dar lupta este a lui Dumnezeu. Toate victoriile, omul le obţine numai prin Dumnezeu. De cele mai multe ori, însă, uităm acest adevăr, premărind oameni şi uitând de Dumnezeu. Chiar şi aşa, Dumnezeu continuă să  lupte pentru noi, şi o face, desigur, mai ales pentru cei care nu uită că, deşi este omul victorios, lupta este a lui Dumnezeu. Sunt puţini aceştia, dar Dumnezeu se luptă pentru ei, şi luptându-se pentru ei, se luptă pentru toţi. Pentru că toţi ne putem bucura de victoriile oamenilor obţinute prin lupta lui Dumnezeu. Pot fi ale tuturor victoriile acestea.  Dumnezeu vrea ca aşa să se întâmple, mai trebuie să vrem şi noi. 

Piano Sonata No 10 - Allegro, Ludwig van Beethoven

luni, 23 mai 2011

Le-am jurat

Iosua 9:19 - Toate căpeteniile au zis întregii adunări: "Le-am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, şi acum nu putem să ne atingem de ei."

                                  Nu ştie adunarea că adevăratele ei căpetenii sunt cele care spun: "Am jurat pe Domnul, Dumnezeul nostru!" şi îşi ţin jurământul, împlinirea jurământului fiind pentru ei mai importantă decât faptul de a fi căpetenii. Sunt adevăratele căpetenii, adevăraţii oameni ai lui Dumnezeu, cei pe care adunarea ar trebui să îi asculte şi să-i urmeze. Dar pe cei adevăraţi, pentru că pe cei care se dau ei adevăraţi, fiind ei atât de bogaţi în cuvinte, dar atât de săraci în Cuvânt, nu ar trebui nici măcar să îi bage în seamă. Adevăratele căpetenii, împlinitori de jurăminte făcute lui Dumnezeu, sunt cei care se încadrează în fericirile cristice, sunt cei care, asemeni multora care au trăit până acum, par a-L întreba pe Dumnezeu: "Doamne! de ce tocmai eu? Eu, care sunt atât de umil şi nepricepul la vorbire."

duminică, 22 mai 2011

binecuvântările şi blestemele

Iosua 8:34 - Iosua a citit apoi toate cuvintele legii, binecuvântările şi blestemele, după cum este scris în cartea legii.
                                                  Toate  cuvintele legii, cuprinse într-un Singur Cuvânt, Cuvânt întrupat; toate învăţăturile legii, cuprinse într-o singură învăţătură, învăţătura iubirii. Pentru aceia care, prin învăţătura iubirii, ajung la Cuvântul întrupat, blesteme nu mai există, rămân binecuvântările. Dacă există lege, există şi încălcare de lege, de aceea pe lângă binecuvântări au trebuit să vină şi blestemele. Dar dacă binecuvântările în urma împlinirii legii vin de la Dumnezeu, blestemele în urma încălcării legii vin mai mult, prin chiar această încălcare, de la cel care nu ascultă. Căci legea a fost dată pentru toţi, deci toţi depindem de lege. Iar ascultarea de lege, deci împlinirea cuvintelor Cuvântului întrupat, este mana sufletelor noastre. Adică binecuvântarea. 

Beethoven: Piano Sonata No.9, Mov.1

joi, 19 mai 2011

Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?

Iosua 7:7 - Iosua a zis: "Ah! Doamne Dumnezeule, pentru ce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mâinile amoriţilor, şi să ne prăpădeşti? De am fi ştiut să rămânem de cealaltă parte a Iordanului.
Iosua 7:8 - Dar Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmaşilor lui?
Iosua 7:9 - Cananiţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura, şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?"

                                        Eu cred că nu trebuie să aibă omul grijă de ce va face Dumnezeu cu Numele Lui , omul trebuie să aibă grijă de ce va face el, omul, cu Numele Mare al lui Dumnezeu. Iar pentru ca Numele lui Dumnezeu să fie preamărit de către fiecare dintre noi, nu trebuie decât să-L iubim pe Dumnezeu. "Decât"? Pare simplu de zis, şi simplu este şi de făcut, atâta doar că cei mai mulţi dintre noi ne complicăm singuri în iubirea de Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie, într-un fel, ca primul bob de grâu pus în prima căsuţă a unei table de şah, şi care, dublat de fiecare dată, trebuie înmulţit până se ajunge la ultima căsuţă. Dintr-un bob de iubire pentru Dumnezeu, trebuie să ajungem, prin înmulţire de iubire, până la atâta recoltă de iubire cât să ajungă la toţi. Iar primul bob al primei căsuţe este ascultarea, căci ascultarea este primul pas spre marea iubire, şi anume, ascultarea a oricărui cuvânt al lui Dumnezeu, chiar dacă, pe moment, pare să nu ne placă ce ne spune acel cuvănt. Spune Iosua de am fi ştiut să rămânem de cealaltă parte a Iordanului. Chiar dacă ar fi ştiut, ei ar fi trebuit să treacă Iordanul, dacă aşa le-a spus un cuvânt de la Domnul. Când spune cuvintele acestea, lui Iosua i se părea că au făcut un rău trecând Iordanul. Că nu aşa a fost până la sfârşit, o ştim cu toţi.

Beethoven, piano sonata no.8 - Pathetique

miercuri, 18 mai 2011

Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!

Iosua 6:16 - A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: "Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!"
                                             De şaptezeci-de-ori-câte-şapte ar trebui să sunăm din trâmbiţe atunci când cucerim câte o cetate, pe care Domnul ne-a dat-o în mână. Este vorba, bineînţeles, despre acele cetăţi de dinlăuntrul nostru, pe care Domnul ni le-a pus în suflet spre a fi de noi cucerite. Sunt multe, adevărate fortăreţe ale sufletelor noastre, care trebuiesc cucerite în numele Domnului. Şi-a pus Numele Domnul în toate fortăreţele din sufletul nostru, noi trebuie să le cucerim pe rând, şi să întărim Numele Lui pus acolo. Sunt simţirile noastre pentru Dumnezeu, fortăreţe interiare a căror pe rând cucerire ne întăreşte iubirea de Dumnezeu. Este normal deci să ne bucurăm, sunând din trâmbiţe şi cântând de fiecare dată când o astfel de cetate sufletească este cucerită de către fiecare dintre noi, înspre întărirea noastră. Numele Domnului pus acolo devine întărirea noastră.

marți, 17 mai 2011

Mâna Domnului este puternică

Iosua 4:24 - Pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică, şi să vă temeţi totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru.

                                      Dar să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru nu aşa cum ne temem de un om, ori de un tigru, de foc ori de apă, să ne temem de El aşa cum se teme un om de cineva care-l iubeşte, pe el, pe om. Iar dacă el, omul, Îl iubeşte şi el pe Domnul, să se teamă de El aşa cum ne temem de o mare iubire: că s-ar putea să se sfârşească, şi nu din cauza lui Dumnezeu, care, Dumnezeu fiind, pe toate cele bune le face la superlativ, ci din cauza lui, a omului, care, om fiind, s-ar putea ca în această mare iubire să se facă greşitor. Cristos ne îndeamnă să Îl iubim pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi să îl iubim pe aproapele nostru, dar într-un fel Îl iubim pe Dumnezeu, şi altfel pe om. Trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu nu în primul rând ca pe cineva care pe toate ni le dă, necerându-ne în schimb altceva decât iubire, ci mai ales ca pe cineva care, dându-ne viaţa, vrea să ne păstreze vii pentru totdeauna, ca pe cineva care ne dă, în primul rând El, iubire, şi apoi ne-o cere nouă. Şi nu numai că ne-o cere, dar ne şi ajută să o avem, întreagă şi curată, aşa cum trebuie ea să fie, aşa cum e iubirea Lui. Să ştie toate popoarele pământului că mâna Domnului este puternică mai ales în iubire, de aceea trebuie să ne temem de păcătoşenia noastră, şi nu de iubirea lui Dumnezeu. 
                  Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Iosua 4:24 - pentru ca să cunoască toate nemurile pământului că tare este puterea Domnului, şi pentru ca voi în toată vremea să-L cinstiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.

Beethoven, Sonata No. 7, D major

luni, 16 mai 2011

Sfinţiţi-vă

Iosua 3:5 - Iosua a zis poporului: "Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru."
Iosua 3:7 - Domnul a zis lui Iosua: "Astăzi, voi începe să te înalţ înaintea întregului Israel, ca să ştie că voi fi cu tine cum am fost cu Moise."
                                 Drept fiind, Dumnezeu ne-a dat tuturor posibilitatea de a fi sănătoşi în credinţă. Iar faptul că pe unii îi înalţă Dumnezeu mai uşor decât pe alţii, făcând din înălţarea lor un lucru minunat în mijlocul nostru, nu înseamnă nicidecum că Dumnezeu devine nedrept, înseamnă că El vrea să ne uşureze înălţarea, prin buna ei înţelegere de către toţi. Dumnezeu ştie cu ce oameni lucrează, şi chiar dacă uneori pare a-i fi ales greşit, prin faptul că unii oameni aleşi de El devin greşitori, nu este aşa, ci Dumnezeu lasă să se întâmple astfel de lucruri pentru buna noastră înţelegere a ceea ce trebuie să facem, sau a ceea ce nu trebuie să credem. Nu trebuie să credem, de exemplu, că numai Dumnezeu ne sfinţeşte, căci iată! aici Biblia spune prin Iosua sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.  Sfinţiţi-vă, adică deveniţi curaţi, curăţiţi-vă în credinţă. Faptul că Dumnezeu l-a înălţat pe Iosua este şi el un lucru minunat; s-a întâmplat să-l cheme Iosua pe acela, dar îl putea chema oricum altfel, căci trebuia să existe un om care să conducă poporul Israel spre ţara promisă, acolo trebuia să ajungă poporul potrivit promisiunii lui Dumnezeu.  Poporul evreu trebuia salvat, ca de atâtea ori în alte dăţi, pentru că din mijlocul  lui ne-a venit Cristos Mesia. Deci iată cum se înlănţuiesc lucrurile minunate făcute de Dumnezeu în mijlocul nostru. Dintre care, după acest prim lucru minunat Cristos Mesia, pentru fiecare dintre noi, ultimul lucru minunat trebuie să fie sfinţirea noastră, a fiecăruia de către el însuşi, pentru a ajunge apoi la minunăţia sfinţirii de către Dumnezeu. Încât se poate zice că sfinţirea începe cu fiecare, de către fiecare făcută, şi se termină cu sfinţirea făcută de Dumnezeu, care, pentru fiecare, este un fel de sosire în ţara promisă.

duminică, 15 mai 2011

Întăreşte-te şi îmbărbătează-te

Iosua 1:9 - Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: "Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face."

           Iată o poruncă aproape nebăgată în seamă Întăreşte-te şi îmbărbătează-te! Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi!            Să ne întărim şi să ne îmbărbătăm ascultând de o poruncă, este un lucru greu de realizat când nu ai credinţă, dar atât de uşor pentru cei cu credinţă. Aceştia din urmă ştiu că îi întăreşte şi îi îmbărbătează Dumnezeul în care cred înainte de a se întări şi îmbărbăta ei înşişi. Cedinţa este o întărire şi o îmbărbătare care ne ajută să nu ne înspăimântăm şi să nu ne îngrozim, ştiind că Domnul este scutul şi întărirea noastră. Deci iată, scut şi întărire este chiar Acela care ne porunceşte Întăreşte-te şi îmbărbătează-te.
     Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Iosua 1:9 - Iată, Eu îţi poruncesc: Întăreşte-te şi îmbărbătează-te! să nu te sperii, şi nici să ai teamă, căci Domnul, Dumnezeul tău este cu tine în toate locurile unde vei merge."

Beethoven Sonata No. 6 in F Major, 1st Mov.

nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise

Deuteronom 34:10 - În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă.

                                         Moise - cel mai mare prooroc. Deci Isus e mai mult decât cel mai mare prooroc, e mai mult decât un prooroc. Dar El e mai mult şi decât îngerii căci a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor (Evrei 1:4)  Mai mult decât un prooroc, mai presus decât îngerii, Cel care venind de la Tatăl este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui (Evrei 1:3)  Fiul omului este mai mult decât omul, Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu. Dumnezeu precum Tatăl, Dumnezeu precum Duhul Sfânt al marii iubiri care-I uneşte, Duh coborât printre noi în chip de porumbel, deci chip având. Chip al Tatălui, chip al Fiului, chip al Duhului Sfânt, Dumnezeu adevărat, Unul Singur şi nu trei, totuşi trei uniţi de o mare Iubire. Toţi proorocii ridicaţi în Israel sau oriunde în lume, dintre care, iată! cel mai mare este Moise, iar ultimul, dar nu cu mult mai mic, este Ioan Botezătorul, asta ne spun.

Beethoven Piano Sonata #5

miercuri, 11 mai 2011

Au primit cuvintele Tale

Deuteronom 33:3 - Da, El iubeşte popoarele;
                                Toţi sfinţii sunt în mâna Ta.
                                Ei au stat la picioarele Tale,
                                Au primit cuvintele Tale.
                                          La început era Cuvântul [...] şi Cuvântul era Dumnezeu. Ce este mai important decât Cuvântul? Zic unii, rostitorul Lui, Tatăl nostru Yahveh. Eu şi Tatăl una suntem ne spune Cuvântul, Acel Cuvânt care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui  (Evrei 1:3) a Lui adică a lui Dumnezeu, Dumnezeu care este Spirit înainte de a fi orice, Spirit Sfânt bineînţeles. La început era Cuvântul înseamnă că a fost un început, după cum este un început al tuturor lucrurilor, un început al popoarelor pe care le iubeşte Dumnezeu, al tuturor popoarelor adică, un început al sfinţirii, un început al închinării, un început al auzirii Cuvântului care este Dumnezeu, un început al legii, un început al iubirii. Toate au un început aici, dar transferate în lumea lui Dumnezeu, lume care este spirituală înainte de a fi orice, toate devin veşnice, căci veşnică este lumea lui Dumnezeu. Iar tributul veşniciei este ascultarea Veşnicului Cuvânt al lui Dumnezeu.

                  Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Deuteronomul 33:3 - El Şi-a cruţat poporul:
                                    toţi cei sfinţi sub mâinile Tale,
                                    sub Tine se află.


                                   Din cuvintele Lui au primit Legea,

Beethoven Sonata No. 4-in E flat Major Op. 7 "Grand Sonata"

marți, 10 mai 2011

Daţi slavă Dumnezeului nostru!

Deuteronom 32:2 - Ca ploaia să cadă învăţăturile mele,
                                Ca roua să cadă cuvântul meu,
                                Ca ploaia repede pe verdeaţă,
                                Ca picăturile de ploaie pe iarbă!
Deuteronom 32:3 - Căci voi vesti Numele Domnului,
                                Daţi slavă Dumnezeului nostru!

                                                       Sunt cuvintele lui Moise? ...sunt cuvintele unui om care ştia că nu sunt cuvintele lui. Vorbea gura lui Moise cuvintele lui Dumnezeu. Dar erau şi cuvintele, sunt şi cuvintele lui Moise, căci l-a ales Dumnezeu pe Moise ca fiind omul care să merite să-I rostească cuvintele, omul a cărui învăţătură, învăţătura lui Dumnezeu fiind, să aibă siguranţa efectului ei ca ploaia să curgă învăţăturile mele, omul al cărui cuvânt, cuvânt de la Dumnezeu, susţine întreaga existenţă ca roua să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeaţă, ca picăturile de ploaie pe iarbă. Este ploaia pe care întotdeauna o dă la timp Dumnezeu, ploaie timpurie-atunci când trebuie să fie timpurie, ploaie târzie-atunci când trebuie să fie târzie, ploaie care readuce la viaţă totul. Iubirea de Dumnezeu îi dă omului viaţa, dar viaţa omului este întreţinută de ploile învăţăturilor divine, transmise nouă prin cuvinte, cuvinte venite de la Cuvânt, Cuvânt care este Dumnezeu, Cuvânt întrupat spre a vesti Numele Domnului, spre a da slavă Dumnezeului nostru. Deci iată! Numele Domnului, Numele Tatălui nostru Yahveh, şi slava lui Dumnezeu, slava Dumnezeului nostru, adică a Tatălui, a Fiului, a Duhului Sfânt. Vorbea atunci gura lui Moise, pentru a ne face să înţelegem şi noi, cei de acum, cât de vitale sunt învăţăturile oamenilor, primite de la Dumnezeu.
      Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Deuteronomul 32:2 - Rostirea să mi-o aştepte ca pe-o ploaie,
                                    ca roua să mi se pogoare cuvintele,
                                    ca ploaia răpăind pe păşune,
                                    ca bruma pălind pe căpiţe.
Deuteronomul 32:3 - Că Numele Domnului l-am chemat,
                                    daţi slavă Dumnezeului nostru!
        

Beethoven Piano Sonata No. 3 - 1. Allegro con brio...

Beethoven - Piano Sonata in A Op.2 No.2, 1st mvt

Domnul, Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta

Deuteronom 30:6 - Domnul, Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţiei tale, şi vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău din toată inima şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.
                                                  Ziua în care fiecare ratificăm printr-un jurământ legământul fiecăruia cu Dumnezeu, fiecare ne-o alegem, ea fiind chiar acea zi în care fiecare am hotărât să ne tăiem inima împrejur, hotărâre care poate însemna jurământ pentru ratificarea legământului. Şi iată! noi trebuie numai să ne hotărâm, Dumnezeu fiind Acela care ne va tăia inima împrejur, pregătindu-ne astfel pentru a-l putea iubi pe Domnul, Dumnezeul [tău] din toată inima [ta] şi din tot sufletul [tău]  ceea ce însemnă că proba ţinerii jurământului făcut la încheierea legământului cu Dumnezeu este sentimentul de iubire pe care îl avem pentru Dumnezeu, ştiind cât ne iubeşte El pe fiecare dintre noi, şi anume, ne iubeşte mult, marea Lui iubire fiind dovada că Dumnezeu are inima tăiată împrejur. Adică inimă tăiată împrejur însemnă inimă devenită capabilă de iubire adevărată. După ce ne-a dat tuturor inimă, adică suflet, adică sentimente, Dumnezeu vrea să ne facem toţi capabili de iubire, prin tăierea împrejur a inimilor. Numai aceia care au inimile tăiate împrejur de ei înşişi, şi respectă tăierea împrejur făcută şi de Dumnezeu, pot spune că trăiesc. Iubirea de Dumnezeu ne dă nouă, oamenilor, viaţa.

Piano Sonata No. 2 in A major, Op. 2-2- Ludwig van Be...

duminică, 8 mai 2011

Piano Sonata No. 1, Ludwig van Beethoven

Nu numai cu voi închei legământul

Deuteronom 29:14 - Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ,
Deuteronom 29:15 - ci atât cu cei care sunt aici printre noi, de faţă în ziua aceasta înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cât şi cu cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta.

                                  Legământul [...] încheiat cu jurământ  necesită existenţa a două părţi, iar atunci când jurământul legământului vine numai dintr-o singură parte, legământul nu este complet, el putând fi încălcat dinspre partea care nu a jurat. Baza legală a jurământului dintre Dumnezeu şi om este viaţa pe care Dumnezeu i-a dat-o omului, care este altfel decât viaţa pe care Dumnezeu a dat-o tuturor celor care au viaţă, prin faptul că numai omului i-a împodobit Dumnezeu viaţa cu duhul pe care El, Dumnezeu, i l-a insuflat omului la creaţie. Purtăm, genetic, în noi un spirit divin, noi oamenii care avem chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Or fi semănând maimuţele cu omul, dar cu Dumnezeu ele nu seamănă, cu Dumnezeu semănăm numai noi, oamenii, aceasta fiind dovada supremă că nu provenim din maimuţe. Fiind deci asemănători, prin spirit, cu Dumnezeu, şi ştiind că Dumnezeu a făcut un jurământ la încheierea legământului cu noi, şi noi suntem obligaţi, dacă vrem într'adevăr să ne asemănăm cu El, să facem acelaşi jurământ. Cum îl putem face? Jurându-I, fiecare în parte, Dumnezeului nostru Creator, să ţinem legământul încheiat de către Acesta cu noi în ziua aceea în care noi nu am fost prezenţi printre cei atunci prezenţi. Ceea ce înseamnă că ceea ce Dumnezeu numeşte ziua aceasta, înaintea Domnului Dumnezeului nostru  trebuie să devină pentru fiecare ziua în care fiecare a jurat Domnului, Dumnezeului nostru, să nu încalce legământul încheiat. Numai cu jurământ venit din ambele părţi un legământ devine adevărat. Din partea lui Dumnezeu jurământul a devenit adevărat încă din prima clipă a încheierii lui, căci ceea ce a făcut Dumnezeu în prima clipă a fost să jure că îşi va ţine legământul, ceea ce El ştie că se şi întâmplă. Deci îi revine omului sarcina adeveririi legământului printr-un jurământ. Că apoi va împlini sau nu acest jurământ, este o altă problemă, devenită mare problemă pentru aceia care nu îşi împlinesc jurământul, ori pentru aceia care nici nu vor să îl facă. Iată deci! trebuie să existe în viaţa fiecăruia dintre noi o zi a ratificării jurământului fiecăruia cu Dumnezeu. Ziua aceasta, înaintea Domnului, Dumnezeului nostru fiecare ne-o alegem.

    Scriu aici şi varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Deuteronomul 29:14 - Şi nu numai vouă vă pun eu înainte acest legământ şi blestemul acesta,
Deuteronomul 29:15 - ci şi celor ce sunt astăzi aici împreună cu voi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, precum şi celor ce nu sunt astăzi aici împreună cu voi.  

joi, 5 mai 2011

Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică.

Deuteronom 25:13 - Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică.
Deuteronom 25:14 - Să n-ai în casă două feluri de efă, una mare şi alta mică.
Deuteronom 25:15 - Ci să ai o greutate adevărată şi dreaptă, să ai o efă adevărată şi dreaptă, pentru ca să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Deuteronom 25:16 - Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvârşeşte o nedreptate, este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

                             Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni nu au, fiecare în parte şi amândouă împreună, două măsuri, una mare şi alta mică. Iar tot ceea ce omul măsoară de-a lungul întregii sale vieţi pământeşti, devine măsura iubirii lui, iubire de Dumnzeu şi iubire de oameni. Celui care are în sacul lui două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică şi care, atunci când vrea el, şi anume, atunci când crede el că e bine aşa, deci când are el interesul, măsoară cu greutatea mare, şi altădată, când vrea el, măsoară cu greutatea mică, îi va fi drept măsurătoare greutatea mică. Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvârşeşte o nedreptate, este o urâciune înaintea Domnului. Ceea ce însemnă că orice este urâciune pe pământ, rămâne urâciune înaintea Domnului. Dreptatea făcută pe pământ rămâne dreptate la Judecată, adevărul trăit pe pământ rămâne adevăr în ceruri. Zilele multe pe care le avem în viaţa pe care ne-a dat-o Domnul, ni le împlinim şi în funcţie de măsurătorile pe care le facem acum, aici pe pământ, care măsurători trebuie să fie aceleaşi cu măsurătorile despre care ştim că se fac în ceruri. Ştim că Dumnezeu este drept, drepţi trebuie să ne facem şi noi, adică, de fapt, să rămânem fiecare aşa cum ne-a făcut Dumnezeu. Căci din tot ce adunăm în această viaţă, pe acest pământ, la Judecată vom ajunge cu dreptatea pe care am facut-o sau nu am facut-o, adică cu adevărul trăirilor noastre. Dreptate şi adevăr care, de la Dumnezeu primite, nu pot avea, sau mai bine-zis, nu ar trebui să aibă, două măsurători. Adică, nu putem măsura puţin oamenilor şi mult lui Dumnezeu. Pentru a primi mult de la Dumnezeu, trebuie să măsurăm mult oamenilor. Cu măsura cu care măsurăm, vom fi măsuraţi. Mene,mene techel upfarsin-Numărat, numărat, cântărit şi împărţit! (Daniel 5:25) poate însemna că  măsurătoarea finală, dreapta măsurătoare, ne va fi făcută de Dumnezeu. Iar faptul că acum, aici, ştim că ea va fi dreaptă, ne obligă şi pe noi să măsurăm drept tot ce avem de măsurat. Trebuie să numărăm drept pentru ca locul nostru la numărătoare să fie acela pe care ni-l dorim fiecare, trebuie să cântărim drept pentru a ne mări greutatea în dreptate, trebuie să împărţim drept ceea ce drept am numărat şi cântărit, pentru a respecta împărţirea lui Dumnezeu. Ceea ce este o urâciune înaintea Domnului trebuie să fie urâciune şi înaintea omului.

Chopin-Etude No. 4!!! - Rubinstein

chopin, etude no. 3

miercuri, 4 mai 2011

tot lucrul mâinilor tale

Deuteronom 24:19 - Când îţi vei secera ogorul, şi vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să îl iei: să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale.

          "Iubeşte-ţi aproapele, ca să fii iubit de Dumnezeu. Iubeşte-ţi aproapele, oricine ar fi el, iubeşte-l chiar dacă ţi-e străin dar ştii că iubirea ta îl va ajuta!" Cristos i-a protejat mai întâi pe cei despre care El ştia câtă nevoie au de protecţia Lui, pe cei pe care nu numai că alţi semeni ai lor nu-i protejau, dar îi şi respingeau. Lasă în urma Sa, pe ogorul secerat de El mulţi snopi, Cristos, atât de mulţi cât să ajungă pentru toţi, îi lasă nu pentru că ar avea nevoie de binecuvântare, El care binecuvântează, ci pentru că ştie câtă nevoie avem noi de grâul snopilor Lui, grâu din care facem făină, făină din care facem pâine, pâine care este trupul lui Cristos, trup care ne uşurează binecuvântarea. Şi anume, ne-o uşurează dacă lăsăm şi noi în urma noastră, snopi pe ogor, ceea ce însemnă atât pâine care hrăneşte cât şi pâine care sfinţeşte, adică pâine care întăreşte, îl întăreşte atât pe cel care o găseşte, cât şi pe cel care o lasă în urma lui. De aceea devin atât de întăriţi cei care manâncă, meritat, pâinea făinii din grâul snopului lăsat anume pentru noi, de Isus.

Chopin Etude No.2 HQ

marți, 3 mai 2011

Să faci ciucuri

Deuteronom 22:12 - Să faci ciucuri la cele patru colţuri ale hainei cu care te vei înveli.

             Ciucurii nu atât de mult pentru împodobirea hainei cât, mai ales, pentru reamintirea faptului că Domnul este Dumnezeul nostru. Şi totuşi, şi pentru împodobire, căci de aceea a ales Dumnezeu ciucurii. Deci iată! sunt împodobitoare lucrurile care ne aduc aminte de Dumnezeu: un răsărit ori un apus de soare, un curcubeu, susurul unei adieri uşoare, un nor pe cer, cerul, munţii, oamenii, ciucurii. Pe toate le-a făcut frumoase Dumnezeu, şi ciucurii făcuţi de om ca să ne reamintească faptul că pe toate le-a făcut frumoase Dumnezeu.

Chopin Etude no.1 op.10