duminică, 22 mai 2011

binecuvântările şi blestemele

Iosua 8:34 - Iosua a citit apoi toate cuvintele legii, binecuvântările şi blestemele, după cum este scris în cartea legii.
                                                  Toate  cuvintele legii, cuprinse într-un Singur Cuvânt, Cuvânt întrupat; toate învăţăturile legii, cuprinse într-o singură învăţătură, învăţătura iubirii. Pentru aceia care, prin învăţătura iubirii, ajung la Cuvântul întrupat, blesteme nu mai există, rămân binecuvântările. Dacă există lege, există şi încălcare de lege, de aceea pe lângă binecuvântări au trebuit să vină şi blestemele. Dar dacă binecuvântările în urma împlinirii legii vin de la Dumnezeu, blestemele în urma încălcării legii vin mai mult, prin chiar această încălcare, de la cel care nu ascultă. Căci legea a fost dată pentru toţi, deci toţi depindem de lege. Iar ascultarea de lege, deci împlinirea cuvintelor Cuvântului întrupat, este mana sufletelor noastre. Adică binecuvântarea. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu