marți, 19 iunie 2012

A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

Evrei 13:20 - Dumnezeul păcii, care prin sângele legământului celui veșnic a sculat din morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,
Evrei 13:21 - să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui, și să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Cristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
Evrei 13:25 - Harul să fie cu voi cu toți! Amin.

                                                    Totul se întâmplă cu voia și răbdarea Creatorului. Dumnezeul păcii ne dă, garantându-ne-o, pacea, Dumnezeul iubirii ne dă, curățindu-ne-o, iubirea, Dumnezeul oștirilor ne dă, întărindu-ne-o, puterea de a lupta cu tot ce e de luptat, Atotputernicul lui Iacob ne dă, luminându-ne-o, capacitatea de a-L înțelege, Dumnezeul Cel Viu ne dă, sfințindu-ne-o, viața...Dumnezeu Tatăl nostru, Yahve, Iehova, Adonai, YHVH, Ehyeh asher ehyeh, Eu Sunt Cel Ce Sunt, Domnul Savaot, El, Elohim, Dumnezeu Preaînaltul ne dă, ușurându-ne-o, puterea de a ne înălța, Dumnezeu cel veșnic ne garantează, apropiindu-ne-o, veșnicia. Dumnezeul acesta, atât de multiplu în ipostaze, în putere și în vrere, dar Unul în iubire, ne iubește cu desăvârșire pe fiecare, iubindu-ne așa ne vrea fără păcate, ca să înțelegem că ne vrea mântuirea. Și pentru că El ne vrea mântuiți, El a parafat un Legământ semnat cu sânge divin. Acum semnătura noastră, a fiecăruia, înseamnă să facem voia Lui, a Dumnezeului nostru Tată, Fiu și Duh Sfânt. Adică să fim buni, făcând lucruri bune, să fim sfinți, sfințindu-ne clipele vieții, să fim pe deplin pregătiți a intra în veșnicia pe care și El și noi ne-o dorim. Creindu-ne după chipul și asemănarea Lui, Dumnezeu a vrut să ne dea parte din gloria Lui, spre a-I putea înțelege mai bine mărirea. Dumnezeu ne așteaptă! Noi, simțindu-ne așteptați, suntem datori să-I întregim bucuria, alergând spre El. 
  Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:20 - Iar Dumnezeul păcii, Cel ce L-a sculat din morți pe Domnul nostru Isus, Marele Păstor al oilor prin sângele unui testament veșnic,
Evrei 13:21 - să vă înzestreze cu tot ceea ce e bun spre a-I face voia, lucrând întru noi ceea ce e bineplăcut înaintea Lui, prin Isus Cristos, Căruia fie-I slava în vecii vecilor! Amin.
Evrei 13:25 - Harul fie cu voi toți! Amin.

joi, 14 iunie 2012

Rugați-vă pentru noi

Evrei 13:18 - Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.
Evrei 13:19 - Mai ales vă rog cu stăruință să faceți lucrul acesta, ca să fiu înapoiat mai curând.

                                        Iubirea pentru cei de lângă noi trebuie să fie naturală, deci aproape divină, căci fără cei de lângă noi, știuți sau mai puțin știuți, nu ar putea exista sentimentul de iubire. Și este exclus să ne gândim că Dumnezeu ar fi putut crea doar o singură ființă, care să-L iubească suprem, și de  a cărei iubire El, Dumnezeu, să fie sigur. Iubirea de Dumnezeu e cea dintâi iubire, deasupra a orice, doar ea fiind iubirea a cărei transformare în patimă poate fi justă. Îl putem, și trebuie să-L iubim pătimaș pe Dumnezeu, dar e periculos să ne iubim pătimaș apropiații, căci iubirea pătimașă, oarbă de cele mai multe ori între noi, ne poate împinge să le dăm unora dintre cei de lângă noi ceea ce doar lui Dumnezeu trebuie să-I dăm. Sau, mai binezis, ne putem iubi pătimaș aproapele doar luând iubirea pătimașă pentru Dumnezeu drept model. Maica Tereza de Calcuta i-a iubit pătimaș pe cei din jurul ei, numai o astfel de iubire s-a putut să-i fi dat puterile necesare când a înfăptuit ceea ce a înfăptuit; dar și-a iubit pătimaș aproapele după iubirea ei pătimașă pentru Dumnezeu, această iubire pătimașă de Dumnezeu dându-i  puterea de a-și iubi pătimaș aproapele. Iubirea de Dumnezeu este una singură, iubirea de aproapele îmbracă forma mai multor iubiri: iubirea pentru persoana iubită, a doua, apoi iubirea pentru părinți, frați, apoi iubirea pentru ceilalți. Toate însă trebuie să conțină în ele iubirea pătimașă de Dumnezeu,  să se reverse din ea și să se verse apoi tot în ea. Iar ceea ce are în comun iubirea de Dumnezeu cu iubirea de aproapele, este rugăciunea. Iubindu-mi aproapele ca pe mine însumi, căci numai așa pot spune că Îl știu iubi pe Dumnezeu, înseamnă să mă rog pentru el cum mă rog pentru mine. Puterea rugăciunilor dă putere iubirilor. Și astfel de întărite iubiri vrea Dumnezeu. Viața ne demonstrează tuturor cât de importante ne sunt rugăciunile pentru noi și pentru cei de lângă noi, știuți sau neștiuți, și câte adevărate minuni putem înfăptui prin ele. Cel mai mult și mai adevărat ne putem apropia de Dumnezeu prin rugăciuni, ca trăiri ale iubirilor noastre.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:18 - Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem o conștiință bună, voind ca-ntru totul să ne purtăm cum trebuie.
Evrei 13:19 - Dar vă rog s-o faceți cât mai devreme, pentru ca eu să vă fiu înapoiat cât mai curând.

Frederic Chopin - Nocturne No. 7

marți, 12 iunie 2012

ei priveghează asupra sufletelor voastre

Evrei 13:17 - Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos.

                                                              Iubirea de aproapele înseamnă și ascultare de aproapele. E bine să ascultăm pe oricine, și mai ales pe cei mai mari. Eu cred că e vorba aici despre cei mai mari pe linie spirituală, pentru că cei mai mari pe linie socială sau politică, prin chiar comportamentul lor, ies din acest tip de ascultare; evident, nu ei priveghează asupra sufletelor noastre. Este vorba, cred eu, despre cei superiori nouă spiritual, adică mai marii-noștri-duhovnicești, cei pe care durerile noastre îi dor ca pe noi. Ei sunt puțini, deci ușor de ascultat. Între fiecare dintre noi și fiecare dintre aceștia nu poate exista un altfel de relație, decât de iubire sinceră. Biblia ne spune că și ei vor da socoteală, ca superiori ai ”turmei”, de fiecare suflet din turmă. Iar dacă vor face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând  va fi, mai ales, spre bucuria noastră. Ei sunt păstorii noștri, responsabilitatea este a noastră, a fiecăruia, numai că iată, socoteală vor da și ei pentru noi, pentru fiecare. Prin jertfa Sa, Cristos S-a făcut platnic al păcatelor noastre, dar fiind Dumnezeu, El a și preluat asupra Lui păcatele, ceea ce oamenii nu pot face. Mai marii noștri dau socoteală asupra sufletelor noastre, dar greșelile rămân exclusiv ale noastre, ei neputându-le prelua. Însă, prin această responsabilitate a lor, mai-marii-noștri-duhovnicești, se situează mai aproape de Dumnezeu, Cel care a hotărât astfel de ierarhizări, și astfel de lucrări. Așa cum ei vor da socoteală pentru cum lucrează cu noi, noi vom da socoteală despre cum le dăm ascultare. Căci nu de ei  ascultăm ascultându-i, ci de Dumnezeu. Faptul că sufletele noastre sunt privegheate de Isus și de ei, trebuie să devină o tot mai sporită bucurie pentru toți, prin împlinirea celor auzite. Bucuriile, nu suspinele, trebuie să ne lege pe toți unii de alții, pentru că toți formăm aceeași turmă, păstorită de, Unic, Același Păstor.
  Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:17 - Ascultați de mai-marii voștri și supuneți-vă lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca unii ce au să dea seamă de ele: s-o facă cu bucurie și nu suspinând, ceea ce nu v-ar fi de folos. 

duminică, 10 iunie 2012

să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia

Evrei 13:16 - Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

                                 Intrarea în cetatea veşnică a celor mântuiţi trebuie pregătită acum, în această viaţă trăită în cetatea vremelnică a oamenilor care suntem. Cei care încă de acum dau dovadă de trăiri şi gesturi care, puţine aici, vor deveni exclusive în cealaltă cetate, dau dovadă că ştiu cum va fi veşnicia. Trebuie să fim binefăcători şi darnici, caracteristici care, iată! capătă caracter de jertfă bineplăcută lui Dumnezeu. Jertfa de aici va deveni firesc dincolo, binefacerile şi dărniciile fiind acolo legi naturale, un fel de aer care se respiră. Acolo, cred eu, totul va fi binefacere şi dărnicie şi linişte şi bunătate şi bucurie şi lumină şi dragoste. Sunt toate acestea lucruri care aici îmbracă un caracter de jertfă plăcută lui Dumnezeu, pe care jertfă ar trebui să o împlinim cât mai natural, căci pentru a-mi iubi aproapele ca pe mine însumi, deci pentru a-mi împlini astfel iubirea de Dumnezeu, trebuie să fiu cu oricine de lăngă mine, "de lângă mine" însemnând de oriunde, binefăcător şi darnic. Jertfa aceasta a binefacerii şi a dărniciei ne este un cântar al iubirii de aproapele, deci a iubirii de Dumnezeu. Şi la fel ca orişicare jertfă plăcută făcută în numele iubirii de Dumnezeu, se va transforma într-o mare bucurie, căci orice gest plăcut făcut ca cinstire adusă Divinităţii, este o mare bucurie. A da uitării acum astfel de gesturi înseamnă a-L da uitării pe Dumnezeu. Ceea ce înseamnă a uita de noi înşine.
De multe ori Îi mulţumim, cu mare dreptate, lui Dumnezeu pentru tot ce ne dă, dar oare de câte ori ne gândim dacă şi El vrea să ne mulţumească, adică, dacă are de ce ne mulţumi...
 Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:16 - Nu uitaţi facere-de-bine şi părtăşia bunurilor, căci în jertfe ca acestea găseşte Dumnezeu plăcere.

joi, 7 iunie 2012

Să ieşim dar afară din tabără, la El

Evrei 13:12 - De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
Evrei 13:13 - Să ieşim dar afară din tabără, la El, şi să suferim ocara Lui.
Evrei 13:14 - Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.
Evrei 13:15 - Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor noastre care mărturisesc Numele Lui.


                                   Jertfa făcută în afara omului, trebuie să-l ardă pe dinăuntru pe om, aşa cum L-a ars pe Dumnezeu devenit Om, Isus Cristos. L-a ars cu mare durere pe Isus jertfa, dar El Şi-a acceptat durerea., durere îndurată pentru mântuirea noastră, Dumnezeu nevând nevoie de mântuire. Deci pentru noi, toţi oamenii, Şi-a acceptat Cristos durerea, cu atât mai mult trebuie să ne-o acceptăm noi,  nevoiaşii. Nu putem căpăta mântuirea fără a fi fost sfinţiţi cu sângele lui Cristos, sfinţire care  se face dincolo de poartă, acolo unde s-a făcut şi jertfa. Dar simţirea sfinţirii trebuie să se întâmple înlăuntru. Acolo, în sufletul nostru, al fiecăruia, trebuie să simţim suferinţa pătimirii cristice. Dar trebuie să ieşim afară, la Isus, pentru a putea suferi, asemenea Lui, pentru curăţirea dinlăuntru. Şi aşa cum cetatea din afară, deşi sfinţită prin trecerea lui Cristos, este nestătătoare, adică vremelnică, cea stătătoare, adică aceea veşnică, urmând a o cunoaşte, sau nu, în urma judecăţii, şi cetatea interioară, acum trecătoare, poate fi transformată, prin curăţire, în una veşnică. Aceste trupuri necurate vor căpăta curăţie, aceste suflete păcătoase vor primi mântuire, căci numai un trup curat, purtător al unui suflet mântuit, se poate cu adevărat bucura de prezenţa lui Dumnezeu. Şi-L poate bucura pe Dumnezeu cu prezenţa lui, a trupului, acolo. Iar pentru ca aceste suflete să fie mântuite, trebuie ca buzele corpurilor lor să-L mărturisească pe Cristos, şi această mărturisire va aduce rod. O mărturisire a buzelor care nu rodeşte în suflet, este zadarnică. Iar oglinzile rodirilor în suflete sunt faptele corpului ale cărui buze Îl mărturisesc pe Isus. Faptele noastre sunt jertfa de laudă pe care trebuie să o aducem, fiecare, lui Dumnezeu, jertfă care, deşi făcută în afara omului, trebuie să-l ardă pe dinăuntru pe om. Drumul nostru spre Cristos începe dinlăuntru, trece prin jertfa de dinafară, şi se întoarce înlăuntru, transformând jertfa de acum  a trupurilor noastre, trecătoare, în cetatea purtătoare a unui suflet mântuit, adică a unui suflet care se va bucura în veşnicie de prezenţa lui Dumnezeu.
 Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:12 - Iată de ce şi Isus, pentru ca El să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii.
Evrei 13:13 - Să ieşim aşadar la El în afara taberei, purtându-I ocara;
Evrei 13:14 - că nu avem aici cetate stătătoare, ci căutăm pe aceea ce va să fie.
Evrei 13:15 - Prin El deci să-I aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică roada buzelor care-I mărturisesc numele.

marți, 5 iunie 2012

arse de tot afară din tabără

Evrei 13:11 - Într-adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, "sunt arse de tot afară din tabără."

                                       Jertfa pentru păcat a viţeilor, sau a altor animale, trebuia făcută în afara taberelor, sau a locurilor locuite, iar cei care făceau aceste jertfe trebuiau apoi să-şi spele mâinile şi să-şi scalde trupurile în apă curată. Abia apoi puteau intra în tabără. Iar în afara taberei rămânea Dumnezeu, cu jertfa adusă. Asta poate însemna că jerfele pentru păcat ar trebui înţelese ca fiind o curăţire a omului, atât a cărnii, cât mai ales a sufletului. Iar Dumnezeu rămâne cu jertfa arsă, pentru a desăvârşi curăţirea. Dar făcând aşa, El ne spune că nu putem ajunge murdari dinaintea Lui, şi ne mai spune că neînţelegerea semnificaţei jertfei este, chiar ea, o necurăţenie. Jertfa pentru păcat nu poate avea efect, adică nu poate şterge păcatul, dacă nu e bine-înţeleasă. Înţelegerea ei este la fel de importantă ca şi facerea ei. Deşi este făcută în afara taberei, ea curăţeşte pe omul trăitor în tabără. Ori, altfel spus, deşi este făcută în afara omului, ea îl curăţeşte pe om înăuntru. Dar numai facerea jertfei nu este suficientă, ea trebuie împlinită, prin conştientizarea omului, a fiecăruia, despre  pocăinţă. Cu cât e mai multă şi mai adâncă pocăinţa, cu atâta jertfele devin mai puţin necesare. Jertfa făcută în afara taberei trebuie simţită de omul din tabără, jertfa făcută în afara omului trebuie să-l ardă înăuntru pe om. Acesta este adevărta ardere de tot.
 Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:11 - Într'adevăr, trupurile animalelor al căror sânge e adus de arhiereu în altar ca jertfă pentru păcat sunt arse în afara taberei.

duminică, 3 iunie 2012

Noi avem un altar

Evrei 13:10 - Noi avem un altar, din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în cort.

                                     Altarul acesta este spre închinare în adevăr lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Pentru a ne răscumpăra pe noi, adică pentru a ne face demni de închinare la un aşa altar, Cristos S-a jertfit chiar pe El, pe altar; deci avem un altar de jertfă, stropit cu sânge sfânt. De aceea cei care cred în alfel de jertfe, cei care se închină prin corturile altor dumnezei, trebuie să-şi capete dreptul de acces la altarul cristic. Deci, cred eu, faptul că scrie "n-au drept" nu e o interzicere, ci o invitaţie ca toţi cei care ne închinăm lui Dumnezeu prin Isus Cristos având în faţă acest altar, să ştim bine ce facem, să ştim bine ce înseamnă închinarea. De aceea "n-au drept" se poate referi nu numai la închinătorii de prin alte corturi, dar şi unora care, deşi cred că se închină Celui care S-a numit "Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob" închinarea lor greşită înstrăinează altarul. Într-un fel, aceştia fac slujbă în cort ei neacceptând crucea, neacceptând altarul, neacceptând liturghie.
   Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:10 - Noi avem un Altar de la care cei ce slujesc Cortului n-au dreptul să mănânce.

Chopin - Nocturne No. 2 (Op. 9) - Yundi Li

vineri, 1 iunie 2012

inima să fie întărită prin har

Evrei 13:9 - Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit.

                                    Învăţăturile sunt multe, şi bune cele mai multe dintre ele. Aceste învăţături bune, cuprinse în Biblie sau nezise în Biblie, dar izvorând din spiritul ei, sunt, sau ar trebui să fie, vitale.. Dacă ar fi aşa altfel ar arăta, desigur, lumea. Nu lumea naturală, ea este desăvârşită căci este creaţia lui Dumnezeu, ci lumea spirituală - şi ea creaţie a lui Dumnezeu, atât de dependentă însă de lumea materială, ajunsă astăzi aşa prin reaua folosire a libertăţii noastre acum şi de-a lungul vremilor. Aşa am ajuns noi oamenii să folosim greşit aceste două realităţi create. Liberi fiind, nu greşim numai în cele materiale, dar şi în cele spirituale, prin tot felul de învăţături rupte de realitatea Bibliei. Pentru că spiritualul nu este palpabil, şi nu aduce foloase imediate, îl expediem în planul al doile, sau al treilea, îl expediem undeva unde să nu ne mai prea deranjeze. Ne interesează înainte de orice palpabilul, iar din palpabil, banul, aducător de mulţumire şi fericire imediate. Dar şi aşa, atunci când nişte supărări, sau suferinţe, sau deranjamente în cele materiale, ne afectează "liniştea" răuînţeleasă, ne întoarcem spre Dumnezeu. Doar în necazuri cei mai mulţi dintre noi uită de cele materiale, devenite oricum fără niciun ajutor, şi se întorc spre adevărurile spirituale ale acestei existenţe. E corect spus "se întorc", pentru că toţi de acolo am pornit, şi indiferent de drumurile de aici, acolo vom ajunge. Doar în necazuri ne dăm mai evident seama că o inimă întărită prin har este infinit mai puternică şi mai deplină şi mai liniştită decât o inimă întărită prin mâncăruri, ne dăm seama că lumea spirituală, deşi atât de nematerială, sau poate tocmai de aceea, este mult mai bogată în bine şi în frumuseţi. Timpul fericirilor din lumea spiritulă este veşnicia, veşnicie care doar acolo există, în spiritualitate. Dar veşnicia este şi timpul nefericirilor din lumea spirituală. Alegerea este a noastră, iar timpul acestei alegeri este acum. Depinde de noi cei de acum cum vom arăta noi cei din veşnicie.
Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:9 - Nu vă lăsaţi amăgiţi de învăţături felurite şi străine, căci bine este ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri de la care cei ce s-au dedat la ele n-au avut niciun folos.