Evrei 13:10 - Noi avem un altar, din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în cort.
Altarul acesta este spre închinare în adevăr lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Pentru a ne răscumpăra pe noi, adică pentru a ne face demni de închinare la un aşa altar, Cristos S-a jertfit chiar pe El, pe altar; deci avem un altar de jertfă, stropit cu sânge sfânt. De aceea cei care cred în alfel de jertfe, cei care se închină prin corturile altor dumnezei, trebuie să-şi capete dreptul de acces la altarul cristic. Deci, cred eu, faptul că scrie "n-au drept" nu e o interzicere, ci o invitaţie ca toţi cei care ne închinăm lui Dumnezeu prin Isus Cristos având în faţă acest altar, să ştim bine ce facem, să ştim bine ce înseamnă închinarea. De aceea "n-au drept" se poate referi nu numai la închinătorii de prin alte corturi, dar şi unora care, deşi cred că se închină Celui care S-a numit "Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob" închinarea lor greşită înstrăinează altarul. Într-un fel, aceştia fac slujbă în cort ei neacceptând crucea, neacceptând altarul, neacceptând liturghie.
Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:10 - Noi avem un Altar de la care cei ce slujesc Cortului n-au dreptul să mănânce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu