Evrei 13:12 - De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
Evrei 13:13 - Să ieşim dar afară din tabără, la El, şi să suferim ocara Lui.
Evrei 13:14 - Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.
Evrei 13:15 - Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor noastre care mărturisesc Numele Lui.
Jertfa făcută în afara omului, trebuie să-l ardă pe dinăuntru pe om, aşa cum L-a ars pe Dumnezeu devenit Om, Isus Cristos. L-a ars cu mare durere pe Isus jertfa, dar El Şi-a acceptat durerea., durere îndurată pentru mântuirea noastră, Dumnezeu nevând nevoie de mântuire. Deci pentru noi, toţi oamenii, Şi-a acceptat Cristos durerea, cu atât mai mult trebuie să ne-o acceptăm noi, nevoiaşii. Nu putem căpăta mântuirea fără a fi fost sfinţiţi cu sângele lui Cristos, sfinţire care se face dincolo de poartă, acolo unde s-a făcut şi jertfa. Dar simţirea sfinţirii trebuie să se întâmple înlăuntru. Acolo, în sufletul nostru, al fiecăruia, trebuie să simţim suferinţa pătimirii cristice. Dar trebuie să ieşim afară, la Isus, pentru a putea suferi, asemenea Lui, pentru curăţirea dinlăuntru. Şi aşa cum cetatea din afară, deşi sfinţită prin trecerea lui Cristos, este nestătătoare, adică vremelnică, cea stătătoare, adică aceea veşnică, urmând a o cunoaşte, sau nu, în urma judecăţii, şi cetatea interioară, acum trecătoare, poate fi transformată, prin curăţire, în una veşnică. Aceste trupuri necurate vor căpăta curăţie, aceste suflete păcătoase vor primi mântuire, căci numai un trup curat, purtător al unui suflet mântuit, se poate cu adevărat bucura de prezenţa lui Dumnezeu. Şi-L poate bucura pe Dumnezeu cu prezenţa lui, a trupului, acolo. Iar pentru ca aceste suflete să fie mântuite, trebuie ca buzele corpurilor lor să-L mărturisească pe Cristos, şi această mărturisire va aduce rod. O mărturisire a buzelor care nu rodeşte în suflet, este zadarnică. Iar oglinzile rodirilor în suflete sunt faptele corpului ale cărui buze Îl mărturisesc pe Isus. Faptele noastre sunt jertfa de laudă pe care trebuie să o aducem, fiecare, lui Dumnezeu, jertfă care, deşi făcută în afara omului, trebuie să-l ardă pe dinăuntru pe om. Drumul nostru spre Cristos începe dinlăuntru, trece prin jertfa de dinafară, şi se întoarce înlăuntru, transformând jertfa de acum a trupurilor noastre, trecătoare, în cetatea purtătoare a unui suflet mântuit, adică a unui suflet care se va bucura în veşnicie de prezenţa lui Dumnezeu.
Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:12 - Iată de ce şi Isus, pentru ca El să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii.
Evrei 13:13 - Să ieşim aşadar la El în afara taberei, purtându-I ocara;
Evrei 13:14 - că nu avem aici cetate stătătoare, ci căutăm pe aceea ce va să fie.
Evrei 13:15 - Prin El deci să-I aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică roada buzelor care-I mărturisesc numele.
Jertfa făcută în afara omului, trebuie să-l ardă pe dinăuntru pe om, aşa cum L-a ars pe Dumnezeu devenit Om, Isus Cristos. L-a ars cu mare durere pe Isus jertfa, dar El Şi-a acceptat durerea., durere îndurată pentru mântuirea noastră, Dumnezeu nevând nevoie de mântuire. Deci pentru noi, toţi oamenii, Şi-a acceptat Cristos durerea, cu atât mai mult trebuie să ne-o acceptăm noi, nevoiaşii. Nu putem căpăta mântuirea fără a fi fost sfinţiţi cu sângele lui Cristos, sfinţire care se face dincolo de poartă, acolo unde s-a făcut şi jertfa. Dar simţirea sfinţirii trebuie să se întâmple înlăuntru. Acolo, în sufletul nostru, al fiecăruia, trebuie să simţim suferinţa pătimirii cristice. Dar trebuie să ieşim afară, la Isus, pentru a putea suferi, asemenea Lui, pentru curăţirea dinlăuntru. Şi aşa cum cetatea din afară, deşi sfinţită prin trecerea lui Cristos, este nestătătoare, adică vremelnică, cea stătătoare, adică aceea veşnică, urmând a o cunoaşte, sau nu, în urma judecăţii, şi cetatea interioară, acum trecătoare, poate fi transformată, prin curăţire, în una veşnică. Aceste trupuri necurate vor căpăta curăţie, aceste suflete păcătoase vor primi mântuire, căci numai un trup curat, purtător al unui suflet mântuit, se poate cu adevărat bucura de prezenţa lui Dumnezeu. Şi-L poate bucura pe Dumnezeu cu prezenţa lui, a trupului, acolo. Iar pentru ca aceste suflete să fie mântuite, trebuie ca buzele corpurilor lor să-L mărturisească pe Cristos, şi această mărturisire va aduce rod. O mărturisire a buzelor care nu rodeşte în suflet, este zadarnică. Iar oglinzile rodirilor în suflete sunt faptele corpului ale cărui buze Îl mărturisesc pe Isus. Faptele noastre sunt jertfa de laudă pe care trebuie să o aducem, fiecare, lui Dumnezeu, jertfă care, deşi făcută în afara omului, trebuie să-l ardă pe dinăuntru pe om. Drumul nostru spre Cristos începe dinlăuntru, trece prin jertfa de dinafară, şi se întoarce înlăuntru, transformând jertfa de acum a trupurilor noastre, trecătoare, în cetatea purtătoare a unui suflet mântuit, adică a unui suflet care se va bucura în veşnicie de prezenţa lui Dumnezeu.
Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 13:12 - Iată de ce şi Isus, pentru ca El să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii.
Evrei 13:13 - Să ieşim aşadar la El în afara taberei, purtându-I ocara;
Evrei 13:14 - că nu avem aici cetate stătătoare, ci căutăm pe aceea ce va să fie.
Evrei 13:15 - Prin El deci să-I aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică roada buzelor care-I mărturisesc numele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu