sâmbătă, 21 iulie 2012

poți spune...?

Iov 11:7 - Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui                   
                    Dumnezeu,
                  că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui 
                    Atotputernic?
Iov 11:8 - Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face?
                  Mai adâncă decât Locuința Morților: ce poți ști?

                                            Nu trebuie să credem, de aici, că omului îi este interzisă cunoașterea, cunoașterea îi este permisă; numai că omul trebuie să fie conștient că toate realizările, orice descoperire, orice progres, de la Dumnezeu vin. Legea ”descoperită” și formulată de Albert Einstein, Teoria Relativității, a fost elaborată și aplicată de la facerea lumii. A fost modul în care Creatorul a hotărât să funcționeze acest Univers. Desigur, pentru Dumnezeu ar fi fost posibile și alte variante, dar El pe aceasta a ales-o, și acum aceasta funcționează. Numai din calcule și experimentări Einstein nu ar fi putut face descoperirea, nu e ca și cum ai lua un măr, l-ai așeza pe o masă, și ai face observații... Marea descoperire a lui Einstein el a făcut-o numai cu voința totală a lui Dumnezeu. Putea trăi Einstein prin anii 1200, să zicem? Cine știe? Dar că descoperirea lui s-a întâmplat sub oblăduire divină, asta putem ști. Dumnezeu are meritul nu numai al elaborării și bunei funcționări a Relativității, dar și al faptului că ea a putut fi descoperită și înțeleasă de om. Este drept să-l admirăm pe Einstein că a făcut această descoperire, și altele pe care le-a făcut, dar trebuie s-o facem înțelegând că meritul este al lui Dumnezeu. Recunoscându-I meritele, putem înțelege cât de mare e El, înțlegând cât de mare este El, putem înțelege câte ne sunt date nouă să înțelegem.
      Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Iov 11:7 - Găsi-vei tu o urmă din ceea ce e Domnul?
                                  ajuns-ai tu vreodată la marginile trase de Cel-Atotputernic?
Iov 11:8 - Înalt e cerul! Bine, înalt; și ce vei face?
                                   de-s mai adânci hotare decât în Iad, ce știi tu?   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu