Ezechiel 40:2 - M-a dus acolo, în nişte vedenii dumnezeieşti, şi m-a aşezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită.
vedenii dumnezeieşti...oare cum le putem deosebi de altfel de vedenii, vedenii omeneşti sau vedenii diabolice? Iată ce cred eu: în primul rând, vedeniile dumnezeieşti sunt foarte rare; apoi, vedeniile dumnezeieşti aparţin numai oamenilor lui Dumnezeu. Dar mai ales le putem deosebi prin aceea că dacă noi credem cu tărie în ele, vedeniile dumnezeieşti există nu numai pentru acela care le are, dar şi pentru noi, cei cărora le sunt povestite; şi anume, ele există nu numai ca vedenii povestite de către văzători, dar şi ca vedenii crezute de ascultători. Pentru cel care citeşte acest verset şi crede în vedeniile dumnezeieşti muntele acela foarte înalt există ca adevărat, îl poate vedea, şi cu credinţa lui îl poate muta oriunde. Şi oriunde l-ar muta, vede cum spre miazăzi de acest munte este ceva ca o cetate zidită. Spune cetate zidită Ezechiel în acest verset, deci fiind zidită ea există. Şi chiar dacă dispare, după ce a văzut că există, cel care a văzut-o aşa o păstrează în memoria lui. Este şi aceasta o faţetă a credinţei. Sunt mai trainice cetăţile zidite în viziunile dumnezeieşti decât cele zidite de ziditori. Cetatea din vedenia lui Ezechiel există şi astăzi pentru cei care cred în ea, adică pentru cei care cred vedeniile dumnezeieşti. Ceea ce înseamnă că vedeniile dumnezeieşti au formă reală, pe când cele omeneşti, sau cele diabolice sunt doar himere. Credinţa noastră trebuie să ne spună că aşa este, pentru că noi nu credem în nişte himere. În cetatea zidită din viziunea lui Ezechiel există un templu, templu care are dimensiuni măsurate, dovadă a existenţei lui. Cine crede aşa, vede acea cetate cum există. Vede şi înţelege: Ezechiel 41:4 . Pe partea dinainte a templului a măsurat în lungime douăzeci de coţi, şi în lăţime douăzeci de coţi; şi mi-a zis: "Acesta este locul preasfânt!" Un loc preasfânt sub formă de himeră nu putem accepta să existe. Aşa încât se poate afirma că acel loc preasfând din viziunea dumnezeiască şi-a mutat locul în sufletul celui care crede în viziune, deci a celui care a văzut locul acela. Iată deci acum locul existenţei muntelui, cetăţii şi templului din viziunea dumnezeiască. Zidite într-un suflet omenesc, muntele, cetatea şi templul din viziunile dumnezeieşti, dar mai ales locul acela preasfânt, devin veşnice, la fel ca sufletul unde au ajuns să fie zidite. Căci chiar acel suflet este o zidire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu