marți, 3 ianuarie 2012

Dumnezeu ... S-a jurat pe Sine Însuși

Evrei 6:13 - Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine Însuși,
Evrei 6:14 - și a zis: ”Cu adevărat te voi binecuvânta, și îți voi înmulți foarte mult sămânța!”
Evrei 6:15 - Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința.

                                                                                                    La capăt de drum ne așteaptă învierea și înălțarea, dacă le merităm, dar cine le merită le va avea cu siguranță, căci Dumnezeu Își ține promisiunile. Iar pentru a ne asigura că așa va fi, Dumnezeu nu ezită, pentru noi, să Se jure  pe Sine Însuși    Iată încă o dovadă a iubirii pe care ne-o poartă și a dorinței mari pe care o are El, de a ne avea pe cât mai mulți aproape. Pare a fi un serviciu pe care Dumnezeu ni-l face nouă, dar de fapt noi suntem aceia care trebuie să Îl servim. Așa cum a făcut-o Avraam. Răbdarea pe care o are Dumnezeu în a-Și împlini promisiunile, trebuie să o avem și noi în a ne apropia de Dumnezeu. Iar certitudinile trebuie să fie la fel. Pentru a ajunge a ne împărtăși din bucuria lui Dumnezeu, trebuie, cu răbdare, să ne ostenim în a deveni și noi o bucurie pentru El.
  Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 6:13 - Că atunci când Dumnezeu i-a dat făgăduință lui Avraam, deoarece El nu avea pe nimeni mai mare pe care să Se jure ”S-a jurat pe Sine Însuși”,
Evrei 6:14 - zicând: ”Cu adevărat pe deplin te voi binecuvânta și pe deplin te voi înmulți!”
Evrei 6:15 - Și-n felul acesta având el îndelungă răbdare, a dobândit făgăduința.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu