Evrei 12:1 - Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
Toţi credincioşii care au trăit înaintea noastră, unii amintiţi în Scripturi, alţii nu, pentru că au trăit după ce s-a oprit scrierea Scripturilor, toţi acei credincioşi ar trebui să facă parte din viaţa noastră la fel ca oricare apropiat de acum al nostru cu care ne întâlnim, vorbim, glumim, ne bucurăm, ne întristăm, discutăm... Citind despre Moise, ar trebui să ni se pară a-l avea alături în carne şi oase, şi alături avându-l, să-i urmăm paşii în trăire şi credinţă. Şi ar trebui să vrem să ne întâlnim cu el ori de câte ori simţim această nevoie. La fel cu toţi oamenii aleşi ai Bibliei. Dar şi cu cei nemenţionaţi în Biblie, numai pentru că au trăit ulterior scrierii ei. E mare norul de martori, şi noi, fiecare, trebuie să ne simţim ca făcând parte din el. Şi spre a ne simţi aşa, trebuie să înlăturăm orice piedici, trebuie să nu lăsăm păcatul să ne înfăşoare. Deşi obositoare, epuizantă uneori, alergarea noastră trebuie să fie stăruitoare, ţinta ei fiind minunată. Este o ţintă care merită osteneala alergării.
Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 12:1 - Astfel că şi noi, având îmrejuru-ne atâta nori de martori, să lepădăm tot ceea ce îngreuiază, şi tot păcatul ce cu uşurinţă ne înfăşoară, şi cu stăruinţă să alergăm la întrecerea ce ne stă'nainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu