Evrei 12:8 - Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii.
A suferi pedeapsa lui Dumnezeu nu înseamnă a ne durea, ci a spera. Iar speranța, pentru cei care cred în Dumnezeul tuturor speranțelor, e o liniștire a suferirii pedepselor. A fi scutit de pedeapsă înseamnă a fi lipsit de speranță. Mulți ar dori să li se ierte pedeapsa, dar să le rămână, totuși, speranța. Ceea ce nu se poate, pentru că sufletul curat, cel care va ajunge la Dumnezeu, deci cel care înțelege pedeapsa Lui și își înțelege speranța, acel suflet își află curățirea doar în focul suferinței. Dar nu a acelei suferințe venite de la diavol, pe care mulți o confundăm de prea multe ori cu suferințele curate. Dumnezeu ne călește doar prin astfel de suferințe, curate, liniștitoare, pline de speranță. Nu prin suferințe venite din ură și respingere, ci prin suferințe venite din iubire și împreună-trăire. Așa cum a fost suferința lui Mesia. El a suferit plin de speranță. O speranță atât de mare încât să devină siguranță. El a fost sigur că va pătimi. El a fost sigur că va muri. El a fost sigur că va învia. Și a înviat! Acum suferințele noastre spre asta trebuie să ne facă să privim: spre învierea Lui, semn că toți vom învia. Și speranță că, înviați, putem rămâne lângă Mesia. Adică lângă Dumnezeu. Aceasta trebuie să fie, cred eu, trăirea suferinței venite de la Dumnezeu. Care, trăită așa, nici nu mai poate fi numită suferință.
Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 12:8 - Dar voi dacă sunteți scutiți de această certare de care toți au avut parte, atunci sunteți copii nelegitimi, iar nu fii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu