măcar că au fost lăudaţi...n-au primit ce le fusese făgăduit

Evrei 11:35 - Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.

Evrei 11:36 - Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;

Evrei 11:37 - au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi,

Evrei 11:38 - ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.

Evrei 11:39 - Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi nu au primit ce le fusese făgăduit;

Evrei 11:40 - pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.


                             Oameni aleşi ai lui Dumnezeu, adică puşi deoparte, adică sfinţiţi. Unii dintre ei amintiţi de Cuvânt în cartea aceasta "Evrei". Exemple de credinţă. Lor, mai ales, Dumnezeu le-a făcut mari făgăduinţe, lor, care le merită. Şi totuşi, ceea ce le fusese făgăduit ei nu au primit, căci făgăduinţa era mare, ea trebuia să ajungă, prin Isus Cristos, de la ei până la noi, şi de la noi mai departe, spre cei care vor urma, până la a doua venire. Aşa lucrează Dumnezeu, aşa ne desăvârşeşte Dumnezeu, unii prin alţii. Oamenii aceştia exemplari nu au putut să ajungă la desăvârşire fără noi, noi nu putem fi desăvârşiţi fără ei. De aceea înţeleg eu că ei nu sunt morţi, ei sunt ca Lazăr. Şi astfel, din desăvârşire în desăvârşire, Dumnezeu Îşi împlineşte planurile cu oamenii pe care îi alege El, din om în om, din credinţă în credinţă, din sfinţenie în sfinţenie, prin oameni spre Dumnezeu până la Dumnezeu. Dumnezeu, Creatorul a toate câte le vedem, este împlinitor de planuri divine prin El Însuşi, dar şi prin oamenii pe care El îi alege. Suferinţele sfinţilor în vechime erau aceleaşi cu ale primilor creştini, sau invers e acelaş lucru, credinţa în acelaş Dumnezeu generează, pentru continuitatea ei, aceleaşi sacrificii. Şi, de fapt, ei, vechii testamentari, ca şi noii testamentari, nici nu au avut conştiinţa durerilor lor în sacrificiile trăite, căci pentru ei credinţa era vindecătoare. Ei aveau perspectiva veşniciei în fericire, şi nu supărările unor suferinţe trecătoare. Pentru ei iubirea de Dumnezeu era mai mare decât orice suferinţă, chiar dacă unii nu aveau întreagă explicaţia care ne este dată nouă acum prin Cuvânt. Iubirea de Dumnezeu nu generează suferinţe, sacrificiul din dragoste de Dumnezeu nu este un sacrificiu al suferinţei, nu este un sacrificiu al morţii, ci al învierii. Faptul că Dumnezeu S-a jertfit pentru noi, nu înseamnă că trebuie să ne jertfim şi noi pentru El, nu cred că El cere asemenea jertfe, El cere jertfa iubirii, care e o jertfă împlinitoare, nu aducătoare de dureri, ci vindecătoare. Suferinţele sfinţilor din vechime aşa cred că trebuie noi să le înţelegem acum, şi aşa trebuie să ne înţelegem şi propriile suferinţe, lacrimi de dragoste pentru desăvârşirea noastră, noi toţi împreună, şi toţi împreună împreună cu Dumnezeu.
      Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 11:35 - femei care şi-au luat morţii înviaţi; iar alţii au fost chinuiţi, nevrând să primească eliberarea, pentru a-şi dobândi una mai bună, învierea;
Evrei 11:36 - iar alţii au suferit batjocoriri şi bice, şi chiar lanţuri şi închisoare,
Evrei 11:37 - au fost ucişi cu pietre, sfârtecaţi, au murit ucişi cu sabia, au pribejit în piei de oaie şi-n piei de capră, strâmtoraţi, necăjiţi, înjosiţi,
Evrei 11:38 - ei, de care lumea nu era vrednică! rătăcind în pustiuri, în munţi, în peşteri, şi-n crăpăturile pământului.
Evrei 11:39 - Şi toţi aceştia, deşi primiseră bună-mărturie pe temeiul credinţei lor, n-au primit roadele făgăduinţei;
Evrei 11:40 - pentru că Dumnezeu prevăzuse pentru noi ceva mai bun, aşa ca ei să nu ajungă fără noi la desăvârşire.