duminică, 18 decembrie 2011

căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător

Evrei 4:12 - Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
Evrei 4:13 - Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.

                                               Primirea minunată pe care o pregăteşte Dumnezeu pentru toţi aceia care vor să intre în odihna Lui, El o pregăteşte pentru toţi chiar din această viaţă. E pregătită pentru toţi, dar nu toţi vor să ajungă acolo. Pentru a fi El mai convingător decât am fi noi capabili să înţelegem, Tatăl a dat trup Cuvântului Său, şi L-a făcut om călător printre oameni, om care să vorbească oamenilor ca şi cum ar fi unul dintre ei. Şi chiar este unul dintre noi Isus, lucru dovedit la cruce. Dar este unul dintre noi fiind Dumnezeu înainte de orice. Coborându-Şi Fiul printre oameni, Tatăl a venit printre oameni, împreună cu Fiul şi cu putere de Duh Sfânt. Putere cu care ne vorbesc Ei, putere cu care ne vorbeşte El, putere mai puternică decât aceea de dinainte de coborâre. Acuma cine crede că se poate ascunde de El, prin ascundere înţelegând neînţelegere şi ignorare, acela e ca şi cum ar crede că el însuşi ar fi un fel de umbră trecătoare o dată cu apusul soarelui. Spre a-l convinge că nu e aşa Soarele a venit lângă el, de neapus. A venit lângă noi. Ce era scris în Psalmul (33:13,14)  Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, şi vede pe toţi fiii oamenilor din locaşul locuinţei Lui, El priveşte pe toţi locuitorii pămâtului   altfel trebuie înţeles acum, pentru că acum avem înainte o cruce. O cruce din care Cuvântul Şi-a făcut vremelnic, dar de neuitat, un locaş al locuinţei Lui. Cuvântul Acela viu şi lucrător ne-a arătat cât de viu şi lucrător  este şi prin crucea Lui. Aşa ne judecă El acum simţurile şi gândurile inimii,  aşa, dintr-o suferinţă care nouă trebuie să ne spună, Cuvântul o spune, că am căpătat îndurare şi am găsit har de la Acela care a lucrat având milă de slăbiciunile noastre, de aceea El a coborât chiar acolo, în mijlocul lor  mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri.
  Scriu aici şi traducerea lui B. Anania:
Evrei 4:12 - Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde pân'la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei, şi este judecător al simţirilor şi al cugetelor inimii.
Evrei 4:13 - Şi'n faţa Lui nicio făptură nu-i ascunsă, ci toate sunt goale şi descoperite în ochii Celui Căruia noi vom da socoteală. 

4 comentarii:

  1. la spada è simbolo di nobiltà e coraggio, forza e potere, di giustizia ed anche di vita-morte. A doppio taglio significa, secondo me che la Parola di Dio ha in pieno ogni aspetto.
    La Parola di Dio non ci accarezza, ci penetra fin nel profondo, ci taglia in due, ci interroga, ci scuote, non ci lascia come ci trova. Uccide il male che a volte alberga nei nostri cuori perchè vuole per noi solo il bene, uccidere l'uomo nuovo per rivestirci di Cristo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Grazie Rita del tuo commento!! Hai ragione!
    BUONE FESTE !!! ti auguro
    Un abbraccio non-lontano....

    RăspundețiȘtergere
  3. ciao Teo, grazie per gli auguri, ma penso che ci scriveremo nuovamente visto che cì sono ancora altri giorni prima del Natale!!!
    Oops mi sono accorta di aver sbagliato:
    volevo dire: uccidere l'uomo vecchio per rivestirci di Cristo (essere nuove creature volevo dire eheheh scusa)
    bacio

    RăspundețiȘtergere
  4. quanto sei dolce, Rita! si che ci scriveremo nouvamente prima del Natale, ecco la prova! ma questo periodo e ricco di tanta spiritualita, per questo io sento che anche di auguri possa essere ricco. Comunque, il tuo sentimento che in questi giorni siamo di piu insieme mi da tanta gioia! Cosi sento anch'io!
    In quanto al tuo "sbaglio",,, io avevo gia capito cosa volevi dire, perche so che fede hai tu.
    Ti bacio Rita, e ti ringrazio di cuore per quello che sei per me, un'amica ammirevole, una splendente festa per me, come il Natale.

    RăspundețiȘtergere