joi, 26 ianuarie 2012

fără vărsare de sânge nu este iertare

Evrei 9:22 - Și, după Lege, aproape totul este curățit cu sânge; și fără vărsare de sânge nu este iertare.
Evrei 9:23 - Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri, au trebuit curățite în felul acesta, trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea.
Evrei 9:24 - Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în Cer, ca să se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
Evrei 9:25 - Și nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuși, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui;
Evrei 9:26 - fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa.

                                                                                                  Cel mai bine, atunci când se încalcă un legământ, este ca cele două părți, și partea negreșitoare și partea greșitoare, să cadă de acord în parafarea unui alt legământ, care, prin regulile lui, să îl întărească pe primul, adică să întărească convingerea celor două părți semnatare de utilitatea respectării acestui nou legământ. În instituirea oricărui legământ, sângele joacă un rol proeminent, devenind ”sângele legământului”. Lucru valabil și pentru noul legământ dintre Creator și creația asemănării Sale, omul. Moartea lui Isus pe cruce, pătimirea Lui deci, devine esența reciprocității semnării noului legământ. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi,  fiindcă este scris: ”Blestemat este oricine este atârnat pe lemn!”  O dată cu noul legământ blestemul vechiului legământ de la Sinai dispare prin răscumpărarea sacrificială a lui Isus, fiind împlinită în acest fel promisiunea legământului davidic. Necesitatea înnoirii vechiului legământ presupune recunoașterea încălcării lui de către una dintre părți, fiind necesară deci o înnoire curățitoare a lui. Dar fiecare aspect al vechii rânduieli capătă echivalent în noua rânduială. Există un sanctuar nou, în care Mijlocitorul noului legământ a intrat ca să slujească Lui și celeilalte părți a legământului, acest nou sanctuar, nefăcut de mână omenească, fiind chiar în Cer. Marele Preot S-a făcut jertfă pe Sine aici pe pământ, adică S-a jertfit prin ”Duhul cel veșnic” al cărui sanctuar este în Cer. Astfel jertfa cristică este infinit superioară jertfelor levitice. Numai o astfel de jertfă era, este capabilă să desființeze păcatul. Ceea ce înseamnă că dacă una dintre părți este fără de păcat, adevărul noului legământ presupune că și cealaltă parte să devină la fel.
      Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 9:22 - După lege, aproape toate se curățesc cu sânge, și fără vărsare de sânge nu există iertare.
Evrei 9:23 - Trebuia deci ca, pe de-o parte, pecețile celor cerești să fie curățite prin acestea și, pe de alta, cele cerești însele să fie, dar prin jertfe mai bune decât acestea.
Evrei 9:24 - Căci Hristos n-a intrat într-un altar făcut de mâini - întruchiparea celui adevărat - , ci chiar în cer, pentru ca pentru noi să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu;
Evrei 9:25 - dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca arhiereul care intră în altar în fiecare an cu sânge străin;
Evrei 9:26 - altfel, ar fi trebuit ca de la întemeierea lumii să pătimească de mai multe ori; dar El o singură dată S-a arătat, acum, la sfârșitul veacurilor, pentru ca prin jertfa Sa să desființeze păcatul.  

17 comentarii:

  1. Cea mai interesanta ideie se gaseste in Evrei 9:26; De ce de la intemeierea lumii ar fi trebuit adusa jertfa cind dupa "litera" pscatul nu apare la intemeirea lumii. Exista un sens de ce; IN greaca sensul intemeieri lumii ( nu mai dau detalli , explicarea se gaseste in Principii de Origen) este creatia aruncata jos.

    Acest explica de ce jerfa ar fi trebuit sa fie de la intemeirea lumii.( aruncarea jos presupune deja prezenta pacatului).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bulversantă, pentru mine, observaţie. Mi-ar place să dezvolţi. Mulţumesc!

      Ștergere
  2. Am ajuns pe acest link cautind sa vad cum inteleg crestini cuvintul care spune ca nu poate fi iertare fara varsare de singe. Linkul a scos versetele din Evrei, comenteaza dar nu patrunde cu intelegerea de ce nu este iertare fara varsare de singe. Sau ce cuprinde aceste cuvinte este intrebarea. Nu o sa intru in problema de ce nu este iertare fara varsare de singe, pentru ca trebuie sa intelegem ce se intimpla cind sintem iertati. La aceasta intrebare raspunde si Prigen si sfintul Maxim Marturisitorul in Filocalia 3.

    Revenind Evrei 9:26 este evident ca pacatul era in acest " intemeirea lumii" dar tot atit de adevarat stim ca Dumnezeu nu a creat nimic rau purtator de pacat. Antinomia este ca trebuie sa privim in altfel pentru a sintetiza.

    Parinti din pustia Egiptului au cunoscut aceste probleme ridicate de cuvintele Scripturii. Din nefericire sint lucruri care nu pot fi purtate. A existat o creatie fara de pacat inainte de de acest " intemeirea lumii" despre acest lucru vorbeste si sfintul Vasile cel Mare. Pacatul apare in aceasta lume angelica inainte de a fi o lege. Legea a fost data in acest sistem initial a lumii angelice.

    Atita timp cit nu a fost lege pacatul nu a fost considerat. In acest context omul dupa chipul din cap. 1 este pus sa stapineasca peste "vietuitoarele " cazute .

    Odata calcata legea data fapturilor angelice, acestea au cazut intr-un sistem ( aruncate jos) impreuna cu pacatul. In acest proces chiar omul care guverna este afectat si tras "in jos" si asa apare omul din capitolul 2 care este facut din tarina pamintului, pe care sfintul Apostol Pavel il numeste pamintesc, si tot el spune ca cei pamintesti nu sint placuti lui Dumnezeu.

    Ca pacatul era " la intemeirea lumii" ( aceasta) este indicat si de rstrictia ( legea) care i s-a dat omului pamintesc. ( legat de pomul cunostintei binelui si a raului).

    Practic s-a cazut din unitatea fiintiala.

    Ma bucur ca cineva a sesizat problema. " intemeirea lumii" nu inseamna lumea dupa Adam cum ar putea cineva sa caute o solutie.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc!!!
      Da! despre "întemeierea lumii"... ne putem da seama despre întemeierea lumii doar citind şi pătrunzând Cuvântul, si apoi, desigur, aflând ce au înţeles alţii. Frumoase menţiunile tale, prin ineditul şi profunzimea lor, şi, deşi par de nuanţă, sunt importante. O să am la ce mă gândi. Aş vrea să te întreb: în tot acest proces "întemeierea lumii" cum desluşim voia Creatorului, împlinirea ei, şi unde ne situăm noi, cei asemănători Lui, dar şi atât de pământeşti?

      Ștergere
  3. Dumnezeu da har celor smeriti. La smerenie se ajunge iubind adevarul, si realizind insuficienta noastra, sau capacitatea nostra limitata.

    Intentia pentru care vrem sa deslusim voia Domnului este cruciala.

    Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu. Uni asculta de frica. Alti asculta pentru rasplati. Iar alti asculta pentru ca iubesc pe Dumnezeu.

    Deslusirea voi lui Dumnezeu mai mult sau mai putin tin de pozitionarea spirituala aratata mai sus. Citind cuvintul Scripturii fiecare "culege" invatatura dupa tiparul dispozitiei sufletesti.

    Adevarata comuniune se realizeaza in iubire. Plecind de la credinta trebuie sa ajungem in iubire. Drumul acesta se parcurge cu ajutorul lui Dumnezeu pe masura celui care cauta. Scriptura se completeaz( in sensul cum intelegem cuvintul) prin adincirea in scrierile celor induhovniciti care prin rugaciune au ajuns la revelatiile dumnezeiesti. Discernamintul este esential, de aceea toate lucrurile trebuiesc aduse in fata lui Dumnezeu pentru asimilare; chiar si scrierile celor induhovniciti au nevoie sa fie luminate de Duhul ca sa intelegem. Nu exista un retetar, ci este o " mireasma" a lui Hristos pe care trebuie sa ajungem sa o sesizam.
    Noi sintem asezati in acest plan ca sa ajungen sa ne cunoastem, si sa ajungem sa ne definim bine ce iubim. In acest proces tensional adevarata problema apare cind descoperim ca iubim( cam mare cuvintul iubire; sa zicem ne place) ceva care nu este dupa voia lui Dumnezeu. Aici intervine dialogul cu Dumnezeu. Din nefericire dialogul incepe in durere. ( cum spunea sfintul Ioan gura de Aur , daca sintem sanatosi frumosi, bogati si totul ne merge bine cu greu vom ajunge la Dumnezeu; desigur ca sint exceptii; ma refer la cei pentru care iubirea adevarului, sau treirea dupa adevar este prioritar oricarei valori)

    Cu bine Nelu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Nelu!
      Hai să ne completăm în expuneri! Vorbeşti de smerenie, dar cred că prin asta nu înţelegi o stare care pe tine să te anuleze. Adică, tu pt. tine eşti important, aşa cum eu sunt important pt. mine. Vreau să spun că primul semn că Dumnezeu mă vrea mântuit e faptul că m-am născut. Deci născându-mă, Dumnezeu Şi-a făcut, cumva, datoria, dar şi Şi-a împlinit o voie, că naşterea mea nu s-a întâmplat ca şi cum ar fi ceva la nimereală. Mai departe, pentru ca să ajung mântuit, dorinţă care este desigur esenţa existenţei mele, mie îmi revine rolul principal, adică voi fi mântuit numai dacă îmi voi câştiga dreptul de a fi mântuit. Dreptul de a mă naşte l-am avut de la Domnul, dreptul de a fi mântuit îl am de la mine. În sensul acesta spun că eu sunt important, dincolo de smerenia mea. Şi aşa interpretez şi frica de Dumnezeu. Şi, desigur, iubirea e covârşitoare în tot ce am spus pănă acum. Aşa încât te întreb: cum mi-ar putea fi mie frică de Cineva despre care ştiu cât mă iubeşte, şi cât bine îmi vrea? Şi pe care eu mă străduiesc să Îl iubesc din toate puterile mele sufleteşti? Poate de mine ar trebui să mă tem, că nu voi reuşi să mă fac demn de iubirea divină. Şi teama asta e purtătoare de durere. Aşa cred eu.... Încă o dată: mulţumesc !!!

      Ștergere
  4. "Dreptul de a mă naşte l-am avut de la Domnul, dreptul de a fi mântuit îl am de la mine."

    Nu am auzit o asemenea exprimare, trebuie sa recunosc. Eu pot sa ma straduiesc, dar Cel care certifica mantuirea este Dumnezeu. Eu nu pot spune despre mine ca sint mantuit fara sa mi se spuna de Cel care are puterea de decizie. Adevarata incredere in Dumnezeu este de a accepta orice ar hotari Dumnezeu. Frica de care vorbeam nu se referea la cei care Il "cunosc" pe Dumnezeu, pentru ca dragostea desavirsita alunga frica.

    Nu inteleg ce inseamna ca" eu sint important", decit poate de a alege ce a ce ni se da sa alegem.
    Alegind ce trebuie pasim inainte, nealegind ce trebuie regresam. Dar si aceasta alegere trebuie sa fie cumva contienta, intru cit Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta.

    In general oameni crescuti duhovniceste , cercetati de Duhul si luminati, cind li se desopera pacatele de care nu stiau, nu se mai compara cu nimeni ci ai vad pe alti mai sus.

    Daca citesti psalmul. 119( Cornilescu) 118 BO, poti vedea un om care iubea lucrurile lui Dumnezeu. Totusi el se roaga " da-mi indurarea Ta.....".

    Acolo unde se cere "indurarea" nu mai incape "am dreptul...."


    Cu bine Nelu




    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nelu, eu cred că, deşi gândim la fel, faptul că folosim cuvinte diferite pare a crea confuzii. Tu spui "îndurare", dar ce înţelegi prin asta? Sigur că Dumnezeu este îndurător, dar nu poate fi la fel îndurător cu doi oameni care, în ce priveşte iubirea şi credinţa, nu sunt la fel. Dumnezeu este DREPT, adică ne naştem toţi în dreptatea dorinţei Lui, dar nu toţi înţelegem să ne trăim la fel acest necesar răstimp de pocăinţă. Dar eu nu pot înţelege pocăinţa ca pe o umilire a mea, pt. că asta ar însemna să-mi reduc aproape de zero rolul pe care chiar Creatorul a voit să mi-l dea în această tentativă de răscumpărare. Adică eu vreau să mă pocăiesc, o vreau din tot sufletul, şi în fiecare zi a vieţii mele, dar înţeleg să mă pocăiesc amintindu-mi mereu de dorinţa Celui care ne-a creat de a ne uşura accesul spre Divinitate chiar prin procesul de creaţie, idiferent de ce s-a întâmplat apoi. Eu vreau să mă pocăiesc având în suflet favoarea de a mă bucura din plin de toate bucuriile pe care Creatorul ni le-a hărăzit. Şi atunci cum să mă umilesc? uitând de aceste bucurii, şi punându-mi prioritar dinainte numai necazurile, când ştiu că ele, necazurile nu de la Dumnezeu ne vin. În acest fel înţeleg eu şi fericirile cristice, pentru că, dacă le analizăm cu atenţie, spiritual deci, ne putem da seama că ele sunt aducătoare de bucurii. În mijlocul acestor bucurii, în mijlocul acestor minunăţii pe care ni le dăruieşte fără-de-măsură în fiecare zi Creatorul, în mijlocul lor vreau să mă pocăiesc. Şi ca să mă pocăiesc aşa, eu devin important, pentru că devin parte a acestor minunăţii, şi încă partea cea mai minunată, potrivit chiar dorinţei Domnului. Aşa înţeleg eu....

      Ștergere
  5. "Dar eu nu pot înţelege pocăinţa ca pe o umilire a mea, pt. că asta ar însemna să-mi reduc aproape de zero rolul pe care chiar Creatorul a voit să mi-l dea în această tentativă de răscumpărare. Adică eu vreau să mă pocăiesc, o vreau din tot sufletul, şi în fiecare zi a vieţii mele, dar înţeleg să mă pocăiesc amintindu-mi mereu de dorinţa Celui care ne-a creat de a ne uşura accesul spre Divinitate chiar prin procesul de creaţie, idiferent de ce s-a întâmplat apoi. Eu vreau să mă pocăiesc având în suflet favoarea de a mă bucura din plin de toate bucuriile pe care Creatorul ni le-a hărăzit."

    Nu inteleg ideia auto umilirii.( eu nu am scris despre o autoumilire) Iata versetele la care trebuie sa meditezi:

    "Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. (Mat.11:29)"

    Daca El ne spune sa invatam sa fim ca El, atunci nu mai vad sensul intrebarii cum sa cunastem voia lui. Daca nu am gustat din aeasta "smerenie" ca sa o dorim, atunci intrebarea este daca ma rog sa "gust" din aceasta smerenie. Daca vei gusta atunci vei se va pune intrebarea : "daca"?; dupa cum urmeaza:


    "Si, daca suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori cu Hristos, daca suferim cu adevarat impreuna cu El, ca sa fim si proslaviti impreuna cu El.

    Romani 8.17.

    Eu nu am spus ca ne dorim suferinte. Suferintele vin ingaduite de Dumnezeu peste noi pentru un anumit scop. Pozitionarea fata de aceste suferinte este importanta.

    Acum priveste si la ce este scris despre Capetenia mantuiri noastre:

    "9. Dar pe Acela care a fost facut "pentru putina vreme mai prejos decat ingerii", adica pe Isus, Il vedem "incununat cu slava si cu cinste" din pricina mortii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El sa guste moartea pentru toti.

    10. Se cuvenea, in adevar, ca Acela pentru care si prin care sunt toate si care voia sa duca pe multi fii la slava sa desavarseasca, prin suferinte, pe Capetenia mantuirii lor. Evrei 2.

    Daca El care era fara de pacat a fost facut desavirsit prin suferinte, cum crezi ca ucenicii lui vor avea o alta cale ?

    Desigur ca versetul se refera la umanitatea Domnului.


    Cu bine Nelu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh! Doamne, Nelu, e ca şi cum mi-ai spune că Domnul ne vrea în juguri grele, şi cu cât mai grele jugurile, cu atât mai sigură mântuirea. Cum ar fi să fie aşa? Că dacă despre un om care ar avea asemenea pretenţii am spune fără nicio îndoială că e rău, şi ne vrea răul dacă ne vrea în jug, cum ne-am putea raporta la Dumnezeu din acest punct de vedere? Ştiu că creştinismul a avansat cu proiritate această viziune, şi constatând asta eu nu critic creştinismul, doar constat. Oare dacă am privi spiritual, duhovniceşte totul, nu am căpăta o altă viziune? care să fie conformă cu ceea ce ştim că voieşte Domnul d la noi? Voieşte El să fim trişti? Voieşte El să fim înjugaţi ca nişte vite, care vite nu au nimic în comun cu Domnul, aşa cum am eu, dacă El a voit să mă creeze chip şi asemănare a Lui. Şi apoi ce ar însemna, fizic, să luăm jugul lui Cristos? Să suferim de toate pătimirile Lui? Nu ne-a fost suficientă suferinţa fizică a Lui? Da! El a suferit fizic, în primul rând prin întrupare, apoi prin dureri trupeşti, dar a făcut-o ca să ne uşureze mântuirea, căci El e Dumnezeu! Care om ar mai putea face asta? şi când întreb nu mă refer, desigur, la suferinţă, ci la menirea ei. Deşi, în fond, creştini cum suntem, simţim cum dacă suferim spre binele altora, suferinţa noastră devine mai dulce. Dar asta nu înseamnă să ne facem din suferinţă o ţintă a credinţei, eu nu pot să cred că Dumnezeu vrea asta de la noi, El care ne iubeşte cu o iubire mai mare decât iubirea de care suntem noi înstare. Aşa încât dacă luăm toate versetele pe care le-ai scris, dar tu ştii bine că mai sunt şi altele la fel, dacă le luăm şi le transpunem în duhovnicie, vedem cum totul se transformă, vedem cum jugul acela devine o minunăţie pe care eu mi-o doresc din tot sufletul, pentru că jugul acela nu mai e un jug de vite, ci un zbor fericit spre mântuire. Nelu, ştim cât a suferit fizic Domnul, dar oare nu e bine să ne gândim la oglinda duhovnicească a suferinţelor Lui? Îşi poate, un creştin obişnuit, să zicem, îşi poate închipui că după Înălţare Isus nu a simţit fericirea venirii Lui printre noi? când El ştie în ce măsură covârşitoare ne-a uşurat mântuirea, apropiindu-ne, cumva, de Adam de dinaintea căderii. Spun unii că El s-ar uita şi acum cu durere înspre noi, dar cum am putea crede aşa ceva? Că dacă aşa ar fi, nu ar însemna tocmai că pătimirile Lui ar fi fost zadarnice? Eu zic că trebuie să trecem dincolo de suferinţele Lui, care fără nicio îndoială, nu au fost zadarnice, şi să privim spre bucuria Lui de acum. Tu nu Îl vezi acum pe Isus fericit în ceruri? cu toate cele rele care ni se întâmplă aici, fericit că nu a pătimit în zadar? Aşa înţeleg eu jugul, aşa înţeleg eu acum Treimea, aşa mă înţeleg pe mine. Şi de aceea spun că am devenit important în mântuirea mea, pe care mi-o doresc cu toată fiinţa duhovnicească. Domnul Şi-a făcut datoria, şi nici nu putem gândi că s-ar fi putut altfel, acum trebuie să-mi fac datoria şi eu. Dar nu înjugat într-un jug animalic, ci prins în jugul dorit al fericirii de a privi chiar acum spre Cel care mi-a dăruit acest jug. Repet!!! alung suferinţele fizice, inutile desigur, şi invoc bucuriile spirituale, cărora dacă Biblia le spune jug, eu trebuie să înţeleg ce spune.

      Ștergere
  6. Nu inteleg de ce scrii ca eu am sustinut un jug animalic. Nu ai amintit nimic de smerenia care trebuie invatata. Acesta era mesajul.

    Acum mediteaza si tu putin, daca esti iubitor(are) de adevar la ce tintea sfintul Apostol Pavel.

    "9. si sa fiu gasit in El, nu avand o neprihanire a mea pe care mi-o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Hristos, neprihanirea pe care o da Dumnezeu, prin credinta.

    10. Si sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui, si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui;

    11. ca sa ajung cu orice chip, daca voi putea, la invierea din morti. " Filipeni 3,9-10.

    Invierea din morti nu inseamna existenta. Ci se refera la intaia inviere a celor care nu vor intra la Judecata.

    De ce voia sfintul Apostol Pavel sa aiba partasie cu suferintele Lui, si ce inseamna sa ma fac asemenea cu moartea Lui ?

    Suferintele lui Hristos trec dincolo de patimile trupesti ale crucii.

    Recunosc ca nu amm auzit nici o exprimare la nici un predicator sau vreo scriere in care "bucuriile spirituale" sa fie numite jugul lui Hristos.

    Mai scriem odata versetele:

    "Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre." (Mat.11:29)
    Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara." (Mat.11:30)

    Jugul este asociat cu o sarcina, care este numita usoara. Sau intarita in alt verest care spune ca "pot totul in Hristos care ma intareste". Cu acest "jug" se invata smerenia , blindetea si se ajunge la odihna.

    Mai mult Domnul spune luati jugul Meu.

    Chiar daca nu "vezi" care a fost jugul Lui ca sa poti pune in cuvinte, jugul nu se referea la " bucuriile spirituale".

    " M-am nascut si am venit in lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul Meu." ( Ioan 9.37)

    Jugul la care ne cheama este sa fim slujitori ai adevarului pentru cei ce sint din adevar.

    Prin acest jug se ajunge la smerenie, blindete si odihna.

    Cu bine nelu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Poate da cineva raspuns categoric la intrebarea ,,De ce nu s-a putut ierta fara jertfa?”

    RăspundețiȘtergere
  8. BunRevenit Nelu,, cred că ești tot tu...
    Răspunsul meu la întrebarea ta ar fi acesta: eu ție nu-ți pot spune de ce, dar mie îmi pot răspunde la întrebarea aceasta. Deci eu cred că răspuns categoric nimeni nu poate da, decât într-o zi Cel ce s-a jertfit. Cât despre răspunsul pe care mi-l dau eu mie, înainte de a-l fi aflat, atâta cât e pt. că știu că nu e terminat, am încercat să mă dumiresc ce înseamnă cu adevărat iertare și jertfă, dar nu pt. noi oamenii ce înseamnă, că noi ne pierdem în păreri și schisme, ci pt. Aceia care au luat hotărârea răscumpărării noastre în acest fel. E greu? Nu știu! poate e mai simplu decât cu oamenii, pt. că trebuie să ascultăm și auzim un Singur Cuvânt. Dar repet, e răspunsul meu, deci nu e categoric.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu se poate fi iertare fara varasare de singe intrucit iertarea despre care este vorba trebuie sa aduca si vindecarea. Vindecarea sau sfintirea noatra, nu poate fi fara varsare de singe; ce reprezinta singele tine de cuprinderea spirituala a ce inseamna singele spiritual vorbind; se poate gasi ( intuitiv si explicat) in Filocalia 3 cap. 30 sau 34 in care sfintul Maxim preia ideile lui Origen.

    Nelu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur! înlănțuirea e: vărsare de sânge, sacrificiu, iertare, vindecare. Dar eu, în vremelnicia vieții acesteia, am un singur țel: mântuirea mea! Nu sunt egoist când afirm asta, și îndrăznesc să cred că, pentru fiecare dintre noi în parte, aceasta e și dorința Divinității, mântuirea. Oare, după vindecare urmează ea? mântuirea, sau mai e nevoie de ceva?

      Ștergere
    2. Mantuirea presupune salvare de la moarte; moartea spirituala este opusul cresterii spirituale.

      Ca sa fim salvati ( mantuiti) trebuie sa fim mai intai "vindecati", iar dupa "restaurare" incepe " viata vesnica" adica cresterea in desavirsirea continua prin Har.

      Receptivitaea noastra ( darul capacitatii de a primi harul ) este capabila sa creasca spre infinit cu ajutorul lui Dumnezeu.

      Adica " sa cunoasca " pe Cel care este sursa cresterii noastre spirituale.

      Nelu

      Ștergere