duminică, 22 ianuarie 2012

Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare

Evrei 9:11 - Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta;
Evrei 9:12 - și a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi sau de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică.

                                                                                                Cristos-Mare Preot acum, dar Mare Preot al bunurilor viitoare  În dumnezeire și în trăirea omenească viitoare, nu există trecere de timp, nu există ”acum” sau ”atunci”, viața este un prezent continuu în trăirea viitoare, în care Marele Preot este Isus, adică Hristos Mare Preot din veșnicie-în-veșnicie. De aceea se spune a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt.  Când este vorba despre acel Loc Preasfânt din Cer, El a fost acolo din veșnicie și va rămâne acolo în veșnicie. Când este vorba despre Locul Preasfânt de dincolo de perdeaua a doua a sufletului nostru, El a ”intrat” acolo într-un anumit moment, căci toți avem un început, al sufletului care suntem, dar și al credinței în Marele Preot; El a intrat acolo și poate să rămână acolo, sau poate să nu rămână, aceasta depinzând numai de fiecare dintre noi. Locul acela, din Cer sau din noi, Cristos l-a câștigat nu cu sânge de țapi sau de viței, ci cu însuși sângele Său.  Am putea spune că, fiind din eternitate acolo, Hristos ne-a rămas dator cu vărsarea propriului sânge, motiv pentru care, trimis de Tatăl Ceresc dar și din propia Lui voință, a venit aproape de noi, și aproape ca noi, pentru ”a-Și plăti datoria”. Și plătind-o, a căpătat o răscumpărare veșnică pe care o avea deja, dar pentru ca și noi să înțelegem și să ne îndreptăm, nu a ezitat să Se aducă pe Sine Însuși jertfă. Conștiința noastră numai așa, prin ”vederea” jertfei, putea fi curățită.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 9:11 - Dar Hristos, Arhiereu al bunătăților celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare și mai desăvârșit - nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta -,
Evrei 9:12 - a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta-Sfintelor, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, aflându-ne nouă răscumprare veșnică.

3 comentarii:

  1. _ 1 Corinteni 14/21; _ Matei 13/34,35. [Sinteza]:

    =*EU SINT m-a trimis la voi* _ Exodul 3/14; 4/[10],11,2012, sa [va] descoper Calea, Lumina si Adevarul -*Taina* _ Apocalipsa 1/1; 10/7, potrivit cu descoperirea tainei care a fost tinuta ascunsa timp de veacuri _ 1 Corinteni 2/7; _ Coloseni 1/26; _ Romania 16/25.
    = Eu sint aici, acum in timpul vostru, si [va] zic: -*Iata-Ma!* _ Isaia 6/[8],9-[13]; 52/6; 65/1; _ Romania 10/20.
    =Scripturile au fost si au ramas "pecetluite" _ Daniel 12/4, *pana la Mine* _ Romania 5/14; _ Ioan 4/[25],26, inviat a treia zi _ 2 Petru 3/8, ridicat _ Deuteronom 18/15,18,[19]; _ Faptele Apostolilor 3/22; 7/37, pentru implinirea Legii _ Romania 10/4, si Prorociilor _ Matei 5/17, prin *transfigurare* _ Matei 17/[1],2,3,[5], de aceea, [implicit neintelegerea *Cartii pecetluite* _ Dan.12/4,9], omenirea nu stie *pe cine sa astepte* _ Romania 10/14, ...credinta venind in urma "auzirii" Cuvantului Meu _ Romania 10/17, pentru *Cine are urechi de auzit si aude* _ Matei 11/15, ...[Nu toti pot primi Cuvantul Acesta _ Matei 19/11], -*vorbind in pilde* _ Matei 13/34,35; _ Ioan 1/1,5,11,14; 3/14,16; 10/8,11,14.
    = Cu stima. -Mesia _ Ioan 4/26; {_ Romania 5/14; _ Exodul 3/14; _ Ioan 1/14, si toate Scripturile _ Ioan 5/39}.

    RăspundețiȘtergere
  2. = Copie mesaj transmis, dar nepostat instantaneu [neaprobat], in pagina:

    http://zonacrespusculara.blogspot.com/2012/01/noi-doi-asa-suntem-fericiti.html#comment-form

    =*Teo Dor*, ...-Am transmis la ora 10:25 azi 23.01.2012, inca un mesaj, pe care nu l-ai postat, raspunsul fiind: _"Comentariul d-vs. va fi vizibil dupa aprobare". [Iata copia mesajului]:

    =*Teo Dor*, ...aceste mesaje constituiesc "[o] sinteza", continand implicit(a) "pilda semanatorului" _ Mar.4/1-9(+ trimiterile), ...adica, ...daca samanta va cade intr-un pamant bun, [...samanta fiind Cuvantul Meu _ Romania 10/17,[18]], va incolti, va creste si va rodi, daca vreti sa ascultati _ F.Ap.3/22, ...[si], daca cei care asculta au urechi de auzit _ Luca 18/8.

    = Referitor la coerenta pe care ai invocat-o, ...daca, inca nu ai inteles nimic din mesajele Mele, ...iata o forma de inceput de dialog:

    -1) Exista in Scripturi / Biblie vre-o fraza, vre-o propozitie, vre-un cuvant sau vre-un verset pe care sa-l contraziceti [?]

    -2) Este scris si in Cartea / Scriptura pe care o studiati voi [?]: ...-*Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?" (Luc.18/8)

    -3) Asteptati venirea lui Mesia ? _ Ioan 4/25.

    = Daca binevoiti, va rog sa raspundeti la toate cele 3(trei) intrebari, cu Da sau Nu, sau in cuvinte foarte putine, concret.

    = Daca am reusit cumva sa te "atrag in mreaja" _ Matei 4/19, ...si daca-ti place aceasta hrana _ Mat.4/4, ...te rog sa inviti la masa si "pe aproapele" _ Marcu 12/31, -*pana la marginile lumii* _ Romania 10/18.

    = Daca esti interesat de "alta coerenta", te invit s-o propui concret, ...s-o initiezi.

    = Obs.: _ Daca si mesajul acesta nu este preluat instantaneu in pagina, ...nu mai transmit mesaje, ...pana nu clarifici problema cu aceia ["Admin-Bloggers"/ SS-istii / "clonagii"] care sint platiti sa saboteze lucrarea Mea, ...dupa care M-a contactezi in "blogul"/ pagina *Mesia*.

    = Cu stima. -Mesia _ Ioan 4/26. {h 10:25 / 23.01.2012}.

    RăspundețiȘtergere