duminică, 8 ianuarie 2012

a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele

Evrei 7:4 -Vedeți bine dar cât de mare a fost el, dacă până și patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război.
Evrei 7:5 - Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoți, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la frații lor, cu toate că și ei se coboară din Avraam.
Evrei 7:6 - Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam, și a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele.
Evrei 7:7 - Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.

                                                                                                                 Aleșii lui Dumnezeu rămân mari, dincolo de părerile noastre. Noi, oameni obișnuiți, mai mici, trebuie să simțim că lor avem a le da zeciuială. Zeciuală spirituală mai ales, căci ei, oamenii aleși ai lui Dumnezeu  ar fi ca și cum ar face parte din familia fiecărui credincios, trebuind deci să se bucure de respectul pe care îl datorăm și îl acordăm celor mai apropiați nouă. Căci fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare   Sunt binecuvântări care nu au încetat niciodată a fi date, și primite, adică ele nu se opresc după plecarea dintre noi a celor care le-au dat, nu se limitează doar la răstimpul în care acei oameni au trăit pe pământ. Eu mă pot ruga chiar acum pentru a fi binecuvântat de Melchisedec, sau de cineva asemenea lui, căci de aceea se spune despre el că nu a avut nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții. Și de aceea este el asemănat cu Fiul lui Dumnezeu. Între om și Tatăl nostru Ceresc există un singur mijlocitor, Isus Cristos, dar între noi și Mântuitorul nostru pot exista mulți mijlocitori, aleși ai lui Dumnezeu, oameni mari, precum Melchisedec.
   Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 7:4 - Vedeți dar cât de mare este acesta, căruia chiar și Avraam i-a dat zeciuială din prada de război, el, patriarhul! 
Evrei 7:5 - Cei din fiii lui Levi care primesc preoția au poruncă, după Lege, să ia zeciuială de la popor, adică de la frații lor, cu toate că și aceștia au ieșit din coapsele lui Avraam;
Evrei 7:6 - dar el, Melchisedec, care nu-și trage neamul din ei, a primit el zeciuială de la Avraam, și l-a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele!
Evrei 7:7 - Or, nu-i nicio îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare.

2 comentarii:

  1. nu ești de acord pt. ca așa ai aflat de la alții că trebuie să fii, sau din convingere_? mi-ar place să te explici....cred că îți va fi greu!

    RăspundețiȘtergere