luni, 6 februarie 2012

dacă păcătuim cu voia

Evrei 10:26 - Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
Evrei 10:27 - ci doar o așteptare înfricoșată a judecății, și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți.

                                                                                                  Toți păcătuim, cu voie sau fără voie; indiferența față de primirea cunoștinței adevărului e un păcat la fel de mare ca și indiferența față de jertfa cristică. Toate le primim de la Dumnezeu, și adevărul simțit tot de la El ne vine, numai că felul în care simțim adevărul venit este munca noastră.  Caută adevărul și adevărul te va face liber.   Trebuie să căutăm adevărul primit, trebuie să știm ce căutăm și trebuie să știm ce primim. Necăutat, adevărul primit rămâne neînțeles, neînțeles adevărul primit devine zadarnic, iar zădărnicia primirii lui e un păcat. Zădărnicia ține de noi. A afla adevăruri despre Dumnezeu, iar apoi a le ignora e un păcat mai mare decât acela de a nu le fi aflat.
    Scriu aici și traducerea lui B. Anania:
Evrei 10:26 - Dacă de bunăvoie păcătuim după ca am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne o jertfă pentru păcate,
Evrei 10:27 - ci o-nfricoșătoare așteptare a judecății și iuțimea focului care-i va mistui pe cei potrivnici.
    Scriu aici și Traducerea Lumii Noi - Martorii lui Iehova:
Evrei 10:26 - Căci, dacă practicăm intenționat păcatul după ce am primit cunoștința exactă a adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
Evrei 10:27 - ci doar o așteptare înfricoșătoare a judecății și o gelozie aprinsă, care îi va mistui pe cei care se împotrivesc.

2 comentarii:

  1. Oare este pacat cand cineva isi asuma pacatul cu voie dorind prin aceasta sa faca pe cineva fericit?Este pacat atunci cand crucificandu-ne fiinta interioara,dorind sa ramanem fara pacat dar in acelasi timp dorind fericirea altcuiva si dorind ridicarea altcuiva spre lumina regasirii interioare,noi insine facandu-ne pacat,este gresit?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amael...dar eu cred că tu știi-bine că dăruirea, mai ales a ființei interioare, e iubire aducătoare de fericire, deci nu cred că poate cineva spune că e păcat. Dincolo de trupul de pe cruce al lui Mesia, eu cred că trebuie să-I vedem fericirea cerească. Cu toată păcătoșenia știută sau neștiută a lumii, poate cineva spune că Isus nu e fericit? Poate e supărat, dar sigur e fericit! Așa și cu noi...că El asta vrea să ne spună! ...așa cred eu....

      Ștergere