marți, 13 iulie 2010

si EL este mai inainte decat toate

Coloseni 1:17 - Si El este mai inainte decat toate, si toate'ntru El se tin impreuna.
Coloseni 1:18 - Si El este Capul trupului, al Bisericii, El, Care este Inceputul, Intaiul-Nascut din morti, ca sa fie El Cel dintai intru toate.
Coloseni 1:19 - Caci in El a binevoit [Dumnezeu] sa salasuiasca toata plinatatea
Coloseni 1:20 - si prin El pe toate'ntru El sa le impace, fie cele de pe pamant, fie cele din ceruri, pace facand prin El, prin sangele crucii Sale.

                                       Fiii dragostei lui Dumnezeu sunt cei care inteleg, simt si traiesc impartasirea cu sangele crucii Fiului lui Dumnezeu. A trai impartasirea inseamna a simti durerea, si anume, durerea Celui care putea evita durerea, durerea traita inspre mantuirea celor care iti provoaca durerea, deci a acelora car nu inteleg impartasirea. Este o durere fara lacrimi, Cristos nu a plans pe cruce, dar o durere izvoratoare de sudoare insangerata. Numai o astfel de durere poate recupera o astfel de indiferenta fata de sangele crucii. Indiferenta prin neinteres, neintelegere, netraire. Este foarte greu pentru om sa-si asume o astfel de durere, ea fiind traita de Acela care a fost inainte de toate lucrurile, si prin care exista toate lucrurile, de Acela care este Inceputul langa Marele Inceput, deci devenit si El Mare Inceput, de Acela care, avand intaietate in toate lucrurile, trebuia sa aiba intaietate si in durere. Iar pentru ca Dumnezeu a vrut ca toata plinatatea sa locuiasca in El, in El a locuit si plinatatea durerii. Iata de ce este foarte greu pentru om sa-si asume o astfel de durere. Doar marea iubire de Dumnezeu il poate apropia pe om de intelegerea unei astfel de dureri. Iar mare iubire de Dumnezeu inseamna mare iubire de aproapele. De aceea aceasta durere este simtita numai de aceia care sunt capabili sa sufere ei pentru ca altora sa le fie bine. Incepand de la Cristos si sfarsindu-se la Cristos, numai o astfel de durere reuseste sa impace totul in sufletul celui care o simte, asa cum Cristos a reusit sa imapce totul cu Sine, atat ce este pe pamant cat si ce este in ceruri. Asa a vrut Dumnezeu, ca impacarea sa fie, inainte de orice, o mare durere, desi ea este o la fel de mare bucurie, intocmai cum Cristos este, inainte de orice, Dumnezeu, desi El este si om, si inca primul traitor al durerii. Al acestei dureri izvoratoare de mare bucurie. Incepand cu Cristos si sfarsind cu Cristos, numai o astfel de bucurie inalta sufletele spre Dumnezeu.

     (Am folosit traducerea lui B. Anania)

3 comentarii:

  1. Durerea-mi pare inerentă renunţării la ce-a fost; şi [re]naşterea şi moartea sunt scăldate "în apă şi sânge", dar înălţarea hristică stă mărturie că... merită ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut Mirko!
    Citindu-ti de mai multe ori commentul, mi-am dat seama cat de "bogat" e: 'durerea parte inerenta a renuntarii' sigur ca da! numai ca uneori nu! adica, atunci cand renuntam la pacat, de ce durere? Plinatatea durerii, implinita de Hristos, cuprindea in ea toate renuntarile, si stim la cate a renuntat, El, care le poate avea pe toate.Numai ca la El de renuntare la pacat nu poate fi vorba. La noi da! Asa incat eu cred ca noi, pacatosii, ne bucuram de "favorul" de a avea bucurii si din renuntari, pana cand, nemaiavand pacate, devenim hristici si in renuntari. Aceasta se va intampla dupa inaltarea noastra, si va fi inca o dovada ca "inaltarea hristica sta marturie ca...merita ;)
    FII BINECUVANTAT, Mirko!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere