sâmbătă, 3 iulie 2010

VOI ARATATI CA SUNTETI SCRISOARE A LUI HRISTOS

2 Corinteni 3:3 - voi aratati ca sunteti scrisoare a lui Hristos incredintata slujirii noastre, scrisa nu cu cerneala, ci cu Duhul Dumnezeului Celui-Viu, nu pe table de piatra, ci pe tablele de carne ale inimii.
                                             Inimile curate, inimile care, oglinzi ale unor simtiri curate, vorbesc despre Cuvant si despre Cel care a trimis Cuvantul printre noi, sunt, iata! acele inimi de carne care au inscrise cuvintele epistolei lui Cristos, scrise cu Spiritul Dumnezeului Celui-Viu.
Sunt, acele cuvinte, venite din izvorul Duhului, pe care Yahveh l-a pus in fiecare dintre noi, ele, cuvintele, fiind ale lui Dumnezeu, dar rostite de aceia care le poarta in inima lor. Deci sunt si ale celor care le rostesc, caci pot fi rostite numai de aceia care le au inscrise in inima lor. Acele cuvinte inscrise in inimi de carne, atesta legatura celor care le rostesc cu Dumnezeu, cu Cristos, cu Spiritul Sfant. Scrise in inima lor de catre Cristos, si cu ajutorul unor slujitori ai Lui, aceste cuvinte fac din cei care le poarta epistole ale lui Cristos; iata adevarata numire a unui crestin adevarat, iata adevarata menire a unui crestin adevarat. Toti cei care vor sa fie crestinii doriti de Isus, trebuie sa davina, deci, table ale legamantului nou pe care Acesta vrea sa il inchei cu toti oamenii. Aceasta nu inseamna o despiritualizare a omului, ci, dimpotriva, o mai adanca spiritualizare a lui, Duhul Sfant fiind Acela care il transforma pe omul care intelege aceasta transformare. Duh Sfant care, cerneala si penita, rodeste numai in aceia dintre oameni care, constienti ca sunt purtatorii unui spirit izvorat din Spiritul divin, isi spiritualizeaza intreaga existenta, spre a usura devenirea lor. De aceea se poate zice ca, inainte de a fi oameni fizici, noi trebuie sa fim oameni spirituali, oameni-epistole, purtatori ai cuvintelor lui Dumnezeu. 
Cei care inteleg si fac asa, isi dau seama ca sunt asa cum sunt pentru ca vin de la Dumnezeu, de la "Cel ce ne-a si invrednicit sa fim slujitori ai unui Nou Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru ca litera ucide, dar duhul face viu." Deci, ca epistole ale lui Cristos, oamenii crestini trebuie sa-si traiasca viata dupa canonul scris in inima lor de catre Spiritul Sfant. Rostitori ai unor cuvinte scrise in inima lor, oamenii crestini, deci oamenii chip si asemanare a Celui care i-a creat, trebuie sa devina implinitori ai acelor cuvinte. Caci numai implinirea literelor ne da cu adevarat adevarata viata. Litera omoara numai atunci cand nu devine implinire, iar duhul da viata numai atunci cand litera devine implinire.     


(Am folosit traducerea B. Anania)                               


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu