joi, 1 iulie 2010

PENTRU CA NOI II SUNTEM LUI DUMNEZEU BUNA MIREASAMA A LUI HRISTOS

2 Corinteni 2:15 - Pentru ca noi Ii suntem lui Dumnezeu buna mireasma a lui Hristos intre cei ce se mantuiesc si'ntre cei ce pier;
2 Corinteni 2:16 - unora, adica, mireasma a mortii spre moarte; iar altora, mireasma a vietii spre viata. Si pentru aceasta cine-i destoinic?
                                                 Fiecare ne traim viata  in functie de simtirea pe care o avem fata de Dumnezeu, Creatorul nostru al tuturora, simtire care, chiar ea, ne-a fost data de Creator, chiar ea, simtirea, fiind o dovada a asemanarii noastre cu Dumnezeu. Si drept fiind, Dumnezeu ne-a dat aceasta simtire in mod egal fiecaruia. Dar fiecare ne sporim ori ne imputinam aceasta simtire, in functie de modul in care fiecare simtim relatia personala cu Dumnezeu, unii apucand-o pe calea mantuirii iar altii pe calea pierzarii. Dar cei care au o relatie buna cu Yahveh, deci cei care, potrivit simtirii lor, merg pe calea spre Dumnezeu, percep mireasma lui Cristos ca fiind o mireasma de la viata spre viata, adica de la Cristos spre simtirea lui de a-L iubi pe Cristos, si prin Cristos pe Yahveh. 
   Ceilalti, care isi inrautatesc, cu voie sau fara voie, relatia lor, la inceput buna, asemeni tuturor, deci cei care, potrivit simtirii lor, au apucat-o pe o alta cale decat calea care duce la Dumnezeu, au o perceptie a miresmei lui Cristos ca fiind de la moarte spre moarte. Caci cum altfel decat moarte ar putea fi numita viata acelora care au apucat-o pe calea pierzarii? Iar Acela care judeca aceste lucruri, fiind El de-ajuns pentru ca lucrurile sa devina dovada adevarata a celor care le fac, este chiar Cuvantul lui Dumnezeu, Acela care nu inceteaza o clipa sa ne spuna tuturor, indiferent pe care dintre cai am apucat-o, ce trebuie sa facem pentru ca mireasma lui Cristos sa devina si mireasma noastra. Dar trebuie sa iubim mireasma nu pentru ca si prin ea capatam mantuirea, ci trebuie sa iubim mireasma pentru ca ea merita iubita. Iar cei care intra in odihna lui Dumnezeu avand mireasma lui Isus nu sunt stricatori ai Cuvantului, ci vorbind cu o inima curata, oglinda a unei simtiri curate, despre Dumnezeu, vor ajunge inaintea lui Dumnezeu purtatori fiind ai miresmei lui Cristos Isus.    


(Am folosit traducerea B. Anania)          

2 comentarii:

  1. ''2 Corinteni 2:16 - unora, adica, mireasma a mortii spre moarte; iar altora, mireasma a vietii spre viata. Si pentru aceasta cine-i destoinic?''

    alegerea ne apartine....si asta pentru ca EL ne-a dat putinta de a alege....
    de aceea nu sunt de acord cu cei care tuna si fulgera impotriva celor mai putin spre deloc credinciosi...care nu stiu sau nu pot spune rugaciuni ca la carte....
    pentru mine,ruga este ceva intre mine si DUMNEZEU....nu repetarea unor anumite cuvinte inseamna sa te rogi sigur ca EL te aude....cuvinte simple,clare sincere spuse din suflet...acelea ajung acolo unde trebuie....
    de ce oamenii prefera acesta iluzie?ca sunt credinciosi.....pentru ca tin post-de exemplu?spunand ca postesti deja te falesti...si fala...este un pacat....
    nu respectarea unor reguli este cheia spre impacarea adusa de credinta.....un suflet sincer....cuvinte sincere....si D-zeu va intelege de ce avem nevoie...si ne va da...
    eu asa gandesc...si am simtit nevoia sa-ti spun asta....trecand azi intamplator pe la tine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru comentariu!!! Sunt perfect de acord cu tine, intraga responsabilitate a ceea ce facem e a nostra, deci a noastra e si vina, sau a nostru e si meritul. De aceea eu cred ca, inainte de a ne uita la ce fac altii, trebuie sa privim la ce facem noi, fiecare. Astept noi comentarii de la tine. DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE!!!

    RăspundețiȘtergere