Isaia 22:5 - Căci este o zi de necaz, de zdrobire și de învălmășală, trimisă de Domnul, Dumnezeul oștirilor, în valea vedeniilor. Se dărâmă zidurile, și răsună țipete de durere spre munte.
Isaia 22:12 - Și totuși Domnul, Dumnezeul oștirilor, vă cheamă în ziua aceea să plângeți și să vă bateți în piept, să vă radeți capul și să vă încingeți cu sac.
Isaia 22:13 - Dar iată în scimb: veselie și bucurie! Se junghie boi și se taie oi, se mănâncă la carne și se bea vin; ”Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!”
Isaia 22:14 - Domnul oștirilor mi-a descoperit, și mi-a zis: ”Nu! nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veți muri!” zice Domnul, Dumnezeul oștirilor.
Toate, de Dumnezeu rânduite, își au vremea lor, plânsul își are vremea lui, ceea ce însemnă că degeaba vrem să râdem când e vremea plânsului, râsul își are vremea lui, trebuie să râdem când, și cât timp e vremea râsului. Degeaba încercă omul să-și facă dintr-o zi a necazului o zi a bucuriei, neânțelegerea îi va spori necazul în ziua necazului, și îi va micșora bucuria în ziua bucuriei. ”Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!” devine ”Să mâncăm și să bem, căci suntem morți!” Toate, de Dumnezeu rânduite, își au vremea lor, acum și aici, dar când va veni vremea vieții, sau vremea morții fiecăruia, schimbări nu vor mai exista, viii vor rămâne vii și cu viii, morții vor rămâne morți și cu morții. Nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veți muri însemnă că nu se va ierta niciodată, chiar ea, nelegiuirea, făcând din cei nelegiuiți niște morți în vremea morții lor, care va fi vremea eternității. Cei ascultători de Dumnezeu, morți într-o bună zi, vor fi vii, căci ei își vor trăi atunci vremea vieții lor, care va fi vremea eternității. Veselia și bucuria de aici și de acum, dacă sunt trăite înafara vremii lor, vreme de Dumnezeu rânduită, sunt aducătoare de zi de necaz, care nu va fi o singură zi, ca în această viață, ci va dura o eternitate. Isaia 23:18 - dar câștigul și plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strânse nici păstrate; ci câștigul lui va aduce celor ce locuiesc înaintea Domnului, o hrană îmbelșugată și haine strălucite. Isaia 27:7 - L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau, L-a ucis El cum a ucis pe cei care-l ucideau? Trebuie să înțelegem însă că și atunci când lovește, Domnul iubește! Cum ne-ar putea fi teamă de loviturile cuiva care ne iubește? mai ales ale lui Dumnezeu, și cum pot fi numite lovituri loviturile Lui? Dumnezeu ne iubește pe toți, fie Iacov, fie Israel, fie Petru, fie Maria, chiar și pe Iuda îl iubește Dumnezeu, căci de aceea s-a născut Iuda. Toți ne-am născut din iubirea Lui, dar nu toți Îl iubim, fie și puțin, la fel pe Dumnezeu. Diferența ”loviturilor” pe care le primim de la Dumnezeu o face iubirea noastră, a fiecăruia, pentru Dumnezeu. Cei care nu-L iubesc îi simt mai atroce ”loviturile”, și Îl învinovățesc mai brutal, neavând iubire ei nici nu-și dau seama că sunt ei înșiși cauza ”loviturilor” de la Dumnezeu. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc și ”loviturile” primite de la Dumnezeu, care pentru ei nici nu se mai numesc lovituri, ci un fel de atenționări referitoare la faptul că le este prea mică iubirea pentru Creator, sau că le este prea mic efortul de a-L iubi cât merită.
:) asa e!....
RăspundețiȘtergere