Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

Evrei 13:8 - Isus Cristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci!

                                                 V

                                     Dumnezeu ne-a plămădit aşa cum a dorit El să fim: liberi. Nu am mai semăna cu Creatorul dacă cineva ne-ar lua libertatea. Suntem liberi, atât de liberi încât putem întuneca lumina divină din noi, adică liberi şi neînţelegători, liberi şi încăpăţânaţi, liberi şi suficient de nehotărâţi încât să ne lăsăm mânaţi de tot felul de furtuni rele. De aceea, pentru a ţine aprinsă lumina aprinsă de El în noi, Dumnezeu nu a ezitat să vină printre noi, predispuşii la întunecimi, şi să ne revigoreze lumina divină suportând o suferinţă de nesuportat, şi de negândit, pentru om, care şi pentru cea mai mică sângerare se compătimeşte. Iar omul, în loc să-I mulţumească şi să-L urmeze, L-a dispreţuit şi părăsit şi nu L-a mai băgat în seamă atunci. Totuşi, Om al durerii, şi obişnuit cu suferinţa, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra-Şi. S-a lăsat străpuns ca să ne străpungem păcatele. Pedeapsa care ne dă nouă pacea a suferit-o El, noi prin rănile Lui avem pace, având această pace ne-am putea tămădui. Dar noi rătăceam, şi am rămas rătăcitori, văzându-ne fiecare de drumul nostru, amintindu-ne de Dumnezeu numai atunci când avem nevoie de El, făcând deci să pâlpâie lumina divină a spiritului nostru. Domnul ne-a văzut, Domnul ne vede, şi, El, care este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci, face să cadă asupra Lui şi acum nelegiuirile noastre, ale tuturor, Domnul vrea să alunge şi acum întunericul din noi cu lumina Lui veşnică. Şi până la urmă aşa va fi, căci El este Dumnezeu, iar noi simpli oameni liberi; liberi dar şi neînţelegători, liberi dar şi încăpăţânţi, liberi dar şi nehotărîţi. Cînd spun asta, nu înţeleg însă o autoînjosire permanentă a noastră, ca şi cum am uita că suntem chipuri şi asemănări ale Creatorului. Eu cred că şi acela care pentru noi, oamenii, pare a fi cel din urmă om, pentru Dumnezeu rămâne o laudă. Aşa încât, indiferent de ce gândim noi, victoria finală va fi a lui Dumnezeu, suferinţa Lui neputând fi zadarnică.