marți, 11 ianuarie 2011

Este oare Domnul în mijlocul nostru ... ?

Exodul 17:2 - Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: "Dă-ne apă să bem!" Moise le-a răspuns: "Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?"
Exodul 17:7 - El a numit locul acela "Masa- şi- Meriba" ( Ispită şi Ceartă)  căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul zicând:  "Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este? "

                                       Numai nişte oameni care cred că Îl pot ispiti pe Dumnezeu se pot întreba Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este şi, punându-şi această întrebare, cad ei înşişi în ispită, căci neştiind răspunsul la întrebare, sau dând un răspuns greşit, lasă loc altor dumnezei să se înfiltreze pe lângă ei, şi în ei. Care dumnezei nu vor pregeta să devină ispititori. De fapt, chiar ispitele lor interioare se vor transforma în dumnezei. Aceşti falşi dumnezei nu există în afara noastră, a oamenilor, ei există numai înlăuntrul nostru. Acest fel de dumnezei, cei de dinlăuntrul nostru, cei de dinlauntrul lor, a acelor evrei, i-a pus pe acei oameni din timpul lui Moise să îşi pună o astfel de întrebare. Şi astfel ispitiţi, nu-şi mai înţeleg nevoile. Nu nevoia de apă le-a uşurat căderea Dă-ne apă să bem  nefiind cererea nevoii lor, deşi le era sete, ci fiind glasul dumnezeilor ispititori din ei. Pentru că dacă l-ar fi înţeles pe Moise, şi deci pe Dumnezeu, ar fi ştiut să aştepte, şi apă ar fi primit. Au primit şi aşa apă, căci Domnul este Dumnezeu Milos, dar apa nu le-a mai folosit la nimic, deşi setea le-a potolit-o. Locul numit Masa-şi-Meriba fiind dovada acestui adevăr. Şi chiar dacă locul acela nu mai există, ispitele au rămas.

2 comentarii:

  1. ce frumos!!! imi place cum scrii.Domnul sa te binecuvanteze!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc, Iullia !!! Fii şi tu binecuvântată !!!

    RăspundețiȘtergere