PACE VOUA!

Luca 24:36 - Pe cand vorbeau ei astfel, Insusi Isus a stat in mijlocul lor, si le-a zis: "Pace voua!"

Luca  24:37 - Plini de frica si de spaima, ei credeau ca vad un duh.

Luca  24:38 - Dar El le-a zis: "Pentru ce sunteti tulburati? Si de ce vi se ridica astfel de ganduri in inima?

Luca 24:39 - Uitati-va la mainile si picioarele Mele, Eu sunt; pipaiti-Ma si vedeti: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeti ca am Eu."

                         Cei care cred ca Isus a inviat fie numai in duh, fie numai in carne, nu inteleg pe deplin Invierea. Asa cum a murit, asa a inviat Cristos: a murit Dumnezeu, a inviat Dumnezeu. Pentru a-I intelege mai deplin Invierea, adica pentru a-I intelege mai deplin duhovnicia, Isus  face niste marturisiri. Celor care cred ca a inviat numai in spirit, El le spune: "pipaiti-Ma si vedeti" si pentru ca ei credeau numai in invierea in spirit, Isus le precizeaza: "un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeti ca am Eu." Isus Cristos in carne si oase era acolo, inviat. Dar Isus Cristos e Dumnezeu, iar Biblia ne spune despre Dumnezeu ca El este spirit inainte de a fi carne. Deci Cristos a inviat si in spirit. Si este normal sa fie asa, nu se putea pierde printr-o moarte de trei zile spiritul lui Dumnezeu. Nici printr-o moarte de trei zile, si  printr-un niciun fel de moarte nu se poate pierde spiritul divin. Spiritul lui Dumnezeu nu moare! Dar nu moare nici carnea lui Dumnezeu. Neintelegand toate acestea, dar nu din cauza nepriceperii sau necredintei, ci din cauza marii lor bucurii, cei prezenti atunci acolo, martorii Invierii, au trecut, inainte de a se bucura, printr-o spaima, ei crezand ca vad un spirit vazand un corp, dar si crezand ca vad un corp vazand un spirit. Iar cand si-au dat seama ca le vad pe amandoua, s-au bucurat. S-au bucurat atat de mult incat: "de bucurie inca nu credeau, si se mirau." (Luca 24:41) Nu credeau, adica nu le venea sa creada ca ei chiar traiesc acele momente, si se mirau, adica intelegand minunea, nu-si puteau stapani bucuria. Asa trebuie inteleasa Invierea lui Cristos. Noi, citind aceste randuri din Biblie, si filtrand spusele lor prin sufletul si ratiunea noastra, putem intelege mai usor, dar ei, martorii acelor intaplari, au inteles mai greu. Bucuria ii coplesea. Dar mai ales, ii coplesea Invierea. Si pentru ca ei trebuiau sa ramana martori pana in zilele noastre, si martori pana in ultimele zile, Isus ii ajuta, deci ne ajuta si pe noi, de aceea le spune, deci ne spune: "Si iata ca voi trimite peste voi fagaduinta Tatalui Meu; dar ramaneti in cetate pana veti fi imbracati cu putere de sus." (Luca 24:49) Fagaduinta Tatalui a venit peste ei, si peste noi. Dupa ce a inviat, Cristos s-a inaltat. Dupa ce vor invia, cei care primesc, printr-o sfanta intelegere, fagaduinta trimisa de Tatal, se vor inalta, in corp si in duh, asemeni lui Dumnezeu. Dar, pentru a trai acele momente, vis devenit realitate, noi trebuie, la fel ca martorii de atunci, sa ramanem in cetate, pana cand vom fi imbracati cu putere de sus. Aceasta cetate este credinta noastra. In ea trebuie sa ramanem, sfintindu-ne-o mereu, pana cand vom fi imbracati cu putere de sus. Putere venita ca o imbracaminte, putere care, inca de pe acum, trebuie sa ne dea bucuria imbracarii ei.