...sa nu vin la voi din nou cu intristare

2 Corinteni 2:1 - Si'n sinea mea am socotit aceasta, sa nu vin la voi din nou cu intristare.

2 Corinteni 2:2 - Ca daca eu va intristez, cine este cel care sa ma inveseleasca, daca nu cel intristat de mine?

                            Comportamentul nostru de fiecare zi oglindeste, cel mai vizibil pentru ceilalti, credinta noastra. Credinta pe care o avem in suflet, si care, la randul ei, oglindeste spiritualitatea pusa in fiecare de Dumnezeu, arvuna a ceea ce Dumnezeu vrea sa faca din fiecare dintre noi. Nu toti devenim din copii ai lui Dumnezeu, cum ne-a facut pe toti Dumnezeu, fii ai lui Dumnezeu, cum ne-ar dori pe toti Dumnezeu. Intr'adevar, pe toti Dumnezeu ne-a facut chip si asemanare a Lui, dar nu toti vor sa ramana asa. Este deosbirea dintre omul lumesc si omul duhovnicesc, adica omul care traieste in lumea fericirilor cristice. Este omul capabil si sa dea bucurie celor care il intristeaza pe el.  A da bucurie acelui aproape al nostru care ne-a intristat este, poate, cea mai evidenta aplicare a poruncii de a ne iubi aproapele. Aceasta porunca este simpla: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!"  ea nefiind conditionata de nimic. Nu exista niciun "daca" in trairea de a ne iubi aproapele, nimeni nu ar trebui sa spuna: "imi iubesc aproapele daca el imi da o bucurie." Dar aici este vorba despre bucuriile lumesti, caci bucuriile spirituale orice aproape pe care-l iubim ni le poate da. Insasi iubirea noastra de aproapele este izvorul acelor bucurii, ea, acea iubire, avandu-si la randul ei izvorul in spiritul pe care Dumnezeu l-a pus in toti, arvuna a Spiritului Sfant. Noi toti avem o vina in faptul de a-L fi intristat pe Cristos, si totusi ce mare bucurie ne-a dat El de acolo, din marea Lui intristare de pe cruce!  "Iarta-i Tata, caci nu stiu ce fac!" ... ni se adreseaza tuturor cuvintele acestea, oglinda a unei trairi adevarate, si anume, a acelei trairi care este capabila sa transforme intristarea in bucurie. Este bucuria invierii, a  Invieri care ne usureaza mantuirea, prin usurarea iertarii. Este iertarea care trebuie sa ne dea fiecaruia capacitatea de a transforma intristarile pe care ni le pricinuiesc unii, in bucurii.  Intr'adevar, iubirea ne face capabili de iertare, iertarea ne face capabili de bucurie, bucurie care ne usureaza iubirea. Astfel incat sa putem spune: "cine este cel care sa ma inveseleasca, daca nu cel intristat de mine? Ceea ce poate insemna si "cui sa-i dau bucurie, daca nu celui care m-a intristat?"

                                                         ( Am folosit traducerea B. Anania )