Isus, care le cunoştea gândurile

Matei 9:4 - Isus, care le cunoştea gândurile, a zis: "Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre?"

                                                  Oare cum s-ar simţi, oricare dintre noi, dacă ar avea puterea de a şti gândurile oricăruia? Eu cred că ar înnebuni, şi asta nu din cauza urâţeniei gândurilor ştiute, ci din cauză că, om fiind, nu ar putea suporta un asemenea asalt de gânduri de la toţi, chiar dacă ar avea , să zicem, posibilitatea selecţiei. Şi aici nu cred că este vorba despre ceea ce obişnuit numim "a citi gândurile celorlalţi", acest "talent" îl au unii dintre noi, şi îl practică cu mai mult sau mai puţin discernământ, aici este vorba despre a cunoaşte gândurile altora, adică de a şti nu numai gândul în sine, ci şi motivaţia lui în sufletul celui care îl gândeşte, adică de a-l cunoaşte bine pe gânditor. Noi, oamenii normali, nu ne cunoaştem bine nici pe noi înşine, de aceea ziceam că am înnebuni dacă ar fi să-i cunoaştem pe alţii nu numai prin ceea ce e evident că înfăptuiesc, dar şi prin ceea ce gândesc, chiar de nu înfăptuiesc. Dumnezeu ne-a ferit de aşa ceva. Dar ceea ce ar fi o înnebunire la om, la Dumnezeu e normalitate, de aceea e El Dumnezeu. El, Treimea, pentru că fiecare Persoană a Sfintei Treimi ne cunoaşte gândurile, adică ne cunoaşte desăvârşit pe fiecare. Ceea ce înseamnă că Dumnezeu ne cunoaşte nu numai ca cei care suntem noi, aşa cum ne cunoaştem noi, pe noi înşine, sau unii pe alţii, dar ne cunoaşte şi ca posibilitate de a fi, adică El ne ştie nu numai gândurile gândite, dar şi pe acelea pe care suntem capabili să le gândim, oricât de buni ne-am considera noi, pe noi înşine sau pe alţii. Poate e complicată această gândire a mea, şi poate greşită, dar eu aşa citesc acest verset.