luni, 12 septembrie 2011

Orbului îi eram ochi și șchiopului picior

Iov 29:15 - Orbului îi eram ochi și șchiopului picior.

                                          Iată adevărata lege a talionului: ochiul meu bun pentru ochiul tău rău, ochiul meu văzător pentru ochiul tău nevăzător. Mai importantă decât vederea ochilor fizici este vederea ochilor spirituali, iar meritul de a face dintr-un nevăzător în cele spirituale un văzător, de a-i fi, deci, ochi duhovnicesc, este mult mai mare. A recupera un suflet înseamnă mult mai mult decât a recupera un trup, a recupera un suflet însemnă a-l reîntoarce la Dumnezeu, a-l reda izvorului lui. A fi ochi pentru un orb, trebuie să însemne a-i îndrepta privirile spre Dumnezeu, iar a fi picior pentru un șchiop trebuie să însemne a-i îndrepta pașii spre Dumnezeu. Dincolo de istoria lui Iov, trebuie să deslușim necesitatea spiritualității în viața oamenilor, dar a adevăratei spiritualități, a spiritualității purtătoare de Duh Sfânt, care ne dă ochi să-L vedem pe Dumnezeu, și pași să ne îndreptăm spre ceea ce vedem. Ceea ce se întâmplă în restul vieții noastre, viață aparținând omului carnal, are doar importanță vremelnică, eternă ne este numai spiritualitatea, al cărui izvor este Dumnezeu.
 Scriu și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Iov 29:15 - Eram pe lume ochiul celor lipsiți de văz,
                   piciorul celor șchiopi;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu