Isus plângea

                                         Ioan 11:35 - Isus plângea.

                                                                Oare cum ar fi fost dacă întâmplarea cu învierea lui Lazăr s-ar fi desfăşurat conform cunoştinţei divine? Fără nicio îndoială, Isus Dumnzeu ştia dinainte tot ce avea să se întâmple, deci ar fi putut merge din timp la casa lui Lazăr, încât acesta să nu mai treacă prin starea aceea de somn, adică să nu mai moară, dacă tot va fi să fie înviat. Cumva era şi reproşul pe care una dintre surorile celui mort I l-a adus lui Isus. Iar dacă aşa s-ar fi întâmplat, El n-ar mai fi  trebuit să plângă. Dar Divinitatea a hotărât să lase evenimentele să se desfăşoare în realităţile omeneşti. Întâmplarea trebuie să fie o lecţie pentru noi, oamenii care ştim că vom muri. Altfel am fi perceput acum noi moartea dacă învierea lui Lazăr nu s-ar fi întâmplat. Dar întâmplarea a existat, deci nouă acum nu ne rămâne decât să înţelegem lecţia. Lecţia aceasta despre viaţă, despre moarte, despre somn, despre lacrimi. Iar lacrimile Mântuitorului fac parte din lecţie. De ce să fi plâns, atunci, Isus, când El ştia că Tatăl Ceresc Îl va ajuta să-l învie pe Lazăr? Oare nu cumva pentru a ne arăta pe viu cum trebuie noi să ne plângem morţii? Aşa, ca şi cum ei nu ar fi morţi, ci doar despărţiţi de noi, şi noi de ei, pentru un răstimp. Şi oare nu cumva pentru a ne aminti că şi noi, fiecare, la rândul nostru, vom fi plânşi de cineva? Îl plângea atunci Isus pe Lazăr mort, dar când va fi pe cruce nici măcar o lacrimă nu va vărsa Mântuitorul. Sânge şi sudoare da! dar lacrimi nu! Şi nu cred că pentru că ştia că va învia şi El nu a plâns Cristos pe lemnul crucii, ci cred că pentru a ne arăta că, dacă suferinţele fizice ne pot face să plângem, suferinţele spirituale nu ar trebui s-o facă. Pentru că, în fond, ce înseamnă suferinţă în domeniul spiritual? Nu cumva bucurie? Bucurie asemeni mântuirii noastre, care va fi în Duh mai ales. Lacrimile pe care le simţim fiecare la moartea unei fiinţe dragi, asemeni lacrimilor lui Isus, trebuie să ne transforme durerea fizică într-o tărie, adică într-o bucurie spirituală. Aceasta este, cred eu, lecţia pe care trebuie să ne-o dea lacrimile vărsate de Mântuitor.