sâmbătă, 1 iunie 2013

căci sunt un om păcătos

Luca 5:8 - Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: "Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!"

                                                                 Să însemne asta, oare, că atunci când afirmăm, recunoscând, că suntem păcătoşi, trebuie să exclmăm Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos? Chiar atunci când avem mai mare nevoie de Domnul, noi să-I spunem pleacă de la mine? mai ales că ştim că El chiar în momente ca acelea vrea să ne fie cel mai aproape. Numai că înainte de a-I spune Domnului cuvinte  care, desigur, El nu ar fi vrut să-I fie adresate, Petru se aruncă la genunchii lui Isus. Adică, dacă păcatul din el îl făcea să simtă dorinţa de a se îndepărta de Cel fără de păcat, sufletul, prin spiritul lui, l-a îndemnat să-I cadă la genunchi Celui care e Spirit. Ceea ce poate însemna că nu distanţele fizice ne apropie sau îndepărtează de Dumnezeu, ci simţirile spirituale. Sau, în termeni de-ai noştri, păcătoşii care inevitabil, dar mai mult sau mai puţin cu voie, suntem, spiritele sunt aproape, oricât de departe ar fi, pentru că ele, şi prin ele noi, vieţuim, putem vieţui, într-o altă realitate, o realitate în care nu există depărtare. Păcatele noastre, care sunt  nelipsite, pentru că suntem carne,  pot fi vindecate, şi apoi iertate, printr-o îngenunchere faţă de spiritul pe care Creatorul l-a sădit în toţi, îngenunchere care înseamnă a îngenunchea în faţa Domnului, şi care nu mai e un gest de teamă şi supunere, aşa cum înţelegem teama şi supunerea atunci când ne simţim păcătoşi, ci e un semn de iubire, deci de dorinţă de a rămâne împreună. Iar a fi pescari de oameni, misiune cristică venită prin Petru, cel pe care miracolul pescuirii l-a înspăimântat peste măsură, eu cred că asta ar trebui să însemne: a ne îndemna, noi pe noi şi noi unii pe alţii, să ne învingem cât putem fricile păcătoase, aşezând în locul lor bucuriile sufleteşti ale unor simţiri adânc spirituale faţă de Cel care este Spirit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu