sâmbătă, 9 februarie 2013

Ci voim să facem cum am spus

Ieremia 44:17 - Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, și anume: să aducem tămâie împărătesei cerurilor și să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi și părinții noștri, împărații noștri și căpeteniile noastre, în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiți, și nu treceam prin nici o nenorocire.
Ieremia 44:18 - Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerurilor, și să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate, și am fost nimiciți de sabie și de foamete.

                                                                          Uneori, și de prea multe ori poate, viața noastră, așteptările, gândurile, întâmplările noastre, toate, vin în contradicție cu așteptările lui Dumnezeu referitoare la toți și la fiecare în parte. Una ne spune Dumnezeu și altceva înțelegem noi. Dumnezeu ne spune: ”Trăiți în îndestulare și mulțumire, trăiți așa cum vă place vouă, numai nu uitați de Mine!” Din păcate se întâmplă, și toți știm asta, că îndestulările ne pot rătăci mințile și simțirile, încât atunci cei mai mulți uită cu mare ușurință de izvorul îndestulării lor. Este greu de explicat de ce se întâmplă așa, poate pentru că ființa aceea care iubește îndestularea, și o iubește atât de mult încât pe cei mai mulți îi prostește făcându-i să creadă că ea e izvorul binelui lor, ființa aceea, diavolul deci, ni se strecoară în minte și simțiri, se pune în prim-plan în fața lui Dumnezeu, și noi ajungem să-l credem divin. Ne-am putea întreba de ce Se lasă Dumnezeu „umbrit” așa, și eu cred că răspunsul e simplu: pentru că e Dumnezeu, și știe că fără examenul unor ispitiri noi nu am înțelege corect neispitirea, că fără minciuna diavolului adevărul ar fi mai sărac, în sensul: mai neadevărat înțeles. Dacă nu ar fi existat fructul oprit, Edenului i-ar fi lipsit ceva, or Creației divine nu are cum să-i lipsească ceva. De aceea ni se întâmplă să ne lăsăm ușor ispitiți, pentru că avem un Creator  Desăvârșit, care El Însuși a vrut să se lase ispitit spre a ne ușura rezistența la ispite. Iar faptul că mulți, prea mulți după socoteala unora, cad în capcanele ispitirilor înșelătoare nu are cum să umbrească adevărul că, uneori, Dumnezeu Se lasă umbrit ca Să-i înțelegem mai luminos adevărul.

4 comentarii:

  1. Din pacate, ideea de credinta in realismul cotidian este similara cu ceea ce specifica Voltaire despre fericire: "Lumea asta, teatru de orgolii si de ratacire, este plina de nefericiti care doar vorbesc despre fericire".
    Intr-adevar, Adevarul se afla acolo unde foarte putini il cauta: inlauntrul lor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e Holy Sinner! ...interesant numele tău. ...și da! suntem sfinți înainte de a fi păcătoși. Prima suflare care ne-a dat viață a fost a Celui Sfânt, esența noastră în acea suflare o găsim, adică Adevărul din înlăuntrul nostru. Așa e!

      Ștergere
    2. Oare o sa vina si Ziua cand n-o sa mai fim "pe muchie de cutit", cand n-o sa mai avem un suflet dualist, contradictoriu? Nu sunt pregatita, dar o astept ca pe-o suprema vindecare.

      Ștergere
    3. Sigur că o să vină! și nimeni nu cred că poate afirma că e pregătit, ne pregătim neîncetat pt. acea zi. Asta înseamnă, cred eu, o așteptare nepasivă a acelei zile. În fond, tot ceea ce facem, facem pregătind venirea Zilei, sau pregătindu-ne pe noi să o întâmpinăm cel puțin așa cum se cuvine. Dualismul acela contradictoriu despre care vorbești, și ai dreptate, e, în limita unei normalități pe care ne-o asumăm fiecare, o caracteristică a acestei etape din existența noastră. Eu cred că viața aceasta a noastră e o etapă a veșniciei noastre.

      Ștergere