sâmbătă, 2 februarie 2013

cei sortiți

Ieremia 43:11 - El va veni și va lovi țara Egiptului: va omorî pe cei sortiți să moară, va duce în robie pe cei sortiți robiei și va ucide cu sabia pe cei sortiți la sabie.

                                                                       Se folosește, în această traducere, expresia ”cei sortiți”. Fiecare, fără să știm, căci dacă am ști am fi cunoscători ai binelui și răului, și cine poate garanta că nu am face rău din bine mai mult decât o facem așa cum suntem acum? deci fără să știm, împlinim un destin, al nostru, al fiecăruia. Faptul că nu știm ce ni se va întâmpla, așa cum știm ce ni s-a întâmplat deja, nu anulează existența destinului. Destin nu înțeles așa că Dumnezeu ne-a așezat pe fiecare într-o existență, și că nu mai avem nicio variantă proprie în împlinirea acestei existențe, din moment ce Creatorul a hotărât deja pașii destinului fiecăruia. Eu spun că pașii aceștia noi ni-i hotărâm, de fiecare dată și în orice împrejurare, de aceea suntem deplin răspunzători de alegerile noastre, și de aceea Dumnezeu ne va judeca, când va veni vremea, fără să existe varianta ca noi să-i putem reproșa cumva: ”Doamne, dar Tu ai vrut!” Sigur că Dumnezeu are voințe, și sigur că noi putem cunoaște voințele Lui, dar El nu ne obligă să-i împlinim voințele. Numai că, spre deosebire de noi, El știe dinainte câte din voințele Lui le vom împlini, așa încât încă de la naștere El știe cum ne vom duce existența. Și pentru că această preștiință a Lui trebuia să aibă un nume, îi spunem ”destin”. Nabucodonosor nu a știut dinainte ce va face el Egiptului, și Ierusalimului, noi acuma putem spune că el și-a împlinit un destin pentru că știm ce a făcut, dar nu cred că putem spune că hotărârea de a distruge Templul, fie și sub formă de reproș, îi aparține lui Dumnezeu, deci nu putem spune că destinul lui Nabucodonosor a fost acela de a distruge Templul. Distrugerea Templului, despre care desigur Dumnezeu știa dinainte, cu mult dinainte, s-a întâmplat ca urmare a ceea ce au făcut oamenii de atunci. Fiecare dintre noi împlinim un destin, dar faptele acestei împliniri sunt ale noastre, și numai ale noastre. Dumnezeu nu ne obligă nici să facem binele, nici să facem răul, El ”doar” ne sfătuiește, și anume, ne sfătuiește ce să facem pentru ca, la sfârșit, destinul nostru, al fiecăruia, să fie cât mai mult asemănător cu ceea ce Creatorul a dorit să facem cu existența în care El a hotărât să ne aducă pe fiecare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu