Ieremia 26:19 - L-a omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, şi tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? Şi atunci Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise împotriva lor. Şi noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire aşa de mare?
Se poate oare vreodată căi Dumnezeu de ceva? Oare dacă ar face-o, nu S-ar nega pe Sine, prin chiar căinţa aceea? Aici se spune Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise sau în Ieremia 26:13 - Şi Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră Ştim că ce rosteşte Domnul, aşa se întâmplă, dar mai ştim că Binele Suprem fiind, El nu are cum să înfăptuiască vreu rău, oricât de mic, pentru că oricât de mic ar fi, răul nu are nimic comun cu divinitatea. Dumnezeu nu are a se căi de nimic, pentru că El nu greşeşte în nimic. Ba mai mult, El ştie dinainte acţiunile oricăruia dintre noi, deci le poate şti dinainte şi pe ale Lui. Aşadar ar putea evita căinţa. Numai că nu are ce evita, căinţă la Dumnezeu neputând exista. Eu cred că aici, dar şi în alte părţi ale Bibliei, Cuvântul foloseşte această formulare Domnul S-a căit pentru a ne arăta cum trebuie să ne conştientizăm relele, făcute sau rostite, şi anume: prin căinţă. Suntem oameni, şi de aceea nu ne prea place să ne căim, căinţa fiind şi o recunoaştere a greşelilor. Iar prea-marea mândrie ne împiedică de multe ori să fim cinstiţi cu noi înşine. Eu cred că formularea aceasta Domnul S-a căit , este ca un fel de avertisment: "Fiţi atenţi, nu-L supăraţi pe Dumnezeu! nu-L faceţi să Se căiască! Faptul că-L supăraţi va fi păcatul vostru, deci voi va trebui să fiţi aceia care să vă căiţi."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu