Isaia 40:3 - Un glas strigă: "Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru."
Ştim că se referă la Ioan Botezătorul acest îndemn, dar după ce suntem de acord cu asta, eu cred că ar fi bine să înţelegem că, deşi se spune neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru, îndemnul se poate referi şi la noi, drumul acela ni-l putem pregăti fiecare, după cum ne este imboldul. Imbold venit iată! prin glas dumnezeiesc, dar tot aşa, venit şi prin glas propriu. Curăţirea şi netezirea drumului înseamnă deci curăţirea şi netezirea credinţei noastre, adică a fiinţei noastre lăuntrice, care este purtătoarea pecetei divine a iubirii. Aşa a găsit Creatorul de cuviinţă, să aşeze această pecete mai la nevedere, de aceea mulţi dintre noi, Adam fiind primul, uităm de ea, şi ne avântăm în netezirea unor drumuri care, ori au o altă direcţie, ori dacă ajung tot la Dumnezeu, asta se întâmplă după multe ocolişuri şi devieri, de cele mai multe ori ameţitoare pentru noi. De aceea strigă glasul, să ne reamintească mereu şi mereu, pe ce cale trebuie să înaintăm. Curăţind şi netezind drumul ajungerii noastre la Domnul, nu facem decât să ne netezim drumul spre mântuire. Înspre Dumnezeu nu putem înainta decât curaţi fiind, iar curăţirea e un proces neîntrerupt pentru oricare dintre noi. Ea ne uşurează apropierea de Dumnezeu, şi cu cât suntem mai apropiaţi de El, cu atât devenim mai curaţi. Ceea ce înseamnă că acea curăţire ne vine şi de la Dumnezeu. Dumnezeu nu numai ne îndeamnă, dar ne ajută mult să-I împlinim îndemnul. Despre adevărul că El ne ocroteşte şi ne curăţeşte, putem fi siguri, tocmai de aceea a aşezat El pecetea iubirii mai în străfund, adică mai ferită de atacuri răuvoitoare. Aşadar nouă nu ne rămâne decât să ne osârdim, la rându-ne, spre a da strălucirea originară acelei peceţi. Adică strălucirea pe care chiar Creatorul i-a dat-o. Aceasta, de fapt şi aceasta înţeleg eu când citesc acest verset, şi cele câteva care îi urmează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu