Proverbe 3:11 - Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului, și nu te mâhni pe pedepsele Lui.
Proverbe 3:12 - Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește.
Face parte din credință atitudinea de a primi cu seninătate și deplină înțelegere ceea ce îndeobște numim ”pedepsele divine”, potrivit Bibliei. Ele sunt, cumva, ca niște pietre de încercare, și sunt așa pentru toți oamenii, căci Dumnezeu e la fel de drept cu toți, numai noi oamenii le diferențiem, interpretându-le diferit. Cu cât ne este mai mare credința cu atât crește bucuria înțelegerii acestor pedepse, bucurie care redă durerilor scopul suportării lor. Credința mică, sau lipsa de credință sporește durerea, iar o durere sporită orbește sufletul celor care o încearcă. Din punct de vedere omenesc, ne este foarte greu să înțelegem faptul că cineva își poate manifesta iubirea administrând pedepse. Dar ținând cont de răstimpul atât de scurt al acestei vieți și veșnica fericire rezervată acelora care înțeleg și valorifică aceste ”pedepse”, este clar că o ”pedeapsă” de scurtă durată, și în mod evident meritată, merită o deplină fericire veșnică. De aceea eu spun că pe aceia care își transformă speranțele de acum în amăgiri, îi dor mai amarnic mustrările lui Dumnezeu, iar o credință care suportă niște dureri neînțelese, este o credință oarbă. Toți suntem copiii lui Dumnezeu, dar nu toți înțeleg că Dumnezeu este Părintele tuturor.
Scriu aici și varianta după Septuaginta, în traducerea lui B. Anania:
Proverbe 3:11 - Fiule, nu disprețui certarea Domnului,
nici nu te descuraja atunci când El te mustră;
Proverbe 3:12 - căci Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubește
și-l bate pe fiul căruia-i poartă de grijă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu