miercuri, 8 decembrie 2010

Talmacirile sunt ale lui Dumnezeu

Geneza 40:8 - Ei i-au raspuns: "Am visat un vis, si nu este nimeni care sa-l talmaceasca." Iosif le-a zis: "Talmacirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiti-mi dar visul vostru."

                                                     Suntem mici sau mari numai raportat la ascultarea pe care o dam Cuvantului. Iar Cuvantul ne spune ca tot ce suntem de la Dumnezeu suntem, ca tot ce avem de la Dumnezeu avem. A fost mare Iosif nu prin demnitatea pe care a capatat-o in lumea cezarilor, ci prin ascultarea pe care a dat-o Cuvantului. Nu se intrupase Cuvantul, dar Iosif Il asculta. Incat putem spune ca daca Iosif nu ar fi fost omul care sa zica Talmacirile sunt ale lui Dumnezeu Dumnezeu nu i-ar fi dat puterea de a talmaci. Dar Iosif trebuia sa existe, si a existat, trebuia sa implineasca o misiune, si a implinit-o, toate intamplandu-se pentru ca trebuia sa existe omul care sa spuna Talmacirile sunt ale lui Dumnezeu si acela a fost Iosif. Cei care au avut visul i l-au povestit spre talmacire lui Iosif, dar ei au facut o gresala, si anume, l-au apreciat pe Iosif inainte de a-L aprecia pe Dumnezeu.   L-au apreciat pe talmacitor inainte de a-L aprecia pe Cel care le-a trimis visul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu