Da! am fost vinovati

Geneza 42:21 - Ei au zis atunci unul catre altul: "Da! am fost vinovati fata de fratele nostru; caci am vazut nelinistea sufletului lui cand se ruga, si nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta."

Geneza 42:22 - Ruben a luat cuvantul si le-a zis: "Nu va spuneam eu sa nu faceti o astfel de nelegiuire fata de baiatul acesta? Dar n'ati ascultat. Acum iata ca ni se cere socoteala pentru sangele lui."

Geneza 42:23 - Ei nu stiau ca Iosif ii intelegea, caci vorbea cu ei printr-un talmaci.

Geneza 42:24 - Iosif a plecat la oparte de la ei, ca sa planga. In urma s-a intors, si le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon, si a pus sa-l lege cu lanturi in fata lor.

                                                                 Iosif i-a inteles poate pe fratii sai si atunci cand acestia il vindeau, si, poate, si atunci tare ar fi vrut sa poata merge la oparte si sa planga. A plans Iosif si la despartire, a plans si la regasire. A plans pentru ca fratii lui ii faceau o nelegiuire, a plans pentru ca orice despartire doare. Si, peste ani, a plans pentru ca orice regasire, dupa o astfel de despartire, doare. Si totusi acum, peste ani, ce fericit era Iosif ca a fost ales de Dumnezeu sa implineasca el misiunea salvarii unei familii, si prin ea, a unui neam, si prin el a unei credinte, credinta in Yahveh. Necesita sacrificiu salvarea credintei, dar o credinta astfel salvata se intareste prin sporirea iubirii pe care chiar ea, credinta salvata, o contine. De aceea, dupa ce plange, Iosif sarbatoreste regasirea. Care regasire s-a putut intampla tot ca rod al credintei, deci isca si lacrimi de durere credinta, dar la fel si lacrimi de bucurie. Iar pe cei disparuti ii face sa reapara, uneori ca salvatori chiar ai acelora care le-au cauzat disparitia. Necesita sacrificiu salvarea credintei, dar, oadata salvata, chiar ea devine salvare.