1 Corinteni 14:26 - Ce este de făcut, atunci, fraților? Când vă adunați laolaltă, dacă unul dintre voi are o cântare, altul o învățătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.
Să ne zidim sufletul, aceasta cred eu că este trecătoarea noastră misiune de acum. Trecătoare nu pentru că ar avea un sfârşit, şi apoi ne apucăm de altceva, trecătoare pentru că noi suntem în trecere pe meleagurile acestei vieţi. Trecere de care avem fiecare nevoie, spre zidirea sufletească. Atunci când ne-a creat, Dumnezeu a pus în noi, prin voinţa Sa, suflet. Dar nu putea Dumnezeu să lase ca această punere de suflet în trupuri omeneşti să râmână numai voinţa Sa, El a vrut ca sufletul să fie şi voinţa noastră, măcar că ştia unde ne vor duce unele voinţe. Şi totuşi, repetatele noastre pervertiri sufleteşti nu pot strica adevărul că sufletul din om îl leagă pe om de Dumnezeu. Iar când legătura aceasta este umbrită, omul trebuie să o zidească, iar şi iar, înlăturând din zid cărămizile care întunecă. Nu poate omul, nu putem lăsa în grija lui Dumnezeu această zidire curăţitoare, pentru că fără participarea conştientă a fiecăruia, curăţirea nu ar fi deplină. Aceasta nu înseamnă că micşorăm rolul divin, nici nu am avea cum, ci înseamnă că ne sporim nouă rolul pe care Făcătorul sufletelor a socotit de cuviinţă să ni-l dea, din moment ce sufletul nouă ne-a fost încredinţat. Pentru că, oricât de iubitor ar fi Creatorul, sau tocmai pentru că este, El nu poate amesteca în veşnicie sufletele luminoase cu cele umbrite. De aceea nevoia noastră de zidire sufletescă, şi de aceea trecerea noastră pe meleagurile acestei vieţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu