miercuri, 26 octombrie 2011

un vas de pământ

Ieremia 19:1 - Aşa a vorbit Domnul: "Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ, şi ia cu tine câţiva din bătrânii poporului şi din bătrânii preoţilor!"

                                             Am fost cândva un vas de pământ, căruia Creatorul  i-a suflat în nări suflare de viaţă   şi aşa că ne-am făcut suflete vii. Pentru a înţelege ce a creat Olarul, trebuie să privim ce fac olarii de lângă noi. Oricât de pricepuţi ar fi, oricât de minunate le-ar fi creaţiile, niciodată nu va fi fiind capabil vreun olar să de viaţă vaselor lui. Dar chiar şi aşa, nu există olar să nu-şi iubească vasele . Însă neavând viaţă, vasele acelea nu-şi vor iubi olarii. Ne-ar fi putut lăsa nişte vase de pământ Dumnezeu. Dar nu a făcut-o, pentru că El a vrut ca vasele Lui să-şi iubească Olarul. Şi atunci ne-a făcut oameni! Ne-a dat un suflet cu care să-L iubim, ne-a dat o minte cu care să ne înţelegem iubirea, ne-a dat un duh, să ne înălţăm la nivelurile iubirii Lui. Avându-le pe acestea, omul bine-înţelegător a început să înţeleagă, simţind, că şi Creatorul lui îl iubeşte. Iar, pentru a-i întări simţirea, Dumnezeu i-a trimis Scripturile.  Bătrânii poporului şi bătrânii preoţilor  ajunşi cu înţelegerea la Olar, au spart vasul, la îndemnul Olarului, spre a fi un exemplu despre ce se poate întâmpla omului care, deşi cu duh, cu suflet şi cu minte, vrea el să rămână un simplu vas de pământ. Nu a vrut Dumnezeu să ne lase în starea de vase de pământ, dar unii dintre noi vor ei să rămână aşa. Sunt aceia care, la cuvintele lui Dumnezeu  Iată că vă pun înainte calea vieţii şi calea morţii (Ieremia 21:8) aleg calea morţii. Pentru că este mort un simplu vas de pământ, un vas care nu poate simţi să-şi iubească Olarul, deşi Olarul îl iubeşte mai mult decât îşi iubeşte oricare olar vasele lui.Dar pentru a fi viu vasul, iubirea Olarului nu este suficientă, mai este mare nevoie şi de iubirea lui, a vasului.

2 comentarii:

  1. trebuie doar sa alegem ce fel de iubire ne caracterizeaza si atunci vom intelege de ce D-zeu ne iubeste atat de mult ........

    RăspundețiȘtergere
  2. sigur! numai că unii cred că e greu de ales. nu e greu!

    RăspundețiȘtergere